Proiectul SuperTeach este realizat cu sprijinul Telekom Romania

Diana, elevă în clasa a XI-a, mesaj pentru profesorul de matematică: Mi-aș dori foarte mult să ne ascultați și pe noi elevii care nu suntem topul clasei și care vrem să învățăm

41.232 de vizualizări
“Mi-aș dori foarte mult să ne ascultați și pe noi elevii care nu suntem topul clasei și care vrem să învățăm”, i-a transmis Diana, elevă în clasa a XI-a, profesorului său de matematică în cadrul Conferinței online SuperTeach, Revoluția mentalităților – Despre predare și învățare în secolul 21.

Cele mai importante declarații de la conferință și LIVE Video de la eveniment

Diana este din Timișoara, este elevă în clasa a XI-a la un profil de matematică-informatică intensiv, iar mesajul său pentru profesorul de matematică a fost următorul:

“Dragă domnule profesor de matematică mi-aș dori foarte mult să ne ascultați și pe noi elevii care nu suntem topul clasei și care vrem să învățăm dar care nu putem să ajungem chiar la nivelul pe care dumneavoastră îl doriți. Aș vrea să fiți mai explicit în materia predată și poate să ne predați lucruri mai specifice pentru Bacalaureat, nu neapărat materie pentru olimpiadă”.

Diana a spus că deși este “la liceu de mate-info intensiv” are “la toate materiile note bune în afară de mate și info”. “Mie mi-a plăcut foarte mult matematica, am fost și olimpică, dar din păcate profesorul de la clasă nu m-a ajutat foarte mult în privința asta”.

Legat de predarea online din perioada martie-iunie, eleva de clasa a XI-a a spus că “am simțit că n-am făcut nimic, în afară de proiectele din vară, am simțit că am stat degeaba cel puțin din punctul de vedere al materiei predate la școală pentru că din păcate nu toți profesorii de la noi s-au implicat în cursurile online și din păcate am învățat mai mult materiile care nu țineau de profilul meu. Nu mi se pare neapărat un lucru foarte normal, dar asta fost situația”.

Diana a mai spus că nu are nicio teamă legată de măsurile de siguranță sau de cele sanitare: “Mă bucur că merg la școală acum, mi-e puțin frică, trec până la urmă a 11-a, să zicem că am câteva frici legate de următorul an școlar”.

  • “Nu mi-e teamă de partea medicală. Nu cred că ar fi așa o mare problemă dacă avem grijă să ne spălăm pe mâini, să purtăm mască, cred că nu va fi neapărat o problemă asta.
  • Eu sincer nu am o problemă cu purtatul măștii, chiar dacă port ochelari și să zicem că puțin mă deranjează, nu prea simt faptul că port mască. Știu că alte persoane sunt foarte deranjată de purtarea măștii, încă nu pot să respire. Eu nu simt o diferență foarte drastică dar după câteva ore simt nevoia să o scot de pe față pentru că mi se face cald și e până la urmă o măsură care trebuie făcută.
  • Că aș putea aș face o combinație între online și venitul fizic la școală, știu că există acest scenariu dar eu chiar dacă ar fi după mine așa aș face. Mi se pare cea mai bună variantă să vină fizic jumătate din clasă la școală și cealaltă jumătate online.
    În niciun caz nu consider notele importante. Notele mi se par absolut irelevante atâta timp cât copilul sau elevul știe și are o gândire bună… nu mi se par relevante pentru că, mai ales la liceu, sunt foarte multe cazuri în care, și mie mi s-a întâmplat, în care notele pur și simplu nu reflectă ceea ce copilul știe. Chiar dacă acel copil a învățat, pur și simplu, pe moment, profesorul dă notă mică chiar dacă acel copil știe foarte bine să învețe la acea materie.”

Cel mai emoționant început de an școlar: 14 septembrie 2020 înseamnă revederea după 6 luni dintre profesori și elevi.

Niciodată în istoria recentă a școlii, în viața elevilor sau a profesorilor actuali, nu a mai existat o perioadă atât de lungă în care să nu se întâlnească.

Iar anul care începe va fi plin de provocări, pentru că nimic din ceea ce se întâmplă acum în România și în lume nu mai seamănă cu ce era înainte, nici măcar școala.

Totul va fi schimbat, iar oportunitatea dată de această criză sanitară poate modifica fundamental, în bine, comportamentele de învățare și metodele de predare, iar asta depinde doar de profesori și de managerii sistemului de învățământ.

