China anunță introducerea treptată a gratuității la grădinița publică, pe fondul scăderii accelerate a natalității

375 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Autoritățile chineze au anunțat marți, 5 august, că vor elimina taxele de educație și îngrijire pentru copiii din ultimul an de grădiniță publică, începând cu semestrul de toamnă 2025, scrie Le Monde. Măsura face parte dintr-un plan mai amplu de extindere progresivă a gratuității în învățământul preșcolar, pe fondul unei crize demografice fără precedent.

„Începând cu semestrul de toamnă 2025, taxele de îngrijire și educație pentru copiii din ultimul an de grădiniță publică vor fi eliminate”, a anunțat Consiliul Afacerilor de Stat din China, precizând că obiectivul este „promovarea treptată a gratuității educației preșcolare”, potrivit sursei citate.

  • Săptămâna trecută, guvernul a anunțat și o subvenție anuală de aproximativ 420 de euro pentru fiecare copil sub 3 ani, acordată părinților, în încercarea de a stimula natalitatea și consumul intern.

China se confruntă cu o scădere rapidă a populației. În 2024 au fost înregistrate 9,54 milioane de nașteri, în timp ce în 2016, anul în care regimul a renunțat la politica unicului copil, au fost raportate de două ori mai multe.

Potrivit previziunilor demografice ale ONU, populația Chinei ar putea scădea de la 1,4 miliarde în prezent la aproximativ 800 de milioane până în anul 2100, mai notează Le Monde.


2 comments
  1. Ăștia vor copii în plus și n-au nici grădinița gratuită?? Cum îl cheamă pe bolojanul lor?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Diana Stănculeanu, expert sănătate mentală: Bullyingul este un comportament de violență strategică, nu este spontan, nu este impulsiv. Este foarte diferit de doi copii care se lovesc în curtea școlii într-o pauză și apoi se joacă împreună

Diana Stănculeanu, psihoterapeut și expert în sănătate mentală, spune că „bullyingul nu este un comportament spontan”, ci unul strategic și sistematic. „În bullying avem repetitivitate. Este foarte diferit de doi…
Vezi articolul

Telefonul este cel mai periculos drog pentru elevi, atrage atenția profesorul Flavian Georgescu: Ce să caute telefonul mobil în școală? Copilul merge la școală să învețe. Dacă se întâmplă ceva, are dirigintele telefon

„Atrag atenția părinților, în momentul în care dai naștere unui copil, ești responsabil de toată copilăria lui, iar copilăria lui este responsabilă de toată viața lui”, consideră profesorul Flavian Georgescu,…
Vezi articolul

Nicușor Dan este singurul olimpic internațional cu aur „pur” la matematică și absolvent al Ecole Normale Superieure care intră în turul II al unor alegeri prezidențiale. Pe primul loc după primul tur este George Simion, absolvent al Facultății de Administrație și Afaceri a Universității din București

George Simion a câștigat detașat primul tur al alegerilor prezidențiale cu peste 40%, urmat de pro-europeanul Nicușor Dan (21%), care a reușit să se califice în turul doi după o…
Vezi articolul