Daniel David, despre cazurile de violență în școli: Am trecut de la paradigma bazată pe autoritatea profesorului la paradigma vocii celui care strigă cel mai tare și de aici apar probleme / Ceea ce se face în sistemul de educație este o păcăleală, ca să nu spun o impostură, nu exista psiho-pedagogi

6.263 de vizualizări
Daniel David / Foto: UBB
„Am trecut de la paradigma bazată pe autoritatea profesorului la paradigma vocii celui care strigă cel mai tare și de aici apar probleme”, a declarat Daniel David, rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, referindu-se la cazurile de violență în școli din ultima vreme. „Ceea ce se face în sistemul de educație este o păcăleală, ca să nu spun o impostură. Se discută despre specialiști în psihopedagogie. Nu există așa ceva în lumea asta”, a susținut Daniel David pentru Euronews România, pe 10 aprilie, 2023.

Profesorii trebuie să înțeleagă că autoritatea lor nu poate să fie ca acum 30 de ani, dar le trebuie proceduri, a susținut Daniel David. „Acel model nu mai poate funcționa astăzi, fiindcă în sistemul de educație, elevii și părinții au dreptul să fie co-creatori ai actului de educație”. 

Daniel David propune și soluții legate de cultura organizationala a școlii, orientarea spre valori precum non-violență, compasiune, suport reciproc și regulamente, agreate de către școală, părinți și copiii, care să spună foarte clar pentru fiecare tip de violență ce măsuri se vor lua. 

Soluția psihopedagogului nu este viabilă, în opinia sa: „Dacă ministerul vrea să aibă un om orchestră, care se cheamă psihopedagog și să-i arunci în cârcă toate problemele care există școală, de la probleme educaționale până la probleme de depresie și de ADHD, sigur că nu o să reușim să obținem nimic, bifăm pe hârtie că avem specialiști, dar de fapt, efectele sunt cele pe care le vedem, copiii abuzează profesorii, profesorii abuzează copiii”. 

Principalele declarații ale lui Daniel David pentru Euronews România

Daniel David, despre violențele în școli din ultima vreme: Am trecut de la paradigma bazată pe autoritatea profesorului la paradigma vocii celui care strigă cel mai tare și de aici apar probleme

„Adevărul este că nu avem date culese la modul riguros pentru a înțelege dacă este vorba despre o percepție asupra faptului că crește violența în școli sau este de fapt un fenomen real. Oricum, și dacă ar fi o percepție, asta nu înseamnă că nu merită analizate astfel de situații, fiindcă iată ce cred eu că se întâmplă în în școală: Paradigma veche cu care eram obișnuiți cei mai mulți, adică o paradigmă centrată pe profesor și autoritatea profesorului dominantă, a fost provocată de modernizare, de schimbarea lumii, astfel încât în joc ar trebui să intre mai mulți actori. 

Exmatriculările, scăderea notei la purtare se făceau mult mai din scurt, în urma cu 30 de ani, vocea părinților, vocea elevilor nu erau atât de puternice. Acel model nu mai poate funcționa astăzi, fiindcă în sistemul de educație, elevii și părinții au dreptul să fie co-creatori ai actului de educație. 

Sigur, profesorul trebuie să rămână un actor fundamental, dar mai intră părinții, elevii, autoritățile. Ori, noi încă n-am reușit să creăm un ecosistem, un model educațional în care să integrăm toți acești actori și fiecare să aibă doza lui de responsabilitate, astfel încât am trecut de la paradigma bazată pe autoritatea profesorului la paradigma vocii celui care strigă cel mai tare și de aici apar aceste probleme. Profesorii trebuie să înțeleagă că lumea s-a schimbat, autoritatea lor nu poate să fie ca acum 30 de ani. Dar asta nu înseamnă că trebuie să fie la dispoziția vocii celui care strigă cel mai tare. Le trebuie proceduri. 

