Cercetătorul Sergiu Pașca: După ce am întâlnit unul dintre primii mei pacienți cu autism și pe mama lui, autismul și cercetarea creierului au devenit principala mea preocupare / Este incredibil de important să avem studenți la medicină care fac cercetare cât mai devreme

14.481 de vizualizări
Sergiu Pașca / Foto UMF ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca
„După ce am întâlnit unul dintre primii mei pacienți cu autism și pe mama lui, Ana Dragu, mi-am schimbat întru totul traiectoria, autismul și cercetarea creierului au devenit principala mea preocupare. La Stanford, toți ceilalți erau foarte bine pregătiți, aveau doctorate de la Universitatea din Tokyo, de la Universitatea din Heidelberg, iar eu când am ajuns mi-am dat seama că de fapt nici nu văzusem în viața mea aparate de culturi celulare. E incredibil de important să avem studenți la medicină care fac cercetare cât mai devreme, a declarat cercetătorul Sergiu Pașca la ceremonia în care a primit titlul de Doctor Honoris Causa al UMF ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, pe 28 aprilie. 

Sergiu Pașca a prezentat punctele importante din cariera sa și a avut și o prelegere științifică despre cele mai noi cercetări din cadrul laboratorului său: 

„Una dintre crizele majore pe care le avem astăzi e că în Statele Unite – și sunt convins că și în România statisticile sunt asemănătoare -, mai puțin de 2% din medici fac cercetare, majoritatea cercetării e făcută, chiar și cea biomedicală, nu de medici, și asta include cercetarea clinică. Cred că e incredibil de important să avem studenți la medicină care fac cercetare cât mai devreme. În Statele Unite, sistemul, din păcate, e dificil, pentru că școala de medicină trebuie plătită și majoritatea vor termina facultatea cu foarte multe datorii, așa că trebuie să intre în câmpul muncii cât mai devreme. Însă, aici cred că se poate. Și în multe țări din Europa se poate mult mai mult. 

Venirea mea la facultatea din Cluj a fost cu siguranță un șoc. Am crescut în Aiud și desigur, tot ce mi-am dorit era să fac cercetare la facultate și-mi amintesc cum încă de la primul curs a mers la doamna profesor Maria Dronca, care din păcate nu poate să fie aici, care a fost unul dintre principalii mentori pentru mine și am rugat-o să mă primească în grupul ei de cercetare. Mi-a zâmbit și mi-a zis „sigur că da, dacă termini anul cu 10, pot să vii să faci cercetare cu mine”. Am zis „sigur, o să fac tot ce pot”. Am terminat primul an, m-am dus și am zis „sunt pregătit”. Un an întreg mi-am imaginat ce se întâmplă în spatele clădirii de pe Pasteur, ce cercetare extraordinară în biochimie are loc acolo și am realizat bineînțeles că foarte puțină cercetare se mai făcea, mai ales din anii ’70 încoace. Așa că ce am făcut un an întreg, ceea ce cred că e foarte important și le spun asta studenților mei: am plănuit. Ne-am întâlnit săptămână de săptămână. Eu nici nu vorbeam engleză foarte bine atunci, din păcate, nu avem acces la articole. Erau două calculatoare la informatică unde puteai să accesezi. Scriam pentru fiecare articol un mesaj și îl ceream și practic am plănuit un an întreg.

La un moment dat, doamna conferențiar a cumpărat din banii săi proprii un singur kit în care puteam să rulăm 50 de reacții și îmi amintesc cum stăteam săptămână de săptămână și ne uitam la cutie gândindu-ne ce experiment putem să facem care să aibă impact, desigur. Domeniul metabolismului la acel moment era în principal pentru bolile cardiovasculare și era foarte dificil să ai cohorte de sute și sute de pacienți pentru cele 50 de reacții și, în timp ce audiam un curs de statistică, am auzit că studiile în anumite boli, în boli rare nu au cohorte foarte mari. Autismul era considerat o boală foarte rară, așa că am hotărât să facem un studiu pe autism. Inițial, nu știam că asta va deveni preocuparea mea principală, dar după ce am întâlnit unul dintre primii mei pacienți cu autism și pe mama lui, Ana Dragu, mi-am schimbat întru totul traiectoria, autismul și cercetarea creierului au devenit principala mea preocupare. 

