Componența consiliului care propune cuantumul minim al burselor și stabilește costul standard per elev pentru anul viitor, publicată în Monitorul Oficial

4.775 de vizualizări
Foto: © Rawpixelimages | Dreamstime.com
Componența Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar (CNFIP), care stabilește costul standard per elev pentru 2024 și, în premieră, cuantumul minim al burselor pentru anul școlar viitor, a fost publicată în Monitorul Oficial. Doar doi membri din consiliu au fost schimbați: președintele Consiliului Național al Elevilor (CNE) care nu mai este același de anul trecut și președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, înlocuit cu unul din vicepreședinții din aceeași organizație.

Potrivit ordinului de ministru al educației care stabilește componența CNFIP, în afară de cei doi membri schimbați – președintele FSLI Simion Hăncescu cu vicepreședintele George Purcaru și fostul președinte al Consiliului Național al Elevilor (CNE), Robert Avram, cu actualul președinte, Miruna Croitoru -, au rămas membri aceleași persoane din structura consiliului de anul trecut.

Edupedu.ro a scris anul trecut despre primele numiri făcute de ministra Ligia Deca – decise de predecesorul ei, Sorin Cîmpeanu: un fost deputat PDL, actual inspector general la Arad, Marius Sorin Göndör și secretarul de stat din ministerul Dezvoltării condus de Liviu Dragnea în 2014-2019, Sirma Caraman, erau puși în CNFIP.

CNFIP stabilește câți bani alocă Ministerul Educației pentru fiecare antepreșcolar, preșcolar și elev din țară, ceea ce se numește costul standard per elev stă la baza finanțării de bază a școlilor, conform articolelor 138 și 139 din legea educației în învățământul preuniversitar.

  • Organizațiile de părinți și elevi care fac parte din CNFIP au semnalat în ultimii ani situația anormală legată de acest fapt, explicând că în mod firesc ar fi trebuit ca acest consiliu să calculeze costul standard per elev înaintea formării și aprobării bugetului, acest cost standard fiind cel în urma căruia să fie stabilite sumele necesare finanțării școlilor și pe care Ministerul Educației, astfel, să le ceară de la Guvernul. În condițiile stabilirii mai întâi a bugetului, sarcina CNFIP este doar una formală, aceea de a împărți sumele primite la numărul total de elevi.
Noi atribuții pentru CNFIP: să propună cuantumuri de burse și metodologia de acordare a lor

După prevederile din noua lege a educației 198/2023 și noul regulament de organizare și funcționare al CNFIP, publicat în Monitorul Oficial (MO) pe 11 octombrie, CNFIP are ca atribuții și să propună Ministerului Educației cuantumul burselor elevilor pentru anul școlar viitor (2024-2025). În prezent, prin excepție, cuantumurile sunt stabilite în legea educației intrată în vigoare la începutul lunii septembrie Până în prezent cuantumul minim al burselor era stabilit prin ordin de ministru, iar CNFIP nu avea astfel de atribuții.

Art. 4. — (1) CNFIP propune cuantumul minim al burselor și metodologia-cadru de acordare a acestora, conform prevederilor art. 108 din Legea nr. 198/2023.

(2) CNFIP determină costul standard per antepreșcolar/ preșcolar/elev, conform prevederilor art. 138 alin. (7) din Legea nr. 198/2023”, sunt câteva din atribuțiile CNFIP din noul regulament de funcționare al consiliului.

Cuantumul din prezent este stabilit în lege la articolul 108:

Art. 108 – (1) Elevii de la cursurile cu frecvență de zi din învățământul preuniversitar de stat obligatoriu beneficiază de burse. Cuantumul minim al burselor și metodologia-cadru de acordare a burselor sunt aprobate prin ordin al ministrului educației, la propunerea Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar, denumit în continuare CNFÎP. (…)

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru anul școlar 2023-2024, cuantumul minim al burselor este stabilit după cum urmează:

a) bursă de merit – 450 lei/lună;

b) bursă socială – 300 lei/lună;

c) bursă tehnologică – 300 lei/lună

O altă atribuție nouă a CNFIP este și să propună metodologia de acordare a burselor elevilor:

(3) CNFIP propune proiectul normelor metodologice privind determinarea costului standard per antepreșcolar/preșcolar/elev și îl înaintează spre avizare ME, prin UFIP, în vederea inițierii hotărârilor Guvernului pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 139 alin. (2) din Legea nr. 198/2023”, mai scrie în regulamentul de funcționare al organismului consultativ.

Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar (CNFIP) este un organism consultativ de nivel național, fără personalitate juridică, al Ministerului Educației, conform Regulamentului din 29 septembrie 2023 de organizare și funcționare a Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar.

