Ce trebuie să păstrăm pentru această toamnă, din școala la distanță, pentru întoarcerea fizică la ore – propunerile unei studente în anul II

7.538 de vizualizări
Foto: Radu Tuta / Agerpres Foto
Digitalizarea tuturor proceselor administrative, digitalizarea materiilor – păstrarea conținuturilor digitale, dar și responsabilizarea elevului și a studentului în raport cu propriul său proces de învățare sunt câteva dintre lucrurile care trebuie păstrate din experiența orelor online pentru această toamnă când ne vom întoarce la cursurile față în față, după cum susține Antonia Pup, studentă în anul II la Universitatea de Vest din Timișoara, fost președinte al Consiliului Național al Elevilor.

Într-un interviu despre orele online pentru EduPedu.ro, atunci când Antonia Pup a fost întrebată ce ar păstra din experiența celor doi ani de învățare online, predare online și evaluare online din toamnă de la 1 octombrie, respectiv 13 septembrie, aceasta a răspuns:

“Faptul că învățarea nu se termină când ajungi acasă de la școală, ci este un proces continuu și presupune organizare, dar și implicare din partea părinților; este iresponsabil să crezi că vreun ministru al Educației va veni și va lua examenul de Bacalaureat în locul tău/al copilului tău și cred că acest mesaj ar trebui să fie răspândit la nivel societal. Conținuturile digitale ar trebui păstrate, indiferent dacă acest aspect convine sindicatelor profesorilor sau nu – toate materialele ar trebui digitalizate, pentru că așa putem importa cunoașterea în toate mediile, iar astfel să le facem mai reziliente.

Aș opta pentru digitalizarea tuturor proceselor administrative: așa economisim bani și timp, le putem investi tot în cunoaștere. Atâta timp cât nu putem garanta integritate în procesul de evaluare online, aș păstra evaluările în format tradițional. De asemenea, aș gândi un sistem de certificare a conținuturilor educaționale și recunoaștere formală a cursurilor parcurse în integralitate în format digital.

Dincolo de aceste aspecte materiale, tehnice, aș păstra un principiu imuabil: responsabilitatea (și, implicit responsabilizarea) elevului și a studentului în raport cu propriul său proces de învățare. Nu înveți, deși ai toate condițiile să o faci, nu va veni nimeni cu nicio reformă să te plaseze într-un loc de muncă bine plătit. Nu înveți, decontezi tot tu. Sigur, putem minți elevul sau studentul că va veni cineva cu o reformă educațională peste noapte pentru a îi asigura a doua, a treia, a patra șansă la învățare, la profesionalizare, cu costuri enorme pentru familie, pentru educabil și pentru stat, deci pentru întreaga societate.

Dar dacă ai toate condițiile să înveți și ești pe picioarele tale, de ce să nu o faci? Pentru că e mai comod să dai vina pe ministrul de la București că nu ai tu chef să reții o formulă la fizică, un eveniment la istorie sau un mesaj literar la română? Este, din punctul meu de vedere, o interogație pertinentă și necesară în vremurile pe care le trăim.”

Întrebată despre avantajele, dar și dezavantajele orelor online, Antonia Pup a precizat că:

“Avantajele sunt accesibilitatea și flexibilitatea, dar și oportunitatea dezvoltării competențelor digitale de bază și superioare pentru studenți și profesori, digitalizarea conținuturilor.

Dezavantajele sunt diminuarea dimensiunii sociale (și de socializare) a educației, precum și imposibilitatea de a garanta susținerea evaluărilor în condiții de etică.

Pe de altă parte, este destul de greu să convingi studenții să nu copieze, atunci când vezi cine sunt cei aflați în primul rând la consultările pentru reforma educației (Corina Dumitrescu, rector la o universitate privată, care a mințit că a absolvit studiile unei prestigioase instituții de învățământ din SUA). Dar eu spun că este o alegere conștientă și necesară, care trebuie asumată zilnic: să fim mai buni, mai drepți, mai onești decât cei care ne conduc.”

