An de an am primit în plic suma la care la care trebuie să împărțim numărul de elevi, așa se calculează în România costul standard per elev, baza finanțării tuturor școlilor din țară, spune președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, membru în Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar

7.972 de vizualizări
Iulian Cristache / Foto: Facebook.com
Calculul pentru costul standard per elev a fost explicat de președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache: „Cu excepția anului 2020 când a existat o creștere substanțială de 16% în medie, uneori 25% în mediul rural, în rest am primit în plic suma la care la care trebuie să împărțim: matematică simplă – ai acest spațiu financiar, ai atâția elevi, aplică împărțirea, regula de trei simplă și gata, acela este costul standard”. Explicația a fost dată în cadrul unei dezbateri pe baza proiectului Legii învățământului preuniversitar.

Iulian Cristache: „Să nu-mi spună mie cineva, că sunt de 3-4-5 ani în CNFIP (Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar), că vom avea libertatea de la Guvern, ca la CNFIS, să gândim costul standard așa cum vrem noi. Cu excepția anului 2020 când a existat o creștere substanțială de 16%, în medie, uneori 25% în mediul rural, în rest am primit în plic suma la care la care trebuie să împărțim: matematică simplă – ai acest spațiu financiar, ai atâția elevi, aplică împărțirea, regula de trei simplă și gata, acela este costul standard.

Deci, trebuie să iasă din această amorțeală clasa politică. Înțeleg și respect, încă o dată vă spun ceea ce face ministrul Cîmpeanu, că încearcă să obțină ceea ce probabil nici dumnealui nu crede în unele momente. Și atunci presiunea trebuie să vină de la noi, în special, pe societatea civilă, pe dumneavoastră, profesori, și toți cei care putem veni în sprijinul Ministerului Educației, astfel încât să ne asigurăm că actuala clasă politică va pune în centrul atenției sistemul de învățământ, pentru că suntem sătui de ei.” 

La nivelul Ministerului Educației există Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar care determină costul standard per elev, potrivit Legii Educației Naționale. Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar cuprinde reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării, ai partenerilor sociali și ai structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale.

Potrivit Ordinului 4.491 din 29 iulie 2021, Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar, organ consultativ al Ministerului Educației, fără personalitate juridică, are cu următoarea componență:

  1. Mihaela Ștefan – Inspectoratul Școlar al Municipiului București – președinte;
  2. Corina Marin, Ministerul Educației – vicepreședinte;
  3. Mirela-Gabriela Toma, Ministerul Educației – membru;
  4. Adrian-Marius Bărbulescu, Ministerul Educației – membru;
  5. Adelaida Glonț, Ministerul Educației – membru;
  6. Adriana Stoica, Inspectoratul Școlar Județean Ilfov – membru;
  7. Marinela Marc, Inspectoratul Școlar Județean Cluj – membru;
  8. Elena Ignat, Inspectoratul Școlar Județean Alba – membru;
  9. Ferencz-Salamon Alpár-László, Școala Generală „Jozsef Attila“, Miercurea-Ciuc – membru;
  10. Alina Meclea, Colegiul Național „I. Maiorescu“, Giurgiu – membru;
  11. Florica Stoica, Școala Profesională Specială pentru Deficienți de Auz „Sfânta Maria“ București – membru;
  12. Christian-Eneil Comșa, Școala Gimnazială Fridolin, București – membru;
  13. Simion Hăncescu, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ – membru;
  14. Marius Ovidiu Nistor, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ – membru;
  15. Luminița Costache, UNICEF – membru;
  16. Silviu Morcan, Consiliul Național al Elevilor – membru;
  17. Iulian Cristache, Federația Asociațiilor de Părinți – membru;
  18. Alexandru Petrovici, Asociația Orașelor din România – membru;
  19. Aurel Gabriel Simionescu, Asociația Municipiilor din România (AMR) – membru;
  20. Elena-Cătălina Baran, Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR) – membru;
  21. Nicolae Pandea, Asociația Comunelor din România (ACoR) – membru.

Înaintea de stabilirea costului standard per elev are loc aprobarea bugetului. Potrivit regulilor în vigoare, procedura ar trebui să fie de la specialiști către buget. Conform lui Iulian Cristache, în practică lucrurile sunt opuse celor spuse mai sus: dinspre buget către specialiști.

Ce este costul standard per elev

În februarie 2022, guvernul a aprobat majorarea costurilor standard per antepreşcolar/ preşcolar/ elev pentru anul 2022, valoarea coeficientului 1 pentru cheltuielile salariale ajungând la 6.386 lei, iar cel pentru cheltuielile materiale la 485 lei, după cum a anunțat atunci purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. Mai multe detalii aici.

Școlile din România primesc finanțare de la nivel central în baza unui cost standard pe elev. Acesta este decis în fiecare an prin hotărâre de guvern și are două componente de bază:

  1. costul pentru cheltuielile cu salariile și
  2. costul pentru cheltuielile cu bunurile și serviciile, pregătirea profesională, evaluarea elevilor.

