Un profesor îi cere inteligenței artificiale să creeze tema pentru elevi, un elev dă cerința unui alt sistem AI pentru a-i scrie eseul, apoi trece lucrarea printr-un instrument care o face să pară scrisă de un om, iar profesorul folosește un alt AI pentru corectare și notare. Nota ajunge automat în catalog, fără ca elevul să-și fi citit lucrarea și fără ca profesorul să fi citit-o sau să fi verificat feedbackul. Este „cercul vicios al AI la clasă”, scenariu numit de David Ross „Classroom AI Doom Loop”, într-un eseu publicat în noul volum UNESCO „Algoritmul din clasă”, despre implicațiile inteligenței artificiale pentru viitorul educației.
„Mai sunt oamenii necesari în ciclul de viață al cunoașterii?” este întrebarea din titlul analizei semnate de Ross, una dintre cele 26 de contribuții reunite în publicația UNESCO din 2026. Autorul pornește de la experiența unui profesor de istorie de la un liceu de elită din Shenzhen, China, care încearcă să gestioneze utilizarea inteligenței artificiale de către elevii săi.
Profesorul îi povestește lui Ross că există presiune din mai multe direcții, de la elevi și părinți până la conducerea școlii, autorități și industria tehnologică, pentru ca profesorii să dezvolte competențele AI ale elevilor și să-i învețe să folosească aceste instrumente într-un mod adecvat și etic. Profesorii trebuie însă să facă acest lucru într-un mediu în care nu au la dispoziție suficiente reguli, politici, legislație, cercetări, modele sau strategii validate care să-i ghideze.
Problema devine concretă atunci când profesorul primește de la elevi lucrări de câte 25 de pagini, „perfect scrise”, bine argumentate și pline de citări. El bănuiește că unele sunt realizate cu inteligența artificială, dar nu știe dacă poate demonstra acest lucru și nici cum ar trebui să le evalueze în asemenea condiții.
De aici, David Ross construiește ceea ce numește „Classroom AI Doom Loop”, pe care îl putem traduce prin „cercul vicios al AI la clasă”: un circuit în care aproape toate etapele unei sarcini școlare ajung să fie realizate de sisteme de inteligență artificială.
În scenariul său, profesorul îi cere ChatGPT să genereze tema. Elevul copiază cerința în Claude și îi cere să scrie eseul ca și cum ar fi un elev de clasa a X-a. Textul rezultat este trecut apoi printr-un „AI humanizer”, un instrument care îl modifică pentru a părea și mai mult scris de un om. Elevul nici măcar nu citește rezultatul înainte să îl predea.
Profesorul folosește, la rândul său, inteligența artificială pentru evaluare. Sistemul citește eseul, acordă nota și generează feedback, iar nota este transmisă prin Google Classroom către sistemul școlii. Profesorul nu mai verifică feedbackul produs de AI, pentru că este suprasolicitat și utilizarea sistemului îl scapă de corectarea a aproximativ 125 de eseuri în fiecare săptămână.
Publicația prezintă și o diagramă a acestui „cerc vicios al AI la clasă”: profesorul solicită AI să producă tema, elevul solicită AI să o rezolve, un alt instrument modifică textul pentru a părea uman, iar un alt sistem AI îl evaluează și transmite nota mai departe. Profesorul și elevul există în continuare în circuit, dar mare parte din activitatea intelectuală dintre ei a fost transferată algoritmilor.
Ross atrage atenția că nu este nevoie de un plan deliberat pentru a ajunge într-o asemenea situație. Elevii și părinții sunt ocupați și stresați, profesorii sunt ocupați și stresați, iar fiecare are motive aparent raționale să folosească tehnologia pentru a elimina o parte din munca pe care o consideră împovărătoare. Cumularea acestor decizii individuale poate conduce însă la un proces educațional aproape complet automatizat.
În acest punct apare întrebarea centrală a eseului: dacă inteligența artificială poate crea cerința, poate realiza lucrarea și poate evalua rezultatul, ce mai face elevul și ce mai face profesorul?
„Înainte să ne instalăm în «Classroom AI Doom Loop», ar trebui să avem o discuție serioasă de politici publice despre scopul educației”, susține Ross. Concluzia sa este că „dacă o funcție majoră a educației poate fi automatizată, probabil că nu este suficient de umană”.
Autorul nu susține însă eliminarea inteligenței artificiale din școli. Argumentul său este că mașinile pot prelua o parte dintre activitățile rutiniere, inclusiv unele legate de transmiterea cunoștințelor de nivel inferior, în timp ce oamenii ar trebui să se concentreze asupra lucrurilor pe care le fac mai bine: dezvoltarea umană, comunicarea, gândirea critică, colaborarea și creativitatea.
Problema este, în această perspectivă, ce anume decide școala să automatizeze. Dacă profesorul folosește AI pentru a evita conceperea unei sarcini, elevul pentru a evita efortul de a o rezolva, iar profesorul din nou pentru a evita efortul de a analiza rezultatul, tehnologia nu mai sprijină procesul de învățare, ci riscă să elimine chiar activitățile cognitive pentru care fusese construită tema.
Eseul lui David Ross face parte din „The algorithm in the room: Seeing and confronting the implications of AI for the future of education”, publicație UNESCO care reunește 26 de analize despre implicațiile răspândirii inteligenței artificiale în educație. Volumul pune în discuție, printre altele, cine va păstra autonomia și controlul asupra educației, cum se vor dezvolta cognitiv, emoțional și relațional copiii, ce vor mai însemna pedagogia și evaluarea și cum se schimbă felul în care elevii gândesc, pun întrebări și se exprimă.
David Ross este consultant academic și fost profesor, cu peste un deceniu de experiență la clasă, inclusiv patru ani ca profesor de istorie la liceu și opt ani ca profesor de studii sociale pentru elevi de clasa a VI-a. A fost Senior Director al Buck Institute for Education, actualul PBLWorks, unde a scris „PBL Starter Kit” și a creat și coordonat conferința PBL World. Ulterior, a fost CEO al Partnership for 21st Century Learning și a coordonat grupul bipartizan 21st Century Learning Caucus din Camera Reprezentanților a SUA.
În ultimii ani, Ross s-a concentrat asupra inteligenței artificiale generative și a învățării bazate pe proiecte. Este Google Certified Educator, a urmat programe de certificare în prompt engineering, inclusiv la Vanderbilt University, și scrie despre relația dintre AI generativă și proiectarea curriculumului.