Interviul cu Antonia Pup integral:

Rep.: De aproape doi ani de zile suntem în online, atât studenții de la facultate cât și cei de la masterat și doctorat au urmat cursuri online, ne-a ajutat să ne dezvoltăm în vreun fel această experiență?

Antonia Pup: “Nu ministrul Educației de la București învață în locul copilului sau al studentului – e clar. Această perioadă, dificilă din toate punctele de vedere, a recuperat intimitatea învățării ca proces, la pachet cu responsabilizarea beneficiarilor direcți ai procesului educațional. A fost dificil să pui copilul în fața unui laptop, să înlocuiești mângâierea gingașă a învățătoarei care șterge lacrimi și ameliorează neliniști cu răceala internetului.

Cred că a fost dislocarea necesară de la narațiunea pe care o știam: elevul/studentul învață de gura părinților, să nu piardă bursa ș.a.m.d. Acum ne putem da seama că nu doar elevul sau studentul, ci oricine învață doar pentru sine și prin forțele proprii – celelalte mecanisme sunt periferice, din punctul meu de vedere. Nu în ultimul rând, această perioadă a fost un exercițiu de listare. Vrem, în general, prea multe de la școală. Vrem educație rutieră, eventual educație antreprenorială și o afacere la cheie de succes după ce ieșim de pe băncile școlii, vrem educații, dar strâmbăm din nas când auzim de Educație.

Este indezirabil ca societatea să aibă atât de multe alte așteptări de la sistemul de învățământ public, subminând astfel funcția ei de bază: aceea de a produce cunoaștere.

Ellen Key a denumit secolul al XX-lea secolul copilului; în istoria gândirii pedagogice, această perioadă se suprapune cu apariția paradigmei școlii active, o paradigmă a educației moderne, precum și cu apariția noilor educații. Se considera că această școală activă, în care se pune accentul pe practică, pe bunăstare, pe flexibilitate este singura care “face dreptate copilului”. Dacă ne uităm la dezbaterea educațională din zilele noastre, vedem această moștenire culturală a secolului copilului. Eu simt nevoia de a fi cartezieni în raport cu direcția pe care vrem să o impunem școlii românești: să nu luăm nimic de-a gata.

Învățarea nu presupune doar bunăstare și un drum fără gropi spre eudaimonia, ci un veritabil hiking! Trebuie să fim disciplinați și riguroși, activi în interiorul propriei discipline de învățare. Dacă secolul al XX-lea a fost secolul școlii active, putem încerca să proiectăm în secolul XXI, în România, modelul școlii constante. Digitalul deja ne-a provocat să scoatem învățare din sălile de clasă și cred că ar trebui să continuăm să extindem cunoaștere în toate colțurile țării noastre și pentru toate categoriile sociale.

Rep.: Spre deosebire de cursurile față în față care sunt avantajele, dar și dezavantajele orelor la distanță?

Antonia Pup: Avantajele sunt accesibilitatea și flexibilitatea, dar și oportunitatea dezvoltării competențelor digitale de bază și superioare pentru studenți și profesori, digitalizarea conținuturilor. Dezavantajele sunt diminuarea dimensiunii sociale (și de socializare) a educației, precum și imposibilitatea de a garanta susținerea evaluărilor în condiții de etică. Pe de altă parte, este destul de greu să convingi studenții să nu copieze, atunci când vezi cine sunt cei aflați în primul rând la consultările pentru reforma educației (Corina Dumitrescu, rector la o universitate privată, care a mințit că a absolvit studiile unei prestigioase instituții de învățământ din SUA). Dar eu spun că este o alegere conștientă și necesară, care trebuie asumată zilnic: să fim mai buni, mai drepți, mai onești decât cei care ne conduc.

Rep.: Care crezi că a fost impactul orelor online atât la elevi, cât și la studenți în ultimii doi ani?

