Alina Hora, consilier școlar la Școala Centrală din București, a povestit, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, despre un elev care la sfârșit de liceu nu știa unde să meargă: „M-a sunat mama cu rugămintea să găsim o variantă rapidă, să îl orientăm să meargă într-o direcție”. Apoi, aceasta a spus că „am avut mai mulți așa, apare undeva prin martie fenomenul acesta. În general sunt băieți”.
„De obicei, noi facem activități de consiliere de grup la clasă, prin care promovăm ceva, facem activități de prevenire și copiii ne văd. Într-un anumit context, cel puțin, nu știu, o dată, de două ori pe an, mergem la clase și, de multe ori, după această activitate la clase, vine câte unul după noi: „doamna, pot să vorbesc cu dumneavoastră?” Sau cei care ne știu de mai demult scriu un mesaj”, a menționat consilierul școlar.
Alina Hora a mai spus că sunt elevi de clasa a XII-a, care nu știu către ce să se îndrepte și solicită ajutorul consilierului școlar:
„Deci, cei de liceu, de cele mai multe ori, vin singuri. Se mai întâmplă să ne sune părinții, am avut și un copil de clasa XII-a care la finalul liceului nu știa unde să meargă, m-a sunat mama cu rugămintea să găsim o variantă rapidă, să îl orientăm să meargă într-o direcție. De fapt, am avut mai mulți așa, apare undeva prin martie fenomenul acesta. În general sunt băieți aici, dacă stau să mă gândesc așa la profil.”
Despre BAC 2025
În perioada 27 ianuarie – 7 februarie se desfășoară probele orale de la BAC 2025, conform calendarului oficial. Din 16 decembrie și până pe 20 decembrie 2024, elevii de clasa a XII-a s-au putut înscrie pentru susținerea probelor orale ale examenului național de Bacalaureat 2025, potrivit calendarului oficial.
Calendarul examenului național de bacalaureat – Sesiunea iunie-iulie 2025:
- 16 – 20 decembrie 2024: Înscrierea candidaților pentru susținerea probelor A, B, C, D din cadrul examenului național de bacalaureat – 2025
- 27-29 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 29-31 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 3-5 februarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
- 5-7 februarie 2025: Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 30 mai – 4 iunie 2025: Susținerea probelor A, B, C, D pentru elevii beneficiari ai unor burse de studiu în străinătate
- 2-6 iunie 2025: Înscrierea candidaților la probele scrise ale primei sesiuni de examen
- 6 iunie 2025: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
- 10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
- 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
- 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
- 16 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
- 20 iunie 2025: Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 23-24 iunie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 30 iunie 2025: Afișarea rezultatelor finale
Calendarul examenului național de bacalaureat – Sesiunea august 2025:
- 14-21 iulie 2025: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
- 4-5 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 5 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 6 august 2025: Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 7-8 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
- 11 august 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
- 12 august 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
- 13 august 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
- 14 august 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
- 18 august 2025: Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 19-20 august 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 26 august 2025: Afișarea rezultatelor finale
27 comments
Pentru ca un copil sa poată decide ce îi place să facă în viața, el trebuie mai întâi să ia contact cu acel mediu , adică să știe practic ce urmează.
În Elveția, de exemplu, un copil trebuie înainte de terminarea clasei a 8-a , sa aplice la 2 sau 3, meserii sau domenii unde el doreste , merge acolo o săptămână sau doua , 8 ore pe zi , ca si un angajat , dar doar se uita , însoțește un angajat pe tot parcursul zilei. După aceea poate singur sa decidă ce vrea să facă în viață.
Cred că și la noi se poate aplica așa ceva!
La căpșune! Ce este atât de greu de orientat dacă el nu are nici o pasiune,deschidere sau viziune despre viitor.
D-na Alina, dar despre faptul că sunt absolvenți de liceu și nu știu să scrie gramatical sau nu știu cine a fost Ion Slavici ce părere aveți ?
Dar despre faptul ca sunt absolvenți de liceu care nu știu sa meargă nici pe stradă, ce părere ai ? Slavici te interesează?
Nici tu nu știi cine a fost Ioan Slavici, ai doar o vaga idee. Poate ai vrut sa scrii ca unii absolvenți de liceu nu știu sa scrie corect gramatical. Dacă erai vreun elev eminent știai numele corect al scriitorului și puteai face diferența între gramatical și corect gramatical.
Parintii sa-si lase copiii sa isi urmeze visele,sa nu le taie aripile cu dorintele lor absurde.Ar trebui parintii invatati sa comunice cu copiii lor,sa le fie si prieteni si confidenti si parinti si sa nu uite ca si ei au avut vise si dorinte cand au fost adolescenti.
eu cred că asta e in topul retorici care debusolează tinerii și îi face să nu știe nici ce vor, nici ce așteaptă lumea de la ei: să își urmeze visele! Ce înseamnă asta, de fapt? și ce vise are un adolescent de 16-18 ani? unele concrete, ce pot fi URMATE, sau o avalanșă de dorințe din care nu înțeleg nici ei mare lucru? privind în urmă la noi la vârsta aia, înțelegeam ceva din realitate? Noi am fost o generație mai responsabila, dar nici nou,la vârsta aia, nu știam cu ce se mănâncă viața. și dacă adolescenții plini de hormoni vor să se căsătorească la 18, încurajăm? dacă vor să stea doar la laptop, pe jocuri video?
