Concursul de directori de școli, anulat pentru acest an. Inspectoratele au scos posturile la “concurs de detașări” pe baza unui dosar și a unui interviu. Directorii detașați pot fi schimbați oricând de inspectori

42.940 de vizualizări
Concursul de directori la București
Foto: Pexels.com
Concursul de directori și directori adjuncți de școli a fost anulat pentru acest an, potrivit surselor Edupedu.ro. Deja inspectoratele au scos la “concurs de detașări” toate posturile de directori de școli și grădinițe și de directori adjuncți, iar probele constau în evaluarea unui dosar pe care candidații trebuie să îl depună la ISJ până pe 13 august și a unui interviu.

Legea 55/2020, cea care blocase în primă instanță toate angajările din învățământ, nu permite angajarea directorilor pentru că se pot angaja doar persoane pe “posturile de predare vacante din unitățile de învățământ preuniversitar”.

Inspectoratele școlare județene au publicat anunțuri cu toate posturile de director și director adjunct care devin vacante de la 1 septembrie 2020. Este vorba despre directorii ale căror mandate au expirat.

Într-un anunț publicat de ISJ Maramureș, de exemplu, anunț similar cu al celorlalte inspectorate, posturile sunt scoase la “concurs de detașări”.

Al doilea act din dosarul cu 16-18 documente este un acord pentru detașarea în interesul învățământului pe funcție.

În declarația respectivă apare și perioada detașării: “până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de 31.08.2021”.

Directorii detașați astfel sunt “la mâna” inspectorilor, potrivit declarației obligatorii pe care trebuie să o depună la dosar: “sunt de acord cu încetarea detaşării în funcţie, înainte de 31.08.2021, la propunerea inspectorului şcolar general”.

Candidații la concursul de detașări pentru a deveni directori vor susține un interviu, au și o bibliografie pentru această probă.

Potrivit Legii 55/2020 nu se pot face alte angajări în învățământul preuniversitar, altele decât cele prin titularizare, așa ca autoritățile sunt obligate în acest moment fie să prelungească prin detașare mandatele actualilor directori și directori adjuncți sau să detașeze noi profesori care îndeplinesc condițiile impuse.

În aceeași situație este și concursul pentru inspectori școlari, care nu se poate ține, deși a  fost anunțat că va avea loc în acest an.

Foto: Pexels.com


14 comments
  1. Buna ziua! Nu este corect ca posturile vacante din invatamant sa fie ocupate prin concurs… asazise concursuri date in perioade de alerta cand nu pot fi cu adevarat transparente ,ma refer la publicitate si chiar mod de organizare a concursurilor,concursuri organizate de directori pusi prin detasare pe culoare politica. De ce directorii care organizeaza asa zisele concursuri nu pot da si d-lor concurs pe post. In plus unii se poarta de parca salariatii sunt pe mosia lor.Nedreptatea este ,,lege a vietii ,,in Romania .

  2. Aceşti directori au fost pe cât s-a putut acoliții lor şi se doreşte păstrarea. Aceasta e dovada. Elevii la Bac au putut respira prin mască dar directorii profesori (adjuncți) au cam ramas şi fără aer şi fără mască…Ar putea să organizeze cel puțin concursul de directori adjuncți.

    1. Bati câmpii rău, sa-ți fie rusine! In plină pandemie oamenii astia si-au riscat viața. Frustrare mare pe capul matale…Pune mâna la munca, invata, lasă critica la adresa altora. Esti perfect?
      Dar examen ar trebui sa se dea!!! Se poate, oricum nu-si mai dorește nimeni funcția. Munca multă, bătaie de cap, concediu nu, salar ca un coleg de aceeași varsta, plata cu ora nu, doar munca si răspundere. Sa iasă șefii bine, eu cunosc directorul de la noi si e cel mai fain din comuna. Dar nu trebuie generalizat.

      1. Sunt sigură că sunt mulți tineri care si-ar dori sa fie directori si ar vrea să muncească, daca ar fi criterii de admitere pentru concurs de genul:profesor suplinitor sau titular,facultate 3-4 ani ,definitivat promovat.Ar avea clienti fără număr,fără număr!
        Dar nu se dorește.

  3. Oho…
    Deci EN si BAC si Titularizare au fost OBLIGATORII!

    Acum la numiri pe criterii de culoare, galbenă bănuim, merge cu interviu!
    Cine mai spera la ceva articulat in educația românească poate sa isi ia gândul!

  4. Deci,vor rămâne tot cei numiti politic cu acolitii lor.
    Consilieri locali PSD cu o ceata de plimba mape care si fac propriul lor CA si multe altele.
    Doamne nu ne lasa!

  5. Dacă elevii de clasa VIII-a au putut să dea Evaluarea națională, dacă elevii de clasa a XII-a au putut să dea examenul de Bacalaureat, dacă s-au putut organiza examenele de Definitivat și de Titularizare, DE CE nu s-ar putea organiza în aceleași condiții și examenele pentru posturile de directori?! Asta-i “România educată” a “lucrului bine făcut”, tot pe baza carnetului de Partid??!!

  6. Să modifice Iohănescu legea, cum au modificat-o pentru noi, le e frică la directori sau le e greu să dea un amărât de examen!?!

  7. Cum mă,să anulezi examenul pentru o funcție așa importantă?!Adică noi dam examen și ei nu? Corupție.E clar!

  8. Cine mai spera la depolitizarea învățământului?! Se încearcă instalarea acelorași cățeluși de partid, docili, umili, dar lipsiți de coloană vertebrală, gata oricând să mușamalizeze abuzurile și să ascundă realitatea cruntă – așa cum sunt șefii inspectoratelor școlare. Pe de altă parte, limitații numiți vor reprezenta obstacole clare în cale schimbării în bine a școlii românești.

      1. Ai o gandire de… Daca omul spune ca nu e ok sa fie examene pentru toti, dar al directorilor se amana, asta inseamna ca sunt comentarii de psd? Sunt comentarii de bun simt, nu psd. Pacat ca nu pot da exact exemple ca ti as spune eu in iunie cum in 3 judete s-a facut flit inspectorilor isj din 2 judete care erau psd. Ia ghiceste care au ramas doar si ia ghiceste ce culoare aveau cei pusi in loc prin ‘decizie’ ministeriala. Asa ca nu mai spune prostii. Au oamenii dreptate sa se mire. Se tem ca harta galbena nu poate fi completa pentru ca ce este acum e mai competent decat ce arunca ei in joc? Urat. Si pe fata ca si cum suntem niste prosti si nu intelegem.

    1. Ai gresit culoarea jos haita rosie. Deja s a ingalbenit harta isj-urilor si se va ingalbeni si cea a scolilor acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Doru Căstăian, despre învățarea de profunzime și cea de suprafață: Dragi părinți, nu vă amăgiți că manipularea unei tablete înseamnă precocitate. Faceți-vă timp să discutați cu copiii, să le răspundeți serios la întrebări

Învățarea superficială este învățarea care “se adresează procesării de nivel inferior (de pildă, memorarea și reamintirea unor factori, acceptarea pasivă a unor informații, ignorarea tiparelor sau cauzalităților profunde) care nu…
Vezi articolul

Ar trebui ca profesorii să poată să normeze lecții de meditații cu elevii lor în afara orarului de clasă, în școală, astfel să construim o alternativă la sistemul paralel de meditații, în sistemul formal – Vasile Dâncu, senator PSD

Ar trebui ca profesorii să poată să normeze lecții de meditații cu elevii lor în afara orarului de clasă, în școală, astfel să construim o alternativă la sistemul paralel de…
Vezi articolul