BAC 2021 Au fost depuse 56.000 de contestații la examenele de bacalaureat – anunță ministrul Educației

12.627 de vizualizări
Contestații depuse după afișarea rezultatelor la Evaluarea Națională
Sursă foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
La prima sesiune de Bacalaureat au fost depuse 56.000 de contestații, a anunțat ministrul Educației. Spre comparație, anul trecut au fost depuse 62.790 de contestații, a precizat Sorin Cîmpeanu. La Bacalaureat 2021 s-au înscris 148.000 de elevi, față de 155.000 anul trecut.

Primele rezultate de la BAC 2021 au fost publicate pe 5 iulie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.

Amintim că elevii care au aflat luni notele de la Bacalaureat 2021 au fost încurajați de ministrul Educației să depună contestație. Întrebat, într-o intervenție la Digi24, dacă îi încurajează pe absolvenții de liceu care au susținut Bacalaureatul să depună contestații, Cîmpeanu a spus “categoric da!”. Cîmpeanu a spus că se așteaptă la mai multe contestații față de cele care au fost la Evaluarea Națională, dar și să existe diferențe mai mari între notele după contestații și cele dinainte.

Sorin Cîmpeanu: “Da, mă aștept mai mult decât la Evaluarea Națională să existe contestații și să existe diferențe la contestații, pentru că spre deosebire de Evaluare Națională, la Bacalaureat modul de organizare s-a schimbat mult prea puțin. Adică la Bacalaureat nu am avut un sistem prin care să putem elimina subiectivismul evaluării.”

Moderator: Îi încurajați pe elevi să depună contestații?

Sorin Cîmpeanu: “Categoric da! Toți cei care se consideră îndreptățit să conteste o vor face, este dreptul fiecăruia”.

La Evaluarea Națională 2021 au fost depuse 20.268 de contestații, după afișarea primelor rezultate obținute de elevi (detalii aici).

Calendar BAC 2021:
Foto: edu.ro

Sursă foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Citește și: Am dat BACul, acum ce fac? Florin Ulete, psiholog și consilier școlar – sfaturi pentru perioada post-examen: Este recomandată o săptămână de detensionare, să meargă la mare, să se bucure de tot ce li se pare frumos / Nu contează nota, contează ce știu ei să facă


1 comment
  1. Doar atat? Slabut, sefu! Nu te-au ascultat puberii astia. Si doar ai fost explicit cand le-ai zis sa dea navala ca turcii cu contestatia in dinti, tu stiind ca evaluatorii (pe care se presupune ca i-ai scolit, i-ai ales si i-ai platit cum trebuie 😂😂😂) mustesc de subiectivitate. Eu ii banuiesc de fronda pe profii astia evaluatori, ca prea i-ai muscat de partile moi de cate ori ai avut ocazia!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BAC 2022 Sfaturi pentru proba de competențe lingvistice, Limba engleză, de la profesoara Ancuța Gheorghe, Colegiul “Ion Kalinderu” din Bușteni: La proba de exprimare orală, modul de prezentare în fața comisiei contribuie la crearea unei imagini a elevului fie bine pregătit, fie lipsit de încredere

Probele de competențe digitale și lingvistice s-au reluat pentru candidații la Bacalaureat 2022, în acest an școlar, după doi ani în care nu s-au susținut și s-au echivalat după anumite…
Vezi articolul

DOCUMENT Simulările examenelor de Evaluare Națională și BAC 2021 vor avea loc. Ministerul Educației: Din simulări va rezulta nivelul cunoștințelor elevilor. E nevoie finanțarea acțiunilor remediale / Consiliul Elevilor: Simulări în martie-aprilie, pentru clasele a VIII-a și a XII-a

Simularea examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat 2021 va avea loc anul acesta, după ce în urmă cu un an simulările au fost anulate din cauza pandemiei COVID-19. Anunțul a…
Vezi articolul

DOCUMENT Notele de la simularea examenelor de Evaluare Națională și BAC 2019 pot fi trecute în catalog – a stabilit Ministerul Educației. Ordinul privind simularea la clasele a VII-a, a VIII-a, a XI-a și a XII-a a fost publicat în Monitor

Notele de la simularea examenelor de Evaluare Națională și BAC 2019 pot să fie trecute în catalog, la cererea elevilor sau a părinților. Decizia apare în ordinul care stabilește organizarea…
Vezi articolul