Cătălin Nicușor, inspectorul școlar adjunct din Călărași: Suntem unul din județele cu deficit de cadre didactice. Dacă elevii pornesc cu cadre necalificate de la clasele mici, evident că vor merge la nivel gimnazial cu probleme de învățare

2.474 de vizualizări
Foto: Unsplash.com
Cătălin Nicușor, inspectorul școlar adjunct din județul Călărași, a declarat pentru Radio România Actualități că „suntem unul din județele cu deficit de cadre didactice, în sensul că suntem nevoiți să organizăm concurs în luna septembrie pentru multe din posturi”. Acesta a precizat că „în momentul de față, avem vreo mie de posturi publicate.”

„Suntem unul din județele cu deficit de cadre didactice, în sensul că suntem nevoiți să organizăm concurs în luna septembrie pentru multe din posturi. În momentul de față, avem vreo mie de posturi publicate. Nu toate sunt complete, unele sunt și incomplete, dar marele deficit ar fi la învățători, unde avem peste 140 de posturi, iar învățătorii calificați nu prea se înghesuie să vină la concurs sau să vină în învățământ. Și încercăm să găsim soluții. Destul de complicat. Dacă copiii pornesc cu cadre necalificate de la clasele mici, evident că vor merge la nivel gimnazial cu probleme de învățare”, a spus Cătălin Nicușor, inspectorul școlar adjunct al județului Călărași.

Pentru anul școlar 2024-2025, concursul de angajare pentru suplinitorii necalificați nu se mai organizează în județul Iași, după cum a anunțat Inspectoratul Școlar Județean Iași

În metodologia-cadru de mobilitate se arată că, dacă nu sunt ocupate toate posturile cu profesori titulari, cu profesori calificați, atunci inspectoratul școlar organizează concursuri pentru ocuparea posturilor didactice în vederea angajării cu contract individual de muncă pe perioadă determinată a personalului didactic de predare calificat.

Tot în metodologie apare că, în mod excepțional, până la începerea cursurilor, inspectoratele școlare pot organiza testări prin interviu și lucrare scrisă, în profilul postului solicitat, în vederea angajării cu contract individual de muncă pe perioadă determinată a personalului fără studii corespunzătoare postului.

Articolul 97 – „În conformitate cu prevederile art. 183 alin. (8) și (9) din Legea nr. 198/2023, cu modificările ulterioare, în situația în care, până la începerea cursurilor, nu pot fi ocupate toate posturile didactice/catedrele declarate vacante/rezervate cu personal didactic de predare titular, personal didactic de predare calificat angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată sau cu personal didactic de predare calificat în regim de plata cu ora, în condițiile prezentei Metodologii, ISJ/ISMB organizează, la nivel județean/nivelul municipiului București, concursuri pentru ocuparea posturilor didactice în vederea angajării cu contract individual de muncă pe perioadă determinată a personalului didactic de predare calificat. În mod excepțional, până la începerea cursurilor, ISJ/ISMB pot organiza testări prin interviu și lucrare scrisă, în profilul postului solicitat, în vederea angajării cu contract individual de muncă pe perioadă determinată a personalului fără studii corespunzătoare postului.

Articolul 98 – (1) Condițiile de înscriere și de participare la concursul organizat de ISJ/ISMB la nivel județean/nivelul municipiului București pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate sunt aceleași ca și cele pentru concursul național.

(2) Concursul/testarea organizat(ă) de ISJ/ISMB la nivel județean/nivelul municipiului București pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate sunt coordonate de o comisie, numită prin decizia inspectorului școlar general al ISJ/ISMB, în componența prevăzută la art. 68 alin. (1).(3) Repartizarea candidaților care promovează concursul/testarea organizat(ă) de ISJ/ISMB la nivel județean/nivelul municipiului București se realizează doar pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate de la nivelul județului/municipiului București care a organizat concursul/testarea”, potrivit metodologiei-cadru.

Informații de context

În luna mai, profesoara Nina Vasile a vorbit, la emisiunea Destine de la Radio Muscel FM, despre ce înseamnă statutul de cadru didactic suplinitor în sistemul de învățământ românesc. „Când un om aude (cuvântul – n. red) suplinitor, se gândește la cineva care are doar liceul, care este subcalificat, care nu știe să predea, nu se descurcă”, a precizat aceasta.

