VIDEO Ce înseamnă că profesorii care nu vor să se vaccineze sau testeze „să se odihnească puțin”? Cîmpeanu: Atunci au dreptate acei părinți care spun că acel profesor poate reprezenta un pericol pentru elevii cu care intră în contact / Vom respecta întocmai cadrul legal

4.350 de vizualizări
Foto: © Miklmakmagnitka | Dreamstime.com

Sorin Cîmpeanu: „În momentul în care ai posibilitatea să te vaccinezi și nu te vaccinezi, în momentul în care nici nu vrei să te testezi, sigur că ai nevoie evident de ceva odihnă. Ceva odihnă trebuie să fie obligatoriu în termenii legii, atât cât permite legea”.

Moderator: Adică îi puneți să-și ia concediu de odihnă forțat?

Sorin Cîmpeanu: „Nu am răspuns și nu o să răspund. Evident că nu o să avansez o soluție care să fie contrară legii. Am spus doar că normal este să se odihnească. Dacă nici nu ai trecut prin boală, nici nu vrei să te vaccinezi, nici să ai motive cu certificare medicală pentru care să nu te vaccinezi, nici nu vrei să te testezi, atunci au dreptate acei părinți care spun că acel profesor poate reprezenta un pericol pentru elevii cu care intră în contact”. 

Moderator: Ce înseamnă momentul în care așteptați din partea acestor profesori să se odihnească puțin? Nu le veți permite accesul în școală?

Sorin Cîmpeanu: „Înseamnă că vom analiza din perspectiva legală toate soluțiile, iar soluția optimă va fi avansată în data de 1 – 3 septembrie, când va apărea acest ordin de ministru și va respecta întocmai cadrul legal, fără niciun fel de discriminare și fără a exceda Codul Muncii, dreptul la muncă”.

Reamintim că vineri, la briefingul de după ședința de la Guvern în care s-a discutat despre vaccinarea copiilor, Cîmpeanu a anunțat că peste pragul de infectare de 6 la mie cu noul coronavirus, pentru “profesorii care au avut posibilitatea să se vaccineze și nu s-au vaccinat va exista posibilitatea testării la fiecare 72 de ore. Dacă nu vor nici să fie testați de DSP, sigur că va trebui să nu mai oferim avantajul posibilității de predare fizică.

Nu vor fi concediați. Până la coborârea ratei de infectare sub 6 la mie să se odihnească puțin”, a răspuns Sorin Cîmpeanu.

Declarațiile pe această temă pot fi văzute la minutul 16 în video-ul de mai jos:

Foto: © Miklmakmagnitka | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


12 comments
  1. Indiferent care ar fi motivul, cinismul si dispretul acestui ministru la adresa profesorilor nu se justifica. Tine de buna crestere si de educatia elementara sa vorbesti cu bun-simt despre oamenii pe care ii conduci. Lipsa de respect atrage dupa sine lipsa de respect.

  2. Ministrul este părinte și elev mai puțin profesor. Nimeni nu este pericol pt. profesor dar profesorul este pericol public. Câmpeanu își asumă o minimă răspundere pt. profesorii care au murit după ce s-au vaccinat? Dar pt. cei au murit din diferite motive profesori fiind? Cine sunteți părinții care i-au sucit așa tare mințile ministrului Câmpeanu?

  3. Dupa modul de abordare mi se pare fie dictatura, fie intimidare, fie amandoua, plus un mare dispret.
    Cum poti sa afirmi un lucru, dar sa nu stii cum il vei face? Cum vor fi „trimisi sa se odihneasca putin” profesorii, cand nu stii cum se face acest lucru?
    Vreti sa ii intimidati, sa ii faceti sa se vaccineze pe cei care inca nu s-au vaccinat? Cine le va tine orele profesorilor trimisi „sa se odihneasca”? Mai bine vedeti de minciunile cu care au fost tratati profesorii, de amanarile cresterilor salariale prevazute in lege!
    Credeti ca aveti de a face cu sclavi care nu stiu de demnitate cand actionati astfel? Noroc ca sindicatele profesorilor dorm, ca altfel nu ati mai dormi linistiti!

    1. Eu cred ca ministrul le da motiv de greva in fiecare zi la sindicate dar pana nu le trage scaunul de sub ei nu cred ca se trezesc.

      O sa-i trezim noi acum cu cateva palme cand revenim din nou scoala la tema de vacanta, taierea salariilor de un an de zile!

    2. Aveți dreptate în toate privințele.
      Acest ministru a afirmat ceva, apoi ”s-a sucit”. Așa este și cu ”mersul la odihnă”. Trebuie să mai studieze.

      Despre salarii, vor lua din salariu-prin plata testelor de către profesori, nu vor da, adică nu respectă legea. Se folosesc de legi numai când le convine.

