Bogdan Teodorescu, olimpic la astronomie: Decizia ministerului de a nu mai organiza olimpiadele în acest an lovește în elevii de la XI-a și de a XII-a

1.300 de vizualizări
Foto: Bogdan Teodorescu/Facebook.com
„Unde lovește cel mai tare acum decizia Ministerului? În elevii de clasele a 11a, pentru care un rezultat la olimpiadă putea să îi califice pentru cele mai mari facultăți din lume, cel puțin să îi ia în considerare. În elevii de clasa a 12a care mai vor să reușească pe ultima sută de metri, din ambiții personale, sau poate tot pentru o facultate”, scrie Bogdan Teodorescu, elev în clasa a XII-a la Colegiul National „Emil Racovita” Cluj-Napoca, olimpic la astronomie. Acesta reacționează astfel la hotărârea dată prin ordin de ministru de a nu mai organiza în acest an olimpiadele școlare.

Textul publicat pe contul său de Facebook a fost preluat de Edupedu.ro cu acordul autorului

„Mi-am dorit să scriu despre asta de mult timp, dar am renunțat de fiecare dată, fiind o experiență destul de personală. Acum e cazul să scriu, și scriu deoarece pe lângă că am văzut o mobilizare în sensul acesta de la prietenii olimpici, există încercări precum Olimpici Asociatie pentru care mesajul meu ar putea să cântărească într-un fel. Scriu și pentru că spre deosebire de colegii mei olimpici, povestea mea nu este a unei reușite, ci un fel de combinație. E destul de mult povestea unui eșec. De asemenea, ar ajuta un share ca să ajungă la cine trebuie. Poza de jos putea fi una cu mine medaliat la o olimpiadă internațională dacă lucrurile ar fi mers altfel, sau dacă aș fi avut șansa. Nu COVID-ul mi-a luat șansa, ci Ministerul. Poate nu m-aș fi calificat, poate nu am muncit destul, poate nu aveam talentul, dar acum nu am nici șansa, și sunt mulți, mulți ca și mine.

Am început să mă pregătesc la astronomie în clasa a 9a, mai serios. De aici deja mesajul meu ar trebui să sune pentru cei care nu sunt olimpici în principal la materii de genul mate, fizică, info, ci la materii la care e mult de muncă singur. Astronomia de asemenea e o materie la care (spre deosebire de mate, info, etc), olimpiada națională e cam singurul concurs la care chiar poți să te afirmi. Exact așa, am început să mă pregătesc aproape singur, cu ceva ajutor de la profesorul de fizică, pentru a participa la olimpiadă.

În clasa a 9a nu am avut mare succes. În clasa a 10a deja lucram mai mult, și am început să fiu mai încrezător, visul unei internaționale conturându-se din ce în ce mai puternic. Vedeam deja știri despre olimpici, și mă uitam la ei cu toată admirația din lume. Long story short, în a 10a m-am calificat la olimpiada națională, care a fost o experiență foarte marcantă pentru mine, din mai multe motive. În primul rând, am cunoscut toți oamenii pe care îi văzusem doar la știri, și nu numai că i-am cunoscut, ba chiar am devenit prieteni.

Zilele de olimpiadă au fost, se poate, cele mai frumoase din viața mea, fiindcă în acele zile am fost alături de oamenii dintr-o țară întreagă care aveau aceeași pasiuni ca și mine, oameni așaa frumoși, precum Daria Hărăbor, Grosu Teodor, Alexandru Vatamanu, Alexandru Ghișa din Alba, Rareș Grozăvescu, sau Ariana Vlad, Cayuss Mihaitoaia, David Turturean, Paul-Florin Rebenciuc, Vlad Rosca, Ioana Stelea și muuulți alții pe care mi-ar lua mult să îi pomenesc aici, și pe care îi apreciez maxim. Asta după ce județul meu era aproape pustiu de o așa comunitate, în condițiile în care am făcut tot drumul aproape singur.

Am avut conversații geniale cu oameni mai mari decât mine, de la care am avut de învățat, mersi Iuliu Cuceu, m-ai ajutat chiar dacă nu știai asta 🙂 Oameni cu care mai păstrez legătura și azi. De asemenea, am amintiri atât de frumoase de la pregătiri, care, în mod evident, au fost mult mai multe decât olimpiada propriu-zisă.

Pregătirile se desfășoară aproape continuu, și în urma lor mi-am făcut prieteni pe viață, precum Ian Gherman. Am simțit că sunt parte a unei echipe, echipa județului meu, alături de toți oamenii ”faini”, ca la Cluj, Andrei Potfalean, Cimpean Flavia, sau cei cu care nu am mai avut șansa să merg, dar care își doreau la fel de mult Mihai Lazar, Flopi Budiu, și muuuulți alții.

