BREAKING A fost publicată ierarhia mediilor de admitere la liceu 2022

91.076 de vizualizări
Foto: © Prostockstudio | Dreamstime.com
Ierarhia mediilor de admitere la liceu, la nivel județean și la nivelul municipiului București, a fost publicată de Ministerul Educației. Absolvenții de clasa a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională 2022 pot verifica ce loc ocupă media lor și își pot calcula șansele de a intra la liceul și la clasa pe care le doresc.

Amintim că fișa de înscriere la liceu a fost publicată de inspectoratele școlare, după cum a scris Edupedu.ro. Elevii de clasa a VIII-a vor completa opțiunile în fișele de înscriere la liceu, în prezența părintelui și a dirigintelui, în perioada 4-11 iulie 2022, conform calendarului.

Vineri dimineața, pe 1 iulie 2022, potrivit calendarului oficial, secretariatele școlilor au completat fișele de înscriere cu numele/codul unității de învățământ gimnazial, cu datele personale ale absolvenților clasei a VIII-a, cu mediile generale de absolvire, cu notele și
mediile obținute la evaluarea națională din clasa a VIII-a, cu mediile de admitere, prin preluarea acestora din aplicația informatică centralizată.

Opțiunile pot fi completate pe foaia de înscriere, de către elev și părinte, atât la școală în prezența dirigintelui, cât și în corespondență pe mail cu școala gimnazială, la cerere. În cel de-al doilea caz, școala trimite pe mail părintelui fișa precompletată cu date ale elevului, pentru a fi întoarsă semnată, cu opțiunile completate.

Vezi aici Ierarhia.

Ierarhiile pe fiecare județ în parte:

  1. ALBA
  2. ARAD
  3. ARGEȘ
  4. BUCUREȘTI
  5. BACĂU
  6. BIHOR
  7. BISTRIȚA-NĂSĂUD
  8. BRĂILA
  9. BOTOȘANI
  10. BRAȘOV
  11. BUZĂU
  12. CLUJ
  13. CĂLĂRAȘI
  14. CARAȘ SEVERIN
  15. CONSTANȚA
  16. COVASNA
  17. DÂMBOVIȚA
  18. DOLJ
  19. GORJ
  20. GALAȚI
  21. GIURGIU
  22. HUNEDOARA
  23. HARGHITA
  24. ILFOV
  25. IALOMIȚA
  26. IAȘI
  27. MEHEDINȚI
  28. MARAMUREȘ
  29. MUREȘ
  30. NEAMȚ
  31. OLT
  32. PRAHOVA
  33. SIBIU
  34. SĂLAJ
  35. SATU-MARE
  36. SUCEAVA
  37. TULCEA
  38. TIMIȘ
  39. TELEORMAN
  40. VÂLCEA
  41. VRANCEA
  42. VASLUI
Calculul mediei de Admitere la liceu 2022

1. Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, și media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.

2. Calculul mediei de admitere se face astfel:

𝑀𝐴 = 0,2 × 𝐴𝐵𝑆 + 0,8 × 𝐸𝑁∗

unde:
MA = media de admitere;
ABS = media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a;
EN = media generală obținută la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a.

* Candidații care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă și au susținut evaluarea națională la limba și literatura maternă respectivă pot opta pentru stabilirea mediei la evaluarea națională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă și literatură maternă. În acest sens, părinții sau reprezentanții legali ai acestor candidați completează o declarație, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5 la ordin, semnată de părinte sau reprezentat legal și de candidat, care însoțește fișa de înscriere în vederea repartizării computerizate și se depune la secretariatul unității de învățământ de proveniență în perioada prevăzută de calendar. Acești candidați, care au optat pentru stabilirea mediei la evaluarea națională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă și literatură maternă, nu pot fi repartizați computerizat în învățământul liceal sau profesional în clase cu predare în limbile minorităților naționale.

II. Calculul mediei finale de admitere utilizate pentru admiterea în învățământul liceal vocațional, profilurile artistic, sportiv și teologic, pentru anul școlar 2020-2021

1. Pentru profilul artistic, pentru profilul sportiv și pentru specializarea filologie de la liceul Waldorf, media finală de admitere se calculează astfel:

(3 APT + MA)/4 = MFA,
unde:

APT = nota finală la probele de aptitudini;
MA = media de admitere (calculată conform Punctului I);
MFA = media finală de admitere.