Antonia Pup: Scăderea nivelului general în achiziția de competențe, eludarea unei ierarhii bazate pe principiul meritocrației, pe fondul copiatului la examenele și evaluările online, abandonul școlar accentuat. Acestea se vor reflecta într-o economie prea puțin competitivă la nivel internațional, o calitate a vieții nesatisfăcătoare, precariat în zonele insuficient deservite, exodul accelerat al creierelor. De aceea am fost, alături de colegii de la Societatea Academică din România și din organizațiile neguvernamentale cu activitate în domeniul educației, cea care a luptat pentru garantarea unui număr minim de zile de an școlar (avem cel mai scurt an școlar din Uniunea Europeană), respectiv pentru prelungirea anului școlar.

Nu s-a vrut, pentru că deranja și costa electoral. Cei care astăzi se opun prelungirii anului școlar pentru recuperarea decalajelor de învățare în raport cu competențele și conținuturile sunt cei care mâine vor cere mii de euro pentru programe împotriva abandonului în mediul universitar. Mai mult, ei sunt cei care vor purta vina pentru transformarea sistemului nostru de cercetare-dezvoltare-inovare în omul bolnav al Europei.

Rep.: Din toate lucrurile pe care le-ai enumerat anterior, fie lucruri avantajoase pentru studenți și elevi, fie lucruri dezavantajoase pentru aceștia, ce merită păstrat din toamnă de la 1 octombrie, respectiv 13 septembrie 2021 din învățarea online, din predarea online și din evaluarea online?

Antonia Pup: Faptul că învățare nu se termină când ajungi acasă de la școală, ci este un proces continuu și presupune organizare, dar și implicare din partea părinților; este iresponsabil să crezi că vreun ministru al Educației va veni și va lua examenul de Bacalaureat în locul tău/al copilului tău și cred că acest mesaj ar trebui să fie răspândit la nivel societal. Conținuturile digitale ar trebui păstrate, indiferent dacă acest aspect convine sindicatelor profesorilor sau nu – toate materialele ar trebui digitalizate, pentru că așa putem importa cunoașterea în toate mediile, iar astfel să le facem mai reziliente. Aș opta pentru digitalizarea tuturor proceselor administrative: așa economisim bani și timp, le putem investi tot în cunoaștere. Atâta timp cât nu putem garanta integritate în procesul de evaluare online, aș păstra evaluările în format tradițional. De asemenea, aș gândi un sistem de certificare a conținuturilor educaționale și recunoaștere formală a cursurilor parcurse în integralitate în format digital.

Dincolo de aceste aspecte materiale, tehnice, aș păstra un principiu imuabil: responsabilitatea (și, implicit responsabilizarea) elevului și a studentului în raport cu propriul său proces de învățare. Nu înveți, deși ai toate condițiile să o faci, nu va veni nimeni cu nicio reformă să te plaseze într-un loc de muncă bine plătit. Nu înveți, decontezi tot tu. Sigur, putem minți elevul sau studentul că va veni cineva cu o reformă educațională peste noapte pentru a îi asigura a doua, a treia, a patra șansă la învățare, la profesionalizare, cu costuri enorme pentru familie, pentru educabil și pentru stat, deci pentru întreaga societate. Dar dacă ai toate condițiile să înveți și ești pe picioarele tale, de ce să nu o faci? Pentru că e mai comod să dai vina pe ministrul de la București că nu ai tu chef să reții o formulă la fizică, un eveniment la istorie sau un mesaj literar la română? Este, din punctul meu de vedere, o interogație pertinentă și necesară în vremurile pe care le trăim.

Rep.: Din punctul tău de vedere, ce sfaturi le-ai da profesorilor pentru o mai bună desfășurare a orelor atât fizice cât și online?

Antonia Pup: În mediul academic, țin foarte mult la conservarea ierarhiilor. Nu face să dau eu sfaturi profesorilor. Crezul meu este că învățământul centrat pe student nu face două parale dacă el nu este convergent ideii de învățământ centrat pe rigoare științifică și excelență academică. De aceea, singurele recomandări pe care eu le am pentru profesorii din mediul academic românesc sunt: punctualitatea, exigența, fermitatea, toleranța zero la fraudă. Ar ajuta să păstrăm formatul transmiterii recurente de materiale și bibliografie prin intermediul internetului (noi folosim Google Classroom, alții folosesc Moodle), printr-o platformă aleasă de universitate, pentru că astfel studenții care muncesc (mă număr printre ei) pot reveni cu ușurință la cursuri și pot aprofunda anumite noțiuni.