De ce le-ați luat lor, și mie, șansa să mai participăm? Fiindcă suntem în clasa a 12a. Ar fi fost ultimul nostru an.

Revenind la povestea mea, concursul în sine nu a mers bine pentru mine în clasa a 10a, și a fost o mare dezamăgire pentru mine. M-am întors acasă cu o mențiune inutilă. Și uite așa, am continuat cu speranțe de o internațională, probabil cel mai mare vis ”profesional” al meu. Să intru în lotul României ar fi fost cea mai mare bucurie pentru mine, fiindcă mi-ar fi demonstrat că pot să fac bine ce îmi place cel mai mult. Că sunt la nivelul elevilor pe care îi vedeam la știri. Că merit respectul lor, și al profesorilor pe care la rându-mi îi respect maxim. Mi-aș fi dorit să pot să le arăt oamenilor care mi-au discreditat pasiunea până acum că sunt capabil să fac performanță. Să pot să le arăt oamenilor care m-au susținut că reușesc. Să îmi creez un viitor, fiindcă olimpiada deschide uși.

Unde lovește cel mai tare acum decizia Ministerului? În elevii de clasele a 11a, pentru care un rezultat la olimpiadă putea să îi califice pentru cele mai mari facultăți din lume, cel puțin să îi ia în considerare. În elevii de clasa a 12a care mai vor să reușească pe ultima sută de metri, din ambiții personale, sau poate tot pentru o facultate.

În clasa a 11a mi s-a luat deja șansa de a participa, după trei ani de muncă, iar acum mi se ia șansa de a-mi împlini visul, de a-mi demonstra că pot, și de a termina liceul cu un rezultat care să-mi aducă mulțumire. Pentru o olimpiadă se lucrează mult. Foarte mult. Din toată viața mea, cele mai productive perioade au fost cele de dinaintea olimpiadelor, perioade de care îmi amintesc cu drag, în care mă culcam la 10 obosit și la 5 dimineața mă apucam din nou de lucru. Și tot așa, pentru luni întregi chiar (zic așa pentru că sigur sunt care au lucrat mult mai mult decât mine)

Le mulțumesc și profesorilor care m-au ajutat în parcursul meu, în special domnului Huber Stefan, doamnei Gina Marcu, lui Dragoiu Raul și îmi cer scuze că nu le-am împlinit așteptările. Le mulțumesc și profesorilor mei de la școală, care m-au lăsat să mă pregătesc și m-au susținut tot timpul, iar eu nu le-am dat niciun rezultat înapoi. Rămân totuși și cu amintiri frumoase, cu toți oamenii pe care i-am cunoscut, cu orele de pregătire ATÂT de frumoase, și cu pasiunea mea pe care nu o las, în ciuda eșecurilor ”olimpice”. Am învățat multe.

Numai gânduri bune, și fie ca Ministerul să își revizuiască decizia”.

O petiție a fost lansată pentru a solicita organizarea olimpiadelor, are peste 1000 de semnături până la ora publicării articolului. De asemenea, un memoriu va fi depus azi la Ministerul Educației prin care olimpicii cer același lucru.

Memoriul respectiv poate fi semnat aici, iar până acum a fost semnat de peste 480 de persoane.

Foto: Bogdan Teodorescu/Facebook.com


6 comments
  1. Felicitari copile!!!!! Te sustinem si ai o poveste extraordinara. Nu asculta parerile oamenilor care nu au avut dorinta sa inteleaga ce spui!

  2. adi, o parere fundamental gresita. cei mai mari olimpici la fizica merg si la astronomie, subiectele sunt grele. nu vorbi daca nu cunosti. bataia pe locurile din lot e foarte mare, iar de obicei elevii care intra sunt la nivel de facultate atat cu fizica, cat si cu astro. mai informeaza-te. sa nu mai spunem ca pentru astro iti trebuie prin definitie multa fizica

  3. Deci sunt alte mize decat pregatirea individuala.
    Nimeni nu moare de dragul intrecerii pur si simplu ci toti alearga dupa un petec de hartie.
    Ori ca le trebuie elevilor la o facultate externa ori ca profesorilor le trebuie pentru un salariu de merit etc.
    E dreptul lor sa se intreaca dar nu vad de ce trebuie implicata o institutie publica platita de stat pentru a gira aceste concursuri care folosesc unui interes privat ,strict limitat in momentul de fata
    In conditii normale, trebuie sa fie, si chiar este, un fenomen de masa, in interesul tuturor.
    Dar acum?
    Ce facultate serioasa din strainatate da doi bani pe un concurs online desfasurat in Ro?
    Sa o lasam mai moale cu interesul national in ce privesc aceste olimpiade desfasurate in linistea apartamentului!

