Ce face Spania, a doua țară din UE, după România, cu cei mai mulți tineri care au părăsit educația înainte de vreme, pentru a combate fenomenul: Plan de acțiune sistematică în 44 de măsuri, de la harta detaliată a școlilor vulnerabile la timp extins de învățare sau reducerea numărului de repetenți

15.135 de vizualizări
Foto: © Vadreams | Dreamstime.com
Spania, a doua țară din UE, după România, din punct de vedere al numărului mare de tineri care au renunțat la școală înainte de vreme, a întocmit cu sprijin internațional un plan de acțiune format din 44 de propuneri, grupate în cinci linii de acțiune, pentru a combate fenomenul părăsirii timpurii a școlii. Planul, prezentat de rețeaua europeană Eurydice, include un set larg de recomandări ce vizează toți actorii sistemului educațional – școli, autorități, părinți și elevi.
  • Potrivit Eurostat, Spania este a doua țară din UE cu cea mai ridicată rată de părăsire timpurie a școlii, după România. Dacă în România aceasta se menținea, în 2022, la un nivel de peste 15%, în cazul Spaniei rata părăsirii timpurii a școlii – procentul de tineri cu vârste între 18-24 de ani care nu au finalizat studiile liceale – a fost de 13,9% în 2022. Ținta europeană de reducere a acestei rate este de 9% până în 2030.

Potrivit prezentării Eurydice, Ministerul Educației din Spania – țară unde învățământul este în bună măsură descentralizat la nivelul regiunilor autonome – a colaborat cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și Comisia Europeană pentru a înainta un Plan de Acțiune pentru combaterea abandonului în școli. Acesta cuprinde 44 de propuneri, grupate în cadrul a 15 recomandări-cadru, în cinci zone de acțiune, abordare sistematică ce urmărește să atingă în mod coordonat o serie de ținte, de la identificarea școlilor în dificultate la orientare spre zona pregătirii profesionale.

Propunerile, formulate în această vară, după cele cinci zone de acțiune:

Identificarea școlilor vulnerabile

E propusă realizarea unui Index al vulnerabilității școlilor din toată țara, în funcție de care să fie alocate resurse suplimentare și care ar urma să includă două tipuri de statistici indicatori valabili pentru sistemul școlar în general și indicatori suplimentari stabiliți în funcție de specificul local. Pot fi folosite date precum informații socio-economice, geografice, gradul de repetare a clasei, absențe, performanța școlară etc. 

E propus și un sistem de avertizare timpurie cu privire la elevii ce riscă să abandoneze școala, în printr-un set de informații cu privire la performanța școlară, comportament etc. Acesta ar urma să fie adisponibil pentru toate administrațiile locale, pentru cazurile în care elevul schimbă școala.

Pregătirea profesorilor

A doua zonă de acțiune vizează pregătirea profesorilor și a managementului școlar pentru a promova incluziunea și starea de bine a elevilor. Planul propune introducerea unor competențe socio-emoționale pentru admiterea în programele de de formare inițială a profesorilor și prioritizarea dezvoltării profesionale continue, mai ales pentru profesorii din școli vulnerabile.

Sprijin pentru elevi

Al treilea set de măsuri propus urmărește să ofere sprijin și incluziune elevilor în situații de risc, pe baza Indicelui vulnerabilității școlare amintit mai sus. Sunt avute în vedere măsuri de sprijin pentru elevii care întâmpină greutăți în familie, crearea unor grupuri de învățare, clase de sprijin pentru realizarea temelor sau a acțiunilor remediale, timp extins de învățare. E recomandată, totodată, diminuarea ratei de repetare a anului, care este asociată cu un risc sporit ca elevul să aibă rezultate școlare mai slabe. Alte propuneri: creșterea acțiunilor de consiliere în școli, reducerea segregării.

Flexibilitate curriculară și învățarea bazată pe competențe

Al patrulea pilon propune o flexibilitate curriculară mai mare și orientarea elevilor către învățare pe bază de competențe, în domeniul profesional-vocațional și către programe de reintegrare în școală. Documentul propune o campanie națională pentru promovarea învățământului vocațional, ținta unei reforme separate.

Administrație

A cincea zonă de acțiune este cea a colaborării instituționalizate între regiuni, prin care administrațiile să abordeze sistematic și periodic problema părăsirii timpurii a școlii, prin discuții ale căror rezultate să fie integrate într-o platformă digitală comună și care să fie urmate prin acțiuni de tip follow-up.

