CNE, reacție la ghidul de predare online: Elevii au obligația de a participa la cursurile online, dar ministerul nu asigura un cadru legal care să permită achiziționarea infrastructurii, ceea ce e profund discriminatoriu

12.950 de vizualizări
Foto: CNE

Reprezentanții CNE susțin că, deși au făcut o serie de propuneri ministerului, unele care vizau achiziția de tehnologie pentru ca mai mulți elevi să aibă acces la cursurile online, acestea nu au fost luate în calcul de oficiali.

„La puțin timp după instituirea stării de urgență pe teritoriul României și suspendarea cursurilor în unitățile de învățământ preuniversitar, Consiliul Național al Elevilor a transmis Ministerului Educației și Cercetării o serie de propuneri menite să faciliteze desfășurarea actului de predare-învățare-evaluare în mediul online.

Dintre aceste propuneri, amintim:

  • Durata în care sunt livrate informații elevilor să nu depășească 40 de minute, având în vedere faptul că atenția este mult mai greu de  captat în mediul online, stabilirea acestei limite de timp necesitând consultarea unor experți în domeniu;
  • Este necesară crearea unui cod de conduită în mediul online,  atât pentru cadrele didactice, cât și pentru elevi, ce să cuprindă norme și responsabilități pe care ambele părți le vor respecta;
  • Elaborarea unei politici pentru protejarea dreptului la intimitate, cât și valorificarea dimensiunii de sănătate mentală;
  • Folosirea unor metode de predare interactive, precum Menti sau Kahoot, elevii putând învăța prin metode plăcute;
  • Intervenția pentru elevii ce prezintă dificultăți în procesul de învățare;
  • Propunerea unor termene limită rezonabile pentru efectuarea temelor sau a altor sarcini, având în vedere faptul că această perioadă este greu de gestionat pentru o bună parte din elevi;
  • Motivarea constantă și stimularea elevilor cu privire la participarea acestora la activități de învățare în mediul online.

În ciuda acestui fapt, Ministerul Educației și Cercetării a emis ieri un ordin care prevede faptul că elevii au obligația de a participa la cursurile online organizate de către unitățile de învățământ, fără a asigura, însă, un cadru legal care să permită achiziționarea infrastructurii necesare desfășurării acestor cursuri (tablete, calculatoare etc.), atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice.

Această măsură are un profund caracter discriminatoriu, având în vedere faptul că, în România, sute de mii de copii trăiesc la limita subzistenței, neavând acces la facilități precum internet, infrastructură electronică șamd.

„Până la momentul actual, Ministerul Educației și Cercetării a ignorat total nevoia elevilor de acces la educația online: nu am văzut o politică fermă pentru garantarea accesului în tot acest timp. În timp ce state precum Republica Moldova, Italia, Noua Zeelanda au alocat resurse bugetare pentru a cumpăra dispozitive pentru elevii din comunități dezavantajate, deși rectificarea bugetară permitea, MEC nu a cerut fonduri. Mai mult decât atât, acum se dorește introducerea obligativității pentru elevi la orele online, problema cu accesul nu mai reprezintă o prioritate pentru doamna ministru.”, a declarat Antonia-Laura Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor.”


10 comments
  1. Eu am băiatul in cl.a8a si profesoara de matematică le trimite teme prin alta eleva pe whatsapp. Deci ea nu se implica deloc.Oare ea nu trebuia sa tina ore online sa le explice copiilor?Sunt clasa a8a au examene.

  2. Fiind vorba de elevi, Consiliul Elevilor este usor de inteles de ce se vorbeste asa la modul ideal, daca nu au toti elevii acces la cursurile online, este discriminare si probabil in semn de solidaritatea ar trebui ca nici un elev sa nu participe la cursuri. Ca in vremuri normale nu exista discriminare intre elevi. 🙂 Cand pentru unii scoala se innoieste in fiecare an, iar pentru altii W.C. este tot in fundul curtii si salile se incalzesc cu lemne…cand sunt, nu se numeste tot discriminare.

    Ca adult si parinte, cred ca este laudabila decizia, nu este perfect, este loc de mai bine, dar cred ca a incepe cat mai repede este preferabil perfectiunii. Decat sa stea sa intoarca lucrurile pe partile , sa nu ajunga la nici un numitor comun, mereu cineva va avea ceva de comentat, macar lucrurile se urnesc. Orice e mai bine decat nimic, atata teorie si discutii nu rezolva lucrurile, doar lungesc situatia la nesfarsit. Lamentarile si reprosurile ca nu e perfect ar trebui adoptate ca sport national.

    Si inca un motiv pentru care este laudabila decizia, e ca ii impinge de la spate pe profesorii lenesi sau scolile care au resurse, nimic nu-i incurca, dar prefera sa se bucure de linistea platita: timpul trece, leafa merge. In scoala fiului meu, scoala foarte buna, mijlocul orasului, unde fiecare copil are cel putin un calculator sau a tableta a lui, profesorii doar acum, pentru ca sunt obligat, ca altfel nu-si primesc salariu, nicidecum din considerente profesionale, incep sa se mobilizeze. Si au dovedit ca pot, in doar o zi, au facut ce nu au reusit sa faca din martie pana acum. Si din pacate acesta nu este un caz singular.