2. Pentru profilul teologic, media finală de admitere se calculează astfel:

(APT + MA)/2 = MFA,
unde:

APT = nota finală la probele de aptitudini;
MA = media de admitere (calculată conform Punctului I);
MFA = media finală de admitere.

Repartizarea computerizată a candidaților din seria curentă, precum și a celor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022 – 2023 va avea loc în data de 14 iulie.

Într-o analiză recentă Edupedu.ro a arătat cum are loc „devalorizarea” notelor la Evaluarea Națională în acest an. Și asta pentru că poziția în ierarhia de la Evaluarea Națională, în București, s-a schimbat anul acesta cu peste 1.200 de locuri față de anul trecut pentru un elev cu media 9, de exemplu. La media 7, diferența e de aproape 3.000 de locuri. (detalii aici)

Calendar – Etapa de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal 2022:

4 – 11 iulie 2022: Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a. Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită. Completarea fișelor de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a care doresc să participe la admitere în alt județ și depunerea/transmiterea fișelor, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere.

Candidații nerepartizați pe locurile speciale pentru rromi și candidații nerepartizați pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă candidaților cu CES, precum și cei care au fost repartizați dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, care doresc să participe la etapa de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022-2023, completează opțiunile în perioada 8 – 11 iulie 2022.

4 – 11 iulie 2022: Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere.

4 – 11 iulie 2022: Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată.

12 iulie 2022: Termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată, prin confirmarea operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată.

Predarea/transmiterea de către comisia din centrul de înscriere a fișelor de opțiuni originale la centrul de admitere județean/al municipiului București.

12 iulie 2022: Transmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul național de admitere prin confirmarea, de către acestea, a finalizării operațiunilor specifice, în aplicația informatică centralizată.

13 iulie 2022: Verificarea și corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidați aflați în baza de date pentru admiterea computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care se susțin probe de aptitudini etc., de către Comisia națională de admitere și comisiile de admitere județene/a municipiului București; transmiterea modificărilor la comisia națională.

13 iulie 2022: Corectarea erorilor și confirmarea încheierii modificărilor în aplicația informatică centralizată.

14 iulie 2022: Repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022 – 2023.

14 iulie 2022: Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal.

Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București.

15 – 20 iulie 2022: Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați.

20 iulie 2022: Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere.

21, 22 și 25 iulie 2022: Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.

Foto: © Prostockstudio | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
Admitere liceu 2022. Procedura pentru completarea fișei de înscriere, alături de părinte și diriginte la școală / Fișa poate fi transmisă și prin e-mail, cu o declarație pe proprie răspundere – descarcă model
DOCUMENT Admitere liceu 2022 în alt județ: Completarea opțiunilor se poate face și online, potrivit procedurii

3 comments
  1. S-a întâmplat asta pentru că nu au completat suficient de multe opțiuni crezând că au obținut o medie mare care să le asigure intrarea la liceul dorit, supraevaluându-și rezultatul/media de admitere față de ceilalți elevi în condițiile în care anul acesta subiectele au avut un grad de dificultate redus lucru care a generat o creștere a mediilor față de mediile de anul trecut. Și așa, încă au avut marele avantaj/șansa de a intra la un liceu din lunga lista de opțiuni completată de ei dar curând elevii vor intra la liceele bune doar după un examen organizat de fiecare liceu în parte, cam cum era până ’89, putând să candideze la un singur liceu. Iar pentru examenul general vor rămâne libere doar locuri la liceele mai slabe. Atunci să vedeți regrete..

  2. Cum este posibil ca Ministerul.sa nu ia o hotărâre rapida de majorare a locurilor din clasa pana la repartizarea computerizată a elevilor? Vor ajunge ca elevi buni cu media 8 sa intre la licee de 3 si 4 numai din pricina faptului că anul.acesta sunt cu cel puțin 1500 de elevi mai mulți decât în anii precedenti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ANALIZĂ Media ultimului admis la colegiile naționale din București va crește în acest an. La Colegiul Național „Sfântul Sava” ar putea ajunge la 9.92 / Cum s-a schimbat poziția în ierarhia de Admitere la liceu 2023, după contestații și aplicarea criteriilor de departajare

După cel mai mare număr de contestații și aplicarea criteriilor de departajare, ierarhia de Admitere la liceu 2023 a elevilor din București s-a modificat. Ultima poziție în ierarhie a unui…
Vezi articolul