BREAKING Rectorul ales al Universității Dunărea de Jos din Galați, Puiu Lucian Georgescu, nu a fost confirmat în funcție / Este al doilea rector neconfirmat de minister în actualul val de alegeri universitare, după Ramona Lile la Arad

23.364 de vizualizări
dunarea de jos
Lucian Puiu Georgescu, – Universitatea Dunărea de Jos din Galați / Foto: Facebook.com
Rectorul Universității Dunărea de Jos din Galați, Puiu Lucian Georgescu, reales pentru al doilea mandat în luna decembrie, nu a fost confirmat în funcție, potrivit surselor Edupedu.ro. Informația a fost confirmată oficial pentru Edupedu.ro de reprezentanții Ministerului Educației. Astfel, a fost emis un ordin de ministru de neconfirmare a lui Puiu Lucian Georgescu, după alegerile care au determinat un control al ministerului la instituția gălățeană de învățământ superior. 

Lucian Puiu Georgescu a câștigat alegerile din 14 decembrie, în încercarea de a obține un al doilea mandat de rector. El l-a avut drept contracandidat pe Cătălin Fetecău, până acum președinte al Senatului Universității Dunărea de Jos. În acele alegeri, Fetecău a avut mai multe voturi la Galați, însă Georgescu a avut câștigat la o distanță de 14 voturi, cu ajutorul celor obținute la secțiile din Brăila și Chișinău, potrivit datelor anunțate atunci..

Ulterior, sursele Edupedu.ro au semnalat faptul că Ministerul Educației a trimis un control la Dunărea de Jos, după ce au fost semnalate nereguli în cadrul procesului electoral. Ele au precizat că procedurile au fost contestate atât intern, cât și la minister. La mijlocul lunii ianuarie, Cătălin Fetecău a confirmat că a contestat rezultatul alegerilor.

Deciziile de neconfirmare a unui rector în funcție sunt extrem de rare. Însă, în actualul val de alegeri universitare, cazul de la Galați este al doilea în care un rector ales primește ordin de neconfirmare din partea Ministerului, după cel al Ramonei Lile de la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad. Ordinul de neconfirmare în acel caz invoca o decizie a Consiliului Național de Etică (CNECSDTI) din 2021, referitor la plagiat în cazul Ramonei Lile, ordin ce a determinat o sancțiune ce includea interdicția de a candida la funcții de conducere pe o perioadă de 5 ani.

Potrivit noii metodologii alegerilor din universități, rectorul desemnat prin alegeri sau concurs trebuia confirmat de ministrul Educației în 30 de zile de la data desemnării. Potrivit noii Legi a învățământului superior, în momentul vacantării unui post de conducere (ceea ce ar urma să se întâmple când Ramona Lile își încheie mandatul), instituția de învățământ superior trebuie să organizeze procedura de ocupare a postului în termen de maximum 3 luni:

Puiu Lucian Georgescu, fost ministru al Cercetării în guvernul Tudose, a devenit rector în urmă cu patru ani. Mandatul său a fost marcat de o serie de nereguli, acuzații și anchete. Între altele:

Citește și:
OFICIAL Ministerul Educației: Ramona Lile nu a fost confirmată în poziția de rector al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, în urma deciziei de plagiat. Instituția cere ca universitatea să reia alegerile de rector
Puiu Lucian Georgescu obține al doilea mandat de rector la Universitatea Dunărea de Jos din Galați. Scor foarte strâns în fața președintelui senatului universitar: Georgescu a avut mai puține voturi la Galați, dar mai multe la secțiile din Brăila și Chișinău
Rectorul ales al Universității Dunărea de Jos din Galați, Puiu Lucian Georgescu, nu a fost confirmat încă în funcție, la o lună de la alegeri / Control al Ministerului Educației la instituția gălățeană, după ce au fost semnalate nereguli – Surse

8 comments
  1. Care oameni, mai Petrixo? Cei de la Chisinau, care n-au actele de studii recunoscute de ministerul nostru, dar care au fost platiti ca sa faca diferenta necesara?

  2. Ce penibil/ penibilă ești!!!
    Galațiul nu a votat degeaba, numărul voturilor spune tot, stai sa vezi acum ….cred ca deja ai început sa tremuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Andrei Cornea / Foto: Agerpres

Filologul și filosoful Andrei Cornea, după acuzația lui Sorin Cîmpeanu că ar face parte dintr-un “grup de interese”: “Este un grup de interese. Avem interese”, anume ca un viitor prim ministru “să se exprime un pic mai articulat” decât actualul, sau ca “o mulțime de domni, inclusiv prim ministrul”, “să nu mai plagieze”

“Da, sigur că da, are dreptate. Este un grup de interese. Avem interese. Și o să vă spun care: de exemplu, unul dintre interesele noastre este ca un viitor prim…
Vezi articolul

Cadourile lui Iohannis, pe final de mandat: îi decorează cu ordinul „Steaua României” pe fostul ministru Sorin Cîmpeanu, demisionat în urma unui scandal de plagiat, și cu „Serviciul Credincios” pe Mihnea Costoiu, condamnat cu suspendare în dosarul Baza Cutezătorii, dar scăpat ulterior prin prescripție

Președintele Klaus Iohannis i-a decorat pe foștii miniștri de la educație Sorin Cîmpeanu și Mihnea Costoiu, pe fostul președinte ARACIS Mădălin Bunoiu, pe secretarul de stat Gigel Paraschiv, alături de…
Vezi articolul

Cinci județe au cerut bani de la Guvern, din Fondul de rezervă, pentru unele plăți legate de educație / În Sibiu banii se vor folosi pentru plata burselor, iar în Mehedinți pentru plata facturilor la căldură în școli

Arad, Buzău, Constanța, Mehedinți și Sibiu au cerut bani Guvernului din Fondul de rezervă bugetară pentru a acoperi costuri legate de educație: burse, plata facturilor la energie în școli ori…
Vezi articolul