Ministerul Educației și Cercetării a lansat apelul național pentru înscrierea unităților de învățământ preuniversitar la competiția „Școală Europeană” 2026, destinată școlilor implicate în proiecte europene precum Erasmus+. Dosarele trebuie depuse până la 27 aprilie, iar evaluarea națională va avea loc în mai, conform informațiilor publicate de Inspectoratul Școlar Județean Gorj.
Deși concursul „Școală Europeană” a fost digitalizat în ultimii ani, înscrierea pentru ediția 2026 presupune în continuare ca școlile să ducă dosarele pe suport fizic la inspectorate, conform ISJ Gorj.
Evaluarea la nivel național va avea loc în perioada 04-08 Mai 2026, la Sfântu Gheorghe, județul Covasna.
- Apelul este în conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare și desfășurare a concursului, aprobată prin OMEC nr.3261/13.02.2025.
- Competiția este cuprinsă în Calendarul concursurilor naționale școlare finanțate de către MEC – 2026, aprobat cu nr. 24410/4/28.01.2026, punctul 3, poziția 1.
Informații despre concursul Școală Europeană
Competiția „Școală Europeană” constă în evaluarea calității și coerenței managementului școlii, reflectat în documentele manageriale, precum și a impactului pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene l-a avut asupra dezvoltării profesionale, a culturii organizaționale și a ethosului școlii.
Odată obținut, certificatul „Școală Europeană” este valabil pentru o perioadă de trei ani, după care școala trebuie să candideze din nou pentru a reconfirma titlul obținut.
Perioada evaluată la concursul Școală Europeană 2026
Pentru ediția 2026 sunt luate în considerare activitățile/proiectele/programele desfășurate între septembrie 2023 – august 2026 respectiv:
a) derulate de școli prin programele de educație și formare profesională gestionate în Uniunea Europeană de Comisia Europeană, Parlamentul European, alte instituții europene: Erasmus+, e-Twinning, Școli-ambasador ale Parlamentului European, Euroscola, Lider European, Euroscola EuroQuiz, Granturi SEE etc;
b) derulate de școli în parteneriat cu ambasade, instituții de învățământ superior și școli din Uniunea Europeană, companii europene, asociații profesionale europene, ONG–uri cu scop educațional/de formare profesională care activează la nivel european etc.;
c) derulate de unitatile de invatamant din alte tipuri de finantari decât cele de la pct (a) și (b) (de exemplu PNRR, ROSE, proiecte de cooperare transfrontalieră, fonduri structurale POCU/PEO etc);
Potrivit metodologiei, participarea în proiecte europene și obținerea certificatului „Școală Europeană” sunt criterii luate în calcul de ARACIP în evaluarea calității școlilor.
Documentele necesare pentru candidatura la concursul Școală Europeană 2026
Dosarul de candidatură trebuie să includă:
- un singur document în format pdf – Formularul-tip de candidatură (Anexa 1 la metodologie), atasat prezentei adrese, tehnoredactat în limba română, semnat digital sau olograf și ștampilat;
- nouă documente în format pdf, câte unul pentru fiecare criteriu din Anexa 2 la metodologie, cu denumirea Criteriul nr…, cu conținut relevant pentru criteriul respectiv;
- un singur document în format pdf – Portofoliu ilustrativ relevant pentru activitățile descrise în formularul-tip de candidatură; (portofoliul poate fi realizat cu diferite aplicații digitale care facilitează organizarea și expunerea creativă, poate conține link-uri, coduri QR etc., dar va fi salvat în format pdf);
- un folder cu denumirea Documente manageriale, care va conține câte un document în format pdf pentru: Proiectul de dezvoltare instituţională (P.D.I. sau P.A.S.) pentru toată durata evaluată (sept 2023 – august 2026), aprobat de C.A. al unității de învățământ (o copie, avizată la zi de directorul școlii şi ştampilată pe prima pagină);
- Planurile manageriale pentru ultimii 3 ani școlari (2023-2024; 2024-2025; 2025-2026), copii avizate la zi de directorul școlii şi ştampilate pe prima pagina (minim 4 documente în format pdf; se adaugă PDI/PAS doar în cazul în care nu este acoperită întreaga perioadă);
Termen-limită și modalitate de depunere
27 aprilie 2026 – termen pentru încărcarea dosarelor
Unitățile de învățământ trebuie să transmită documentele către inspectoratele școlare, care le vor încărca pe platforma dedicată.
Dosarul trebuie organizat într-un folder denumit după modelul:
indicativ județ + numele unității + „SE2026”
Exemplu: GJ_Liceul Teoretic Novaci_SE2026, conform ISJ Gorj
DOCUMENT Formular-tip candidatură Concurs Școală Europeană 2026




Premii și distincția „Școala Europeană” pentru școlile câștigătoare
Unitățile de învățământ și unitățile de educație extrașcolară câștigătoare ale concursului „Școala Europeană” sunt recompensate cu distincția „Școala Europeană” și „un premiu pentru dotări de natura obiectelor de inventar a cărui valoare se aprobă anual prin ordin al ministrului, odată cu publicarea listei unităților de învățământ câștigătoare”, conform metodologiei.
Distincția este valabilă trei ani, după care școala trebuie să candideze din nou pentru reconfirmarea titlului obținut.
Câștigă 80% din școlile participante
Criteriile de selecție a școlile câștigătoare nu sunt unele stricte, mai exact vor fi premiate 80% dintre școlile care și-au depus candidatura și au reușit să obțină cel puțin 140 de puncte din 200, după ce au fost aplicate criteriile de evaluare.
Potrivit metodologiei, „numărul de școli premiate este, de regulă, egal cu 80% din numărul total de școli aflate în competiție, cu condiția ca punctajul obținut de acestea la evaluare să fie minimum 70% din punctajul maxim”, adică minimum 140 de puncte din 200, potrivit metodologiei.
Evaluarea dosarelor
Evaluarea dosarelor în cadrul concursului „Școala Europeană” este realizată anual de Comisia Națională de Evaluare, compusă din inspectori școlari și profesori cu experiență în proiecte educaționale europene, sub conducerea unui președinte desemnat, conform metodologiei.