Citește și:
România are cei mai mulți tineri din UE care au renunțat la educație înainte de vreme, cu o rată de peste 15%, similară cu cea din 2019 / Rata de părăsire timpurie a școlii a scăzut în Uniunea Europeană până la 10% – Eurostat

Foto: © Vadreams | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


6 comments
  1. Spania nu întâmplător este a doua pe listă iar planul lor este… un plan. că doar atâta or sa facă, după care or sa vorbească și or sa se laude ce plan bun au. și cam atât.
    daca vreți exemple bune, uitați-va in țările în care cifrele sunt mai scăzute și vedeți ce fac aia, nu ce plan pentru viitor fac spaniolii.

  2. „ce vizează toți actorii sistemului educațional – școli, autorități, părinți și elevi” și astfel identificăm socialismul endemic spaniol (și nu numai), profesorii, singurii ”actori” care implementează elucubrațiile politice, sunt depersonalizați cu termenul eluziv ”școli”.

  3. Aceleasi vrajeli, doar ca-s in spaniola.

    1. Detaliile fac diferenta si planul spaniolilor este mult mai bun, incomparabil cu strategiile insirate pe sute de pagini ale politrucilor din Romania.

  4. Ministrul educatiei in Spania este doamna Pilar Alegría, absolventa a Universitatii din Zaragoza, profesor invatamant primar, master in pedagogie sociala de la Universitatea din Madrid.

    Comparati cu inginera habarnista excelenta sa plecaciune von Luxemburg.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Școala online

Analiză: Școala online, timpul de ecran, aplicațiile de familie – Schimbările profunde prin care au trecut tehnologiile pentru copii în 2020, sub presiunea pandemiei / Protecția datelor și siguranța, în centrul atenției și anul viitor

Adoptarea rapidă a tehnologiilor educaționale, schimbarea obiceiurilor de petrecere a “timpului de ecran”, diversificarea accelerată a tipurilor de plartforme digitale folosite de cei mici se numără printre principalele tendințe privind…
Vezi articolul

Măndița Baias, profesor de fizică, despre scenariul învățării exclusiv online, din toamnă: E nevoie ca directorul școlii să imprime ritmul de lucru, să încurajeze colegii să experimenteze, să găsească oamenii „locomotivă”

Opinie semnată de Măndița Baias, profesor de fizică la Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” și la Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, Baia Mare: Cursuri exclusiv online În cele ce urmează voi încerca…
Vezi articolul

Programarea dezvoltă competențele creative și de rezolvare a problemelor, producția media susține învățarea pe bază de colaborare și feedback-ul / Avantajele și problemele pe care diversele tehnologii digitale le aduc în educație, în funcție de situația elevilor – Analiză OCDE

Lecțiile de programare pot contribui substanțial la dezvoltarea competențelor de soluționare a problemelor, cele de producție și alfabetizare media pot întări dezvoltarea limbajului, iar învățarea cu ajutorul jocurilor poate contribui…
Vezi articolul

Tinerii din România își pierd abrupt interesul pentru cariera didactică, semnalează cel mai mare studiu internațional privind profesorii de gimnaziu / Sub 60% dintre cei aflați în primii ani de muncă declară că predarea a fost prima lor opțiune profesională – mult mai puțin decât în cazul profesorilor cu experiență

Opțiunea tinerilor pentru cariera didactică este considerată drept un indicator al satisfacției pe care această profesie o produce, în pofida unor neajunsuri precum cele produse de salarii, reiese din cel…
Vezi articolul

Gerontocrația amenință universitățile, prin securizarea posturilor de conducere pentru „dinozauri“: Orice grad universitar va putea rămâne titular în facultăți până la 70 de ani, după care cu prelungire anuală poate preda „fără limită de vârstă“, prevede proiectul Legii educației Deca

Legea educației prezentată public de ministrul Ligia Deca pe 27 februarie 2023 transformă universitățile în moșii ale clicilor universitare la putere acum: profesorii și cercetătorii vor putea să rămână titulari…
Vezi articolul

RAPORT România înregistrează printre cele mai mici rate de participare la învățământul preșcolar din Europa, departe de țintele UE / Doar 1 din 8 copii cu vârste de până în 3 ani merge la creșă / La grădiniță merg mai puțini copii decât acum un deceniu, pe când în Europa participarea crește

România înregistrează printre cele mai scăzute rate ale participării copiilor la învățământul preșcolar, în Europa, atât la nivel de creșă, cât și la nivel de grădiniță, potrivit celui mai nou…
Vezi articolul