Cherecheș, expert în sănătate publică: Un singur copil asimptomatic transmite cu voioșie în jur / Fiecare zi în care este amânată închiderea școlilor înseamnă cel puțin o săptămână mai mult în online / Trebuie testați elevii o dată la 3 zile

3.260 de vizualizări
Razvan Cherecheș / Foto: Arhiva personală
Expertul în sănătate publică și profesorul universitar Răzvan Cherecheș a criticat decizia Ministerului Educației de a păstra școlile deschise și după depășirea ratei de infectare cu coronavirus de 6 la mia de locuitori. Acesta a spus într-o intervenție făcută astăzi, la Digi24, că „un singur copil asimptomatic transmite cu voioșie în jur pentru că e extrem de infecțioasă infecția, și va merge și va răspândi și în comunitate”. În opinia lui, „cu fiecare zi în care este amânată închiderea școlilor, înseamnă cel puțin o săptămână cu care vor sta mai mult timp școlile în online ca să compenseze pentru lipsa de decizie”. Soluția ar fi testarea tuturor elevilor cu teste antigen o dată la trei zile.

„Optimă ar fi testarea făcută o dată la 3 zile teste rapide, pentru că testele PCR nu permit testare în masă, sunt prea scumpe și durează prea mult timp. Teste rapide antigen cu sensibilitate mare există, sunt disponibile pe piață și ar trebui introduse. O testare săptămânală a tuturor ar fi extrem de necesară și ar fi trebuit organizată la nivel național. În condițiile în care nu se poate, ar trebui organizată măcar la nivel local în școli. Cu cât identificăm mai repede cazurile asimptomatice și le scoatem din comunitate, le izolăm, cu atât limităm transmiterea în comunitate pentru că un singur copil asimptomatic transmite cu voioșie în jur pentru că e extrem de infecțioasă infecția, și va merge și va răspândi și în comunitate.

În condițiile în care la fiecare 8-9 zile se dublează rata de incidență și școlile rămân deschise fără măsuri suplimentare și nu vor fi măsuri suplimentare, eu mă aștept să ajungem la 12 la mie, care e o rată teribilă la nivel național, și școlile vor trebui să fie închise. Cu fiecare zi în care este amânată închiderea școlilor, este foarte trist că se întâmplă acest lucru, cu fiecare zi amânată înseamnă cel puțin o săptămână cu care vor sta mai mult timp școlile în online ca să compenseze pentru lipsa de decizie și pentru măsurile ineficiente care se iau”, a spus Cherecheș la Digi24.

Amintim că, întrebat de jurnaliști dacă sistemul de sănătate își permite menținerea deschisă a școlilor indiferent de rata de infectare cu noul coronavirus și dacă ne putem asuma un număr și mai mare de îmbolnăviri în rândul copiilor, al părinților și bunicilor, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a răspuns astăzi: „Nu copiii sunt responsabili de sănătatea părinților și bunicilor nevaccinați. Lucrurile stau exact invers: părinții și bunicii sunt responsabili de sănătatea copiilor”.

Reacția vine după ce reprezentanții unei asociații de părinți nemulțumiți de decizia de a menține școlile deschise peste rata de incidență de 6 la mie au protestat, joi dimineață, în fața Ministerului. Amintim că pragul de închidere a școlilor la 6 la mie rata de infectare a fost desființat miercuri de Grupul de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, potrivit unei declarații de presă făcută de ministrul Educației.

Autoritățile vor solicita Agenției Naționale a Medicamentului aprobarea utilizării testelor non-invazive pe baza de salivă, cu rol de screening.

Procedura de eliminare a acestui prag trebuie să urmeze mai mulți pași – după ședința Comitetului tehnico-științific urmează ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență, apoi o ședință de Guvern pentru aprobarea prin hotărâre de Guvern a acelei decizii și modificarea regulilor actuale printr-un nou ordin comun al miniștrilor Sănătății și Educației.

Bucureștiul a ajuns la o rată de infectare de 6,64 la mia de locuitori, iar Clujul este la o rată de 6,37. Cea mai mare incidență o are Timișoara – 8,5 la mia de locuitori, potrivit datelor anunțate joi de direcțiile de sănătate publică.


3 comments
  1. Părinții iresponsabili au trimis dintotdeauna copiii răciți la școală! Burerestiul se scrie și nu” Bucurestiu’ ‘, stimate domn care sunteți expert in păreri exprimate greșit! Nu mai sunt alte subiecte în țară de difuzat decât acestea care implică vaccinarea, învățătoarea online și testele…..!!!

  2. Sunt foarte mulți copii care vin la școală chiar dacă au simptome de răceală. Eu,din cauza problemelor de sănătate ar trebui sa predau online dar mi s-a pus în vedere sa nu îndrăznesc sa fac o astfel de cerere.La asa Ministru, asa directori.

    1. Dumneavoastra nu sunteti lasat sa predati online, noi nu suntem lasati sa predam fizic, in conditiile in care suntem vaccinati si nu dispunem de ce ne trebuie pentru predarea online. De ce nu se lasa dreptul de a alege? Unde sunt beneficiile mult trambitate ale vaccinarii?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

În niciun caz nu este finalul valului patru, spune Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare. Activitățile care au legătură cu mersul la școală „vor conduce la creşterea riscului de infectare”

Reînceperea şcolii ar putea genera creşterea numărului de infectări cu SARS-CoV-2, este de părere Valeriu Gheorghiță, Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, informează…
Vezi articolul

Concursurile de inspectori, amânate timp de 4 ani sub pretextul intrării în vigoare a noii legi a Educației, se vor organiza tot pe legea veche a Educației nr. 1 / 2011, deși este abrogată, potrivit Ministerului Educației

Metodologia pentru „selecția” inspectorilor școlari se va face în baza vechii legi a Educației, legea nr. 1 / 2011, reiese dintr-un răspuns al Ministerul Educației pentru Edupedu.ro. Amintim, inspectorii școlari…
Vezi articolul

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1: Solicit public autorităților franceze retragerea ordinului „Palmes académiques” acordat lui Sorin Cîmpeanu, pentru că nu este permis ca acest ordin să fie acordat pentru impostură și plagiat. Am anunțat și Agenţia Universitară a Francofoniei despre acest plagiat grosolan

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, a cerut public autorităților franceze să-i retragă ordinul „Palmes académiques” ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, „pentru că nu este permis ca acest ordin să fie acordat…
Vezi articolul

Universitatea Cuza din Iași plănuiește proiecte comune cu Universitatea din Kazan, Rusia / Rectorul Tudorel Toader și alți profesori au participat la sesiuni organizate de ruși pe tema „Pregătirea profesorului-educator în secolul XXI”

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) anunță că intenționează să încheie un parteneriat cu Universitatea Federală din Kazan, Rusia, pentru derularea de proiecte de cercetare comune și înființarea unui…
Vezi articolul