Rep.: Ce recomandări ai avea pentru sistemul de educație, pentru autoritățile din sistemul de educație, recomandări ce ar putea fi aplicate din toamna anului acesta?

Antonia Pup: Marele pariu pe care România l-a pierdut cu digitalizarea este, din punctul meu de vedere, faptul că nu s-a insistat pe crearea unui pod între cele două culturi, o problemă care începe cu Revoluția Științifică, este enunțată de C.P. Snow în lucrarea sa “The Two Cultures”: trebuie să existe un pod între științele tari și umanioare, întipărit în mințile copiilor și promovat în familii, iar digitalizarea a creat premisele pentru construcția acestui pod. Când am ajuns la facultatea de Litere, Istorie și Teologie, am răsuflat ușurată, știind că am scăpat de mult hulita matematică, dar nevoia de raționament în contextul dezvoltării ariei de Digital Humanities, creșterea capacității de a folosi competențe digitale superioare și literație media, m-a făcut să conștientizez că, de fapt, nu ,,scăpăm” la modul absolut nici de matematică, nici de statistică, nici de logică – de raționament, nici de limbile străine pe care uneori le învățăm în liceu doar de frica profesorilor.

Și nici nu trebuie să scăpăm, deși tentația este mare, iar actorii din educație care preferă să aleagă calea ușoară și să dea vina pe sistem pentru propria lor lene de a învăța și de a fi mai buni, devin tot mai gălăgioși, vor a împinge decizii și a deregla busola pentru dezvoltarea sistemului de învățământ de acum încolo.

Observăm, așadar, că deși se putea folosi tranziția la învățământul online drept pretext și mijloc pentru a nu mai avea falii în sistem, iar prin excelență profesională, să importăm cunoaștere fără a mai fi constrânși de un orar (de exemplu, să dăm posibilitatea și unui elev de la mate-info dintr-un sat din Maramureș să facă filosofie cu Doru Căstăian, să dăm posibilitatea și unui elev de la filologie din Timișoara să facă matematică, măcar câteva lecții, cu Radu Gologan – totul cu ajutorul internetului), pentru a crea poduri între cele două culturi, de a face culturile lui Snow să își vorbească, decidenții au girat non-dezbateri în jurul unor non-subiecte. Cel mai recent este cel cu privire la educația sexuală. De ce nu am avea, de pildă, module de educație sexuală disponibile online, pe o platformă acreditată de minister?

În aceeași filosofie, putem avea educație juridică, educație pentru sănătate, educație financiară, recunoscută de autoritatea care reglementează. Sărăcia argumentelor de ambele părți nu a făcut decât să radicalizeze discursurile. Putem crea, cu inventivitate și agilitate, cu dragoste pentru cunoaștere, veritabile Academii de cunoaștere folosindu-ne de capacitatea internetului de a ne uni. Un grup de Facebook, o pagină de Google Classroom, un forum pe internet, toate acestea pot deveni spații în care există cunoaștere, în care se recuperează fundamentul educației liberale (trivium și quadrivium, adică simbioza dintre gramatică, retorică, argumentație, logică, arte și științele tari, precum aritmetica, geometria, astronomia). Nu e nevoie de bani și de proceduri, dar e nevoie de oameni. Oamenii sfințesc locul, chiar dacă locul înseamnă un ecran, un cod, un hyperlink.

