Ce trebuie să citești ca să fii portar la Biblioteca Națională pe un salariu de 36.500 de lei pe an. Examenul scris e pe 28 decembrie

3.305 vizualizări
SURSA: Google Maps
Biblioteca Națională a României are 17 posturi de portar în organigramă, iar de curând a scos la concurs unul dintre ele, potrivit anunțului de pe site-ul propriu. Condițiile pentru angajatul care va ocupa acest post sunt însă foarte serioase, provocatoare chiar. Nu se cer studii medii sau superioare, dar candidații trebuie să citească și să știe pe de rost nu mai puțin de 3 regulamente interne, 5 legi și o carte atât de căutată că nu se mai găsește nici la anticariat.

Biblioteca Naţională a României organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante de portar – Biroul Protecţie şi Pază”, așa sună anunțul instituției. Ca să se poată înscrie (mai sunt 8 zile până la termenul limită), candidații trebuie să fie sănătoși, să cunoscă limba română (scris și vorbit) și să nu fi fost condamnați definitiv. Se cer studii medii (gimnaziu sau liceu), un atestat profesional, vechime de un an ca agent de pază. Candidații trebui să fie gata să lucreze în ture de 12 ore, chiar și noaptea. Poate o să pară surprinzător, însă viitorul portar va da examen scris și interviu.

Calendarul concursului de angajare portar

  • 18 decembrie 2018, ora 16:00: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 28 decembrie 2018, ora 10:00: proba scrisă;
  • 08 ianuarie 2019, ora 10:00: proba interviu.

Ce trebuie să învețe viitorul portar pentru examenul scris

Bibliografia de concurs este destul de stufoasă:

SURSA: olx.ro
  1. Regulamentul de organizare și funcționare al Bibliotecii Naționale
  2. Regulamentul intern al Bibliotecii Naționale a României
  3. Codul de conduita și etică profesională
  4. Legea nr 333/2003
  5. HG 301/2012
  6. Legea Bibliotecilor 334/2002
  7. OG 4/2012
  8. Legea 182/2000
  9. Sultănescu Ion, ”Manual pentru pregătirea specifică în domeniul pazei bunurilor, valorilor și protecției persoanelor”, editiție revizuită și adăugită, Bucuresți, Editura Paco, 2004.

Singura carte din bibliografie este, însă, greu de găsit pe internet. Anticariatele afișează ”stoc epuizat”, librariile la fel, singurele opțiuni sunt pe site-urile de anunțuri. Probabil că în acest caz poate fi împrumutată de la Biblioteca Națională.

Rezultatul selecției de dosare va fi afișat imediat după Crăciun, pe 27 decembrie, iar pe 28 decembrie la ora 10:00 este proba scrisă. Cei care trec de ea vor avea interviul pe 8 ianuarie, la ora 10:00.

Potrivit situației salariilor din luna septembrie 2018, publicată de Biblioteca Națională, cei 17 portari ai instituției câștigă fiecare 3.049 de lei pe lună. Adică o leafă de 36.588 lei pe an.


FOTO: Google Maps


4 comments
  1. Jmecherie clasica: pui intrebari dintr-o carte greu accesibila pentru neaveniti. Cine trebuie sa primeasca postul are deja cartea. Metoda intalnita si de subsemnatul la examen ASE.

  2. Ba tata ba, in toata massmedia se vorbeste de salarii si apoi se zice o suma de bani.
    Ce este frate acea suma, net sau brut?
    Ori adaugi cuvantul net / brut, ori daca nu stii nu mai scrii, si daca n-ai acest detaliu, nu mai scrii nici articolul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Proiectul SuperTeach este realizat cu sprijinul Telekom Romania

Robert Schwartz, Deutsche Welle @SuperTeach: În Bavaria au fost angajați acum aproape 800 de profesori suplinitori, suplimentari, pentru a prelua locul unor profesori din grupe de risc care nu pot veni la școală

“În Bavaria au fost angajați acum aproape 800 de profesori suplinitori, suplimentari, pentru a prelua locul unor profesori din grupe de risc care nu pot veni la școală”, a spus…
Vezi articolul

SNSPA, prima universitate care reacționează la acuzația de plagiat adusă lui Sorin Cîmpeanu: Implicațiile sunt devastatoare, mai ales atunci când vorbim de credibilitatea și de performanța spațiului academic românesc

Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) condamnă ferm orice practică asociată plagiatului: „Plagiatul există în sistemul educațional din România, iar implicațiile sunt devastatoare, mai ales atunci când vorbim…
Vezi articolul

SURSE Ministerul Educației, către inspectorii școlari, în prima zi de grevă generală în școli: Profesorii greviști să nu fie stigmatizați de cei care nu sunt în grevă / Nu se fac presiuni nici de noi, nici de către colegi

Ministerul Educației a transmis inspectorilor școlari, prin reprezentanții săi, ca profesorii greviști să nu fie stigmatizați de cei care n-au intrat în grevă, potrivit surselor Edupedu.ro. În această dimineață, Ministerul…
Vezi articolul
Sandra Alexiu / Foto: INQUAM Photos - Octav Ganea

Copiii de 5-11 ani nu vor fi deocamdată vaccinați anti-Covid-19 în cabinetele medicilor de familie, ci în centrele de vaccinare, spune președintele Asociației medicilor de familie din București, Sandra Alexiu / Ministerul Sănătății încă nu știe când începe imunizarea copiilor din această categorie de vârstă

Președintele Asociației Medicilor de Familie din București a atras atenția, într-un scurt interviu pentru Edupedu.ro, că medicii de familie nu sunt deocamdată luați în calcul pentru a-i putea vaccina pe…
Vezi articolul