Scădere dramatică a numărului de nașteri în primele 6 luni ale anului. Cel mai mic număr de nou-nascuți din ultimii 7 ani

17.710 vizualizări
Foto: © Irina Zharkova | Dreamstime.com
Numărul nou-născuților înregistrați în primele 6 luni ale anului 2020 este cel mai mic din ultimii 7 ani, potrivit datelor Institutului Național de Statistică analizate de Edupedu.ro.

În intervalul ianuarie-iunie 2020 s-au înregistrat 79.712 nașteri, cu 16.682 mai puține față de aceeași perioadă a anului trecut, scăderea fiind cea mai mare înregistrată în perioada analizată, 2014-2020.

Media ultimilor 6 ani a fost de peste 90 de mii de nou-născuți, potrivit INS.

De menționat că nașterile din perioada primelor 6 luni nu au motive să fie influențate de actuala criză sanitară și economică, conceperea copiilor născuți în perioada anlizată având loc cu circa 40 de săptămâni înainte (durata unei sarcini la termen). Copiii născuți în intervalul ianuarie-iunie 2020 au fost concepuți în perioada mai-octombrie 2019.

Pentru a ilustra impactul acestei scăderi asupra sistemului de educație, diferența de 16.682 de copii înseamnă peste 600 de clase/grupe de grădiniță de câte 25 de copii mai puține față de câte ar fi formate din copiii născuți cu un an mai devreme.

Proiecțiile INS arată că până în anul 2060 în numai puțin de 19 județe din cele 42 ale României populaţia de vârstă preşcolară şi şcolară va scădea cu peste 50% față de anul de referință, 2015. Asta în condițiile în care din 2011 până în 2015 acest segment de populație, cu vârsta între 0 și 23 de ani, a pierdut 6,1%, adică 328.738 de persoane.

Foto: © Irina Zharkova | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


3 comments
  1. Cand tara este falimentara si n-ai ce manca normal ca nu faci copii. Daca veti studia statistica veti vedea ca cele mai multe familii din categoria medie de bunastare au un singur copil. Oamenii sunt constienti ca statul ofera mai mult unui detinut decat unui copil. Cel mai des veti auzi motivul „viata este grea si nu vrem sa facem 3 copii pe care sa-i tinem in saracie”

  2. Dacă ar fi să fac o predicție, as spune ca în perioada următoare vom asista mai întâi la o ușoară creștere (cred că s-au conceput ceva copii în perioada in care nu prea aveam voie să ieșim din casă, dacă nu din alt motiv, măcar de plictiseală).
    După care s-ar putea să urmeze ceea ce se numește „o iarnă demografica”. Diferența menționată in articol s-ar putea să ni se pară ca diferența între Pepsi și Coca-Cola. Cred că in primul semestru din 2021 (sau al doilea) numărul de nașteri va fi la jumătate față de cat e acum, dacă nu și mai jos.
    Ideea este foarte simplă. Cuplurile care există deja, mai ales dacă au copii, nu vor mai concepe alții, decât în foarte mică măsură. Nici nu e un moment potrivit pentru așa ceva. Cât despre cuplurile noi, cu toată distanțarea, și masca, și mai știu eu ce, ele vor avea o mare problemă sa se formeze ele, darămite sa mai facă și copii.

  3. Probema nu este doar economica ci, mai degraba, de educatie. Dupa ce am preluat, fara discernamant, sisteme de gandire/educatie de tipul „explozie demografica”, „egalitate de gen”, e firesc sa suportam si consecintele…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Informații false despre numărul profesorilor din școlile din România și despre pregătirea acestora, publicate de Ministerul Educației pe platformele naționale și europene de date deschise

Informații false despre numărul profesorilor din școlile din România și despre pregătirea acestora au fost publicate de Ministerul Educației în acest an pe platformele naționale și europene de date deschise,…
Vezi articolul

Portretul violențelor din școli: Jumătate dintre elevii care sunt agresați nu se pot apăra din cauza fricii și peste jumătate din cei care asistă la astfel de scene nu intervin / Principalele motive ale violenței sunt aspectul fizic și notele – studiu World Vision

Agresiunea verbală este cea mai des întâlnită formă de violență în școlile din România, mai exact în circa 40% din cazuri, arată un studiu realizat de World Vision România. Unul…
Vezi articolul

STUDIU Percepție profund negativă a românilor participanți la Ipsos Education Monitor 2025 cu privire la calitatea educației: Doar 12% dintre respondenți consideră că sistemul educațional este de calitate. România are al doilea cel mai scăzut procent, după Peru / În Irlanda, 71% consideră educația într-o stare bună, iar în Marea Britanie aproape jumătate

România înregistrează al doilea cel mai scăzut procent de încredere a respondenților în calitatea sistemului de educație, după Peru, și în scădere față de anul trecut, potrivit studiului global Ipsos…
Vezi articolul