BREAKING Noile programe de examen la Limba română și Matematică, pentru Evaluarea Națională 2021, au fost publicate în Monitorul Oficial. Structura subiectelor se schimbă, dispar compunerile și sunt evaluate competențele de tip PISA

138259 citiri
Admiterea la liceu
evaluare nationala a VIII-a
Noile programe de examen valabile începând cu generația aflată acum în clasa a VII-a au fost publicate în Monitorul Oficial. Programele pentru susținerea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, începând cu anul școlar 2020-2021 au schimbări majore față de cele valabile până anul acesta, inclusiv, potrivit documentelor publicate în Monitorul Oficial și analizate de Edupedu.ro. Atât la Limba și Literatura română, cât și la Matematică se modifică structura subiectelor, noua formă având „o nouă viziune”, se arată în documentele oficiale.

Programele noi pentru Evaluarea Națională 2021 vin în contextul în care elevii care sunt acum clasa a VII-a și care vor susține acest examen anul viitor au avut un curriculum nou din clasa pregătitoare și până acum, programe școlare noi la fiecare materie și manuale noi la toate disciplinele.

Ordinul cu noile programe de Evaluare Națională 2021 – publicat în Monitorul Oficial
Programa la Limba și literatura română pentru Evaluarea Națională 2021

În programa pentru Evaluarea Națională 2021 la Limba și literatura română, chiar din preambulul documentului sunt menționate câteva modificări fundamentale față de vechea programă, adoptată în 2014.

  • „Subiectele de limba și literatura română de la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a evaluează competențele de receptare a mesajului scris de diverse tipuri, în scopuri diverse, de exprimare scrisă și de utilizare corectă, adecvată și eficientă a limbii române în producerea de mesaje scrise, în diferite contexte de realizare cu scopuri diverse, precum și exprimarea identității lingvistice și culturale proprii în context național și internațional.”
  • ”Etapele intermediare ale formării competențelor specifice pe care le conțin programa de valoare și detalierea conținuturilor sunt prezentate în programa școlară în vigoare.”
  • „Structura subiectului are în vedere o nouă viziune care valorifică procesele cognitive evaluate de testările PIRLS și PISA, vizează modelul dezvoltării personale în receptarea textului literar și caracterul funcțional al componentei lingvistice, în conformitate cu profilul de formare a absolventului de gimnaziu și cu programa școlară sus menționată.”
  • „În evaluarea competențelor și a conținuturilor se vor urmări permanent aspectele normative, ortoepice, ortografice, morfologice și de punctuație, utilizându-se constant Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM 2), Dicționarul explicativ al limbii române și alte tipuri de dicționare și îndreptare.”
DOCUMENT Vezi noua programă la Limba și literatura română, valabilă pentru Evaluarea Națională 2021:

Față de programa actuală, în vigoare pentru cei care acum sunt clasa a VIII-a și care vor susține anul acesta Evaluarea Națională, modificările sunt de substanță.

Dispar compunerile, genurile și speciile literare sunt înlocuite de „tipuri de texte”, celebra cerință din toate comentariile care presupunea ”motivarea apartenenţei unui text studiat sau la prima vedere la o specie literară sau la un gen literar” devine istorie.

Rămâne, în schimb, „caracterizarea personajului”.

Programa la Matematică pentru Evaluarea Națională 2021

Noua programă de Matematică pentru Evaluarea Națională 2021 este mai detaliată în privința competențelor generale și specifice pe care examenul trebuie să le evalueze față de programa aflată în vigoare, adoptată în 2014. În ce privește conținuturile, o analiză aprofundată care urmează să fie făcută va arăta diferențele.

DOCUMENT Vezi noua programă la Matematică, valabilă pentru Evaluarea Națională 2021:

FOTO: School photo created by freepik – www.freepik.com

Amintim că elevii care astăzi sunt clasa a VII-a ar fi urmat să susțină semestrul acesta o simulare a Evaluării Naționale cu o structură nouă de subiecte, diferită de cea a simulărilor susținute de clasa a VIII-a. Închiderea școlilor pentru a stopa răspândirea epidemiei de coronavirus a pus, însă, sub semnul întrebării întreaga structură a anului școlar în curs.

