BREAKING Klaus Iohannis: Consumul de droguri în rândul tinerilor, inclus pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Consiliului Suprem de Apărare a Țării / Efectele consumului de droguri la vârste fragede și în școli sunt o provocare serioasă la adresa siguranței individuale și naționale

499 de vizualizări
Foto: Klaus Iohannis / Administrația Prezidențială – Youtube
„Consumul de droguri în rândul tinerilor este un fenomen alarmant, subiectul va fi inclus pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT)”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis la festivitatea de deschidere a noului anul școlar de la Școala Gimnazială nr. 162 din Giulești.

Redăm mesajul preşedintele  Klaus Iohannis către elevi:

„Dragi elevi,

Vreau să mă refer acum la un fenomen alarmant, cel al consumului de droguri în rândul tinerilor. Este o problemă care preocupă din ce în ce mai mult societatea noastră și mă bucur că există un interes crescut pentru a încerca să găsim soluții pentru a combate acest flagel.

Am decis să includ pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Consiliului Suprem de Apărare a Țării acest subiect. Efectele, amploarea, provocările societale ale consumului de droguri, mai ales de la vârste fragede și în școli, sunt o provocare serioasă la adresa siguranței individuale și naționale.

În același timp, vreau să subliniez importanța comportamentelor preventive și responsabile. Este crucial ca tinerele generații să înțeleagă încă de la o vârstă fragedă pericolele și consecințele dramatice ale consumului de droguri, alcool și tutun.

Prin educație și conștientizare, putem construi o barieră solidă împotriva acestor amenințări. De asemenea, este vital să implementăm programe de educație pentru sănătate în școli, care să le ofere elevilor toate informațiile și instrumentele necesare pentru a face singuri alegeri sănătoase.”

Informații de context

Campanii de informare pentru profesori pe toată perioada toamnei, ca să poată identifica un elev care a consumat droguri, au fost anunțate de Ligia Deca, după ședința de Guvern din, 8 septembrie. Acțiunile de informare sunt incluse în Planul comun de acțiune pentru siguranță școlară și „o măsură vizează crearea unui grup de lucru care să elaboreze un cadru normativ pentru testarea elevilor care se află într-o situație de suspiciune”, a precizat Ligia Deca.

Testarea antidrog a elevilor să fie făcută doar după informarea şi cu acordul părinţilor, în două situaţii, la solicitarea directă a părinţilor sau când profesorii observă un anumit tip de comportament, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Referitor la testarea antidrog în școli, președintele Federației Părinților, Iulian Cristache, spune că „nu vom fi de acord cu testarea în masă. De ce? Pentru că nu ajută și îmi miroase a business privat””

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Educaţiei, Sorin Ion, a declarat pe 4 septembrie că elevii nu vor fi testați în masă pentru consumul de droguri. O comisie va decide dacă un elev va fi testat sau nu, însă cu acordul părinților.

Rezultatele testului antidrog pentru elevii din București nu vor fi cunoscute de școli, ci de către familie, potrivit prefectului Capitalei: „nu trebuie ca rezultatul acesta să fie unul public, pentru că altfel vom transforma o luptă legitimă împotriva consumului de droguri într-o stigmatizare a unor copii și, știu eu, victimele unor posibile acțiuni de bullying.”


5 comments
  1. Nici drona nu o găsesc dar acum caută droguri.

    Puneți scanere funcționale în vămi și lăsați poveștile de 2 bani.

    P.S. dacă nu va pricepeți urmăriți emisiunile de profil și vedeți cum fac alții.

    1. Chiar ieri dupa deschiderea anului scolar in autobuzul 104 la ora 11, in Ploiesti, erau un grup de elevi de liceu care fumau ceva dulce inecacios, probabil canabis. In autobuz. In mers, pe langa rafinăria Lukoil. Doar vorbe de politicieni, nimic concret.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Președintele Comisiei Naționale de Bacalaureat și Evaluare Națională, secretarul de stat Florian Lixandru, nu știe câți profesori dintre cei care fac subiectele pentru examenele naționale dau și meditații

Președintele Comisiei Naționale de Bacalaureat și Evaluare Națională, secretarul de stat Florian Lixandru, nu știe câți profesori dintre cei care fac subiectele pentru examenele naționale și dau meditații. Secretarul de…
Vezi articolul

Cu masa pe scenă. Nicio propunere din partea celor 42 de inspectori școlari generali, veniți din toată țara la București să dezbată proiectul de lege a învățământului, nu a fost comunicată de ministrul Cîmpeanu

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, anunță că „am dezbătut astăzi, la Colegiul Național „Sf. Sava” din București, împreună cu inspectorii școlari generali din toată țara, proiectul Legii învățământului preuniversitar”, pe pagina…
Vezi articolul

Tichetele educaționale de 500 de lei, blocate din nou: „Nu avem cardurile încă, nu ne-a chemat Inspectoratul”, spune secretara unei școli / La școlile care au primit totuși cardurile nu le pot da părinților pentru că nu au există procedura

Tichetele educaționale de 500 de lei încă nu au ajuns la părinți, deși ar fi trebuit să le primească din octombrie, iar ultima promisiune era că de luni, 8 ianuarie,…
Vezi articolul

Profesorii de la Arhitectură aleși în comisiile de admitere să declare că nu fac meditații cu candidații, iar baremul de la proba tehnică să fie mai detaliat – recomandările Ministerului Educației pentru Universitatea „Ion Mincu”, după admiterea 2024 cu probleme

Profesorii de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM) din București care vor să fie aleși în comisiile de admitere la facultate ar trebui să declare că nu…
Vezi articolul