BREAKING Rectorul Mihai Dimian a fost votat în unanimitate în BPN al PNL pentru a fi propus ministru al Educației și Cercetării – SURSE / Rector al unei universități clasate pe locul 21 în România, Dimian este vicepreședinte CNR și s-a făcut remarcat printr-o serie de gafe și declarații controversate

3.216 vizualizări
Rectorul USV, Mihai Dimian / Foto: Captură Agerpres video
Rectorul USV, Mihai Dimian / Foto: Captură Agerpres video
Rectorul Mihai Dimian a fost votat în unanimitate în Biroul Politic Național al PNL pentru a fi propus ministru al Educației și Cercetării, potrivit surselor Edupedu.ro. Decizia a fost luată în urmă cu câteva momente, prin vot online, iar propunerea i-a aparținut premierului Ilie Bolojan. Este vorba despre rectorul susținut de PSD, potrivit surselor noastre, și care s-a remarcat printr-o serie de gafe și de controverse în ultima săptămână, când a dat declarații confuze atât cu privire la opinia sa referitoare la implicarea politicului în educație, cât și cu privire la ce înseamnă un autoplagiat.

Mihai Dimian a fost prezent la ședința online a conducerii PNL, în care a citit 10 minute discursul, după care a răspuns lucruri generale la întrebările membrilor PNL, potrivit surselor Edupedu.ro.

Mihai Dimian este al 32-lea ministru al Educației în 36 de ani și vine pe această funcție după 2 luni și jumătate de la vacantarea ei prin demisia fostului ministru Daniel David, rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, universitate aflată pe primul loc în rankingul național. Ilie Bolojan a preluat interimar funcția, interimat care i-a expirat vineri. În medie, un ministru al Educației a avut un mandat de 13 luni.

Dimian este rectorul Universității Ștefan cel Mare din Suceava, aflată pe locul 21 în rankingul universităților românești realizate de Ministerul Educației.

Vicepreședinte al Consiliului Național al Rectorilor (CNR), for condus de peste 10 ani de Sorin Cîmpeanu și de Mihnea Costoiu, Mihai Dimian este din 2024 rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Amintim că Mihai Dimian a fost singurul candidat la alegerile pentru postul de rector, la care fostul rector Valentin Popa a devenit președinte al Senatului universitar (a candidat pentru senatul USV, apoi a fost desemnat președinte). Popa avea 3 mandate și conform noii legi putea candida din nou, așa cum au făcut și alții care au candidat pentru al patrulea mandat, dar a optat pentru Senat și i-a lăsat calea liberă lui Dimian la rectorat.

Dimian a fost prezent la Palatul Victoria la consultările din ianuarie 2026 convocate de Bolojan cu Biroul Permanent al CNR, ca răspuns la solicitarea rectorilor de a avea o discuție cu privire la bugetul educației și cercetării în anul 2026 (sursa și detalii aici).

Gafe și controverse marca Mihai Dimian
Mihai Dimian vs Mihai Dimian / Colaj foto USV

Mihai Dimian a intrat în atenția publică în urmă cu o săptămână, cu o serie de gafe și declarații controversate.

Edupedu.ro a scris pe 23 februarie 2026 că rectorul Universității din Suceava, Mihai Dimian, este numele susținut de Ilie Bolojan și de PSD pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării, potrivit surselor noastre. „La două luni de când șeful liberal al Executivului nu a reușit să atragă niciun alt nume necontroversat pe funcția vacantată prin demisie de Daniel David și aflată în prima linie a tăierilor bugetare, Bolojan s-a oprit pentru moment cu căutările la rectorul din Suceava, pe care ar urma să îl propună în ședința conducerii PNL, conform surselor noastre”, scriam în urmă cu o săptămână.

În reacție, Mihai Dimian a afirmat următoarele: „Nu consider că este rău ca profesorii să fie membri ai partidelor politice şi chiar încurajez colegii din universitar şi preuniversitar să facă acest lucru, pentru că partidele politice au nevoie de resurse umane de calitate. Însă am considerat că politizarea educaţiei a depăşit limitele normale în România, iar această situaţie afectează negativ sistemul educaţional. Drept urmare, decizia mea personală a fost să încerc dezvoltarea universităţii şi a comunităţii fără o implicare politică directă”.

La finalul mesajului confuz conform căruia și susține, și dezaprobă politicul în educație, fără a supăra nici partidele politice, nici profesorii politicieni, Dimian a scris următoarele: „provin dintr-o familie săracă, nu am avut relaţii şi consider că, dacă am realizat ceva în această viaţă, am realizat datorită educaţiei”.

Amintim că Mihai Dimian a apărut ca semnatar pe un studiu din 2010 pe care jurnalista Emilia Șercan l-a descris drept „identic” cu un altul, publicat în 2007, conform unei anchete Pressone.ro din 2018. Investigația de presă acuza 3 cazuri de „autoplagiat” în cazul ministrului de atunci al Educației, Valentin Popa, iar într-unul dintre acestea apare și numele lui Dimian, co-semnatar al unui studiu semnat inițial de alte două persoane.

În reacție, Dimian a făcut o nouă gafă: a parat discuțiile despre autoplagiat științific acuzându-l voalat pe scriitorul Cărtărescu. „Mie mi-a plăcut cartea domnului prof.univ.dr. Mircea Cărtărescu «De ce iubim femeile», deşi era o colecţie de eseuri publicate anterior”, a scris Dimian pe Facebook. În condițiile în care Mircea Cărtărescu a listat transparent în carte revistele care au publicat eseurile, pe când articolul cosemnat de Dimian și analizat de Șercan nu „precizează nicăieri că nu este vorba despre un text original”, a relatat Edupedu.ro pe larg.