De exemplu, în cazurile recente, e clar că nu există o cultură organizațională, un ecosistem în ceea ce privește educația, fiindcă valoarea legată de respectul pentru cadru didactic, cum ar trebui să se comporte copii, e clar că nu a fost acolo. Nu numai copiii au avut acest comportament, profesorul n-a înțeles că acel comportament nu era ok, a încercat să-i scuze și să spună că nu vede o mare problemă în ceea ce s-a întâmplat. 

Este clar că nouă ne lipsește această cultură organizațională, nu doar în școala despre care vorbim. Sigur că sunt licee sau școli în care lucrurile funcționează bine, dar în sistem, în general, lucrurile funcționează prost, tocmai fiindcă încă n-am putut construi o paradigmă modernă”. 

Soluții la situațiile de violență școlară. Daniel David: Trebuie să fie câteva valori asumate de școală, non-violență, compasiune, suport reciproc, explicit spuse copiilor. Noi numim asta prevenție primară

„Ce înseamnă aceasta cultura organizationala în școli? În primul, cultură organizațională înseamnă câteva valori clare, bine asumate și ele există, inclusiv din legea educației. Acele valori trebuie transformate în norme, ce trebuie făcut și acele norme, în axiome, legături între diverse reguli și toate sunt date într-un regulament care trebuie să existe. Da, un regulament asumat explicit de către cei din școală, de către reprezentanții părinților și de către reprezentanții elevilor. Și acel regulament trebuie să proceduralizeze uneori ceea ce cândva era bun simț. Trebuie reglementate aceste lucruri, astfel încât să nu descoperim cu surpriză că se scade nota la purtare, că suntem suspendați și părinții să se revolte. Păi, nu știai că avem regulamentul care spune că dacă există acest comportament consecința este aceasta, nu l-ai semnat și tu, n-ai fost informat, n-ai participat la acest lucru?  

Toate școlile ar trebui să aibă mereu date privind nivelul de violență în școala pe care ne focalizăm, ar trebui ierarhizate, de exemplu, situațiile care țin de violență, că nu sunt toate la fel, nu le putem trata pe toate la fel. 

Ar trebui să fie un regulament care să spună foarte clar pentru fiecare tip de violență ce măsuri se vor lua. Acel regulament trebuie să fie agreat de către școală, de către părinți și dacă copiii sunt deja mai mari, chiar de către elevi și în situații extreme, sigur, pot să discut și despre măsuri extreme care privesc ducerea la consiliere pe latură de psihologie clinică, suspendare ș.a.m.d.

Trebuie să fie câteva valori asumate de școală, non-violență, compasiune, suport reciproc, explicit spuse copiilor. Noi numim asta prevenție primară, adică lucrez cu toții, indiferent că sunt sau nu sunt la risc să aibă probleme comportamentale. 

Lucrez mai detaliat și implicit consilierii care există în școală cu cei care au predispoziția de a dezvolta probleme comportamentale și asta o numim prevenție secundară. 

Lucrez și mai aplicat cu cei care au avut deja probleme comportamentale și știi că s-ar putea să mai aibă astfel încât să le previi. Aceasta se numește prevenție terțiară.

Deci, sunt proceduri, sunt mijloace, doar că trebuie să ajungă la oameni în școli, trebuie să fie educați efectiv în managementul noilor paradigme care există în sistemul educațional și de către specialiști”. 

Daniel David, despre diferențele dintre un consilier școlar, un psiholog si un psihopedagog: Ca să nu angajeze specialiști diferiți pentru nevoile pe care le are școala, Ministerul caută oameni orchestră, psihopedagog sau consilier școlar, nimeni neînțelegând de fapt ce înseamnă specialiștii aceștia și cu ce se ocupă

„Să vă dau un exemplu concret: chiar în lege lucrurile nu arată bine. Toată lumea se trezește că era nevoie să fie consilieri școlari și că era nevoie să fie specialiști care să intervină. Eu spun de mai mulți ani că ceea ce se face în sistemul de educație este o păcăleală, ca să nu spun o impostură. Dacă vă uitați în diverse reglementări se discută despre specialiști în psihopedagogie. Nu există așa ceva în lumea asta. Există specialiști în psihopedagogie specială care se ocupă de copii cu nevoi speciale, există psihologi și există pedagogi. Dar, fiindcă statul vrea să rezolve dintr-un salariu trei profesii, inventează lucruri care nu există niciunde în lume. 

