Comisia Națională de Inspecție Școlară nu a fost constituită nici la aproape o lună de la termenul pe care Ministerul Educației și l-a fixat. Ministerul le transmite inspectoratelor școlare că tot ele vor rezolva „eventualele litigii”

6.131 de vizualizări
Foto: © Miszaqq | Dreamstime.com
Comisia Națională de Inspecție Școlară încă nu este constituită, potrivit unui document trimis de Ministerul Educației către inspectoratele școlare. În adresa instituției se arată că „eventualele litigii vor fi rezolvate la nivelul inspectoratului școlar”. De menționat este că, potrivit ordinului cu măsurile tranzitorii ale Legii învățământului preuniversitar, regulamentul acestei comisii ar fi trebuit aprobat până la 1 noiembrie 2023.

Având în vedere faptul că în acest moment legislatia aplicabilă in învățământul preuniversitar este Legea Învăţământului Preuniversitar nr. 198/2023 cu modificările ulterioare şi OME nr. 6072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului national de învăţământ preuniversitar şi superior, referitor la Comisia Națională de Inspecție școlară, facem precizarea că, la această dată, încă nu este constituită.

Din acest motiv, vă rugăm să transmiteți unităților de învățământ din județul dumneavoastră/municipiul Bucureşti că eventualele litigii vor fi rezolvate la nivelul inspectoratului școlar”, transmite Ministerul Educației.

Ce prevede Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023:

Articolul 212 – „(5) Normele privind componența, organizarea, funcționarea și atribuțiile Comisiei Naționale pentru Inspecție Școlară de la nivelul ARACIIP se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului educației.”

Ordinul privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei Naționale pentru Inspecție Școlară ar fi trebuit aprobat până la data de 1 noiembrie, conform potrivit calendarului oficial de termene stabilit de Ministerul Educației.

Foto: Captură ordin privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior
Informații de context

Edupedu.ro a atras atenția pe 1 noiembrie că 16 acte normative care să pună în aplicare legile educației în învățământul preuniversitar ar fi trebui să intre în vigoare atunci, pe 1 noiembrie, potrivit calendarului oficial de termene stabilit de Ministerul Educației. Printre ele sunt ordinul de ministru (OME) cu regulamentele de organizare și de funcționare ale noilor inspectorate școlare – direcții județene de învățământ în legea 198 și Hotărârea de Guvern (HG) privind organizarea agenției care acreditează școlile și va prelua inspecțiile școlare – ARACIIP.

În ceea ce privește noile inspectorate școlare, adică viitoarele direcții județene de învățământ preuniversitaraceste instituții rămân fără inspecții școlare în atribuții, potrivit proiectului de Regulament-cadru de organizare şi funcţionare a direcţiilor judeţene de învăţământ preuniversitar/Direcţiei Municipiului Bucureşti, document obținut de Edupedu.ro.

Cu alte cuvinte, inspecția școlară generală, cea tematică și inspecția de specialitate trec la ARACIIP (Agenția Română pentru Asigurarea Calității și Inspecție în Învățământul Preuniversitar – n.red), nu mai rămân la inspectoratele școlare. În acest caz, nu este clar cine va plăti aceste inspecții, în condițiile în care ARACIIP este finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, precum și din venituri proprii, conform legii – detalii aici.

  • Pe 10 octombrie, inspectorii școlari generali au fost convocați de către Ligia Deca, ministrul Educației. Documentul privind reorganizarea direcțiilor județene de învățământ preuniversitar nu a fost pus în dezbatere publică, dar a fost discutat de Ligia Deca în prezența inspectorilor școlari.

Tot Edupedu.ro a prezentat, pe 19 octombrie, atribuțiile directorilor generali din viitoarele direcții județene, adică noile inspectorate școlare: responsabilitățile lor vor fi stabilite în fișa postului și nu apar în proiectul de Regulament-cadru de organizare şi funcţionare a direcţiilor judeţene de învăţământ preuniversitar/Direcţiei Municipiului Bucureşti, document obținut de Edupedu.ro. În prezent, regulamentul actual prevede că atribuțiile inspectorilor școlari generali sunt tot în fișa postului, după ce ordinul a fost modificat în 2015 de fostul ministru Sorin Cîmpeanu.

