Ce faci, ca profesor sau părinte, ca să explici războiul copiilor? Opinii și practici internaționale: Ții cont de vârsta copiilor, prezinți lucrurile corect și simplu, pui accentul pe siguranță

4.502 vizualizări
Foto: © Photographerlondon | Dreamstime.com
O întrebare pentru care cei mai mulți părinți și profesori nu au un răspuns la îndemână este cea rostită de mulți copii, în contextul invaziei lansate de Rusia în Ucraina: ce este războiul și cum mă afectează pe mine? Acestei întrebări au încercat să-i răspundă mulți experți în pedagogie, psihologie sau apărare civilă, mai ales în țări din proximitatea zonelor de conflict, în organizații implicate în eforturi umanitare, în țări precum SUA sau unii aliați NATO, care de-a lungul deceniilor a menținut o extinsă prezență militară în diverse părți ale lumii.
  • Edupedu.ro prezintă câteva dintre resursele disponibile online și puncte de vedere ale specialiștilor care s-au făcut auziți pe această temă mai ales în ultimii 20 de ani, cu precădere în Statele Unite, după declanșarea războaielor din Irak și Afghanistan.

“Spune adevărul, prezintă-l simplu” este regula de bază propusă de experți de la Harvard de acum 20 de ani. În 2003, pe fondul războaielor declanșate de atacurile de la 11 septembrie, The Harvard Gazette făcea o incursiune în rândul experților în domeniu ai acestei universități, cu întrebarea: ce le spui copiilor despre război? Aceștia atrăgeau atunci atenția asupra unei prime reguli-cheie – discuția trebuie să țină cont de vârsta copiilor, pentru că aceștia înțeleg lucrurile diferit pe măsură ce cresc. Astfel, potrivit experților citați de sursa menționată, printre care Jerome Kagan, profesor de psihologie, sau Kathleen McCartney, profesor de educație:

  • Până la vârsta de 5-6 ani, copiii nu înțeleg concepte precum națiunile sau războiul. La vârsta de 4 ani încep să înțeleagă mai multe lucruri despre moarte, dar principala îngrijorare e legată de părinți, rude apropiate sau animale de companie
  • Nivelul de înțelegere crește treptat, iar la vârsta de aproximativ 9 ani copiii încep să se îngrijoreze în privința războiului într-o manieră similară părinților, pentru că atunci pot începe să-și imagineze situații grave, sângeroase.
  • Copiii încep să perceapă diferența între violența din lumea reală și cea fictivă, din filme, jocuri sau cărți, în jurul vârstei de 6-7 ani. Ei ajung să înțeleagă diferența la vârsta de 8-9 ani.

În orice discuție, sunt citați aceiași specialiști, e nevoie să se țină cont de eventuala stare de anxietate pe care subiectul ar putea-o induce copilului și care e semnalată prin stări precum: dificultatea de a adormi, coșmaruri, trezirea prea devreme, pierderea poftei de mâncare, plâns spontan, “agățatul de fusta mamei”. Dar chiar și fără astfel de indicii, spun ei, e nevoie ca un copil să fie întrebat ce simte el în privința războiului, pentru că e important să explici copilului diverse lucruri, dar și să manifești disponibilitate de a asculta îngrijorările care îl frământă.

Aceiași experți afirmă că “nu ajută” să discuți, dacă subiectul poate fi evitat, pe teme ce produc un nivel superior de anxietate, precum atacurile teroriste, uciderea de persoane civile sau victimele de pe front, iar dacă imaginile de război difuzate de televiziuni dau părinților o stare de anxietate, acea stare poate fi transmisă ușor copiilor, deci ar fi bine să fie limitat timpul în care sunt urmărite situații de război la televizor.

Când li se vorbește despre război, copiii au nevoie să li se spună adevărul, dar și să li se ofere asigurări că sunt în siguranță, mai spun profesorii de la The Harvard Gazette. Răspunsul ar trebui să sune corect și simplu, așa cum sunt cele pentru întrebările obișnuite de tip “de ce” pe care le pun copiii. Iar acestora trebuie să li se ofere asigurări că părinții și adulții îi vor proteja. Esența, potrivit unuia dintre experți: “Nu te gândi că războiul nu-i afectează pe copii, dar încearcă să-i protejezi de experiențele extreme. Vorbește cu ei să vezi ce cred despre asta, apoi asigură-i că vei avea grijă să fie-n siguranță”.

O abordare de consilier parental și una enciclopedică

Tema a fost abordată adesea și în presa occidentală, dar și în lucrări academice sau enciclopedice. Două exemple:

Punctele de vedere ale experților de la Harvard se regăsesc în bună măsură într-o analiză de acum doi ani, pentru Today.com, a medicului american, expert în parenting Deborah Gilboa, potrivit căreia “este mai bine să discuți astfel de lucruri cu copii de peste 8 ani” (…) Dar dacă aud despre astfel de lucruri în alte părți, ai fi cazul să discuți despre subiect indiferent de vârstă.