Observ, cu îngrijorare, că astăzi vorbim despre educația progresiștilor versus educația conservatorilor, ceea ce este simptomatic unui mediu preinsurecțional, expus la teoriile conspirației, la neîncrederea față de aproapele tău (ce te faci atunci când o societate nu mai are încredere în proprii educatori?), la țipete în loc de argumente. Poduri, nu falii, de aici aș porni discuția eu, aș construi un manifest “pe aici nu se trece în educație”, care să înceapă cu angajamentul național: ne angajăm să importăm cunoaștere în toate mediile din România, inclusiv și poate mai ales în cel digital. Iar misiunea de a importa cunoaștere este, în orice caz, mult mai nobilă decât a te bate cu pumnul în piept în Parlament că ai introdus sau scos o disciplină din planurile-cadru, sau că ai schimbat denumirea unei discipline (educație pentru viață, educație sanitară, educație sexuală – dacă nu va fi livrată de profesioniști, nu ne ajută cu nimic denumirea). Dar și mai dificil de realizat, e drept.

Rep.: În ce fel a afectat facultatea online relațiile dintre studenți în România? Ai exemple de colegi care au avut probleme în relaționarea colectivă sau poate chiar depresii pe parcursul acestei perioade?

Antonia Pup: Am avut cazuri de colegi care au abandonat; după cum știți, riscul de abandon este pronunțat în primul an de facultate. Lipsa pârghiilor pentru o interacțiune față în față, absolut necesară pentru a susține dimensiunea socială a educației, a făcut cu atât mai dificilă stimularea studenților să participe la viața academică. Soluția nu este, cum ar crede mulți, să creștem bursele și să ne spălăm pe mâini, să momim studenții cu bani doar-doar nu vor abandona școala. Bursele sociale trebuie să garanteze un anumit nivel de subzistență, să asigure studentului șansa de a învăța în condiții decente.

Dar doar prin a aloca bani la nesfârșit pentru astfel de programe falimentare (știe cineva, concret, cu ce a îmbunătățit mediul academic românesc suita de proiecte și programe finanțate prin POSDRU?), nu putem să garantăm o creștere organică a apetenței studentului pentru învățare și cercetare. Soluția nu este nici să scădem nivelul, ci să importăm cunoașterea, studenții trebuie să se angajeze în proiectul universitar, pentru că impune un anumit nivel de implicare. Din păcate, ciclul scurt de 3 ani de licență devine un fel de pansament pentru 4 ani de liceu în care se pune prea puțin accent pe învățare. Nu mai putem privi ciclul de licență drept un soi de învățământ remedial pentru a acoperi ceea ce nu s-a făcut în liceu. Aș introduce admiterea, am militat pentru acest lucru la nivelul facultății noastre.

În ceea ce privește relaționarea colectivă, pot doar să îmi dau cu părerea, întrucât psihologia nu se pliază proiectului meu de dezvoltare profesională, dar cultura da. La Universitatea de Vest din Timișoara, personalitățile din mediul nostru academic (o listă neexhaustivă: prof. Mircea Mihăieș, prof. Adriana Babeți, prof. Vasile Popovici) au girat organizarea programului La UVT, Cultura este capitală! – o serie de conferințe, evenimente și interviuri-eveniment pe teme culturale, cu personalități academice din România și din afară. Aici, studenții pot adresa întrebări, se susține dialogul intergenerațional, dezbaterea, întoarcerea la argument, aspecte care de multe ori se pierd pe rețelele de socializare. După pandemie, trebuie să facem exercițiul de a fi din nou împreună, de a ne bucura împreună, iar mediul academic are un rol proeminent în acest exercițiu, ne provoacă să participăm la plasarea proiectului academic pe piața de idei. Iar, datorită digitalului, piața de idei nu mai are o dimensiune națională explicită, sau locală, ci este (cu atât mai) internațională.

Rep.: Care crezi că ar fi un demers potrivit în rezolvarea acestor probleme de natură psihologică, ba chiar socială?

Antonia Pup: Reiterez ideea potrivit căreia nu există un demers, o strategie, un proiect sau macro-intervenție mai onestă decât bucuria de a fi împreună. Pe aceasta, zic eu, trebuie să o regăsim. Pe parcursul pandemiei, a fost mai greu, iar problemele au venit de-a valma, în cascadă, inclusiv pentru studenți. Unii au găsit soluții în dialog, alții în a relua legături cu rudele, alții în familie, alții și-au găsit refugiul în credință. alții în micile bucurii ale vieții, într-o carte bună sau în practicarea hobby-urilor. Digitalul ne-a arătat, însă, că avem învățare în proximitatea noastră și că învățarea face parte din viața noastră de zi cu zi.

