Săptămâna trecută au apărut două articole pe edupedu.ro în care colegi profesori își exprimă nemulțumirea în legătură cu Olimpiada Națională de Științe Socio-umane din acest an. Nu a existat niciodată o dezbatere despre cum se corectează la Olimpiadă, care sunt standardele de urmat, ce trebuie schimbat în modul de a se corecta ș.a.m.d. Iar această dezbatere ar putea fi începută și în acest mod, prin exprimarea unor puncte de vedere inevitabil subiective și pornind de la experiența personală a pregătirii unor elevi pentru acest concurs.
În ultimii ani am pregătit elevi exclusiv pentru olimpiada de logică, așa că mă voi raporta doar la această disciplină.
Anul acesta am avut doi elevi calificați la etapa națională, dintre care un elev de la o clasă de profesională și o elevă care a luat mențiune, la fel ca anul trecut. În cei 20 de ani de experiență am pregătit mulți elevi pentru olimpiada de logică, deși preocupările mele sunt în altă direcție (doctoratul meu a fost din interpretarea lui Kripke a unor idei din Wittgenstein).
În opinia mea, sunt trei tipuri de probleme care afectează concursurile de logică din ultimii ani: i. Erorile de barem; ii. Erorile de corectare și alegerea “sistemului” de a nu lua în considerare contestațiile; iii. Limitele programei de logică.
i. Erorile de barem. Cea mai serioasă eroare este cea de anul trecut, de la etapa județeană, când s-a considerat, inițial, că e corect să consideri că, având o premisă universală afirmativă falsă, se obține tot o propoziție falsă printr-o conversiune prin accident. Apoi baremul a fost corectat, iar comisiile de evaluare au primit instrucțiunea de a accepta, în mod neverosimil, și acest răspuns, care este eronat, pe lângă varianta corectă din punct de vedere logic: valoarea de adevăr este indecidabilă, pentru că premisa și concluzia nu sunt echivalente. În mod normal, evaluatorii ar fi trebuit să corecteze conform regulilor logicii, nu conform unui barem care a greșit în mod repetat!
Altă eroare este cea din baremul de la etapa națională din 2024, de la Baia Mare. La subiectul III, (1), eroarea logică identificată este “extinderea ilicită a termenului major” în cadrul unui silogism de tip Barbara. În primul rând, raționamentul dat nu era obligatoriu să fie formalizat ca un silogism de tipul aaa-1. Apoi, extinderea ilicită a termenului major este o eroare formală, apare când P este distribuit în concluzie și nedistribuit în premisă, dat în acest caz nu e distribuit nici în concluzie, nici în premisă. Eroarea logică, la punctul (1), este materială, fiind vorba de o generalizare pripită, și nu este relevant că deseori extinderea ilicită a unui termen poate fi corelată cu o generalizare pripită.
Se poate argumenta că și la punctul (6) baremul nu dă cel mai bun răspuns, indicând drept cauză falsă raționamentul care explică amânarea unei legi prin apariția poleiului. Mai degrabă nu există nicio legătură logică între un enunț despre polei și unul despre amânarea votării unei legi. Deci, un non sequitur: poleiul nu e cauză necesară și nici suficientă pentru amânarea votării unor legi. Dar, fiind o chestiune de interpretare, varianta din barem nu e indiscutabil falsă.
Cele mai serioase neajunsuri legate de barem sunt cele de la diagramele Euler. E vorba despre situațiile în care baremul oferă un singur model de reprezentare a raporturilor dintre termeni și sunt, de fapt, posibile mai multe variante. Baremul precizează de fiecare dată că oferă doar un “exemplu” de diagramă. Dar tocmai faptul că nu conține și celelalte variante îi predispune pe corectori să comită erori de evaluare, întrucât au obișnuința de a considera baremul ca unic reper.