Desigur, nu știam neuroștiință în acel moment și voiam să fac o tranziție dinspre cardiologie înspre neuroștiințe și am avut deosebita plăcere atunci de a lucra cu un grup extraordinar de tineri din Cluj, care acum sunt profesori sau cercetători realizați, în principal dl. profesor Andrei Miu, dl. cercetător Raul Mureșan, cu care am lucrat atât aici cât și la Max Planck într-o serie de proiecte de cercetare. Când am ajuns la (institutul din Germania – n. red.) Max Planck într-o vară, mi-am dat seama că o altă abordare e necesară. Tot ce făceam aici, la Cluj, era practic să măsurăm metaboliți în sânge pentru pacienții cu autism. 

Când am fost la Max Planck și am început să înregistrăm activitatea electrică din creierul pisicilor, mi-am dat seama că n-o să avem nicio șansă de a înțelege aceste boli dacă nu vom putea accesa direct neuronii pacienților. Doi ani mai târziu, citesc într-un ziar că profesorul japonez Shinya Yamanaka a făcut o descoperire extraordinară, care poate la acel moment mulți dintre noi nici nu i-am realizat implicațiile. Shinya Yamanaka a descoperit că poate să ia orice celule din corpul uman și printr-o serie de factori de transcripție pe care îi exprimau o foarte scurtă perioadă de timp a demonstrat că poate întoarce acele celule în timp să devină celule pluri potențiale stem. Imediat am realizat că dacă poți să iei celule din piele de la oricine să le transformi în celule stem, atunci poți și să le ghidezi să se transforme în neuroni. 

Câteva luni mai târziu am scris un mesaj unui profesor de la Stanford, Ricardo Dolmetsch, care a devenit mentorul meu oficial la Stanford când am ajuns și care avea un băiat diagnosticat cu autism, studia canale de calciu, era foarte interesat de această tehnologie și a zis într-un mesaj în care am aplicat pentru o poziție post-doctorală că „de ce nu, de ce nu aș veni”. Acum că am petrecut atâția ani în California, știu să citesc mai bine mesajele și de fapt era un mesaj de respingere californiană, care de obicei e foarte delicată. Dar am insistat un an întreg, fiind convins că deși veneam de la o universitate din Europa, nu făcusem pregătire în domeniu, dar eram dedicat pentru cercetarea autismului, că mă va primi. 

Din păcate, am stat acasă aproape un an de zile, a fost una dintre cele mai dificile perioade pentru că nu am fost eligibil pentru nicio bursă. Neavând doctorat, nu am putut să iau nicio bursă clasică de doctorat. După un an de persistență, am primit în sfârșit o bursă de cercetare la Stanford pentru un singur an și atunci am avut al doilea cel mai mare șoc cultural și academic din viața mea, pentru că Stanford cu siguranță era mult mai diferit de orice altă instituție pe care am văzut-o înainte. 

La Stanford, toți ceilalți erau foarte bine pregătiți, aveau doctorate de la Universitatea din Tokyo, de la Universitatea din Heidelberg, iar eu când am ajuns mi-am dat seama că de fapt nici nu văzusem în viața mea aparate de culturi celulare, pe care noi trebuia să le folosim pentru un proiect atât de riscant. M-am ambiționat, era prea târziu să mă mai întorc. Nu dădusem nici rezidențiatul aici, nici nu aplicasem pentru doctorat și, desigur, am lucrat alături de ceilalți colegi în mod intensiv timp de doi ani. Îmi amintesc foarte puțin din cei doi ani, pentru că am petrecut majoritatea timpului în laborator, zi și noapte, dar îmi amintesc așa scene. 

Îmi amintesc prima zi în care am văzut primii neuroni umani din celule stem, îmi amintesc prima noapte în care am văzut activitate electrică în neuroni de la primii pacienți cu autism, îmi amintesc primul articol pe care l-am publicat și, desigur, îmi amintesc primii studenți care au terminat doctoratul cu mine, deși, desigur, eu nu aveam doctorat, o să am astăzi și vă mulțumesc. Competiția, spiritul extraordinar din California a contribuit major la dezvoltarea, unul dintre lucrurile extraordinare la Stanford este calitatea studenților și a colegilor. Este un grup incredibil unde studenții vin din toată lumea. Am foarte puțini americani în momentul actual în laborator, dar toți vin incredibil de înfometați de a descoperi ceva nou, de a avea o contribuție în psihiatrie și, desigur, vin la noi în laborator pentru că suntem motivați acum mai mult ca niciodată, nu numai de a dezvolta modele, ci de a translaționa partea de cercetare pe care o facem. 

Sunt incredibil de recunoscător mentorilor mei, universității mele care m-a format, tuturor colegilor de aici, studenților mei de la universitate, colegilor mei de la universitate, desigur, familiei mele, părinților mei care au crezut în mine necondiționat și, desigur, vă mulțumesc dvs. că sunteți aici. 

