Baremele de la testele de antrenament pentru Evaluarea Națională 2021, setul 5, au fost publicate de minister

67.985 de vizualizări
teme pentru acasă
Foto: Freepik.com
Baremele aferente testelor de antrenament de luni pentru Evaluarea Națională 2021 au fost publicate de Ministerul Educației, prin Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație din subordinea sa. Acestea sunt baremele cu modelul de corectare a exercițiilor lansate luni, 22 martie, de Minister.

Baremele de la testele de antrenament pot fi descărcate de mai jos. Pentru că săptămâna aceasta Ministerul a organizat simularea probelor de Bacalaureat, instituția nu a mai lansat teste de antrenament și pentru elevii de clasele a XII-a.

Baremele de la testele de antrenament pentru Evaluarea Națională 2021

Descarcă de aici Baremele testelor de antrenament – Setul 5 – Evaluarea Națională 2021:

Amintim că testele de antrenament pentru Evaluarea Națională 2021 sunt concepute pe baza noilor programe școlare și au ca obiectiv pregătirea elevilor pentru susținerea noului tip de examen, care are o structură diferită de cea a examenelor din anii trecuți. Modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională sunt concepute de instituția din subordinea Ministerului Educației care elaborează și subiectele de la toate examenele naționale.

Programele pentru examenele naționale au fost deja publicate: Noile programe pentru Bacalaureat 2021 și Evaluarea Națională 2021 au fost publicate în Monitorul Oficial

Evaluarea Națională 2021 este un examen care se susține pentru prima dată după o nouă programă, de către elevii care au învățat după un nou curriculum bazat pe competențe, nu pe conținuturi.

Probele scrise de la Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a au loc în acest an pe 22 și 24 iunie, potrivit calendarului oficial.

EN_VIII_2021_limba_romana_pentru_minoritatea_maghiara_Test_05

EN_VIII_2021_limba_si_literatura_romana_Test_05

EN_VIII_Matematica_2021_Test_05

Calendar simulare Evaluarea Naţională 2021, pentru elevii clasei a VIII-a:
  • 29 martie 2021: Limba şi literatura română
  • 30 martie 2021: Matematică
  • 31 martie 2021: Limba şi literatura maternă (pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă)
Calendar Evaluarea Națională 2021
  • 07 – 11 iunie 2021           Înscrierea la evaluarea națională
  • 11 iunie 2021                   Încheierea cursurilor pentru elevii de clasa a VIII-a
  • 22 iunie 2021                  Limba și literatura română – probă scrisă
  • 24 iunie 2021                  Matematica – probă scrisă
  • 25 iunie 2021                  Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 29 iunie 2021                  Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00)
  • 29 iunie 2021 (ora 16:00 – ora 19:00) – 30 iunie 2021 (ora 8:00 – ora 12:00) Depunerea contestațiilor
  • 30 iunie – 4 iulie 2021    Soluționarea contestațiilor
  • 4 iulie 2021                      Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor


2 comments
  1. Barem de corectare: o porcărie. Sunt, în special la geometrie, dar și la algebră, o multitudine de rezolvări alternative. Ar trebui ca toate să fie prinse în barem și la fiecare tip de rezolvare să fie prezentate și punctajele intermediare. Dar, ca la noi, lasă că merge și-așa. Cu ocazia asta au treabă și cei care vor corecta contestațiile.

  2. Publică baremele și foarte bine fac dar nu pot răspunde la mesaje scurte trimise de elevi, profesori și părinți.
    Copiii pun întrebări și nu știe nimeni ce să le răspundă. De exemplu:
    – Broșurile numerotate și capsate pe care le vor primi sunt ciorne sau trebuie sa scrie rezolvarea pe ele?
    Dacă nu sunt ciorne, atunci:
    – pe figurile geometrice de la grile se pot face adnotări sau se consideră semn?
    – Figurile geometrice de la subiectul 3 pot fi completate cu construcții ajutătoare sau trebuie să deseneze altă figură?
    – Dacă nu ajunge spațiul pentru rezolvarea problemelor de la subiectul 3 unde se continuă rezolvarea și cum se marchează că există o continuare?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cum sunt subiectele de la Evaluarea Națională 2021? Ministrul Educației: Voi merge în fiecare dimineață și voi sta cu profesorii pentru a se extrage subiectele și, la fel cum am mai făcut, voi insista să fie rezolvate și la limba română și la matematică încă o dată acele subiecte care vor fi extrase

„Voi merge în fiecare dimineață și voi sta cu profesorii pentru a se extrage subiectele și, la fel cum am mai făcut, voi insista să fie rezolvate și la limba…
Vezi articolul