Acest coeficient se calculează diferit în funcție de zona de temperatură în care este școala, de numărul elevilor/copiilor pe care îi are înscriși și de tipul de școală/grădiniță.

Finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar are trei componente:

  1. finanţarea de bază,
  2. finanţarea complementară,
  3. finanţarea suplimentară.

Finanţarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată (TVA), prin consiliile județene/locale. Dar din finanțarea de bază se pot face numai anumite categorii de cheltuieli:

  • cheltuieli cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum şi contribuţiile aferente acestora;
  • cheltuieli cu pregătirea profesională;
  • cheltuieli cu evaluarea periodică a elevilor;
  • cheltuieli cu bunuri şi servicii;

Art. 104 alin. (4) din Legea Educației Naționale 1/2011: „Baza de calcul al fondurilor alocate unităților de învățământ prin și din bugetele locale, pentru finanțarea de bază, o constituie costul standard per elev/preșcolar/ antepreșcolar. Costul standard per elev/preșcolar/antepreșcolar se determină pentru fiecare nivel de învățământ, filieră, profil, specializare/domeniu. Determinarea costului standard per elev/preșcolar/antepreșcolar se face de către Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar, în condițiile prezentei legi și conform normelor metodologice elaborate de către Ministerul Educației și Cercetării și aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar cuprinde reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării, ai partenerilor sociali și ai structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale. Alocarea fondurilor pentru finanțarea de bază a unității de învățământ se face pe baza unei formule de finanțare aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării, care ia în considerare costul standard per elev/preșcolar/antepreșcolar, numărul de elevi/preșcolari/ antepreșcolari din unitatea de învățământ, precum și factorii de corecție dependenți de densitatea de elevi în zonă, severitatea dezavantajelor, de limba de predare și alți factori.”

Citește și:
Cîmpeanu: Avem peste 100 de mii de elevi cu cerințe educaționale speciale (CES). Aceștia vor beneficia de o creștere a costului standard per elev
INTERVIU Vor exista 5 niveluri de intervenție pentru copiii cu cerințe educaționale speciale, iar cei între 1 și 4 vor învăța în școlile de masă, potrivit proiectului de lege a Educației / VIDEO Ioana Lazăr: Costul standard per elev este mărit cu 75% pentru nivelurile 1 și 2 și cu 100% pentru nivelurile 3-4

2 comments
  1. Domnul Cristache are foarte mare dreptate. În învățământ, plicul a circulat dintotdeauna, de când am fost eu, atât la școala gimnazială, cât și la liceu. Pentru a favoriza niște elevi, profesorii și directorii, au cerut de la obraz bani sau cadouri, pentru ai favoriza pe acești elevi, ca să nu mai vorbim de meditații. Această meteahnă nu a dispărut, nu dispare și nu va dispărea niciodată. Este multă corupție în învățământ, de la profesori, până la Ministerul învățământului.

    1. Va rog sa numiti scoala, directorul, profesorul care a cerut asa ceva.
      Ne-am saturat ca frustrați ca dvs sa bage toate scolile, toti directorii si toți profesorii in aceeasi oala.
      Ce faceti dvs este calomnierea sistemului de învățământ, invinovatind oamenii corecti si care chiar muncesc pentru a da șansa tuturor elevilor de a invata carte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rezultate „îngrijorătoare” la Evaluarea Națională la clasa a VII-a din Franța: mai mult de jumătate din elevi nu citesc la nivelul așteptat și nu stăpânesc problemele de geometrie. Ministrul Educației propune ore remediale organizate pe niveluri

Rezultatele testărilor naționale la limba franceză și matematică pentru elevii de clasa a VII-a din Franța sunt îngrijorătoare, apreciază ministrul Educației din Republică, Gabriel Attal, într-un interviu pentru Le Parisien,…
Vezi articolul

Promisiunile pentru educație ale candidaților la șefia PNL: Cîțu – câteva paragrafe cu PNRR și România Educată, cu orizont de schimbare 2026 / Orban – Peste 2 pagini cu școala ca prelungire a familiei, aplicarea României Educate și considerații despre învățământul superior

Proiectul prezidențial România Educată, asumat de PNL și de guvern, figurează în programele celor doi candidați care luptă pentru președinția PNL, premierul Florin Cîțu, respectiv Ludovic Orban. Moțiunile celor doi,…
Vezi articolul

Andronescu anunță că în școli predau 85 de mii de profesori cu facultăți făcute „la distanță” și trebuie din nou aduși la formare: „Când înveți la distanță, înveți ușor departe de carte”

Cu prioritate, profesorii care au făcut cursuri la distanță, în universități, „trebuie să îi aducem într-un program de formare” a declarat Ecaterina Andronescu la o întâlnire cu inspectorii școlari din…
Vezi articolul