Să primesc titlul de Doctor Honoris Causa de la Alma Mater reprezintă cea mai mare onoare pe care o poate primi un membru al corpului academic. În urmă cu 20 de ani, ca student în anul I, nu mi-aș fi putut imagina că voi sta aici astăzi și vă voi putea împărtăși cercetările laboratorului meu din cealaltă parte a lumii“.

Sergiu Pașca a susținut și o prelegere științifică în cadrul căreia a prezentat cele mai noi cercetări din cadrul laboratorului său. A explicat etapele și rezultatele studiului său, publicat anul trecut în revista Nature, care a demonstrat că organoizi care imită creierul uman pot fi transplantați în cortexul cerebral al șoarecilor. Organoizii transplantați au căpătat proprietăți mai complexe decât cei in vitro, au răspuns la anumiți stimuli și chiar au influențat comportamentul rozătoarelor. Această metodă rezolvă una dintre principalele probleme ale cercetării bolilor neuropsihiatrice cu organoizi sau sferoizi – faptul că aceștia nu puteau fi integrați cu alte circuite care controlează comportamentul, oferind o imagine limitată asupra mecanismelor patologice ale bolilor neuropsihiatrice, potrivit comunicatului UMF. 

Ceremonia a fost transmisă live, pe pagina de Facebook a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca și poate fi urmărită aici.


3 comments
  1. Toti acesti cercetatori NU AU REUSIT DE 50-60 DE ANI SA VINA CU O DESCOPERIRE in ceea ce priveste sistemul imunitar si bolile sistemului. NIMIC! NADA! BANI TRILIOANE ARUNCATE PE CARIERELE UNOR “PROFESORI” CE NU AU ADUS IN “CARIERA” LOR DE 50 DE ANI DE TOCAT DONATII NICI UN TRATAMENT LA BOLILE IMUNITARE. Poliartrita? Autismul care nu era acum 50 de.ani? Anemia aplastica? Leucemie? Oameni buni. ACUM 50-70 DE ANI OAMENI DE STIINTA INTRADEVAR DEDICATI CECETARII AU DESCOPERIT TRATAMENTE ALE BOLILOR IMUNITARE. PACALICII ASTIA DE CERCETATORI SI AZI LE FOLOSESC SI AZI SI TOT PE BAZA LOR ISI CLADESC CARIERA. Nu au reusit ratatii sa vina cu nimic nou de second. O Marie Currie se naste si moare sa scoata un tratament pe care acesti neghiobi nu reusesc, cu toate Standfordurile lor , nici macar sa ii aduca imbunatatiri. Generatie de neghiobi. Publicitate.Faima.

  2. Dar ce e autismul! Nu boala? Stai si comentezi pe aici si niciodata nimic nu ti convine, numai nemultumit. E o boala, frate. Ca doar n o fi o fericire, o binecuvantare. Omul stie ce vorbeste, e medic, a studiat, are cunostinte in domeniu.

  3. >> Autismul […] o boală, pacienții cu autism
    Hahah, degeaba faci faci doctorat la Tokyo, Harvard, Oxford, Stanford, pe Marte, daca ramai tot la gandirea de medic. Pe bune, te trec fiorii. Bine ca mai exista si alti specialisti care se ocupa de autism.

    >> cercetare
    Pai 1, 2, 3 studii de caz nu e cercetare ? Asa se face in Romania. De unde sa ia esantion reprezentativ? lol Soareci s-ar gasi, mai greu e cu neuronii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Școala în Noua Zeelandă

Apelul unor ONG-uri ale tinerilor: Guvernul “să sprijine sectorul pentru tineret”, prin redistribuirea unor fonduri către granturi, programe de sprijin, activități culturale și concerte. Plus măsuri de sprijin fiscal

Consiliul Tineretului din România (CTR) și Alianța Națională a Organizațiilor Studențești (ANOSR) cer autorităților să redistribuie fondurile alocate unor concursuri naționale pentru finanțarea unor proiecte ale organizațiilor de tineret și…
Vezi articolul

Cine este Liviu George Maha, profesorul care l-a detronat pe rectorul Tudorel Toader, la Iași: „născut și crescut” la Universitatea Al. I. Cuza, capabil să-și critice dur adversarul fără măcar să-i spună pe nume

Scrutinul pentru funcția de rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, câștigat luni de Liviu Maha în fața rectorului în exercițiu Tudorel Toader, se remarcă de două ori în…
Vezi articolul