Consiliul Național al Elevilor cere autorităților să anunțe rapid, până la sfârșitul lui august, cum va începe școala în contextul valului 4 al pandemiei Covid-19

1.046 de vizualizări
Foto: © Michele D’Ottavio | Dreamstime.com
Consiliul Național al Elevilor (CNE) cere Ministerului Educației și Ministerului Sănătății să ia o decizie rapidă și să comunice până la sfârșitul lunii august modul cum va începe școala în contextul prognozelor privind valul 4 al pandemiei Covid-19, cu noi tulpini SARS-CoV-2. Organizația cere autorităților, printr-un comunicat, să facă “astfel încât sistemul educațional din România să nu mai fie pus în situația de anul trecut, atunci când, cu doar o săptămână înainte de începerea școlii, nimeni nu știa forma în care se vor organiza cursurile”.

Potrivit CNE:

  • “Este esențial ca deciziile în ceea ce privește debutul noului an școlar să fie racordate la situația de la nivel local, iar stabilirea eventualelor scenarii în care elevii se vor întoarce la cursuri să fie descentralizată. 
  • În același timp, este imperios ca autoritățile să trateze deschiderea școlilor cu responsabilitate, astfel încât unitățile de învățământ să fie dotate cu materiale sanitare, iar infrastructura să permită respectarea tuturor măsurilor pentru prevenirea infectării cu COVID-19 și, după caz, să se asigure accesul la educația online pentru toți elevii.” 

Foto: © Michele D’Ottavio | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


2 comments
  1. Printre altele ma alatur si eu CNE,cu o completare – zic eu,esentiala – aceea de a informa complet si corect atat elevii cat si profesorii de situatia actuala Covid 19,de evolutia vaccinului care – subliniez – este inca in stadiu de cercetare.
    Numai un popor foarte bine informat din punct de vedere medical si stiintific poate lupta cu o boala de tipul acesteia.
    In mass-media se raspunde la intrebarea :Ce contine vaccinul? – in felul urmator:Vaccinul contine libertatea de a participa la concerte,la manifestari,posibilitatea de a parasi tara in siguranta,etc.!Adica?!!! Mai concret,ne vaccinam cu aceste posibilitati si nu cu un antidot impotriva virusului?
    Ce fel de informare este aceasta? [comentariu editat pentru a elimina majusculele]

  2. Mesajul va fi
    „In functie de contextul epidemiologic de la data inceperii scolii, vom analiza si in cel mai scurt timp vom decide”
    Nu are rost sa sperati mai mult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO 126.000 de angajați din educație, în special din grădinițe și cei care au contact direct cu elevii, vor avea prioritate să se vaccineze înainte de 8 februarie, anunță ministrul Educației / Vor fi organizate webinarii cu răspunsuri pentru profesorii nehotărâți

Un grup de 126.000 de angajați din sistemul de învățământ, în special cei din grădinițe, unde copiii nu poartă mască, dar și cei care lucrează direct cu elevii vor avea…
Vezi articolul

Analiză a rezultatelor după simularea Evaluării Naționale. Bogdan Rațiu, profesor de limba română: Elevii înțeleg cuvintele, pot localiza informația, problema e la cunoștințe. Cred că ar trebui să provocăm mai mult gândirea critică a elevului

„Elevii înțeleg cuvintele și localizează informația, dar problema e la cunoștințe de teorie literară și lingvistică, dar și la punctuație și gramatică”, spune Bogdan Rațiu profesor de limba și literatură…
Vezi articolul

Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai se va autosesiza și va analiza cazul lui Adrian Ivan, profesor UBB și rector al Academiei SRI, acuzat de autoplagiat – președintele comisiei, Dacian Dragoș

Cazul lui Adrian Ivan, rectorul Academiei SRI și totodată profesor și coordonator de doctorate la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB), acuzat de autoplagiat într-o anchetă publicată de ziarul Libertatea, va fi analizat…
Vezi articolul