Descentralizarea centralizată. Cum se contrazic vicepremierul Raluca Turcan cu ministrul Nelu Tătaru pe deschiderea școlilor

3.947 de vizualizări
Foto: gov.ro
Vicepremierul Raluca Turcan a declarat joi seara la o emisiune televizată că decizia a fost luată și că de la Guvern s-a transmis școlilor că toți elevii vor începe școala fizic, în clase, pe scenariul verde. Câteva ore mai târziu, vineri dimineață, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că decizia deschiderii sau nu a școlii și scenariul aplicat, vor fi stabilite la nivel local.

Declarația vicepremierului Raluca Turcan:

FOTO Facebook.com/RalucaTurcan

„Noi am luat decizia să începem școala față în față, deci am cerut tuturor școlilor să se pregătească pentru școală față în față pe scenariul verde, cum l-am denumit noi. Dacă avem, să spunem, o extindere a acestei infectări, atunci ei pot să scadă nivelul de intensitate a pregătirii în școală, iar pentru scenariul hibrid și cel online 100% am venit complementar cu partea de tablete electronice, de acoperire cu rețea, astfel încât cei care optează să trimită copiii să învețe online să aibă toate condițiile necesare”, a spus Raluca Turcan.

Declarația ministrului Nelu Tătaru:

Foto: gov.ro

„Măsurile se vor lua în concordanţă cu situaţia de la nivel local. Doar DSP-urile şi inspectoratele şcolare judeţene ştiu aceste situaţii pentru fiecare şcoală în parte. Noi am făcut regulile, precauţiile, precum şi scenariile care se pot aplica, rămâne adaptarea. Iar evaluarea situaţiei epidemiologice, ultima dată o vom face pe 7 septembrie. Încep evaluările fiecărei şcoli încă de la 1 septembrie, la 7 septembrie vom vedea şi gradul de diseminare, a transmiterii locale în fiecare localitate în parte”, a spus ministrul Sănătăţii.

„Școala nu poate să înceapă, dacă nu sunt luate toate măsurile de siguranță!”, au scris vineri într-un document trimis Guvernului Consiliul Național al Elevilor, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER“.

Prima zi de școală este 14 septembrie, potrivit calendarului anului școlar 2020-2021.

Foto: gov.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Evaluatorii ARACIP vor asista la lecții, vor vorbi cu elevii – anunță președinta agenției de asigurare a calității, Mariana Dogaru / Noile evaluări externe ale școlilor și grădinițelor nu vor mai implica doar documente și hârtii și ar trebui să poată fi făcute de la mijlocul lunii mai

ARACIP – Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar – lucrează la un document care prevede unele modificări în procedura de evaluare externă a unităților de învățământ. „Trebuie…
Vezi articolul

Primarul orașului unde un elev navetist a fost călcat de tren: E un neajuns, avem doar 2 microbuze. Va mai sosi un microbuz școlar, am făcut solicitare la CFR pentru o pasarelă peste calea ferată și am avut discuții cu directorul să înceapă școala la ora 9:00

Primarul orașului Podu Iloaiei, din Iași, unde un elev de 12 ani a fost călcat de tren ieri în timp ce mergea spre școală, traversând pe jos calea ferată care…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Listele copiilor înscriși la clasa pregătitoare 2023 vor fi afișate până pe 12 iunie, deși ar fi trebuit să fie publicate pe 6, anunță Ministerului Educației. Este a doua modificare a calendarului în ultimele două săptămâni

Listele copiilor înscriși în clasa pregătitoare 2023 vor fi afișate în școli până la data de 12 iunie, potrivit Ministerului Educației. Calendarul pentru înscrierea la clasa pregătitoare 2023 a fost…
Vezi articolul

Admitere liceu 2024, etapa a II-a. Înscrierile la probele de aptitudini și de limbi moderne, pentru locurile libere de la vocațional și clasele de bilingv, sunt luni, 5 august – calendarul pentru București / Tot luni se înscriu și elevii romi și cei cu CES

Înscrierile la probele de aptitudini și la testările de limbi moderne, pentru admiterea pe locurile libere de la liceele vocaționale sau clasele de bilingv, se organizează luni, 5 august, conform…
Vezi articolul