Elevii care merg la şcoală din 8 februarie vor primi măşti de protecţie, anunță ministrul Cîmpeanu: „Avem un stoc de 37 de milioane de măști în preuniversitar”

9.485 de vizualizări
Foto © Dreamstime.com
Elevii care vor relua fizic cursurile din 8 februarie vor primi măşti de protecţie de la școală, existând un stoc de peste 37 de milioane de măşti doar în învăţământul preuniversitar, transmite Agerpres.

„Ultimele date pe care le avem din teritoriu arată un stoc de peste 37 de milioane de măşti doar în învăţământul preuniversitar. Deci ideea este că se vor primi măşti. De asemenea, am cerut o analiză, la fiecare trei zile, cu privire la stocurile de substanţe dezinfectante existente în şcolile româneşti. Această situaţie nu este de natură să ne îngrijoreze, şcolile sunt pregătite dacă asta va fi decizia”, a spus Câmpeanu, vineri, la webinarul online organizat de Ministerul Educaţiei.

Ministrul a precizat că îşi doreşte ca şcoala să se reia fizic la începutul semestrului al doilea şi a spus că decizia va fi luată pe 2 februarie. Câmpeanu a explicat că învăţământul hibrid (online şi fizic) se va păstra acolo unde există profesori şi elevi care au indicaţie medicală pentru a continua cursurile de acasă.

„Va fi de datoria noastră să ne asigurăm pentru a asigura procesul de învăţare. Fie cu prezenţă fizică, acolo unde se poate, acolo unde scenariile permit, acolo unde elevii şi profesorii nu au contraindicaţii, fie în online, acolo unde nu se poate din cauza scenariului, acolo unde nu se poate, pentru că elevii sau profesorii au contraindicaţii, certificate medicale”, a adăugat Cîmpeanu.

Tot vineri, Cîmpeanu a mai spus că profesorii care nu pot merge la școală din motive medicale trebuie să aibă toate orele online într-o singură zi, stabilite prin orar, ca elevii să nu ajungă în situația de a combina ore fizice cu ore online.

Ministrul a mai spus că peste 112.000 de persoane din învățământ programate pentru vaccinare, peste 19.000 vaccinate până la această oră.

Foto © EvgenyatamanenkoDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil


6 comments
  1. In semestrul al II lea fiecarui elev îi revine uriașa cantitate de 10 măști.
    Matematică elementară.

  2. Da, uriaș.
    Sunt 3 milioane de elevi, dar de obicei ajung la inspectorate si se lipesc de depozitul de acolo.

    In semestrul I fiecare elev a primit 5, da cinci măști, din septembrie până in noiembrie.

  3. Noi trăim in romanele lui Kafka.
    Extras din fisa de evaluare a mobilitatii personalului
    ,,In cadrul progranelor d. reforma coordonate de MEC in ultimii 5
    (cinci) ani calendaristici (la dara depunerii dosarului la inspectoratul scolar):
    formator AEL, ECDL, Phare-VET, , Banca Mondiala, Socrates, Leondo da Vinci”

    De 10 ani apare asta.
    Nimeni de la ISJ si MEC nu stie ca aceste programe nu mai există de jumătate de deceniu in preuniversitar?
    A.E.L, PHARE-VET, Socrates….
    Domnilor directori din minister, inspectori dragi ai lideri de sindicat mai treceți si pe la catedră ca au ruginit conexiunile cu realitatea…

  4. Deci un prof de muzica ce are certificat sa tina ore online, va determina schimbarea orarului ca elevii sa aibă o zi numai cu ora de muzica (este o singura ora pe saptamana).
    Iar în restul zilelor, vor avea care 8 ore pe zi.
    Excelent „gândit”!
    Decât o asa bătaie de joc, lăsați toate cursurile online.
    Cat despre măști… De ce nu și profesorilor gratuit?
    Sunt elevi ai căror părinți au venituri enorme în raport cu salariile nete sub medie ale profesorilor.

  5. La o scoala cu 1000 de elevi va dati seama de costuri ? plus dezinfectanti ? cred ca ar trebui UAT-urile sa plateasca aceste cheltuieli din finantarea complementara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Marile noutăți din pachetul de reformă ”România Educată”: examen de admitere înainte de Evaluarea Națională la liceele unde cererea depășește oferta, teze unice, reorganizarea inspectoratelor județene. Dan Barna: noua strategie va fi adoptată printr-un memorandum al guvernului

Una dintre modificările în sistemul de educație preuniversitar prevăzute de proiectul ”România Educată” discutat luni la Cotroceni de președintele Iohannis cu liderii coaliției este că liceele vor putea să își…
Vezi articolul

Ministrul Educației anunță revizuirea tuturor hârtiilor și procedurilor cerute de ARACIP în școli: Degeaba am inițiat debirocratizarea, dacă activitatea unităților de învățământ e blocată de niște decizii și cutume ale Agenției de asigurare a calității în învățământul preuniversitar

„Am hotărât să revizuiesc toate procedurile Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) care îngreunează activitatea în cadrul unităților de învățământ. Degeaba am inițiat procesul de debirocratizare…
Vezi articolul

DOCUMENT Lista inițială cu școlile eligibile în programul de combatere a abandonului școlar, runda a II-a, publicată de Ministerul Educației cu întârziere de o lună și jumătate. 640 de școli au fost acceptate

Listele cu școlile eligibile în programul național de combatere a abandonului școlar, runda a II-a (PNRAS II) au fost publicate de Ministerul Educației, cu o lună și jumătate întârziere. Edupedu.ro…
Vezi articolul