FOTO DOCUMENT Componența CNFIP aprobată prin OME 6701/2023 (MO):

Art. 9 – (1) CNFIP este format din 21 de membri, după cum urmează:

a) 12 reprezentanți ai ME, din care: 4 reprezentanți ai direcțiilor de specialitate din ME, 4 reprezentanți ai inspectoratelor școlare județene/al municipiului București și 4 reprezentanți ai unităților de învățământ preuniversitar;

b) 5 reprezentanți ai partenerilor sociali, reprezentativi la nivel național;

c) 4 reprezentanți ai structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale.

(2) Membrii CNFIP sunt numiți prin ordin al ministrului educației.

(…) Conducerea CNFIP este asigurată de un președinte și de un vicepreședinte, desemnați de către ministrul educației dintre membrii CNFIP”, prevede regulamentul de funcționare CNFIP despre componență.

Membrii Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar sunt următorii, potrivit ordinului publicat în Monitorul Oficial:

  1. Marius-Sorin Göndör, Inspectoratul Școlar Județean Arad — președinte;
  2. Corina Marin, Ministerul Educației — vicepreședinte;
  3. Mirela-Gabriela Toma, Ministerul Educației — membru;
  4. Adrian-Marius Bărbulescu, Ministerul Educației — membru;
  5. Adelaida Glonț, Ministerul Educației — membru;
  6. Adriana Stoica, Inspectoratul Școlar Județean Ilfov — membru;
  7. Marinela Marc, Inspectoratul Școlar Județean Cluj — membru;
  8. Elena Ignat, Inspectoratul Școlar Județean Alba — membru;
  9. Ferencz-Salamon Alpár-László, Școala Generală „Jozsef Attila”, Miercurea-Ciuc — membru;
  10. Alina Meclea, Colegiul Național „I. Maiorescu”, Giurgiu — membru;
  11. Florica Stoica, Școala Profesională Specială pentru Deficienți de Auz „Sfânta Maria”, București — membru;
  12. Christian-Eneil Comșa, Școala Gimnazială Fridolin, București — membru;
  13. George-Adrian Purcaru, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ — membru;
  14. Marius Ovidiu Nistor, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” — membru;
  15. Luminița Costache, UNICEF — membru;
  16. Miruna-Florentina Croitoru, Consiliul Național al Elevilor — membru;
  17. Iulian Cristache, Federația Asociațiilor de Părinți — membru;
  18. Alexandru Petrovici, Asociația Orașelor din România — membru;
  19. Aurel Gabriel Simionescu, Asociația Municipiilor din România (AMR) — membru;
  20. Sirma Caraman, Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR) — membru;
  21. Nicolae Pandea, Asociația Comunelor din România (ACoR) — membru.

Foto: © Rawpixelimages | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
OFICIAL Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar va propune cuantumul minim al burselor elevilor și metodologia-cadru de acordare
Abandonată de Ministerul Educației de 3 ani și jumătate, realizarea obligatorie a unei platforme de calcul pentru costul standard per elev, lăsată doar ca opțiune în proiectul nou al Unității de Finanțare a Învățământului / „Am primit în plic suma la care la care trebuie să împărțim“, spunea în 2022 un membru CNFIP
Banii pentru școli în 2024. Ministerul Educației le cere directorilor și inspectorilor să trimită numărul de elevi și copii până miercuri, 18 octombrie, pentru fundamentarea bugetului – document
octombrie 2022 – Primele numiri făcute de Ligia Deca, decise de Sorin Cîmpeanu. Un fost deputat PDL, actual inspector general la Arad, și secretarul de stat din ministerul condus de Liviu Dragnea, puși în consiliul care stabilește finanțarea pentru școli

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Pfizer și BioNTech anunță că vaccinul lor anti-Covid oferă “un răspuns imunitar robust” în rândul copiilor cu vârste între 5 și 11 ani și este sigur pentru utilizare. Vor cere autorizarea și pentru această categorie de vârstă

Cele două companii au administrat câte două doze de zece micrograme, la trei săptămâni distanță, unui număr de 2.268 de copii. Nivelul anticorpilor generați a fost asemănător cu cel dezvoltat…
Vezi articolul

Fostul secretar de stat din Ministerul Educației, Maria Manea, anunță că deschide o grădiniță privată. Anunțul vine a doua zi după apariția demisiei în Monitorul Oficial: Am plecat din minister tocmai ca să nu existe niciun conflict

Fostul secretar de stat de la Ministerul Educației, Maria Manea, anunță că deschide o grădiniță privată, apărând ca „fondator” pe site-ul acesteia. Reamintim că Manea și-a anunțat demisia în urmă…
Vezi articolul

Anchetă la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din București unde zeci de elevi au fost puși să-și rescrie lucrările la Limba română, după o oră de la începerea probei, fără prelungirea timpului de examen. Comisia ar fi luat decizia anulării a peste 70 de lucrări pe motiv că numele probei nu se incadra perfect pe două rânduri, ca în foaia model dată de inspectorat – surse

Anchetă a Inspectoratului Școlar București la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din București, după ce mai multe lucrări au fost anulate, cu mult timp după începrea probei la Limba și literatura…
Vezi articolul