      A vorbit că testele vor fi făcute de cei de la DSP, dar fără să dea vreun detaliu.

      Nu țin cont de niciunul din cazurile grave înregistrate după administrarea vaccinului, nu răspund pentru nimic. Te constrâng să faci vaccinul fără să le pese de urmări. Altceva nu-i interesează. Sunt roboți cumva? Oameni, în niciun caz.

      Despre sindicate, este durere mare. Alții care mimează că le pasă. Nu numai că dorm. Îi încurajează pe cei care își bat joc de învământ.

      Vai și amar!

  4. Dar elevii sau studentii nevaccinati nu reprezinta un pericol pentru profesori?

    1. Logica lor lipseste cu desavarsire, intr-o clasa sunt 30+ de elevi si un profesor, profesorii sunt vacinati intre 50-60%, iar elevii intre 10-20%.

      Daca profesorii erau sub media nationala, intelegeam sa se faca o stire din vacinarea profesorilor in fiecare zi dar suntem la ani lumina de media nationala.

      In primul rand ar trebui sa se concentreze pe vacinarea categoriilor vulnerabile!

    2. De drepturile omului ati auzit? Nimeni nu trebuie să se vaccineze daca nu vrea. Varul meu, profesor universitar doctor inginer (de doar 48 ani , o persoană suplă, care nu avea vicii, care nu se stia bolnav ) A FACUT ATAC DE CORD SI A MURIT la 8 zile de la rapel ( sotia sa e cardiolog într-un centru universitar).

      1. Nu se stia. Nici eu nu ma stiam pana la 32 de ani ca am o boala cronica..pentru ca nu se manifestase. Lasa vrajeala….mai moale si mai usor cu pianul pe scari. Si varul lu’ vara lu’ cumnatu’ lu’ cumatra lu’ verisoara mea o murit de la vaccin..si marmota….

      2. @verisoara Elena cu var „p.u.d.i” suplu si neviciat.
        Te fugareste cineva prin oras cu vreo seringa? Nu. Atunci, vorba omului de mai jos, las-o mai incet ca scapi pianul.
        Cat despre paranteza de la final, e epocala: omul a facut atac de cord, de la care, in general, nu prea scapi (apropo, nu ai zis cine, unde, cand a facut testele ca sa poata face legatura intre atacul omului si vaccin), dar era important sa ne zici ca nevasta-sa e cardiolog ( e ca la nunta cand mirele tre sa aiba cravata in culoarea rochiei miresei). Daca nevasta-sa era alpinista ce facea? Cadea omul de pe stanci pentru ca ii punea veccinul piedica?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ana-Maria, elevă în clasa a VIII-a: „Nu e în regulă că unii profesori se axează pe ce știu elevii pe de rost. Îmi pun o notă doar ca să spună că mi-au pus o notă, iar peste câteva luni eu nu mai știu absolut nimic și lor nu le mai pasă de ceea ce știu eu sau nu”

Anamaria, elevă în clasa a VIII-a, spune că după opt ani de școală și peste un an de învățat în sistem online, ar „fugi” de sistemul educațional românesc. Întrebată la…
Vezi articolul

Profesorii și învățătorii care fac ore remediale cu elevii în programul Școala după școală nu au primit încă niciun leu pentru plata activităților, după două luni și jumătate de la debut. „Nu avem încă semnat contractul”, spune Liliana Preoteasa, directorul Unității de Management din Ministerul Educației

Profesorii și învățătorii care fac ore remediale, cursuri de recuperare, cu elevii în programul „Școala după școală” nu au primit încă niciun leu pentru plata activităților, potrivit informațiilor transmise de…
Vezi articolul
elaborarea curriculumului de liceu

Până pe 29 septembrie, profesorii se pot înscrie în grupurile care fac subiectele pentru Evaluările Naționale, Bacalaureat, Titularizare și Definitivat în anul școlar 2024-2025. Condițiile de selecție, publicate de CNPEE

Profesorii se pot înscrie în grupurile de lucru care vor face subiectele pentru Evaluările Naționale, Bacalaureat, Titularizare și Definitivat în anul școlar 2024-2025, până pe 29 septembrie, iar în perioada…
Vezi articolul

OFICIAL Profesoara Luciana Antoci, fosta șefă a Inspectoratului Școlar Județean Iași și fostă prefect de Iași, numită consilier de stat la cancelaria prim-ministrului Ilie Bolojan: Îmi doresc să creez contexte adecvate în care vocea colegilor mei profesori să fie ascultată

Profesoara Luciana Antoci a fost numită consilier de stat la cancelaria prim-ministrului Ilie Bolojan. Edupedu a anunțat pe surse mutarea, cu o zi înainte. Decizia de numire a fost publicată…
Vezi articolul