Cât de bine construit este un subiect cu diagrame Euler cum e cel de la etapa națională din 2024, care permitea câteva zeci de variante de reprezentare? Vor avea răbdare corectorii să verifice zecile de posibilități? În mod inevitabil, un astfel de subiect/barem va produce erori de evaluare.
ii. Erorile de evaluare. Cu imperfecțiunile baremelor se mai poate trăi, cu erorile de corectură, nu. Aici este punctul nevralgic în funcționarea concursurilor școlare.
Două exemple vor fi de ajuns. Diagrama Euler de la baremul de la etapa județeană din 2024, oferită tot ca “exemplu”, a fost interpretată ca mod unic de reprezentare a termenilor în multe centre de evaluare (am verificat). Varianta corectă a elevei mele nu a fost luată în considerare nici la contestații, deși explicația din cererea de reevaluare ar fi trebuit să fie înțeleasă de orice profesor de bună credință. Am trimis memorii la persoane din minister și instituții, rămase fără răspuns (dar și la profesori universitari, care au confirmat corectitudinea reprezentării). Un simplu desen cu cerculețe nu ar fi trebuit, poate, să genereze așa o dramă și o asemenea mobilizare din partea mea, cine știe? Totuși, care e scuza unui corector de la etapa contestațiilor de a nu citi măcar motivarea unei eleve? În niciun caz lipsa de timp. Poate dorința de a nu contesta, implicit, competența celorlalți corectori (un factor important când cei în cauză se cunosc), dar o astfel de dorință nu este legitimă și lasă loc pentru acuzații de lipsă de profesionalism.
La faza națională din 2025, subiectul IV a fost un subiect de logică propozițională. La punctul b cerința a fost: “Prin apelul explicit la argumentele deductive cu propoziții compuse cu două premise, demonstrați în limbaj formal validitatea argumentului” (sublinierea îmi aparține). Cerința este, de fapt, de a construi o quasi-demonstrație de deducție naturală! Este corect să ceri asta, ținând cont că deducția naturală nu se studiază la nivel de liceu? Există un capitol în manualul de logică despre modus ponens, tollens, ba chiar există și un tabel cu diverse reguli de demonstrație (a căror utilitate este zero, întrucât manualul nu spune ce să faci cu ele, nu există exerciții). Dar modus ponens și tollens nu sunt folosite ca reguli de demonstrație la nivel de liceu, și tocmai aceasta a fost cerința de la olimpiadă.
Chiar și așa, eleva pregătită de mine a construit o astfel de demonstrație, traducând mai multe premise în alte formule, cu ajutorul regulii contrapoziției, construind apoi raționamente de tip modus ponens și tollens, până a obținut rezultatul corect. Singurul neajuns este că a urmat altă cale deductivă decât cea din barem și a folosit regula contrapoziției ca echivalență, nu ca implicație, cum apare în manual (dar ambele variante sunt reguli acceptate). Demonstrația e uimitoare prin ingeniozitate, iar cu cele 0.40 puncte pe care le-a pierdut acolo ar fi obținut locul 1, la egalitate ce cealaltă notă din concurs.
Eleva mea nu a mai depus contestație pentru că era inutil: nota se schimbă doar când diferența e de cel puțin jumătate de punct.
Este corect să existe o astfel de regulă, când diferențe de câteva zeci de sutimi fac diferența între locul 1 și o mențiune?
Oricum, contestațiile sunt de facto inutile, oricare dintre ele, pentru că nu sunt luate în considerare, cel puțin la etapa națională de logică.
iii. Limitele programei de logică.
Anul acesta, dificultatea subiectelor a fost maximă. Cum spunea și un coleg într-un interviu postat de Edupedu, era nevoie de o jumătate de oră doar să citești subiectele. Elevul e asaltat cu cerințe de o diversitate barocă. Acum, ca să ajungi să construiești diagrama Euler, trebuie să verifici, mai întâi, 12 raționamente, unele formulate în stilul logicii clasice, cu propoziții categorice, altele în stilul logicii propoziționale, și să ții cont doar de termenii conținuți în raționamentele valide cu propoziții categorice. Iar acest exercițiu a fost cel mai ușor.