 

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI:RO76BTRLRONCRT0471641001

CONT EURO:RO26BTRLEURCRT0471641001

Deschis la BANCA TRANSILVANIA
Donează prin Patreon

Donează

9 comentarii
  1. Nu mi se pare corect ca noi cei care trec anul care vine a8a sa incepem cu alta programa pentru testele tip PISA. De ce? Trebuie sa invatam si acest gen de evaluare? Eu vreau sa fie totul ca pana acum,fiindca daca dam teste tip PISA munca noastra in astia 4 ani de zile s-a dus pe apa sambetei! Asa ca eu vreau sa fie EN ca si pana acum,pentru ca noi cei care trecem a8a anul acesta am muncit foarte mult in astia 4 ani si nu e corect sa ne dea doar gramatica sa invatam! MULTUMESC!

  2. nu mi se pare ok pentru ca toti anii astia s au dat cu specii eu zic sa nu se aprobe si sa ramana la vechea programa daca nu se va intampla josnic ministeru

  3. Bun. Și programele la celelalte discipline de examen? LEN prevede ca începând cu această generație EN se va realiza prin:
    a) o probă scrisă la limba şi literatura română;
    b) o probă scrisă la limba maternă;
    c) o probă scrisă transdisciplinară la matematică şi ştiinţe;
    d) o probă scrisă la o limbă de circulaţie internaţională;
    e) o probă practică de utilizare a calculatorului, susţinută în timpul anului;
    f) o probă orală transdisciplinară de evaluare a competenţelor civice şi sociale,
    susţinută în timpul anului.
    SE MAI FACE, NU SE MAI FACE?

  4. Pentru amaratii care dau evaluarea nationala anul acesta nu se face nimic?? Sau toata lumea se bazeaza pe scoala facuta acasa, pe meditatiile facute si pe efortul parintilor. Nu ni se spune nimic.
    Ganditi-va ca practic fața de cei de a 7-a, acestia au facut doar un semestru in plus!
    Alta generatie de sacrificiu.
    Pe acestia ii bagam pur si simplu sub preș.La ei va merge….cum o fi…

  5. Foarte bine era si timpul. Programa veche a complicat romana pana dincolo de limita absurdului, in defavoarea stiintelor exacte. Eu una pe autoarele manualului lui fi miu de romana le as exclude din invatamant., atat de complicat la modul inutil este manualul. Nu stiu ce au vrut sa demonstreze respectivele doamne, inteligenta in niciun caz. Elevii trebuie sa stie sa comunice corect si logic. Punct. Speram intr o reabilitare a stiintelor exacte, care au devenit in mod paradoxal cenusareasa educatiei. Felicitari doamnei ministru pentru viziune. Era si timpul!

    1. Stimată doamnă, veți avea mari surprize cu noua programă. Vă doresc mult succes în aprofundare noii gramatici.

  6. Am ajuns că niște repetenți priponiți de pile prin ministere și prin redacții, coordonați de un pensionar din armata care se da “expert în educație” după ce a făcut toată viața instrucție de tip “culcat, sal înainte” cu soldații, sa decidă că dacă reușești să citești niște etichete e mult mai bine decât dacă citești romane. Că de poezie nici nu poate fi vorba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recomandate

Ecaterina Andronescu, după ce părinții au cerut publicarea clasamentelor de la Admiterea în liceu 2018: Părinții or solicita, dar noi avem niște reguli pe care trebuie să le respectăm

Ministrul educației spune că Autoritatea pentru Protecția Datelor Personale a impus ștergerea mediilor elevilor care au susținut Evaluarea Națională și Admiterea în liceu în 2018, potrivit știrileprotv.ro. Ecaterina Andronescu a…
Vezi articolul

Subiecte greșite la simularea de Matematică la clasa a VIII-a, primite de copii din Bacău. Inspectoratul Școlar: Elevii au primit subiectele de anul trecut. Vor da o nouă simulare

Subiecte greșite au fost primite de elevii de clasa a VIII-a la simularea examenului de Matematică în comuna Răchitoasa din județul Bacău, anunță deputatul PNL Tudorița Lungu, citată de Agerpres. Oficialii…
Vezi articolul