BAC 2021 Numărul mediilor de 10 a crescut la 146 de la 112 după contestații. Unde s-au înregistrat cele mai mari creșteri ale ratei de promovare

3.252 de vizualizări
Foto: © Arrowsmith2 | Dreamstime.com
Numărul mediilor de 10 a crescut la 146 de la 112, câte erau înainte de contestații în contextul în care, după evaluarea celor 55.982 de contestații depuse, au fost modificate notele pentru 52.784 de lucrări. Dintre acestea 88,73% s-au modificat cu maximum 1 punct, iar 11,27% s-au modificat cu mai mult de 1 punct, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educației.

În privința diferențelor de puncte, se înregistrează următoarea situație:

  • Diferențe între 1-2 puncte: 5.757 de lucrări (4.879 note evaluate în plus și 878 în minus)
  • Diferențe între 2-3 puncte: 174 de lucrări (162 note evaluate in plus și 12 note in minus)
  • Diferențe între 3-4 puncte: 18 lucrări (16 note evaluate în plus și 2 note în minus)
  • Diferențe între 4-5 puncte: o notă, evaluată în plus.

În privința celor 19 lucrări care au primit note mai mari sau mici cu peste 3 puncte, fiecare situație va fi analizată punctual.

După soluționarea contestațiilor, 36 de unități de învățământ liceal din 21 de județe au avut procent 0 de promovare în prima sesiune (dintre acestea, 11 au avut același scor de promovare și anul trecut).

Mai jos, comunicatul integral al ministerului transmis vineri:

„Rezultatele finale obținute de absolvenții studiilor liceale la probele scrise ale examenului național de Bacalaureat (sesiunea iunie-iulie 2021) au fost afișate astăzi, 9 iulie, în centrele de examen și pe site-ul dedicat.

După soluționarea contestațiilor, rata generală de promovare (absolvenți din promoția curentă și din promoțiile anterioare) a crescut cu 2%, în raport cu rezultatele inițiale: de la 67,8% la 69,8%. Față de prima sesiune a anului trecut creșterea este de aproape 5% (64,50% – rată de succes în anul 2020).

Pentru promoția curentă, rata de reușită este 75,70% (în creștere cu 1,8%), iar pentru promoțiile anterioare – 30,20% (în creștere cu 2,6%). Astfel, din totalul celor 126.999 de candidați prezenți (110.358 din promoția curentă și 16.641 din promoțiile anterioare) au promovat 88.587 de candidați: 83.557 de candidați aparțin promoției 2021, iar 5.030 provin din promoțiile anterioare.

Numărul mediilor de 10 (zece) a crescut la 146 de la 112 (înainte de contestații). În sesiunea iunie – iulie 2020, 307 candidați au încheiat examenul cu media generală 10. Față de evaluarea inițială, cele mai mari creșteri ale ratei de promovare s-au înregistrat în județele Satu Mare 6,2%, Ilfov 5,7% și Covasna 3,4%. Au fost depuse 55.982 de contestații, înregistrându-se, astfel, o scădere semnificativă în comparație cu sesiunea similară a anului trecut (62.790 de contestații).

După evaluarea celor 55.982 de contestații depuse au fost modificate notele pentru 52.784 de lucrări. Dintre acestea 88,73% s-au modificat cu maximum 1 punct, iar 11,27% s-au modificat cu mai mult de 1 punct.

În privința diferențelor de puncte, se înregistrează următoarea situație:

  • Diferențe între 1-2 puncte: 5.757 de lucrări (4.879 note evaluate în plus și 878 în minus)
  • Diferențe între 2-3 puncte: 174 de lucrări (162 note evaluate in plus și 12 note in minus)
  • Diferențe între 3-4 puncte: 18 lucrări (16 note evaluate în plus și 2 note în minus)
  • Diferențe între 4-5 puncte: o notă, evaluată în plus.

În privința celor 19 lucrări care au primit note mai mari sau mici cu peste 3 puncte, fiecare situație va fi analizată punctual.

După soluționarea contestațiilor, 36 de unități de învățământ liceal din 21 de județe au avut procent 0 de promovare în prima sesiune (dintre acestea, 11 au avut același scor de promovare și anul trecut).

Precizăm că procentul de promovare se calculează din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați (148). A doua sesiune de examen se va desfășura în perioada 16 august – 3 septembrie, fiind precedată de etapa de înscriere (19 – 26 iulie). Calendarul complet este disponibil aici.”

Foto: © Arrowsmith2 | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
VIDEO Sorin Cîmpeanu: 52.874 de note au fost modificate în urma contestațiilor la Bacalaureat. Soluția: corectarea informatizată, care va fi pilotată la BAC 2022 / Rata finală de promovare la Bac 2021 este 69,8%
Cum va fi informatizată corectarea la Bacalaureat? Vom avea un centru de examen în fiecare județ, evaluatorii vor corecta online, sistemul poate evalua doar la grilă – anunță Cîmpeanu
ULTIMA ORĂ Rezultatele finale de la Bacalaureat 2021 au fost afișate. Cum s-au modificat notele după cele peste 56.000 de contestații

2 comments
  1. Hai sa fim seriosi.
    Un elev care a luat de exemplu 9,60,e la fel de bine pregatit precum unul care a luat, mai ales dupa comtestatie, 10.
    Daca faceau contestatie toti cei cu 9,60 sau 9,80,poate luau si ei 10 si rasturnau ierarhia generala. 9,60 inseamna ca un prof a dat de exemplu 9,90 si unul 9,30(fiind mai pretentios de exemplu la matematica, considerand ca elevul nu a argumentat suficient o afirmatie).
    Este diferenta mai mica de 1 punct. Da.
    La contestatie, mai ales la recomandarile voalate ale ministrului, desigur ca a fost indulgenta.
    Asta referitor la notele de 10.

  2. Și-au bătut joc de copii. Profesorii de azi sunt copii de ieri care au făcut facultăți la privat,care au luat note de 5,sau mai mici, la examenul ptr ocuparea unui loc de muncă la stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ULTIMA ORĂ Noi relaxări ale restricțiilor: liber la pelerinaje religioase, pot fi organizate competiții sportive, concerte și evenimente – pilot doar pentru spectatorii vaccinați, care au avut Covid sau au test negativ. Nicio modificare la școli

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a anunțat că guvernul a adoptat luni o hotărâre de guvern pentru prelungirea cu o lună a stării de alertă începând cu…
Vezi articolul