Cum susțin instituțiile statului că Mircea Vulcănescu, antisemit și condamnat definitiv pentru crime de război, este ”o mare personalitate” / Inclusiv un liceu din București poartă numele fostului demnitar

558 de vizualizări
Evreii la trecerea Nistrului în 1941 / Foto: Muzeul Holocaustului Washington
Instituții importante ale statului român susțin că Mircea Vulcănescu, un antisemit feroce condamnat definitiv pentru crime de război, este o personalitate reprezentativă, dar care ”a fost condamnată politic” în 1948. Deși în primă instanță Vulcănescu a fost achitat de Tribunalul București (2017), ulterior, condamnarea acestuia a fost menținută printr-o sentință definitivă a Curții de Apel București din 2019. Vulcănescu este, deci, un criminal de război care nu a fost condamnat politic de comuniști, conform judecătorilor CAB, scrie G4Media.ro. Cu toate acestea, numele lui continuă să fie onorat, inclusiv prin denumirea unui liceu tehnologic din București.

Academia Română, Uniunea Scriitorilor, Federația Română a Foștilor Deținuți Politici și Luptători Anticomuniști și comisia care propune numele străzilor, din cadrul Prefecturii București, sunt, totuși, de altă părere față de decizia instanței. Aceste instituții se opun schimbării numelui străzii din Sectorul 1, conform unui răspuns al Primăriei București pentru G4Media.

O stradă din Sectorul 1 și un liceu din Sectorul 4 poartă numele acestui criminal de război, iar conform art. 13 al OUG 31/2002, este interzis acest lucru pentru străzi, instituții, piețe sau alte locuri publice. De asemenea, în Sectorul 2 există un bust al lui Mircea Vulcănescu.

  • Liceul Tehnologic ”Mircea Vulcănescu”, din Sector 4

Directoarea liceului, Elena David, declara în urmă cu aproape 2 ani că au existat niște demersuri de schimbare a numelui ”care au fost anulate” și a adăugat faptul că ”deocamdată nu se pune problema unei schimbări”, încheind dialogul. În spațiul public a circulat în trecut un filmuleț cu elevi de la Tehnologic care spuneau că se vor lega în lanțuri de monumentul lui Mircea Vulcănescu din curtea liceului dacă autoritățile vor schimba numele instituției.

Gianina Georgescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, declara pentru G4Media că, în conformitate cu Ordinul 6564/2011, schimbarea numelui unei instituții de învățământ revine conducerii instituției respective, care este aprobată de Prefectură, iar inspectoratele nu au nicio putere de decizie în astfel de schimbări.

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță a transmis G4Media în 4 octombrie că numele instituțiilor de învățământ sunt schimbate de Ministerul Educației: ”Sectoarele Bucureștiului sunt subunități administrativ teritoriale, nu au patrimoniu și, ca atare, nu pot modifica astfel de lucruri”, a mai spus Daniel Băluță, referindu-se la numele străzilor și unităților de învățământ din sectoarele Capitalei.

Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar al Municipiului București nu au răspuns solicitării G4Media de a transmite un punct de vedere, până la publicarea acestui articol.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.


1 comment
  1. Asa erau timpurile atunci, nimeni nu suferea evreii pentru ca l-au omorât pe Iisus și erau cei mai mari cămătari. S-a dus religia, dispare și ura fata de ei.BLM e mai rău ca antisemitismul sau rasismul. Peste ani o sa fie invers depinde peste ce nebuni care ajung la putere dai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Le Monde: În România, guvernul este tot mai slăbit în urma acuzațiilor de plagiat / Ministrul de interne Lucian Bode este al patrulea membru al cabinetului acuzat de fraudă academică / În 2021 și 2022, alți doi miniștri au fost forțați să demisioneze în urma unor dezvăluiri de același tip

Guvernul României este zguduit de acuzațiile de plagiat, scrie Le Monde, citată de Rador și preluată de G4Media.ro. Mai mulți miniștri sunt bănuiți că au copiat o parte din teza…
Vezi articolul
ChatGPT în școli

Inteligența Artificială în noile programe pentru liceu propuse de Ministerul Educației: AI este „imperativ” să fie folosită la Matematică / Chimia, Fizica, Istoria, dar și Religia sau Limbile moderne pot folosi inteligența artificială în procesul de predare-învățare – recomandă Ministerul

Instrumentele de inteligență artificială sunt recomandate spre a fi folosite în școală în procesul de predare-învățare în jumătate dintre proiectele de programe pentru disciplinele incluse în planul-cadru pentru liceu, puse…
Vezi articolul

Efectele Covid-19 asupra educației: cum vedeau miniștri, directori de companii și instituții de învățământ din 50 de țări impactul epidemiei pe termen scurt și lung, când școlile lumii abia se închideau – sondaj

Un număr foarte mare de factori de decizie din învățământul global se așteaptau, în momentul când școlile se închideau în tot mai multe țări, ca instituțiile de învățământ să aibă…
Vezi articolul

De 30 de ani se vorbește de pensii, pensii și iar pensii, nimeni nu vorbește de prezentul și viitorul României, despre familiile cu copii – Marian Preda, sociolog și rector al Universității București

De 30 de ani se vorbește de pensii, pensii și iar pensii, nimeni nu vorbește de prezentul și viitorul României, despre familiile cu copii, a declarat sociologul Marian Preda, rectorul Universității București, la B1TV. „Cei…
Vezi articolul