BREAKING Klaus Iohannis: Consumul de droguri în rândul tinerilor, inclus pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Consiliului Suprem de Apărare a Țării / Efectele consumului de droguri la vârste fragede și în școli sunt o provocare serioasă la adresa siguranței individuale și naționale

501 de vizualizări
Foto: Klaus Iohannis / Administrația Prezidențială – Youtube
„Consumul de droguri în rândul tinerilor este un fenomen alarmant, subiectul va fi inclus pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT)”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis la festivitatea de deschidere a noului anul școlar de la Școala Gimnazială nr. 162 din Giulești.

Redăm mesajul preşedintele  Klaus Iohannis către elevi:

„Dragi elevi,

Vreau să mă refer acum la un fenomen alarmant, cel al consumului de droguri în rândul tinerilor. Este o problemă care preocupă din ce în ce mai mult societatea noastră și mă bucur că există un interes crescut pentru a încerca să găsim soluții pentru a combate acest flagel.

Am decis să includ pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Consiliului Suprem de Apărare a Țării acest subiect. Efectele, amploarea, provocările societale ale consumului de droguri, mai ales de la vârste fragede și în școli, sunt o provocare serioasă la adresa siguranței individuale și naționale.

În același timp, vreau să subliniez importanța comportamentelor preventive și responsabile. Este crucial ca tinerele generații să înțeleagă încă de la o vârstă fragedă pericolele și consecințele dramatice ale consumului de droguri, alcool și tutun.

Prin educație și conștientizare, putem construi o barieră solidă împotriva acestor amenințări. De asemenea, este vital să implementăm programe de educație pentru sănătate în școli, care să le ofere elevilor toate informațiile și instrumentele necesare pentru a face singuri alegeri sănătoase.”

Informații de context

Campanii de informare pentru profesori pe toată perioada toamnei, ca să poată identifica un elev care a consumat droguri, au fost anunțate de Ligia Deca, după ședința de Guvern din, 8 septembrie. Acțiunile de informare sunt incluse în Planul comun de acțiune pentru siguranță școlară și „o măsură vizează crearea unui grup de lucru care să elaboreze un cadru normativ pentru testarea elevilor care se află într-o situație de suspiciune”, a precizat Ligia Deca.

Testarea antidrog a elevilor să fie făcută doar după informarea şi cu acordul părinţilor, în două situaţii, la solicitarea directă a părinţilor sau când profesorii observă un anumit tip de comportament, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Referitor la testarea antidrog în școli, președintele Federației Părinților, Iulian Cristache, spune că „nu vom fi de acord cu testarea în masă. De ce? Pentru că nu ajută și îmi miroase a business privat””

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Educaţiei, Sorin Ion, a declarat pe 4 septembrie că elevii nu vor fi testați în masă pentru consumul de droguri. O comisie va decide dacă un elev va fi testat sau nu, însă cu acordul părinților.

Rezultatele testului antidrog pentru elevii din București nu vor fi cunoscute de școli, ci de către familie, potrivit prefectului Capitalei: „nu trebuie ca rezultatul acesta să fie unul public, pentru că altfel vom transforma o luptă legitimă împotriva consumului de droguri într-o stigmatizare a unor copii și, știu eu, victimele unor posibile acțiuni de bullying.”


5 comments
  1. Aplicați metoda indoneziană cu toleranță zero, la vămi și la traficanții de stupefiante. Numai cu metode drastice putem răspunde la acest fenomen.

  2. Nici drona nu o găsesc dar acum caută droguri.

    Puneți scanere funcționale în vămi și lăsați poveștile de 2 bani.

    P.S. dacă nu va pricepeți urmăriți emisiunile de profil și vedeți cum fac alții.

    1. Chiar ieri dupa deschiderea anului scolar in autobuzul 104 la ora 11, in Ploiesti, erau un grup de elevi de liceu care fumau ceva dulce inecacios, probabil canabis. In autobuz. In mers, pe langa rafinăria Lukoil. Doar vorbe de politicieni, nimic concret.

  3. vai,vai!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Rolul problemelor în predare și învățare, motivarea elevilor și dezvoltarea creativității gândirii – tematică pentru cercurile pedagogice ale profesorilor de Matematică din județul Dolj

Una dintre temele cercurilor pedagogice ale profesorilor de Matematică se referă la rolul problemelor în predare și învățare, potrivit unui note a Inspectoratului Școlar Județean Dolj. Metodele pentru dezvoltarea creativității…
Vezi articolul

Noile planuri-cadru pentru liceu ar trebui să fie aprobate până pe 29 februarie 2024, iar programele școlare noi ar ajunge la elevii care încep clasa a IX-a în 2025 – proiect / Patru generații de liceeni, cu reforma curriculară suspendată de politicieni

Noile programe școlare pentru elevii de liceu, care ar fi trebuit să fie în școli din anul 2021, nu vor intra în vigoare nici în următorii doi ani, după cum…
Vezi articolul

„Pentru copiii vulnerabili, întoarcerea la școala fizică este singura opțiune pentru a evada din cercul sărăciei” – Mihaela Nabăr, World Vision România. Organizația începe o campanie pentru vaccinarea anti-COVID-19 în satele românești

Oamenii din comunități vulnerabile au acces vara aceasta la centre de vaccinare, echipe mobile de vaccinare sau la medici de familie înscriși în program, cu ajutorul organizației World Vision România.…
Vezi articolul

Noi acuzații de „abuzuri sexuale” la adresa sociologului Marius Pieleanu, profesor la SNSPA – anchetă Snoop.ro, care citează „foste studente sau femei care au intrat în biroul lui” / Pieleanu „respinge în bloc construcția” și susține că e vizat de „o calomnie” / Acuzații de nereguli și presiuni în ancheta făcută de Comisia de Etică a SNSPA

Trei femei, inclusiv o fostă studentă SNSPA, sunt citate într-o nouă anchetă a publicației Snoop.ro cum „Marius Pieleanu le-a sechestrat în biroul său câteva ore, la sfârșitul anilor 90 și…
Vezi articolul