La fel, sfaturile alea despre cum trebuie sa fie părinții, alt mănunchi de vorbe goale.
Crezi ca copiii nu pot avea dorinte absurde? Multi abia stiu sa scrie sau sunt analfabeti functionali, dar vor sa aiba locuri de munca platite cu cel putin 5000 – 6000 de lei/luna.
In Romania consilierii scolari dorm in post. Copiii nu sunt ajutati din nici un punct de vedere sa se orienteze in ceea ce priveste un liceu sau o facultate. Sunt foarte trista pentru ca am trecut printr-un cosmar cu copilul meu de clasa a VIII-a si efectiv nu am stiut cum sa-l ajut, iar consilierul doar ridica din umeri. Cred eu, ca ei( consilierii) nu isi inteleg rolul care e atat de important intr-o scoala… ( din Caransebes)
Cum nu știa unde să meargă ? Acasă!
Dacă se interzice tiktok și în Europa, au încurcat-o major viitorii miliardari tiktokari. O să-și caute de lucru cu ziua atunci.
TikTok trebuie interzis. Deja este interzis in alte tari.
…am doi băieți, unul a terminat Conservatorul la Cluj, celălalt acum este masterand la Politehnică în Timișoara, amândoi și-au ales singuri drumul în viață, noi nu am făcut altceva decât că i-am susținut din toate punctele de vedere, pe scurt…se poate, trebuie și e normal ca, copii noștrii să-și aleagă singuri drumul în viață…
Și dacă se implica părinții, profesorii sunt deranjați – trăiesc stresul a3a de liceu în care nu s-a făcut mai nimic. Îmi este frica ca clasa a12a se va continua aceasta atitudine de “lasă că iei tu BAC-ul”. cum? cu banii părinților la meditații? profesorii pt ce încasează salariile?! Craiova
Daca loaza este batuta in cap sau nu vrea sa invete, profesorul nu are ce face.
Este un fenomen general, nu e vorba doar de unul. si cand se înscriu la facultate nu sunt convinși de ceea ce vor sa facă din pacate Nu cred ca trebuie blamat sau ironizat un părinte care nu a reușit sa-si orienteze copilul, pentru ca ei nu se bazează decat pe ei la aceasta varsta. Ar fi mai corect sa blamați înscrierile la doua-trei facultăți-adesea diferite și doua programe de Master în același timp..
Facultatile au devenit in cele mai multe cazuri fabrici de diplome, care scot absolventi care nu stiu nimic sau in cel mai bun caz sunt mediocri, iar programele de licenta/master nu au nici o legatura cu cererea de forta de munca. Cele mai multe oferte de piata muncii sunt pentru cei fara studii superioare. Parintii ar tebuie sa tina cont de realitatea economica si de ceea ce pot invata copiii lor.
Lăsați tinerii să fie tineri, lăsați-i să adune propriile experiențe, să învețe din propriile greșeli, să ” rateze ” mai multe profesii. Au la dispoziție , din fericire, atât de multe posibilități, dați-le timp să se orienteze pentru a-și descoperi profesia care să-i împlinească și să-i facă fericiți.
Vor trăi probabil peste 100 de ani, au timp destul.
…un pic, cam pe lângă realitate deoarece ușor aluneca pe panta viciilor și pe urmă e greu să-i readuci la normal.De dorit este sa-l stimulezi și să-l ajuți să meargă în directia unde are înclinații și i-ar și place.Odata ce este pe picioarele lui poate incerca încă o sută de profesii daca așa dorește și viața îi permite.Aceasta cred că-i calea ceea mai buna.
Timpul pierdut nu poate fi recuperat. Ai uitat acest lucru, daca ai facut aceste afirmatii.
mama ce a făcut până atunci?????
Întrebarea e: unde este tatăl ? :)))
Tata merge la lucru, sa plateasca salariile profesorilor si al consilierilor… si bineînteles meditațiile copilului.
Merge la lucru pentru ca majoritatea oamenilor nu au alta posibilitate de a obtine bani, nu pentru meditatii. Vrei ca profesorii a lucreze voluntar?
Mama era ocupata sa faca bani pentru meditatii!!!
Am avut unul, a rămas celebru, dar de fapt am avut mai multi, e deja un fenomen :))))
prea multe opțiuni. și prea multe teorii despre cum poți să fii ORICE. și FOMO. ia sa le luați telefoanele, și va fi mult mai simplu sa se decidă ce drum vor să aleagă. Chiar fără consiliere!
Perfecta dreptate aveti! Dar, daca li se iau telefoanele, atunci parintii trebuie sa acorde importanta copiilor, iar multi parinti vor inca sa se mai…distreze, sa…copilareasca ! Si atunci, ca sa scape de griji si sa fie ei liberi, distrag atentia copiilor, ii tin ocupati, facilitandu le accesul la tehnologie si ducandu i la activitati pentru care copiii nu au nici o inclinatie…