Problema este că niciun elev nu a terminat subiectele (cel mai probabil) și se putea preconiza că nu le va termina nimeni. Drept rezultat, media notelor din acest an a fost cu aproape 2 puncte mai mică decât anul trecut – chiar și în condițiile în care în 2025 li s-a cerut elevilor să reinventeze deducția naturală. În 2026 media a fost 5.73, față de 7.68 în 2025. Anul trecut au fost doar 5 note sub 5, și zero sub 4, iar anul acesta au fost 21 note sub 5 și 9 note sub 4.
Nu mi se pare în regulă ca elevi buni, capabili de note peste 9 la subiecte decente, ca grad de dificultate, cum sunt cele de la etapa județeană, să fie trimiși acasă cu note de 2, 3 și 4, sau ca marea majoritate, aproximativ 80%, să fie evaluați ca fiind cel mult mediocri, având note sub 7.
Nu doresc să neg utilitatea unor astfel de probe de foc. Doar că nu cred că se oferă, prin astfel de subiecte, o șansă reală celor mai bine pregătiți elevi la logică. Un concurs de logică nu ar trebui să semene cu un show TV de tip survival, în care sunt premiați concurenții cu nervii cei mai tari, care se aruncă prin cercuri de foc și ajung primii la linia de final.
Dacă s-ar schimba programa acestei discipline pentru a include mai multă logică modernă – de exemplu, deducția naturală, atât de dragă colegului care a făcut subiectul din 2025 -, am putea avea mai multe subiecte interesante. Ar fi mai multe condiții pentru a testa înțelegerea logică și mai puține riscuri ca subiectul de la națională să fie o probă de rezistență nervoasă.
Dar pentru asta, ar fi nevoie de o regândire a programei și conținuturilor din manual. În prezent, subiectele de bac la logică ar putea fi rezolvate și de un elev din liceul lui Aristotel. Orice schimbare de programă, manuale etc. ar transforma logica din materia preferată a elevilor de la profil uman, din disciplinele de bac, într-o cenușăreasă. Ne putem întreba dacă ar fi oportună o astfel de schimbare. Putem considera logica aristotelică o disciplină “închisă și încheiată”, cum credea Kant, acum 200 de ani?
Context: Controversele de la Olimpiada Națională de Științe socio-umane 2026, desfășurată la Iași, au fost semnalate în ultimele zile, de mai mulți profesori care au reclamat public probleme legate de lipsa de transparență în evaluare și de modul de desfășurare a contestațiilor. Profesorul Lucian Maier a cerut Ministerului Educației publicarea lucrărilor elevilor în format anonimizat și a numelor evaluatorilor, invocând discrepanțe între rezultatele de la etapa județeană și cele de la națională. În paralel, o altă sesizare, făcută de profesorul Alin Alexe, vizează comportamentul unor membri ai comisiei, după ce o elevă ar fi fost jignită în timpul vizualizării lucrării, în ciuda unei note ridicate.
_____________
Despre autor: Liviu Dascălu este profesor de filosofie la Liceul „Ana Ipătescu” din Gherla și la Colegiul Tehnic „Raluca Ripan” din Cluj-Napoca. A absolvit Facultatea de Filosofie la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (2001) și deține un doctorat în filosofie, obținut sub coordonarea profesorului Mircea Flonta (2014), cu o teză dedicată gândirii lui Ludwig Wittgenstein.
Nota redacției: Opinia profesorului este esențială pentru școala din România, pentru viitorul ei și al copiilor. Încurajăm și susținem cadrele didactice să-și exprime părerea, să analizeze sistemul actual, să semnaleze problemele sau abuzurile, să propună soluții și să popularizeze exemplele de bună-practică. Publicarea opiniilor cadrelor didactice pe Edupedu.ro nu înseamnă automat că publicația susține aceste idei sau propuneri. Trimiteți opiniile pe redactie@edupedu.ro.
Cristian Pantazi
Redacția
Diana Ghimiși
Adriana Vișean
Andrei Popa