  3. De ce toata lumea uita ca invatamantul ,,de 10 clase +/-” este GRATUIT? Cum adica ,,parintii au obligatia”? NU, nu au, statul are obligatia. Discriminarea accentuata a copiilor saraci este comuna, din SUA pana in ultima tara la care va puteti gandi in aceasta perioada. Si la ,,ei” statul nu intelege care e treaba lui. Sa ne traiasca leaderii!

  4. profesorii de informatică petrec tot timpul 12 ore la calculator pentru lecții teme corectare teste și nici spor nu mai au, acum văd toți ce greu e să faci pe calculator 99 % din muncă.

  5. Este nevoie de 6% din gdp, pe care nu a fost dat niciodată pentru învățământ, pentru a face acest lucru timp de cel puțin doi ani și atunci nu vor fi în grabă la Ministerul Educației. În acel moment, infrastructura ar fi putut fi construită pentru predarea online cu mult timp în urmă, iar profesorii și copiii nu ar fi „spasmat” atât de mult.

    1. De ce cenzurati comentariile? Bine ca publicati comentarii dublate cu nume de utilizator diferite si comentarii pertinente, de bun simt si civilizate le cenzurati.

      1. Bravo , asa e.

  6. Propunere pentru inbunatatirea sistemului de predare-invatare online: Doamna Ministru sa fie schimbata cu Domnisoara Pup.

  7. Ceea ce propune ministerul este aproape imposibil de realizat…eu sunt profesor de matematica si am cumparat din bugetul familiei o tableta grafica pentru a putea tine orele online pe zoom…desi utilizez „abuziv” aceasta aplicatie care este facuta pentru companiile care platesc sa beneficieze de aceste platforme. De ce in anul 2020, ministerul nu are o platforma pentru elevi si profesori , cu ajutorul careia sa poti monitoriza prezenta si temele elevilor…dar si activitatea profesorului. Realitatea este ca in aceasta perioada profesorii de romana si de matematica petrec ore in sir online, nenumarate ore in fata calculatorului pentru a corecta temele elevilor…in timp ce altii…

  8. Ceea ce propune ministerul este aproape imposibil de realizat…eu sunt profesor de matematica si am cumparat din bugetul familiei o tableta grafica pentru a putea tine orele online pe zoom…desi utilizez „abuziv” aceasta aplicatie care este facuta pentru companiile care platesc sa beneficieze de aceste platforme. De ce in anul 2020, ministerul nu are o platforma pentru elevi si profesori , cu ajutorul careia sa poti monitoriza prezenta si tenele elevilor…dar si activitatea profesorului. Realitatea este ca in aceasta perioada profesorii de romana si de matematica petrec ore in sir online, nenumarate ore in fata calculatorului pentru a corecta temele elevilor…in timp ce altii…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Aproximativ 200 de elevi ucraineni refugiați participă la cursuri ca audienți în școli din județul Arad / „Am înființat și nouă grupe de studiu a limbii române pentru circa 120 de elevi” – șeful inspectoratului școlar

Aproximativ 200 de copii ai refugiaţilor ucraineni participă ca „audienţi” la cursuri în şcoli şi grădiniţe din judeţul Arad, iar pentru jumătate dintre ei sunt organizate şi cursuri de limba…
Vezi articolul

„Caz particular“ la Universitatea din Craiova. Rectorul Cezar Spînu nu ar fi avut bază legală să candideze pentru un nou mandat în alegerile din 14 decembrie, pe care le-a câștigat, acuză unul dintre ceilalți candidați

Posibilitatea rectorului de până acum al Universității din Craiova (UCV), Cezar Spînu, de a candida pentru un nou mandat – pe care acesta l-a și câștigat în alegeri desfășurate săptămâna…
Vezi articolul

Până pe 4 martie, diriginții și profesorii vor fi instruiți cu privire la atribuțiile lor pentru admiterea la liceu 2024, potrivit ISJ Mureș / Toate inspectoratele școlare au avut de făcut planul de măsuri pentru pregătirea și organizarea admiterii la liceu

Diriginții și profesorii vor fi instruiți cu privire la atribuțiile ce le revin pentru admiterea la liceu 2024, conform planului de măsuri al Inspectoratului Școlar Mureș. Inspectoratele școlare au avut…
Vezi articolul

Școlile de stat nu vor putea să angajeze direct profesorii, așa cum se întâmplă în privat. Ligia Deca: „Soluția de acum din lege este cea potrivită” / În legea educației din 2011 exista prevederea ca școlile să își angajeze personalul, dar articolul a fost modificat în 2014 de Guvernul Ponta

Unitățile de învățământ de stat nu vor putea să angajeze direct profesorii, așa cum se întâmplă în privat și cum era prevăzut inițial în Legea Educației 1/2011. „Deocamdată, având în…
Vezi articolul