Debirocratizarea instituțiilor publice se poticnește în Ministerul Educației: la înscrierea în clasa pregătitoare se cere în continuare dosar cu copii după diverse acte, deși copiile au fost eliminate prin lege

4.551 de vizualizări
Foto: © Watchara Panyajun | Dreamstime.com
Metodologia de înscriere în clasa pregătitoare în viitorul an școlar, publicată în Monitorul Oficial luna trecută și promovată în continuare de Ministerul Educației spre informarea populației, prevede că părinții trebuie să depună și anul acesta, în format fizic, un dosar cu documente, inclusiv copii după documente emise de instituții publice ale statului român. Acest lucru se întâmplă deși o lege intrată în vigoare la începutul anului trecut prevede eliminarea acestor hârtii, ca parte a eforturilor de reducere a birocrației în relația cu cetățenii instituțiile publice.

Astfel, Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar, publicată pe 22 martie 2024, prevede că:

  • „Părintele depune, în momentul completării cererii-tip de înscriere la unitatea de învățământ sau, după caz, în momentul validării acesteia, o copie a actului de identitate propriu și o copie a certificatului de naștere al copilului, certificate conform cu originalul de către secretariatul unității de învățământ, pe baza documentelor originale”

Nevoia acestor copii – cerute și până acum (vezi ex. 2023) – este reluată de Minister și Inspectorate în documentele și instrucțiunile folosite în teritoriu, în care sunt menționate ca fiind necesare la dosar:

  • Actul de identitate propriu (al părintelui), în original și copie
  • Certificatul de naștere al copilului, în original și copie
  • Actul care atestă calitatea de tutore legal instituit, dacă este cazul, în original și copie
  • Fotocopie a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare
Infografic publicat de ISJ Timiș

Iar într-un ghid privind înscrierea în clasa pregătitoare menționează copiile în răspunsul la întrebarea privind actele necesare înscrierii:

„Care sunt actele necesare pentru înscriere?

  • Cerere-tip de înscriere
  • Copie şi original după actul de identitate al părintelui/tutorelui legal. Părinții divorțați depun la înscriere și hotărârea judecătorească definitivă din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească și unde a fost stabilită locuința minorului.
  • Copie şi original – certificat de naştere copil.
  • Recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare (acolo unde este cazul).
  • Alte documente care să ateste îndeplinirea criteriilor generale şi/sau specifice (acolo unde este cazul).”

Ghidul menționat menționează că înscrierile trebuie să se facă fizic, la unitatea de învățământ, iar cererile-tip de înscriere, chiar dacă pot fi completate și online, ele trebuie să fie validate prin prezența fizică a părinților la școala respectivă.

Ce spune o lege veche de un an cu privire la copiile cerute la instituții publice

Toate acestea vin în condițiile în care Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a promovat, anul trecut, apariție unei noi Legi adoptate de Parlament la începutul lui 2023, prin care se elimină de la dosare, în lucrul cu instituțiile publice, copiile emise de către alte instituții publice – inclusiv cele după actele de identitate sau certificatele de naștere. 

  • Ulterior, însă, când Edupedu.ro a solicitat MCID precizări pe această temă, cu privire la efectele legii în sistemul de educație, MCID a transmis că a transferat întrebările către Ministerul Educației. Întrebările nu au mai primit niciun răspuns. Edupedu.ro a transmis, marți, noi întrebări pe această temă – Detalii mai jos

Ce spun schimbările de lege și cum au fost promovate anul trecut de Ministerul Digitalizării

Legea 9 din 4 ianuarie 2023, prevede, între altele, că:

  • Instituțiilor publice, organelor de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și persoanelor juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică li se interzice „să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluționării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către alte instituții publice, organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și persoane juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică”
  • Aceleași instituții solicită, în schimb, copiile respective „entităților care au emis documentele”, în format electronic
  • Nu pot fi solicitate dosare, dosare cu șină sau alte articole sau obiecte de birotică sau papetărie
  • Aceleași instituții sunt obligate să accepte copia în format electronic după cartea de identitate, transmisă prin e-mail și sunt obligate să publice o adresă de e-mail unde pot primi în format electronic această copie
  • Instituțiile publice, mai puțin autoritățile centrale, „care solicită copii în format fizic pe hârtie pentru diverse acte, cereri sau formulare au obligația de a asigura, în mod gratuit, fotocopierea acestora”.

La scurtă vreme după adoptarea Legii respective, care avea ca termen de intrare în vigoare vara anului 2023 (180 de zile de la data publicării), fostul ministru al Digitalizării, Sebastian Burduja, preciza, la solicitarea Edupedu.ro, că legea se aplică și sistemului de învățământ:

  • „Când am scris Legea 9/2023, am avut în vedere în special aplicarea ei și unităților de învățământ. Școlile, universitățile, liceele și grădinițele sunt instituții publice în sensul Codului administrativ, deci li se aplică prezenta lege.
  • Directorii școlilor, prin ISJ-uri și primarii, vor fi nevoiți să obțină direct toate documentele elevilor emise tot de către instituții de stat (diplome, adeverințe, certificat de naștere, carte de identitate, cazier, situație a veniturilor medii pe familie, adeverințe încadrare în grad de handicap etc.).”