Am auzit vorbind despre consilieri școlari. Ce înseamnă consilier școlar? Unii sunt absolvenți de psihologie, unii sunt absolvenți de științele educației, alții de asistență socială. Un consilier școlar, care este și psiholog, se poate ocupa de unele probleme care țin de psihologie. Nu se poate ocupa, de exemplu, de tehnici de învățare și tehnici de predare. Un consilier școlar care a terminat științele educație nu va putea să facă față problemelor de comportament pe care le are un copil, dacă acele probleme derivă din ADHD, de exemplu sau altă problemă psihologică, dar noi ne prefacem că angajăm experți. Niciunde în lume nu există acest om orchestră care să le poată rezolva pe toate și după aceea ne trezim că nu avem, iar când îi avem că nu funcționează. Desigur că sistemul este prost organizat.

Nu este un consilier școlar care să aibă o fișă a postului coerentă pentru tot ce înseamnă consilieri școlari și atunci, ca să nu angajeze specialiști diferiți pentru nevoile pe care le are școala, Ministerul caută oameni orchestră, psihopedagog sau consilier școlar, nimeni neînțelegând de fapt ce înseamnă specialiștii aceștia și cu ce se ocupă.

Dacă ministerul vrea să aibă un om orchestră, care se cheamă psihopedagog și să-i arunci în cârcă toate problemele care există școală, de la probleme educaționale până la probleme de depresie și de ADHD, sigur că nu o să reușim să obținem nimic, bifăm pe hârtie că avem specialiști, dar de fapt, efectele sunt cele pe care le vedem, copiii abuzează profesorii, profesorii abuzează copiii”. 


9 comments
  1. Cu totul de acord cu cele spuse de dl profesor David. Exista doua Romanii: Romania bifelor pe hartii, rapoarte, angajamente, etc. și Romania realitatii cotidiene; in toate domeniile. Romaniile astea sunt, insa, in sisteme solare diferite. Scoala contemporana trebuie sa fie un contract intre parti: sistemul de invatamant ( profesori, materialul didactic, dotarile scoliilor, programele scolare) și elevi ( elevul insusi și parintii sau apartinatorii legali). Ca orice contract, trebuie sa fie asumat prin responsabilizarea partilor și trebuie sa cuprinda obligații pentru ambele parti, dar și limite de responsabilitate și, oricât de “nedemocrat” și “nepedagogic” ar suna, consecințe pentru abateri ale ambelor parti dar și recompense. Și, ca orice contract, trebuie susținut de legi clare și cu norme de aplicare clare. Aceeași fapta (bună sau rea) sa aibă aceeași răsplata fie că e o școală din buricul Bucureștiului sau dintr-un sat uitat de lume; in felul acesta (cred) ar crește respectul pentru educație și, mai ales, educația ar căpăta un sens și nu ar fi privită ca o “obligativitate” fără consecințe, ca o “bifă”. Din păcate vin din urmă absolvenții învățământului de impostură, sunt propulsați politic in funcții decizionale și fac și ei ce îi duce capul, adică pun “bife” demagogice și țin discursuri sforăitoare. Cei care chiar știu ce ar trebui făcut și care au și prestanță sociala și profesională ar trebui sa fie mult mai vocali și mai implicați. Poate, totuși, mai există speranță.