Tot în luna mai, vicepreședintele FSLI, George Purcaru, a spus că în sistemul de educație sunt în prezent aproape 7000 de profesori necalificați, adică nu au studiile corespunzătoare. În septembrie anul trecut, Ligia Deca spunea că sunt “peste 3.400 de profesori necalificați pentru disciplina pe care o predau“.

În luna martie anul acesta, Edupedu.ro a scris că în acest an școlar este cel mai mare număr de profesori suplinitori, din ultimii 5 ani, care predau în școlile din România: Sunt aproape 44.600 de cadre didactice angajate pe perioadă determinată, în anul școlar 2023-2024.

Care sunt profesorii fără pregătire. Cele trei situații

Cadrele didactice fără pregătire sunt profesorii, educatorii și învățătorii care nu au studii corespunzătoare postului pe care-l ocupă. Conform Ministerului Educației aceștia pot fi în următoarele situații:

  1. Cu studii superioare în alt domeniu decât cel al postului.
  2. Studenți, în curs de calificare.
  3. Cu studii medii.
Situația suplinitorilor fără studii corespunzătoare din 2019 încoace

Iată situația din ultimii ani a cadrelor necalificate care predau elevilor:

Citește și:
Concursul de angajare pentru suplinitorii necalificați 2024 nu se mai organizează în județul Iași, anunță inspectoratul școlar – document


1 comment
  1. Din cauza voastră nu ne înghesuim cei cu studii superioare la examen, dc.se da in fiecare an , dc.sunt atît de grele subiectele ,nici voi nu le cunoașteți pe toate, dc.toate astea și mai spuneți că nu aveți învățători.Eu de frica subiectelor nu mi-am dat titularizarea, iar posturile sunt pe șpagă ,așa am renunțat la cariera mea de învățător.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Surse: Iohannis ar fi insistat, în discuțiile cu liderii de sindicat, pe oferta repetată a guvernului și le-ar fi cerut să sprijine România Educată și să pună muzică veselă pe fundal când comunică

Președintele Klaus Ioannis ar fi reluat, în discuțiile cu liderii sindicatelor din învățământ, oferta repetată în ultima săptămână de guvern, potrivit surselor Edupedu.ro. El el-ar fi cerut acestora să calmeze…
Vezi articolul

Lucian Bode, acuzat că a dat în judecată Universitatea Babeș-Bolyai ca să blocheze un iminent verdict de plagiat: Comisia de Etică a Universității nu poate desfășura verificări decât în ceea ce privește membrii comunității universitare, așa cum este aceasta definită prin lege, comunitate din care eu nu fac parte

Ministrul de interne, Lucian Bode, susține că a dat în judecată Universitatea Babeș Bolyai din Cluj deoarece ”Comisia de Etică a Universității nu poate desfășura verificări decât în ceea ce…
Vezi articolul

Elevii din Coreea de Sud susțin, joi, examenul de maturitate. Bacalaureatul sud-coreean are 8 probe și durează 9 ore, iar poliția transportă elevii cu mașini cu sirene în caz de întârziere

Peste jumătate de milion de elevi sud-coreeni susţin joi examenul „Suneung”, echivalentul bacalaureatului, pe fondul unei creșteri a cazurilor de coronavirus, informează Agerpres. Examenul este luat foarte în serios de…
Vezi articolul

Nicio solicitare a Ministerului privind date statistice nu are legătură cu copilul, spune directorul Viforel Dorobanțu: Datele ar trebui culese în alte moduri, în alte baze de date pe care oricum ministerul le are la dispoziție

Directorul Școlii Gimnaziale nr. 1 din Curcani, Viforel Dorobanțu, atrage atenția că Ministerul Educației cere date statistice de la școli, deși le-ar putea obține din alte moduri, ceea ce îngreunează…
Vezi articolul

Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a cerut Curții Constituționale a României, printr-un memoriu, să mențină soluția de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din anul 2025

Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a depus un memoriu la Curtea Constituțională a României pentru menținerea deciziei BEC privind respingerea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din anul 2025, anunță…
Vezi articolul

Evaluarea Națională la clasa a II-a, a IV-a și a VI-a 2019: Instituția care face subiectele anunță că nu schimbă structura cerințelor. Modele de subiecte

Subiectele pentru Evaluările Naționale de la clasa a II-a, a IV-a și a VI-a 2019 “au aceeași structură cu cea din 2018”, a anunțat pentru Edupedu.ro instituția din subordinea Ministerului…
Vezi articolul