  • Ea propune și o modalitate sistematică de a aborda subiectul: întâi de toate, să știi ce mesaj vrei să transmiți, fie că e vorba despre un conflict îndepărtat care nu prezintă o amenințare directă, fie că e un conflict, dar copilul e în siguranță, fie că trebuie acordat ajutor, fie că e vorba despre rolul politicului și importanța votului sau orice alt mesaj-cheie. Apoi, adulții trebuie să-și stăpânească propriile emoții, pentru a evita să transfere această povară copiilor, dar și să conștientizeze că nu vor avea răspunsuri la toate întrebările. În cele din urmă, să adapteze discuția la vârsta copilului, la nivelul lor de cunoștințe și de înțelegere.

Explicarea războiului pentru publicul tânăr este abordată și în enciclopedii dedicate copiilor, precum Britannica Kids, pe un limbaj simplu de înțeles și cu detalii care oferă o perspectivă largă, fără să intre în amănunte violente, sângeroase sau amenințătoare. În această enciclopedie, definiția oferită este simplă: “Când țări sau grupări mari de persoane folosesc arme una împotriva celeilalte, lupta se numește război. În istorie, grupuri de oameni au folosit războiul ca mijloc de soluționare a disputelor”. Sunt explicate diversele tipuri de războaie (interne sau internaționale), cauzele războaielor (lupta pentru resurse, manifestarea puterii, dorința de mai multe resurse și mai multă putere, dorința de libertate religioasă), precum și o istorie succintă a războaielor, sfârșind cu Națiunile Unite.

Colecție de resurse, sugestii de lecturi. Plus dileme moral-pedagogice

Trimiteri către diverse conținuturi educaționale cu privire la război, dar și perspective pedagogice directe sunt disponibile și pe platforma educațională Edutopia. Aici, profesorul de educație Todd Finley trecea, acum 12 ani, în revistă mai multe resurse și abordări pedagogice în domeniu, susținând între altele că profesorii nu trebuie să intre în retorica “luptei dintre bine și rău”, folosită de politicieni, ci trebuie să se concentreze pe fapte și nuanțe, într-un limbaj ușor de înțeles: Cum și de ce ajung oamenii să se războiască? Este războiul un mijloc funcțional pentru a soluționa dispute?

El propune, cu trimitere la alte surse, diverse unghiuri de “predare” a chestiunilor legate de război și eforturi de pace:

  • prin intermediul literaturii; rolul tehnologiei; impactul economic; aspecte de natură geografică sau culturală; prin cântece de protest, biografii, exemple de lideri; prin exerciții de gândire critică; prin fotografie, statistici, psihologie, prin jocuri sau alte mijloace de folosire a strategiilor militare.

Iar pentru elevii de liceu, autorul propune eforturi de întărire a studiilor privind regimurile totalitare, fascismul, naționalismul sau alte doctrine, dar și exerciții de empatie și de folosirea extinsă a media, pentru a înțelege complexitatea diverselor situații – exemplul dat: un documentar despre modul cum un fotograf de război a surprins pe cameră efectele războiului asupra unor familii din lumea a treia.

Tot Edutopia propune colecții de lecturi pe tema războiului, menite să ofere o mai bună înțelegere a impactului acestuia asupra vieții și societăților, recomandări ce încep cu Iliada, trec prin Sun Tzu, Shakespeare și Hemingway și ajung la Black Hawk Down – o lungă listă aici.

Același site oferă și puncte de vedere ale unor profesori care au trăit experiența călătoriilor în zone de conflict, cum este cea a unei instructoare care a descris o deplasare alături de familie în Laos, țară grav afectată în timpul războiului din Vietnam. Aceasta, la întoarcere în SUA, s-a confruntat cu dilema:

  • “(…) Vreau ca eu să fiu cea care oferă context moral istoriei Războiului Rece și Războiului din Vietnam. Și îmi pun sub semnul întrebării propriul meu rol, ca profesor de istorie – ce drept am eu să ofer context moral istoriei pe care o predau elevilor? Cum parcurg eu acest traseu în școlile noastre publice, unde nu avem conduri etice și morale comune? (…)”

Foto: © Photographerlondon | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comentariu
  1. Si care propun “expertii” sa fie adevarul? Exista vreun adevar despre razboi in afara de faptul ca este doar o alta cinica inventie umana stupida, ilogica si fara sens?!!! Nu. Dar nici nu vad cum as putea explica asta unui copil care inca nu stie ce e ipocrizia cinismul si minciuna colectiva… ar trebui sa ii explic asta mai intai. De ce as face asta?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

You May Also Like

Prioritățile europene în educație, pentru următorul deceniu: digitalul, tranziția verde, recuperarea post-pandemie – oficiali ai Comisiei și ai Parlamentului European, la Summitul Educației

Transformarea digitală și tranziția verde au fost principalii piloni ai descrierilor oferite de reprezentanții forurilor europene pentru schimbările prin care va trece educația pe continent în următorul deceniu, conform prezentărilor…
Vezi articolul