Când se termină școala în 2022, pentru fiecare an de studiu. Vacanța de vară are în acest an 2 luni și 26 de zile

56.290 de vizualizări
Foto: 180050097 / School © Photosvit | Dreamstime.com
Peste 3 săptămâni, pe 10 iunie, se încheie cursurile pentru majoritatea elevilor și copiilor din sistemul educațional din România, potrivit calendarului oficial al anului școlar 2021-2022. Pentru un număr semnificativ de elevi, cei din ani terminali, cei din învățământul profesional și din școlile postliceale și de maiștri – cursurile se vor termina fie mai devreme, fie cu câteva săptămâni mai târziu. Cei care studiază pentru calificarea “asistent medical generalist” sunt ultimii care pleacă în vacanță, peste aproape trei luni.

Concret, cei mai mulți elevi vor merge la școală până pe 10 iunie. Este vorba despre copiii de grădiniță, elevii din învățământul primar, toți elevii din clasele V-VII, toți elevii din clasele IX-XI de la liceu.

Există însă excepții semnificative. Astfel:

  • Elevii din clasa a XII-a/a XIII-a încheie cursurile pe 27 mai – Probele de Bacalaureat 2022 au loc în perioada 6-23 iunie
  • Elevii din clasa a VIII-a încheie cursurile pe 3 iunie – Evaluarea Națională 2022 are loc pe 14-17 iunie
  • Pentru grupele de grădiniță și celelalte clase (școala primară, clasele a V-a – a VII-a și a IX-a – a XI-a), cursurile se încheie pe 10 iunie.
Învățământ liceal – filiera tehnologică

Edupedu.ro a solicitat Ministerului Educației date specifice privind momentul în care se încheie cursurile pentru elevii liceelor cu filieră tehnologică. Am primit doar ordinele ce conțin planurile-cadru pe baza cărora e stabilită durata anului școlar la diferitele clase. Pe baza acestor ordine, coroborate cu durata anului școlar stabilită pentru 2021-2022 (34 de săptămâni), Edupedu.ro a calculat data de finalizare a cursurilor astfel:

Clasa a IX-a – 24 iunie (36 de săptămâni)

Clasa a X-a – 17 iunie (35 de săptămâni)

Clasa a XI-a și a XII-a/a XIII-a – 20 mai (31 de săptămâni). Pentru elevii din acești ani este prevăzută și o perioadă de pregătire practică de 5 săptămâni, ce face ca numărul de săptămâni ale anului școlar să ajungă la 36.

Pentru elevii din învățământul profesional de stat cu durată de 3 ani, inclusiv învățământul profesional dual, informațiile referitoare la durata anului școlar sunt incluse în acest ordin de ministru.

Menționăm că aceste date pot să difere de la o specializare/profil la alta/altul, în funcție de perioada de practică stabilită, iar fiecare școală ar trebui să anunță fiecare clasă când anume, la ce dată se încheie cursurile anului școlar în derulare.

Învățământ postliceal:

Potrivit datelor furnizate de Ministerul Educației, există diferențe foarte mari între diversele calificări de școală postliceală și de școală de maiștri, din punct de vedere al datei de finalizare a cursurilor în anul școlar 2021-2022, diferențe date de planurile de învățământ specifice celor 93 de calificări la școala postliceală și celor 53 de calificări la școala de maiștri. Astfel:

Pentru calificările cu durata de școlarizare 1 an, cursurile se încheie pe 17 iunie 2022

Pentru calificările cu durata de școlarizare de un an și jumătate, cursurile s-au încheiat în iarnă (perioada 22 decembrie 2021-11 februarie 2022) pentru cei din anul II și se încheie în intervalul 14 aprilie-24 iunie pentru elevii din anul I

Pentru calificările cu durata de școlarizare de 2 ani, cursurile se finalizează în perioada 13 mai-01 iulie 2022

Pentru calificările cu durata de 3 ani, cursurile se finalizează în perioada 17-24 iunie 2022

Pentru calificarea “Asistent medical generalist”, elevii din anul I, II sau III de studiu încheie cursurile pe 5 august 2022

Când sunt examenele naționale:

Bacalaureat 2022 – au început înscrierile

Edupedu.ro a scris că înscrierea la BAC 2022 se face în perioada 23-27 mai, potrivit unei proceduri trimise de Ministerul Educației către inspectoratele școlare. Vezi aici care sunt documentele necesare pentru înscriere.

