Peste 5.900 de ore remediale au fost asigurate pentru copiii din mediul rural, printr-o campanie de combatere a abandonului școlar – “Orarul clasei care nu se lasă”

187 de vizualizări
Foto: © Sarinya Pinngam | Dreamstime.com
Peste 5.900 de ore de educație remedială au fost asigurate pentru copiii din mediul rural în prag de abandon școlar, în cadrul unui program de combatere a acestui fenomen, derulat de un retailer și de o fundație, după cum se arată într-un comunicat primit de EduPedu.ro de la organizatori, care lansează totodată și un apel pentru donații și pentru continuarea programului.

“Anul școlar 2022-2023 a debutat cu aceeași problemă acută a abandonului școlar, fenomen care afectează din ce în ce mai multe forme de învățământ și poziționează România pe primul loc în clasamentul Uniunii Europene la acest capitol.

În acest context și încurajați fiind de rezultatele obținute până acum în ceea ce privește educația remedială în ciclul primar, eMAG și Fundația Nouă ne pasă lansează o nouă campanie de conștientizare a abandonului școlar, prin care își propun să strângă donații care să transforme absențele din orarul copiilor din mediul rural în ore de educație: „Orarul Clasei care nu se lasă”, conform comunicatului de presă.

  • “În primăvara acestui an, clienții retailerului au susținut copiii din programul „Nouă ne pasă” prin donații în valoare de peste 160.600 de lei care au asigurat peste 5.900 de ore de educație remedială în anul școlar 2021-2022. Totodată, 2.442 de copii din programul „Nouă ne pasă” au reușit să obțină note mai bune cu aproximativ un punct cu ajutorul a 377 de profesori din program, iar prezența lor la ore a crescut cu 80%. Elevii au reușit astfel să ajungă la zi cu materia și să își continue parcursul școlar”, mai transmit organizatorii.

„Atunci când un copil nu termină școala, el poate fi considerat o pierdere definitivă în plan educațional și social. Va deveni un adult care va depinde de ajutoarele sociale pe care le va plăti statul, ca pentru fiecare cetățean care nu are nicio pregătire. În același timp, un tânăr care are un parcurs școlar complet va intra imediat în câmpul muncii. Abandonul școlar are un impact negativ asupra economiei, pentru că suma ajutoarelor sociale care sunt destinate celor care nu au o calificare va depăși creșterea pe care un om pregătit și format profesional o va aduce economiei”, a declarat Tudor Vlad, Președinte Fundația Nouă ne pasă. Acțiunile acestei fundații au ajuns în 84 de școli din 34 de județe, mai transmit reprezentanții.

Comunicatul integral, în format .pdf:

„Am văzut deja cum, cu sprijinul comunității noastre, copiii cu risc de abandon și-au îmbunătățit prezența și performanța școlară și au răspuns „prezent” în noul an școlar. Acest lucru ne determină să continuăm programul nostru și să ne dorim să ajungem în cât mai multe școli pentru a ajuta cât mai mulți copii să transforme absențele în ore de educație. Doar așa, oferind copiilor noștri șansa la educație, putem spera la un viitor mai bun”, a declarat Tudor Manea, CEO eMAG.

“Oricine poate dona direct din aplicație sau din site-ul eMAG atunci când achiziționează un produs, contribuind astfel la susținerea orelor de educație remedială pentru copiii cu risc de abandon școlar. De asemenea, donațiile pot fi realizate direct și accesând pagina www.emag.ro/nouanepasa“, scriu organizatorii în comunicat.

Foto: © Sarinya Pinngam | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Au început înscrierile pentru “Hai la Olimpiadă!”, program de pregătire pentru elevii din școlile publice interesați să se pregătească la matematică, fizică sau informatică la nivel competitiv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like