Foto: SuperTeach


14 comments
  1. Ce parere aveti domnilor si doamne cadre didactice de ce spune domnisoara ?.
    Problema tragica este ca tot invatamantul romanesc este asa..de la clasa 0!!!
    Sunt aproape toti niste tonomate ce functioneaza cu bancnote …multe..
    daca vrei sa ti asculte odrasla ,trebuie sa marchezi …bani,cadouri,meditatii ..
    Acum cu pandemia cred ca a dat depresia in ei….
    Dar noi parintii care va trebui sa bagam bani grei in meditatii sa recuperam ..
    pentru evaluare ,bac?

  2. Cata mânie proletara in comentariile de mai sus …

    Scoala nu e pentru toti si pentru fiecare, nu-i asa? Doar pentru cei buni?
    Scoala nu se adapteaza la nevoile copilului, nu-i asa? Doar la nevoile profesorului elitist?

  3. Legat strict de predarea in perioada in care s-a “invatat” de acasa, fata are dreptate. Profesorii de geografie, istorie, muzica, limbi straine etc., mai putin matematica, s-au implicat si au sustinut orele aproape ca in clasa. Mai putin la matematica unde nu s-a predat nimic, s-au primit doar cateva pagini cu exercitii de rezolvat impreuna cu raspunsul alaturi. Trist.

  4. Domnisoara, ce cauta la matematica-informatica daca nu intelege materia care se preda la clasa? A ocupat locul unui copil care nu a avut bani de meditatii. Ce fac ei la scoala sunt banalitati. Sa nu se mai victimizeze. Pentru cei care nu inteleg ,sunt locuri destule pe la liceele tehnologice.

    1. Eu cred că nu ați înțeles ce a zis domnișoara… Ea a fost olimpică la matematică, de aceea a ales acest profil, însă profesorul nu prea se implică, fapt pentru care fată nu înțelege nimic!

  5. Cei mai mulți elevi ajung la profil de matematică- informatică fără să-și fi dorit.Am avut o clasă de matematică informatică intensiv.Dintr-o clasă de 30 elevi doar 2 elevi au pus prima opțiune mate-info intensiv.Nici n-au înțeles de ce sunt în acea clasă.Erau acolo pentru că alții cu medii mult mai mari au solicitat filologie, etc…..

    1. Si eu, profesor, provin dintr-o clasa incare 14 am vrut sa ajungem acolo si 11 au picat de la alte profile. Din 3 nu mai ieseau la profil si am absolvit la final doar 13. Ce va spune asta?

  6. Cauta un profesor/profesoara de matematica,pensionari.Au timp sa se ocupe de copii si sunt meticulosi.Trebuie sa parcurga cu tine toate lectiile,incepand din clasa a IX-a.Ai nevoie de cel putin doua sedinte pe saptamana pentru a parcurge materia.Nu la scoala se face pregatirea pt.bac si pt.facultate.Cu cat amani pregatirea,sansele de reusita vor scadea.Stiu eleva de liceu care a avut numai note mici la mate.In cls.a XII-a a luat-o la pregatire o doamna profesoara de matematica,pensionara,foarte meticuloasa,si pana la sfarsitul clasei a parcurs toate variantele de teste. Acea doamna profesoara mi-a explicat si mie cum stau, de fapt, lucrurile. Scoala nu poate lucra cu fiecare elev in parte si aici e problema.

    1. Si asta ce ne spune? Avem scoli, profesori, dosare grosi cu metodologii… Noi, parintii trimitem saraci copiii ca sa nu stea acasa, ca de invatat nu au posibilitate. Eventual daca avem bani grei ca cineva sa se ocupa de copilul nostru. Fain. De asta stam pe penultima loc din U.E.

  7. Ce parere aveti domnilor si doamne cadre didactice de ce spune domnisoara .Asta este realitatea scolii din Romania asa ca , fiti obiectivi si recunoasteti ce faceti cu elevii dumneavoastra si nu mai este cazul sa va victimizati si plangeti mereu.

  8. Orice elev cînd nu intelege ii dă cu olimpiada.
    Se vede ca nu are nici macar idee ce înseamnă olimpiadă.
    Nimeni nu predă așa.
    Multi ajung la mate info si nu sunt pentru asa ceva, chiar materiile la care nu pricepe.
    Matematica este ceva abstract, nu piața, nu dobinda la bancă, poti sau nu, ca multe altele.