Achiziția de competențe digitale a fost exersată și în familii, unde copiii și-au asistat bunicii în a învăța cum să-și plătească facturile online. Este un fenomen care merită să fie cercetat, dar îmi permit o idee: există modestie, empatie, toleranță în învățare, de aceea eu spun că încă nu s-a inventat cale de a fi mai bun, știind mai puțin, învățând mai puțin sau pe sărite. Tot din cauza acestor falii, iată, avem una dintre cele mai proeminente teme ale dezbaterii educaționale împuținarea programei școlare, deși e evident că pachetul de provocări cu care vine Revoluția Industrială 4.0 necesită mai multă învățare, nicidecum mai puțină.

Rep.: Există departamente de sprijin psihologic în universități în ceea ce privește problema revenirii studentului în colectivitate după aproape doi ani de ore online?

Antonia Pup: În ceea ce privește sprijinul psihologic în universități, sunt convinsă că Universitatea de Vest din Timișoara, prin al său Centru de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC) poate fi considerat un exemplu de bună practică, exemplu care ar trebui preluat și articulat în toate mediile academice din țară. Acest centru oferă gratuit sprijin psihologic tuturor studenților, dar organizează și o serie de sesiuni pe teme de interes pentru aceștia, de la dezvoltarea cunoștințelor cu privire la finanțele personale până la managementul timpului. Universitatea de Vest din Timișoara oferă sprijin inclusiv elevilor, organizând sesiuni de orientate în carieră și pentru aceștia, pe parcursul acestui an universitar. Este doar un exemplu despre cum o universitate poate genera învățare: nu doar în sălile de amfiteatru și nu doar pentru studenți. Universitățile își pot asuma misiunea de a promova învățarea pe tot parcursul vieții și ar trebui să o facă; evident, fără a își neglija principala misiune, aceea de a produce cercetare și a genera performanță la nivel academic.

Rep.: Pe parcursul orelor online, cum au fost profesorii? Au fost mereu prezenți profesorii la orele online, au fost destul de implicați sau v-au sprijinit în această perioadă?

Antonia Pup: Nu am avut cazuri în care profesorii să absenteze de la orele online, deși știu că în mediul preuniversitar acest tip de eludare a misiunii didactice a devenit sport național în anumite insule ale nepăsării. Ministerul trebuia să fie mult mai organizat în monitorizarea predării online, iar o evaluarea a elevilor și profesorilor periodică ar fi fost necesară pentru a vedea unde ne aflăm, în această nebuloasă, în interiorul unei generații de elevi despre care nu știm mai nimic. Deși profesorii erau prezenți la orele online, nu toți s-au adaptat în același ritm la tranziție: am descoperit, împreună, că este necesar să avem suport vizual pentru prezentările de la curs și, cu timpul, am experimentat inclusiv munca în echipă, pe grupe. Am învățat, din nou, cum să învățăm și am constatat că nu se poate fără studiu individual. Nici pentru elevi, nici pentru studenți, nici pentru profesori.

Rep.: Din punctul de vedere al sistemului de evaluare și notare, cum a fost sistemul de evaluare în acești doi ani, au avut studenții note mai mari în online? Au afectat cursurile online nivelul de pregătire al studenților?

Antonia Pup: În timp ce organizațiile de reprezentare ale studenților au fost ocupate să pretindă dreptul la a te plimba gratuit cu trenul pe banii statului, foarte mulți studenți au profitat de pe urma acestei tranziții la învățământul online pentru a trece mai ușor examenele. E momentul să punem oglinda în fața sistemului. Eu nu am văzut un rând în fișa de sinteză a proiectului prezidențial România Educată care să vorbească despre cum facem ca elevii și studenții să nu mai fure examenele, să dezvoltăm o cultură împotriva plagiatului. Vă spun: există o adevărată industrie prin care se vinde sprijinul la a copia în cadrul unor examene online, tehnici specializate, este îngrozitor.