Când au loc probele de competențe lingvistice. Potrivit calendarului oficial, evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală are loc în perioada 6-8 iunie, iar evaluarea competențelor digitale, 9-10 iunie. Edupedu.ro a scris că Ministerul Educației a trimis inspectoratelor o notă prin care anunță că s-a decis extinderea intervalelor de timp pentru cele două probe. Conform notei, evaluarea competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională (proba C) se va face între 13 și 16 iunie. Evaluarea competentelor digitale – proba D va avea loc în perioada 8-10 iunie 2022.

De asemenea, Ministerul Educației a mai trimis o notă cu privire la planificarea probei de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională, în cadrul examenului de Bacalaureat. Astfel, pe 13 iunie, a doua zi de Rusalii, nu se organizează probe, deși calendarul oficial prevede asta. Mai multe detalii aici.

Calendarul oficial al examenului național de Bacalaureat 2022, Sesiunea iunie – iulie 2022
  • 23 – 27 mai 2022: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
  • 27 mai 2022: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 6 – 8 iunie 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
  • 8 – 9 iunie 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
  • 9 – 10 iunie 2022: Evaluarea competențelor digitale — proba D
  • 13 – 15 iunie 2022: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
  • 20 iunie 2022: Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
  • 21 iunie 2022: Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
  • 22 iunie 2022: Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă
  • 23 iunie 2022: Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
  • 27 iunie 2022: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00
  • 28 – 30 iunie 2022: Rezolvarea contestațiilor
  • 1 iulie 2022: Afișarea rezultatelor finale

Numele elevilor de clasa a VIII-a care participă la susținerea probelor de aptitudini sau de verificarea a cunoștințelor într-o limbă modernă sau maternă, pentru admiterea la liceu 2022, vor fi anonimizate, potrivit unei precizări trimise de Ministerul Educației către inspectoratele școlare. Amintim că aceste probe au loc în perioada 18-20 mai, potrivit calendarului de admitere

Calendar Evaluare Națională pentru elevii de clasa a VIII-a
  • 30 mai – 3 iunie 2022: Înscrierea la evaluarea națională
  • 3 iunie 2022: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
  • 14 iunie 2022 Limba și literatura română — probă scrisă
  • 16 iunie 2022 Matematica — probă scrisă
  • 17 iunie 2022 Limba și literatura maternă — probă scrisă
  • 23 iunie 2022 (până la ora 14,00): Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
  • 23 iunie 2022 (ora 16:00 – ora 19:00): Depunerea contestațiilor
  • 24 iunie 2022 (ora 8:00 – ora 12:00): Depunerea contestațiilor
  • 24 iunie – 29 iunie 2022: Soluționarea contestațiilor
  • 30 iunie 2022: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Elevii de clasa a VIII-a vor completa opțiunile în fișele de înscriere la liceu, în prezența părintelui și a dirigintelui, în perioada 4-11 iulie 2022, potrivit calendarului admiterii la liceu 2022.

Cât despre vacanța te vară, aceasta are, pentru majoritatea elevilor, o durată mai mică decât cea de anul trecut. Este vorba despre 87 de zile între 10 iunie și 5 septembrie. Asta înseamnă 2 luni și 26 de zile.

Foto: 180050097 / School © Photosvit | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
Bacalaureat 2022. Înscrierea se face în perioada 23-27 mai. Descarcă documentele-tip de înscriere și cererile pentru echivalarea probelor de competențe digitale și lingvistice pentru limbile străine
EXCLUSIV Ministerul Educației și-a dat seama că două probe de la BAC și Evaluarea Națională 2022 se suprapun și decide prelungirea perioadei pentru probele de competențe / Modificarea apare cu lună înainte de examene, printr-o notă trimisă în teritoriu
Calendarul unor “probe de competențe”, trimis de Ministerul Educației către inspectorate, printr-o notă semnată de 5 responsabili, fără să precizeze un cuvânt despre examenul de Bacalaureat 2022 / Pe 13 iunie, a doua zi de Rusalii, nu se organizează probe, deși calendarul oficial prevede asta
DOCUMENT Fișa de admitere la liceu 2022, publicată de inspectoratele școlare
Admitere liceu 2022. Candidații la probele de aptitudini și la cele de limbă modernă sau maternă vor avea numele anonimizate, potrivit unui precizări a Ministerului Educației / Probele încep astăzi, 18 mai, și țin până pe 20 mai


1 comentariu
  1. Da,asa e.Pe 17 iunie cls a X-a vor termina cursurile,urmand inca o sapt de practica.Zile libere:1 iunie,13 iunie si cercuri (asta cu ziua de cerc depinde daca e sau nu,in functie de fiecare liceu)
    As putea spune ca mai sunt 15-16 zile doar de scoala,deci doar de scoala,fara weekend si zile libere.Deci,nu mai e mult si s a dus si anul si n am progresat cu nimic in educație.SUPERB!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

You May Also Like