El preciza că obligația acestor instituții de a se conforma era 5 iulie 2023.

Ulterior, în iulie 2023, același Minister transmitea noile reguli intrate în vigoare în baza Legii 9/2023. În comunicatul de atunci al MCID se arăta că „dispar și copiile în format fizic pe hârtie, care pot fi transmise tot online, iar dacă nu există această posibilitate, instituțiile publice au obligația să asigure, în mod gratuit, foto-copierea acestora. Copia legalizată devine și ea istorie, conformitatea cu originalul fiind certificată de funcționarul competent”.

În septembrie 2023, Edupedu.ro solicita Ministerului Digitalizării să ofere lămuriri cu privire a aplicabilitatea Legii 9/2023 în învățământ, de la cererile de bursă la cele pentru care ar fi nevoie de prezentarea unor diplome. Printre întrebări: 

  • „(…) Școlile mai pot cere copii pentru depunerea unor dosare? În ce cazuri? La înscrierea la școală/gradinită?”
  • „Ce acte se pot cere în copii fizice?”

MCID a transmis, atunci, că „solicitarea dvs. a fost înregistrată la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării cu nr. 140112/19.09.2023 li redirecționată spre soluționare Ministerului Educației, de unde veți primi un raspuns.”

  • Edupedu.ro nu a mai primit niciun răspuns de la Ministerul Educației, pe această temă, de atunci.

Am transmis din nou, marți, o solicitare MinisteruluI Educației să precizeze de ce mai sunt solicitate astfel de copii la dosarul de înscriere la clasa pregătitoare și care este temeiul legal al acestei cereri. Vom publica răspunsurile în momentul în care le vom primi.

Citește și:
GHID Înscrierea în clasa pregătitoare 2024. Din 11 aprilie, părinții depun cererile la școală sau online / Clarificări de la Ministerul Educației la cele mai frecvente întrebări
DOCUMENTE Clasa pregătitoare 2024. Modele de cerere pentru evaluarea dezvoltării copiilor în vederea înscrierii sau amânării clasei pregătitoare, care se depun în perioada 28 martie – 10 aprilie
EXCLUSIV Din iulie, grădinițele și școlile nu mai pot cere elevilor sau părinților copii sau documente emise tot de către instituții de stat, potrivit ministrului Digitalizării / Facultățile nu vor mai cere candidaților, la admitere, diploma de bac / Fără dosar cu șină, cu copii, la angajarea în învățământ
Inspectoratele școlare, școlile și grădinițele nu mai pot cere profesorilor, părinților și elevilor dosarul cu șină sau copii ale documentelor emise de către alte instituții ale statului

Foto: © Watchara Panyajun | Dreamstime.com Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


3 comments
  1. Acum v-ati trezit?! Daca ati vedea dosarul de pretransfer v-ati ingrozi. Sute de pagini de copii conform cu originalul. Zeci de documente cerute de parca candidezi la Harvard. Totul pentru o bataie de joc pentru ca legislatia permite scolilor discriminare prin intermediul asa ziselor conditii specifice, stabilite de fiecare scoala, cu dedicatie pentru cine trebuie sau stabilite absurd sa nu se poata transfera nimeni, ca sa primeasca continuitate suplinitorii cu note de 5 de la concurs sau pilosii cu viabilitatea postului.
    Sa traiasca fanariotii!

  2. Situația aceasta este în toate instituțiile publice. Degeaba exista lege. Se pare ca exact cei care ar trebui sa aplice legea, nu o cunosc sau nu ii interesează. Întrebati-i dacă măcar prin sistemul de calitate au procedura în acest sens și o sa vedeți ca habar nu au. Acesta este Statul român, un eșuat. Doamne, când ne mai facem bine?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

INTERVIU Profesoara Bianca Boeroiu, câștigătoarea premiului Emmy pentru machiajul din serialul Wednesday, predă ceramică de peste 20 de ani la Palatul Copiilor București și face naveta zi de zi de la Ploiești: M-a descoperit profesorul de desen din școala generală, care a insistat că am talent și m-a convins să nu dau la un liceu teoretic, cum voiam

Bianca Boeroiu, câștigătoarea unui premiu Emmy pentru machiajul din serialul Wednesday, în regia lui Tim Burton, filmat în România, este înainte de toate profesoară de arta ceramicii. Lucrează de peste…
Vezi articolul

“Dacă bolnavii intră în spital având un test PCR, nu văd de ce am face o diferențiere” în cazul studenților – ministrul Educației, despre cazul UMF Iași / Liga Studenților din Iași: ce face universitatea e “o ingerință total extralegală”

“Nu este îngrădit niciun drept” în cazul deciziei Universității de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași, de a permite participarea în format fizic la examene doar pentru studenții…
Vezi articolul

De ce e primit Papa cu atâta căldură în România, țară majoritar ortodoxă? Explicațiile ambasadorului României la Vatican: O vocație inclusivă, latinitatea României, plus sprijinul dat de Biserica Catolică pentru comunitățile de români din Italia, Franța, Spania

Vizita Papei Francisc în România are o însemnătate istorică aparte. “Vizitele papale nu sunt, în general, frecvente în nicio țară și cu atât mai puțin în țările în care Biserica…
Vezi articolul