Citește și:
Jurnalista Emilia Șercan: Domnul Dimian nu înțelege ce înseamnă integritatea academică, fiind profesor universitar care pretinde că și-a făcut studiile în niște universități serioase din străinătate / Ce s-ar întâmpla dacă profesorii ar intra în grevă?
O nouă gafă marca Mihai Dimian, care parează discuțiile despre autoplagiat științific acuzându-l voalat pe scriitorul Cărtărescu: „Mie mi-a plăcut cartea domnului prof.univ.dr. Mircea Cărtărescu «De ce iubim femeile», deşi era o colecţie de eseuri publicate anterior” / Cărtărescu a listat transparent în carte revistele care au publicat eseurile, pe când articolul cosemnat de rectorul USV și analizat de Șercan nu „precizează nicăieri că nu este vorba despre un text original”
Numele lui Mihai Dimian, rectorul de la Universitatea din Suceava, vehiculat acum drept posibil ministru al Educației, apărea în 2010 printre autorii unui „autoplagiat” al fostului rector Valentin Popa, conform unei anchete a Emiliei Șercan din 2018 / UPDATE Reacția lui Mihai Dimian
Mesaj confuz al rectorului de la Suceava, Mihai Dimian, în cărți pentru a fi ministru al Educației: Încurajez colegii din universitar şi preuniversitar să fie membri ai partidelor politice, pentru că partidele au nevoie de resurse umane de calitate. Însă politizarea educaţiei a depăşit limitele normale în România și afectează negativ sistemul educaţional
SURSE Rectorul susținut de PSD al Universității din Suceava, Mihai Dimian, soluția de moment a lui Ilie Bolojan la funcția de ministru al Educației, după 2 luni de refuzuri
VIDEO Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava a cumpărat sediul unei bănci din Botoşani, pentru o extensie. Rectorul Mihai Dimian: Oportunitățile transfrontaliere cu Ucraina și cu Republica Moldova sperăm să nu se transforme în oportunități de apărare, deși am avut proiecte și cu laboratorul de cercetare al armatei americane, deci avem expertiză și în această zonă


5 comments
  1. Doamne ferește!

  2. Cel mai bun ministru ar fi fost Anton Hadăr! Îi reprezintă de o eternitate pe preacinstiții și moralii și deferenții universitari și este reales în neștire de cei mai importanți plătitori de cotizații la ALMA MATER: Rectorii, prorectorii, câțiva profesori și auxiliari lingăi și femeile de serviciu, bucuroase că primesc două portocale și un kil de ulei când vine Crăciunul.

  3. Se anunță vremuri „superbe” pentru învățământul preuniversitar de stat 😈😈😈

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

PNL are patru lideri suspectați de plagiat în funcții înalte în stat / Scandalurile tezelor de doctorat ale premierul Ciucă și miniștrilor Bode, Cîmpeanu și Roman au zguduit PNL în ultimul an / Roman și Cîmpeanu se întorc în prima linie politică

PNL a promovat patru lideri suspecți de plagiat în funcții înalte în stat, de la premierul Nicolae Ciucă, liderul Executivului, la cei trei miniștri sau foști miniștri ai săi, Florin…
Vezi articolul

OFICIAL Ordinul cu pilotarea corectării digitalizate pentru Evaluarea Națională și BAC 2022, în județele Călărași și Dâmbovița, a fost publicat în Monitorul Oficial cu o săptămână înaintea probelor: Profesorii care scanează lucrările elevilor primesc 150 de lei pe zi

Ordinul privind pilotarea evaluării digitalizate pentru Evaluarea Națională și BAC 2022 în județe Călărași și Dâmbovița a fost publicat în Monitorul Oficial. Concret, elevii din Dâmbovița vor avea lucrările corectate…
Vezi articolul

Asociația cercetătorilor Ad Astra propune un Pact Național pentru Cercetare: evaluări transparente, finanțare predictibilă și bazată pe meritocrație, mai mulți cercetători

Evaluarea transparentă a performanței științifice, alocări bugetare care să crească anual, o schemă de finanțare bazată pe meritocrație, mai mulți cercetători și o finanțare predictibilă pentru competiții – acestea sunt…
Vezi articolul

Dan Barna, în octombrie 2019: „Guvernul Dăncilă alocă pentru educație cel mai mic buget din UE, raportat la PIB, arătând astfel cât de puțin prioritară este Educația pentru guvernarea curentă” / Dan Barna este acum vicepremier în Guvernul Cîțu, care a alocat 2,5% din PIB bugetului Educației

„Guvernul Dăncilă alocă pentru educație cel mai mic buget din UE, raportat la PIB, arătând astfel cât de puțin prioritară este Educația pentru guvernarea curentă”, spunea în octombrie 2019, în…
Vezi articolul

INTERVIU Elev de clasa a XI-a, în prima zi de școală, după mai bine de un an: Am simțit o apropiere umană de care am dus lipsă. Am vorbit ca între oameni, nu ca între elev și profesor. Despre școala online: Am realizat că cel mai important în viață este să fii autodidact

Ștefan este elev în clasa a XI-a la o școală din Suceava și astăzi, 19 mai, a fost pentru prima dată într-un an și două luni când și-a revăzut toți…
Vezi articolul