Consiliul Național al Rectorilor – împotriva unui prag stabilit prin lege pentru mandatele rectorilor: a adoptat o rezoluție prin care cere ca numărul acestora să fie “limitat”, dar limita să fie decisă de universitate, iar durata unui mandat să fie de cinci ani

942 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Consiliul Naţional al Rectorilor a adoptat o rezoluţie prin care solicită ca numărul de mandate ale rectorului să fie limitat şi stabilit de către fiecare comunitate academică, iar forul se pronunță ca mandatele pentru toate structurile și funcțiile de conducere din universități să aibă cinci ani, relatează Agerpres, preluată de G4Media.ro. Aceeași rezoluție mai propune acordarea diplomei și titlului de doctor de către universități, precum și înființarea unui Registru Unic Naţional Integrat al Diplomelor şi Actelor de Studii (RUNIDAS) în scopul prevenirii fraudelor academice.

Conform rezoluției citate de Agerpres, CNR propune o limită pentru numărul de mandate, dar nu o specifică, lăsând decizia la nivelul universităților: „Pentru consolidarea autonomiei universitare, în paralel cu asumarea responsabilităţii, numărul de mandate ale rectorului este limitat şi este stabilit de către fiecare comunitate academică. Mandatele au durata de cinci ani pentru toate structurile şi funcţiile de conducere din universităţile româneşti”.

Consolidarea responsabilităţii şi autonomiei universitare prin acordarea diplomei şi titlului de doctor de către universităţi, conform uzanţelor internaţionale, susţinerea coordonării de către universităţi a tuturor ciclurilor de învăţământ superior medical, inclusiv rezidenţiatul, sunt alte solicitări ale CNR.

Sursa citată menționează și cine a fost prezent și cine nu la reuniunea Consiliului de la Craiova, din perioada 10-12 noiembrie:

  • Alături de cei 64 de rectori sau persoane desemnate sau împuternicite, din totalul de 73 membri CNR, au participat ministrul Educaţiei, Ligia Deca, secretarul de stat pentru învăţământ universitar, Gigel Paraschiv, preşedintele ARACIS, Mădălin Bunoiu, directorul general UEFISCDI, Adrian Curaj.
  • Au lipsit reprezentanţii Academiei de Poliţie, SNSPA, Universităţii Sapienţia, Universităţii Emanuel din Oradea, Universităţii Tibiscus, Universităţii Nicolae Titulescu, Universităţii Maritima din Constanţa, Universităţii de Artă şi Design din Cluj Napoca şi UPG Ploieşti.

Citește mai mult despre rezoluția CNR pe G4Media.ro

Respingerea limitării numărului de mandate la 2, totalizând maximum opt ani, a fost semnalată, la o ceremonie a Universității din Craiova, și de președintele CNR, Sorin Cîmpeanu, după cum EduPedu a scris aici.

În vară, când Sorin Cîmpeanu, ca fost ministru al Educației, a pus în dezbatere publică proiectele de legi ale educației, el a propus prin aceste proiecte eliminarea din lege a pragului de mandate. În paralel, guvernul Ciucă a avizat negativ o propunere legislativă de modificare a actualei legi, ca rectorii să aibă maximum 2 mandate care să nu depășească mai mult de opt ani, proiectul primind aviz de respingere și din partea Comisiei de învățământ a Camerei Deputaților.

Și aceasta, deși universități precum Universitatea din București, dar și organizații precum Alianța Națională a Organizațiilor Studențești (ANOSR) au cerut impunerea limitei de 2 mandate – maximum 8 ani.

Citește și:
Președintele Consiliului Rectorilor, Sorin Cîmpeanu – mesaj public, la Craiova, împotriva pragului de 2 mandate de maximum 8 ani pentru rectori / Fostul ministru și-a reluat în ultimele zile comunicarea publică, după o lungă pauză în urma demisiei de la Educație, în plin scandal de plagiat
Rectorii români care vor să profite de pe urma schimbărilor propuse în legea învățământului superior, cu ochii pe banii din PNRR – prezentați ca “oligarhie” în reputata publicație internațională Times Higher Education
EXCLUSIV Câte mandate permit țările europene rectorilor. Senatorii români deschid poarta mandatelor nelimitate pentru șefii universităților, pe când majoritatea democrațiilor europene păstrează limita de două

2 comments
  1. CNR reprezintă o clipă care își apără propriile interese. Nu au nicio treabă cu democrația, integritatea și etica academică. Majoritatea rectorilor au comportamentul politicienilor și nu sunt personalități științifice. Regulamentul de alegere a rectorilor este asemenea celui politic, bazat pe manipulare, găști de interese, promisiuni etc.

  2. Oarecum logic, din pacate.
    Pentru ca
    * nu exista o limita pentru pozitia de prorector
    * nu exista o limita pentru decani/sefi de departamente
    * prin urmare, de ce ar exista o limita pentru rectori?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Modificarea procedurii de testare a elevilor din instrucțiunea Ministerului Sănătății, ca să cuprindă modul de raportare a rezultatului, precum și responsabilitatea asamblării kiturilor, cerute de Consiliul Național al Elevilor. Aceștia solicită remedierea de urgență a lipsei testelor de salivă din școli

Remedierea de urgență a lipsei testelor din școli, după doar o săptămână în care aceste kituri de testare au fost asigurate, este solicitarea Consiliului Național al Elevilor pentru autoritățile din…
Vezi articolul

Modele de subiecte grilă pentru Evaluarea Națională: Vezi testele grilă la Matematică și Română publicate și retrase de Minister la primul scandal în jurul grilelor la examen

Testele grilă pe care Ministerul anunță că le experimentează la clasa a VII-a la simulare, în vederea introducerii lor la examenul de Evaluare Națională de anul viitor, încă nu au…
Vezi articolul

Flavia Zah, vicepreședinta Asociației Școlilor Particulare, despre proiectul legii educației, cu trimitere la Klaus Iohannis: Vine mai mult ca o dorință pe final de mandat de a lăsa o amprentă și de a servi drept armă politică

Poziție critică din partea Asociației Școlilor Particulare la adresa proiectului legilor educației. Flavia Zah, vicepreședintele AȘP, fondatoarea Școlii Internaționale din Baia Mare și profesor al Universității din Versailles, Franța, susține…
Vezi articolul