Totuși, unii par să nu se mai sature să vorbească despre internaționalizare, joint degrees, universități verzi ș.a.m.d. Imaginea este contrastantă cu ceea ce se întâmplă în universități, iar exigența profesională este singura care poate eradica fenomenul, profesori buni care nu închid ochii. Dacă aș fi în poziția de a decide pentru o universitate, m-aș gândi serios cât de pregătit este un student care, din 3 ani la ciclul de licență, a urmat 3 semestre (jumătate din timp) în mediul online. Aș crește exigența la nivelul examenelor de finalizare de etapă, obligatoriu, iar acestea ar trebui susținute fizic în toate facultățile și universitățile, fără excepție. Putem merge la Untold, dar sesiunea aceasta am dat tot examene online, unii au obținut note pe nemerit, ierarhiile au fost distorsionate. Putem merge în tabere studențești, dar nu am cere mecanisme de control în plus pentru integritate academică. Măcar să nu ne mire că nu avem nicio universitate în top 1000 la nivel internațional; să nu dăm vina pe stat, dacă noi girăm un astfel de sistem de furatul căciulii.

Rep.: Cât de pregătiți au fost profesorii pentru a preda in online chiar și înainte de pandemie, a existat vreo îmbunătățire a modului de predare?

Antonia Pup: Faptul că unii dintre profesori au fost rezistenți în a își adapta stilul de predare acestei noi realități a fost de așteptat, chiar dacă este indezirabil să nu ai la îndemână un suport de curs digitalizat, fiind student în România, în anul de grație 2021. E necesară și o disciplină, și vocație să accepți (mai ales atunci când ai deja ani grei de predare în spate) să îți modifici logica în care predai. Nu se poate dacă nu ai angajament și din partea studenților. Aș supralicita întrebarea ta cu o alta, Cât de pregătită a fost societatea să învețe în online? și aș răspunde simplu: prea puțin. Profesorii care nu au așteptat o soluție salvatoare din partea ministerului și au proiectat ei înșiși învățarea prin mijloacele digitale au tot respectul meu, pentru că asta înseamnă că și-au dat seama că misiunea lor este una cu adevărat măreață, iar disciplina dublată de pasiunea meseriei mi se proiectează a fi cea mai frumoasă virtute”.

___________

Antonia Pup este studentă în anul II la Istorie, la Universitatea de Vest din Timișoara, unde este reprezentanta studenților în Consiliului Facultății și a Senatului Universitar. Este coordonator al departamentului de advocacy la Societatea Academică din România, implicată în proiectul Școli curate. A fost președintele Consiliului Național al Elevilor, poziție din care a militat pentru organizarea examenului de Bacalaureat în primul an de pandemie, digitalizarea educației și transport gratuit pentru elevi. S-a născut, a crescut și a făcut școala generală într-un sat din județul Timiș.

Foto: Radu Tuta / Agerpres Foto


6 comentarii
  1. FELICITĂRI, ANTONIA! Sunt cadru didactic și îți mulțumesc pentru implicare, responsabilitate și onestitate. Unele opinii pot fi bineînțeles, supuse dezbaterii, dar este important că ÎȚI PASĂ și că muncești atât de mult (se observă acest lucru urmărind acest dialog) fără să dai înapoi în fața reacțiilor contrare.
    Există un elitism în modul tău de abordare, dar este bine intenționat si motivant în același timp. Multă putere de muncă în continuare.

    1. Un buchet de trandafiri i-ati trimis domnisoarei Pup? Nu se face un astfel de “laudatio” fara o floare si-o cutie de bomboane!
      Noua, astorlalti, ne puteti trimite niste lamai.

      1. Ca sa nu starnim discutii savante despre “laudatio”, desi DEX -ul il da ca fiind feminin, norma uzuala permite folosirea masculinului.