    1. Draga Ioan, am facut acelasi liceu ca si Diana din 2002 – 2006. Inca de atunci profesorul acela de matematica se purta urat cu unii elevi. NU poti sa zici ca “Nimeni nu preda asa” cand nu cunosti situatia reala.

  9. Daca esti la acel profil si fix la acel profil esti praf, nu inseamna ca profesorul face notiuni de olimpiada, ci, ca ti-ai ales gresit profilul si nu te duce capul sa-l urmezi. De o vreme toti vreti informatica, de parca o sa iesiti toti it-isti. Reprofileaza-te daca vezi ca nu te descurci si nu mai bantui prin conferinte de adulti in care sa-ti faci de ras profesorul de profil. Te faci singura de ras cu asemenea argumente. Do’nsoara si mie mi se pare ca m-as pricepe sa pilotez navete spatiale. Dar ma mai si ciupesc.

    1. De ce pune-ti problema ca face de ras profesorul de profil?De ce acei domni profesori nu isi dau interesul sa explice pe intelesul fiecarui elev?Sa-i trimita la meditatii si apoi sa fie mai usor de lucrat cu ei?Cati dintre elevii de top nu fac meditatii si se descurca numai cu ceea ce invata la clasa?Daca profesorii ar fi platiti in functie de promovabilitatea elevilor la capacitate si bacalaureat ,dar fara nici o ora de meditatie platita de parinti, cred ca si-ar da interesul mai mult.Nivelul unei scoli sau liceu nu-l dau profesorii care se pretind a fi buni ci parintii care investesc in copii ,prin orele de meditatii platite.La fiecare sfarsit de an se publica, scolile si liceele cu rata cea mai mare de promovare a elevilor si isi asuma aceste merite profesorii acelor scoli, dar nimeni nu publica si sumele investite de parintii acelor elevi in meditatii.Aceste sume ar trebui recuperate din salariile profesorilor respectivi.BRAVO DIANA ca ai avut curajul sa spui adevarul.Nu te faci de rusine.Sper sa nu ai probleme la scoala cu profesorii respectivi .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Subiectele și baremele de la Definitivat 2023 pentru profesorii de gimnaziu și liceu. Lectura unei opere sau relația dintre text și curentul cultural, cerințe la metodică pentru profesorii de Limba română

Subiectele și baremele de la Definitivat 2023 pentru profesorii de gimnaziu și liceu au fost publicate de Ministerul Educației la ora 15:00. Proba scrisă a examenului a avut loc între orele…
Vezi articolul

Ore obligatorii pentru toți elevii și copiii de grădiniță, din acest semestru, introduse în curriculumul școlar ca activități de educație psiho-emoțională. Ministerul Educației a trimis școlilor fișe de lucru făcute de specialiștii Colegiului Psihologilor din România

Elevii și copiii de grădiniță vor fi implicați în activități obligatorii de educație psiho-emoțională, în semestrul al II-lea, după cum se arată într-un anunț al Inspectoratului Școlar Județean Mureș (ISJ…
Vezi articolul

Subiecte și bareme Olimpiada de Limba română pentru minorități și elevii români din diaspora – etapa județeană 2024 / Pagină de jurnal despre dorința de a descoperi un mister, cerință la clasa a IX-a

Subiectele și baremele de corectare pentru Olimpiada de Limba și literatura română (OLLR) dedicată elevilor aparținând minorităților și elevilor români din diaspora au fost publicate pe subiecte.edu.ro. Proba a avut loc…
Vezi articolul

OFICIAL Avizul epidemiologic nu se va solicita nici la grădiniță și nici la școală, la revenirea din vacanţe, prevede un ordin comun al miniștrilor Sănătății și Educației, publicat luni în Monitorul Oficial

La revenirea preșcolarilor și elevilor la școală, după vacanțe, nu este necesară prezentarea avizului epidemiologic, prevede Ordinul comun al miniștrilor Sănătății și Educației nr. 438/4.629 privind asigurarea asistenței medicale a…
Vezi articolul

BREAKING România obține locul 27 la Olimpiada Internațională de Matematică 2021, cu trei medalii de argint și două de bronz, în competiția dominată de China, Rusia și Coreea de Sud / Descarcă subiectele de la olimpiada internațională de matematică

Elevii români participanți la Olimpiada Internațională de Matematică au obținut anul acesta trei medalii de argint, două de bronz și o mențiune, a declarat pentru Edupedu.ro profesorul universitar Radu Gologan,…
Vezi articolul