Foto: © Miszaqq | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Inspectorii școlari generali ar putea beneficia de decontarea transportului, dacă nu au locuință în localitatea în care își are sediul direcția de învățământ preuniversitar – inițiativă legislativă
Aproape 190 de inspectori școlari și angajați ai inspectoratelor primesc sporuri de 50% mai mari din salariu, pentru că figurează în proiecte PNRR, în timp ce personalul din școli nu este plătit pentru managementul de proiect
Astăzi ar trebui să intre în vigoare regulamentele de funcționare pentru noile inspectorate școlare, centrele pentru carieră didactică și ARACIIP
Atribuțiile noilor inspectori generali școlari, numiți directori ai DJIP, păstrate la secret de noul Regulament de Organizare, așa cum decisese fostul ministru Cîmpeanu în 2015 – draft / Ce atribuții aveau inspectorii școlari generali în ordinul de ministru inițial
Situație paradoxală în noile direcții județene de învățământ, foste inspectorate școlare, de la 1 noiembrie: angajații nu vor mai face niciun fel de inspecție școlară, dar funcțiile lor rămân de inspectori / Care sunt atribuțiile noilor DJÎP – surse


2 comments
  1. se desființează inspectoratele la sfântu așteaptă…Era și ciudat să trimiți la catedra atâta lume „buna”:))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Împrumuturile prin PNRR în două investiții de cercetare, cu buget total de 36 milioane euro, vor fi tăiate după ajustările PNRR – Memorandum / Alte investiții în cercetare trec de pe împrumut pe grant  / Andrei Alexandru, ANC: diminuare de 15% a bugetului inițial, cu avantajul mutării investițiilor avansate pe finanțare nerambursabilă

Două împrumuturi prin PNRR pentru zona de cercetare, pentru care un apel este deschis, iar altele au fost închise anul trecut figurează ca împrumuturi „tăiate”, în lista investițiilor PNRR pentru…
Vezi articolul

Studenţii solicită vouchere de 445 de euro pentru programul „calculatoare pentru elevi şi studenţi”, în loc de 200 cât valorează acum. ANOSR: Criteriile de eligibilitate şi birocraţia excesivă îi descurajează pe aplicanţi

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) solicită actualizarea criteriilor de acordare a ajutorului financiar al programului național „Euro 200”, care presupune un sprijin pentru ca elevii şi studenţii…
Vezi articolul

Petiție cu peste 1.500 de semnături pentru ca absolvenții de liceu să intre la facultate fără admitere și cu premiile II, III și mențiune la olimpiade – etapele naționale. Șase argumente „pentru”

Decizia ca absolvenții de liceu din 2025 să nu se poată înscrie la facultate fără admitere, în baza premiilor II, III sau mențiune la olimpiade, este „nejustificată și are urmări…
Vezi articolul

VIDEO Cozi imense de studenți și elevi la metrou. Elevii cer Metrorex și Ministerului Transporturilor să poată cumpăra abonamente reduse din toate punctele de vânzare

„Elevii bucureșteni sunt nevoiți să stea peste o oră la coadă pentru achiziționarea abonamentelor reduse”, spun tinerii din Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI). Aceștia solicită Metrorex și Ministerului Transporturilor…
Vezi articolul

„Ora cu și pentru animale”, opțional inițiat de Direcția pentru Protecția Animalelor Ilfov pentru clasele de gimnaziu, a fost depus pentru avizare, ca opțional național și la grădiniță, grupa mare, la Ministerul Educației, după ce fusese propus și pentru gimnaziu

Inspectoratul Școlar Ilfov propune ca opționalul „Ora cu și pentru animale”, inițiat și implementat pentru gimnaziu în anul școlar 2024-2025, să ajungă în oferta de opționale și la nivel de…
Vezi articolul