  2. Femeie : înțelege ca UNORA LI SE POTRIVEȘTE MAI BINE STILUL DE ȘCOALA ONLINE. Nu vad care îți e ție problema? În cazul în care școala online nu e calitativa, cine face școala în acest mod, și nu poate performa, va suferii consecințele la angajare. Este extrem de greșit ca să impui tuturor stilul tău de a face ceva. Din simplu motiv ca ți-e asa îți convine și îți place. Ți-o place ție fizic, dar unora le place mai mult online. De ce sa nu existe posibilitatea fiecăruia de a urma calea pe care o dorește? CA SA NU MAI VORBIM DE FAPTUL CA ȘCOALA ÎN ONLINE REZOLVA FENOMENUL VIOLENTELOR ÎN SCOLI. Datorita violentelor în scoli, mulți copii nu se pot dezvolta acolo, ca sunt stresați, înfricoșati, abuzați emoțional. Nimeni nu se poate dezvolta într-un mediu de abuz. Ia Dați o căutare pe google și veti găsi niște statistici absolut înfiorătoare cu cât de mulți copiii sunt abuzați în mediul școlar. De foarte mulți ani încoace. Vieți de copii distruse. Si nimeni nu își asuma nici o vina. Invatatorii nu, ca ei maram nu pot vedea de 30 de copii, părinții abuzatorilor nu, ca maram nu au fost copiii în acel moment în grija lor, ci a scolii. Și uite asa te învârti veșnic în acest cerc vicios fără rezolvare concreta. Ei bine, scoala online rezolva aceasta problema. TREBUIE ÎNTRODUSA ÎN LEGEA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI ȘI VARIANTA DE ÎNVĂȚĂMÂNT ÎN FORMA ONLINE, PENTRU ORICINE DOREȘTE și lăsată fiecăruia posibilitatea de a alege.

    1. Nu, nu trebuie bagata opțiunea online ci doar HOMESCHOOLING. Asa parintele își va asuma educația propriului copil. Sa si-l cocoloseasca acasă pana când vrea el.
      Nu ma freci tu pe mine la cap sa-i fac online snowflake-ului. Dacă se păstrează finanțarea per capita acei bani, vreo 2500-3000 lei anual sa i se dea părintelui și sa facă BORȘ cu ei.

  3. Am fi vrut sa aflam parerea unor profesori cu norma intreaga la catedra.
    De la acestia ar trebui culese pareri, ei fiind in cunostinta de cauza, in linia intai a activitatii educative si avand o privire mai ampla asupra procesului didactic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Un profesor suplinitor necalificat, care dădea meditaţii la domiciliu, la engleză și matematică, în Calărași, arestat pentru pornografie infantilă şi corupere sexuală a minorilor după ce ar fi agresat două eleve de 13 ani, anunță DIICOT

Un bărbat de 51 de ani din municipiul Călăraşi, care dădea meditaţii la domiciliu unor elevi, a fost arestat preventiv pentru pornografie infantilă şi corupere sexuală a minorilor, scrie Agerpres.…
Vezi articolul

Normele propuse de Ministerul Sănătății pentru cămine, cantine, transport: Distanțare fizică peste tot / În cămine să fie atribuite camere individuale, iar dacă nu e posibil, camerele să fie ocupate de elevi din aceeași grupă

Normele de distanțare fizică trebuie respectate și în cămine (internate școlare), cantine și mijloacele de transport pentru elevi, unde masca este, de asemenea, obligatorie în cele mai multe cazuri, potrivit…
Vezi articolul

Ministrul Sănătății, apel către părinți: Dacă aveți copilul cu orice fel de simptom, țineți-l acasă, nu-l trimiteți la școală, poate să-i facă rău lui și poate să le facă rău și altor oameni, nu numai copiilor ci și celor de acasă

„Testarea în școli va fi literă de lege” și măsurile din septembrie trebuie menținute în școli, iar părinții să nu își lase copiii cu simptome să vină la școală, au…
Vezi articolul