  2. Psihologia a apărut în anii 40 în occident. În blocul comunist a fost demonizată, ca un exemplu de decadență burgheză. Educația comunistă se baza pe principiile marxist leniniste; cercetarea în educație nu avea sens, din moment ce linia fusese deja trasată de către sovietici.
    Psihologia a fost inițial repudiată, apoi acceptată cu condiția să nu se amestece cu educația. Unicul institut de cercetări pedagogice a fost desființat în 1980. De atunci și până acum, cele două paliere – cel al pedagogiei și cel al psihologiei – au mers separat.
    Nu există o așezare reală a oricărei materii pe niște praguri psihologice. Metodica îți arată ce să predai, dar nu există studii care să ateste că un anumit conținut este legat de o anumită vârstă. Așa se face că bazele oricărei materii sunt puse prea devreme și nu prind rădăcini; materia continuă apoi în galop, iar elevii o învață mecanic.
    Sistemele normale de educație, cele în care psihologia și pedagogia s-au împletit firesc, au programe mult mai aerate, unde fiecare conținut are o justificare psihologică, legată de anumite etape de maturizare specifice.
    Comuniștii nu lucrau cu ființe umane, cu persoane, ci cu MASE. Masele sunt amorfe, nu au stadii de maturizare. Nu e de mirare că programele românești înghesuie materie cu lopata, iar cei care decid nu pot justifica de ce un anume conținut a fost dat la o anumită vârstă.
    De aici și învățatul mecanic la matematică. Cărămizile acestei materii sunt puse, în sistemele normale, prin clasa a VII-a, iar la noi în clasa a V-a. Mult prea devreme. Și nu e singurul exemplu.
    Da, psihologia în sistemul românesc e doar o glumă. O fațadă, ca să dăm bine în occident. Să nu ne facem de râs.

  3. Gargară ieftină.Lasati-l ,se bagă și el în seamă.Bota pe catedră, uniformă,nr.matricol ,ordine și disciplină și la profesori și la elevi,nu chiul și puturoșenie.Pretentii la măriri de salarii constant și lipsa performanță și scoatem analfabeți pe bandă rulantă! Cine se încadrează și vrea să învețe bine cine nu e liber să-și aleagă alt drum.Einstein ,Tesla,Coandă,etc nu au avut fițe.

  4. >> au dreptul să fie co-creatori ai actului de educație
    UBB pregateste viitorii profi, consilieri, logopezi si ce mai sunt ei pentru o astfel de colaborare cu parintii si elevii?
    Au profii trecut in fisa postului ca trebuie sa colaboreze cu parintii si elevii? Au niste KPI care sa permita o evaluare? Ii evalueaza cineva?
    Intreb si eu asa …

    In rest 7 ani pierduti cu prostiile dulapului si a lu’ Deca. 7 ani in care Dr. Plecaciune nu a inteles nimic. Ce solutii la problemele reale sa aduca o incompetenta ca asta?

    1. Răspunsul la toate întrebările dumneavoastră este DA. UBB pregătește acele cadre pe care le-ați enumerat exact in spiritul a ceea ce afirma domnul David în interviu.
      – în fisa postului este trecută colaborarea cu părinții și elevii
      – profesorii sunt evaluați la sfârșitul fiecărui an școlar și nu numai sunt evaluați și pe parcursul anului școlar prin asistețe la clasa – în urma evaluărilor primesc calificativul anual.

  5. Aşteptam de la dvs mai multe propuneri concrete care să fie aplicate în şcoala de azi.
    Nimic despre şcoli speciale,exmatriculări?

  6. Sigur că da! Consiliera din gimnaziala copiilor mei avea doar timp să-l pupe-n dos pe primarul care-i asigurase postul; dar era incapabilă să înțeleagă faptele de bullying, ori să le descopere în timp util… Posesorii de diplome cumpărate de la sereleuri nu pot ajuta nici copiii, nici școala, nici viitorul, ei doar îndeplinesc rolul de iederă de partid – s-au lipit sistemului și supraviețuiesc inerțial, fără să uite cât de indispensabili sunt ei în organigramă.

    1. Avem și noi o consilieră instruită la Spiru Haret. E perfect invizibilă. Și e mai bine așa decât să încerce să facă ceva. A încercat o vreme și nu i-a ieșit nimic bun. O evitau copiii că pe Baba Cloanța.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Toate diplomele de absolvire, certificatele profesionale, de atestare a competențelor sau de echivalare vor conține un cod QR din anul școlar 2024-2025 – proiect de hotărâre. Diploma de absolvire a liceului s-ar schimba pentru promoția curentă

Începând cu anul 2024, diploma de absolvire a liceului și certificatul de acordare a definitivării în învățământ urmează să conțină ca element distinctiv un cod QR, urmând ca noutatea să…
Vezi articolul