  4. Nu e adevarat!!! Si fiul meu a participat la olimpiada in mai multi ani, si lucra de ii sareau capacele. Intr-adevar, poate ca concurenta pe judet nu e aceeasi, dar la nivel national nivelul este foarte sus! Pe langa asta, majoritatea olimpicilor de la fizica se duc si la astronomie, astfel facand nivelul acelasi, doar materia diferita

    Bogdan, esti un baiat foarte special, iti tinem pumnii! Si speram ca toti elevii sa aiba olimpiade anul asta!

  5. păi voi cu astronomia e adevărat că nu aveți ore în programă dar nici concurență nu aveți le olimpiadă. Ca să te califici la mate sau fizică sau info tre să tragi că ai concurență serioasă, așa astronomia e un culoar ușor descoperit de unii că să se capete și ei nu niste diplome ….asta e ideea…dacă nu ar fi acele diplome drk ar mai munci pt astronomie…poate max 5-6 cu adevărat interesați…in rest interese.

    1. Nu conteaza ce concurenta este, pentru ca punctajul de trecere/clasament este acelasi, indiferent de cate persoane concureaza. Si materialul de studiu, si subiectele au acelasi nivel de dificultate, indiferent de numarul participantilor. Iar concursurile sunt si un mod de evaluare a cunostintelor. Poti sa inveti singur, de dragul materiei, dar nu e rau nici sa verifici ca ceea ce ai invatat este si valid in raport cu altii sau cu anumite standarde. In plus, nu toate persoanele pot sa progreseze doar dintr-o motivatie intrinseca. Si mai ales nu putem cere asta de la tineri. Cred ca acest copil si-a imbinat foarte bine pasiunea cu un plan pentru viitor. Si ca, incercand sa-si implineasca visul, incearca sa-si construiasca un viitor frumos, ceea ce cred ca fiecare doreste. Daca asta numiti interese, atunci da, cred ca fiecare ar trebuie sa aiba astfel de interese.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Regulile pentru proba scrisă de la Rezidențiat 2025. Examenul de intrare în stagiul de pregătire al medicilor și farmaciștilor are loc pe 16 noiembrie / Ce trebuie să conțină dosarul de înscriere

Ministerul Sănătății a publicat în Monitorul Oficial nr. 924 din 7 octombrie 2025 ordinul privind organizarea concursului de intrare în rezidențiat – sesiunea 2025, care stabilește calendarul și regulile pentru…
Vezi articolul

Sindicatele din Învățământ cer premierului Ciolacu să intervină în privința voucherelor de vacanță: Este necesar a se clarifica care este suma ce se impozitează, întrucât salariatului i se reține impozit

Sindicatele din Învățământ solicită premierului Marcel Ciolacu să intervină în rezolvarea unor probleme, printre care și cea a clarificării procedurii de acordare și utilizare a voucherelor de vacanță, potrivit unui…
Vezi articolul

Sunt profesori nepregătiți, care nu livrează rezultate, care nu au ce să caute la catedră, spune Maria Manea, fost secretar de stat în Ministerul Educației: Ce ne facem cu profesorii pe care îi trimitem la catedră cu note foarte mici, de 2 sau de 3?

Maria Manea, fost secretar de stat în Ministerul Educației și profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, a vorbit despre faptul că sunt și…
Vezi articolul

Profesorii Merito fac apel la colegii din cancelarii, părinți și elevi pentru un vot informat, un vot pentru valorile democratice, un vot în cunoștință de cauză și conștiință liberă

Comunitatea MERITO, formată din profesori, oameni de afaceri și profesioniști implicați în educație, a lansat primul apel public la vot din partea unei astfel de organizații, subliniind importanța valorilor democratice,…
Vezi articolul

Secretarul de stat Florian Lixandru: Lucrăm acum la un proiect de modificare a structurii anului școlar 2024-2025. Școlile vor putea să organizeze „Școala altfel” și „Săptămâna verde” și în perioada desfășurării examenelor, potrivit acestuia

„Lucrăm acum la un proiect de modificare a structurii anului școlar care dă (școlilor – n.red) posibilitatea să organizeze aceste activități specifice „Școlii altfel”, respectiv „Săptămâna verde”, și în perioada…
Vezi articolul
Formatori pentru profesori de gimnaziu

DOCUMENT La 45 de zile de la începutul școlii Ministerul Educației începe din nou recensământul elevilor și profesorilor fără tablete/laptopuri. Școlile și grădinițele au termen până luni să facă inventarul centralizat în care a fost introdusă și „conectarea la internet a corpurilor de clădire”

Pentru fiecare elev și cadru didactic din fiecare școală Ministerul Educației a cerut printr-o adresă reactualizarea datelor în Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR). Documentul, obținut de Edupedu.ro,…
Vezi articolul