BREAKING Aproape s-a triplat numărul elevilor și angajaților din școli infectați cu noul coronavirus în primele 10 zile de cursuri/ Peste 69 de mii de elevi au trecut în online

3.158 de vizualizări
Foto: Edupedu.ro
Numărul elevilor și angajaților din școli care sunt infectați după 10 zile de la debutul cursurilor a crescut până la peste 4.500, potrivit Ministerului Educației. Situația arată o creștere de peste 2,6 ori a acestor cifre, față de prima raportare, dată săptămâna trecută.

„În a 10-a zi de la începerea cursurilor cu prezență fizică față în față, conform raportărilor inspectoratelor școlare centralizate la nivel național de către Ministerul Educației, situația epidemiologică din mediul școlar este următoarea:

  • Preșcolari/elevi confirmați Covid-19: 3.362 (peste 1/1.000 în rândul elevilor);
  • Angajați din învățământ confirmați Covid-19: 1.192 de persoane (peste 4/1.000 în rândul personalului din învățământ);
  • Clase/grupe cu activitate față în față suspendată ca urmare a cazurilor confirmate: 2.749;
  • Număr copii/elevi din clasele/grupele cu activitate față în față suspendată ca urmare a cazurilor confirmate: 69.301 (2,36%)”.

„Având în vedere că perioada de incubație este de maximum 14 zile, precizăm că cea mai mare parte a acestor infectări confirmate a fost determinată de activitățile din ultimele zile ale vacanței de vară, anterior începerii școlii cu prezență fizică, dar și de orice alte activități în care regulile de protecție sanitară nu se respectă la fel de riguros precum în școli. Următoarea raportare va fi comunicată public miercuri, 29 septembrie 2021”, precizează ministerul.

La doar 3 zile de la debutul cursurilor situația centralizată de minister era următoarea:

  • Preșcolari/elevi confirmați Covid-19: 1.091
  • Personal angajat în învățământ confirmat Covid-19: 604 persoane
  • Clase/grupe cu activitate față în față suspendată ca urmare a cazurilor confirmate: 795
  • Copii/elevi din clasele/grupele cu activitate față în față suspendată ca urmare a cazurilor confirmate: 17.658

Creșterile procentuale înregistrate în primele 10 zile sunt:

  • Preșcolari/elevi confirmați Covid-19: +207%
  • Personal angajat în învățământ confirmat Covid-19: +97%
  • Număr copii/elevi din clasele/grupele cu activitate față în față suspendată ca urmare a cazurilor confirmate: +292%


7 comments
  1. Cum explica domnul ministru incidenta de 4 la mie la profesori comparativ cu 1 la mie la elevi având în vedere că personalul din învățământ este vaccinat in procent de 60%. Dacă mai dati procente din burta o sa aveti din ce in ce mai puțini vaccinati.

  2. Sunt fantastici, cei de la minister. Deci, daca al meu copil ia covid acum de undeva, nu e de la scoala, ca acolo se respecta „riguros” regulile de protectie sanitara… Prin urmare, scoala, ministerul si autoritatile locale nu raspund in nici un fel (si aici nu ma refer politic, ci penal) daca noi luam virusul de la un coleg de scoala al copilului meu, in timpul orelor/pauzelor.
    Daca, cu buna stiinta, organizezi o activitate care are sanse mari sa infecteze pe altii, asta nu se cheama „zadarnicirea combaterii bolilor”?

  3. Este normal. S-au triplat și numărul cazurilor pe total. Daca acum două săptămâni erau 2.000 de cazuri pe zi, acum sunt 6.000.

  4. Perioada de incubație e de maxim, nu fie 14. Omul o tine langa ca atata îl duce capul. Unul mai destept n au găsit la învățământ?

  5. Normal! Elevii de liceu sunt incorijibili. Nu respecta deloc masurile de prevenire. La fel si unii dintre profesori. In liceul meu elevii consuma bere in pauze si isi povestesc in grupuri mari, razand cu pofta, cum le-au murit rudele de Covid.

  6. >>nu se respectă la fel de riguros precum în școli
    Ma apuca rasul … Mai uitam ieri in fata scolii lu’ fii-miu, doar 2 parinti aveau masca. In scoala copiii poarta masca sub nas. Masti din carpa, destule. FFP2 nu prea am vazut. Distantare ioc. Se pleaca in grup de la scoala cu sau fara masca. Sagetile alea pe jos sunt puse ca sa fie acolo, nu le respecta nimeni nici pana acum. Plexiglasul e la locul lui.
    Mai pune si un copil cu tuse si rinoree lasat in clasa fara sa fie izolat si fara sa fie anuntati parintii. Cam asa sunt respectate regulile de unii.
    Am vazut insa si profi care impun regulile, aerisesc clasa etc. Dar e de ajuns un caz ca sa o ia totul la vale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Orele elevilor care nu dau simulările naționale pentru Evaluarea Națională și BAC 2024 trebuie să se desfășoare corespunzător, le transmite Ministerul Educației școlilor

Școlile trebuie să ia toate măsurile ca orele elevilor care nu sunt implicați în simulările examenelor naționale (Evaluarea Națională și BAC 2024) să se desfășoare în mod corespunzător, potrivit procedurii…
Vezi articolul

Cardurile cu prima didactică de 1.500 de lei vor fi încărcate după ce ajung în posesia profesorilor, transmit sindicatele din Educație / Ministerul Educației va elabora un ghid pentru cheltuirea banilor și decontarea lor

Cardurile cu prima didactică de 1.500 de lei vor fi încărcate după ce ajung în posesia profesorilor, după cum se arată într-o informare trimisă în teritoriu de Marius Nistor, președintele…
Vezi articolul

Criză de profesori la Școala de Poliție din Câmpina, unde predarea se face în sistem TV. „Noi am avut predările în mare parte TV”, spune o elevă / Comandantul Școlii: Numărul de profesori e insuficient, sunt 90 și ar trebui 150

„Numărul de profesori este insuficient în momentul acesta, pe anumite perioade, pe anumite materii”, a declarat Vasile Tache, comandantul Școlii de Agenți de Poliție din Câmpina, pentru Europa Liberă România.…
Vezi articolul

EXCLUSIV Cele cinci dosare ale lui Andras Istvan Demeter, ministrul Culturii: o achitare după dezincriminarea faptei, două clasări ale procurorilor, o renunțare la urmărirea penală și un conflict de interese / Demeter, în fața unui judecător: Sunt „o victimă a unui sistem care greșește”

Andras Istvan Demeter, actualul ministrul al Culturii din partea UDMR, a fost implicat, de-a lungul timpului, în patru dosare penale, iar într-o altă speță, în contencios administrativ, Înalta Curte de…
Vezi articolul