Diana Stănculeanu, psihoterapeut și specialist în sănătatea mintală, spune că încă de la vârste mici copiii – de la grădiniță, au posibilitatea să învețe limbajul emoțiilor, care îi va ajuta să comunice mai bine ceea ce simt. Apoi la clasele primare sunt materii care îi ajută să își exprime personalitatea, de exemplu educația civică sau cea artistică și care îi ajută „să pună în puzzle-ul personalității lor și celelalte piese care îi ajută foarte, foarte mult în partea de relaționare, de colaborare și de cunoaștere de sine”.
„Copiii noștri nu au nevoie doar de competențe academice pentru a funcționa bine și pentru a deveni niște cetățeni autonomi, responsabili și cu un oarecare echilibru emoțional. Există în curriculă materii care conțin elemente de dezvoltare socio-emoțională”, a spus psihoterapeutul Diana Stănculeanu într-un interviu acordat Edupedu.ro despre prevenția emoțională, rolul părintelui, al școlii și al statului în educația copiilor și cum poate afecta un elev lipsa unei educații emoționale.
„Știm că grădinița, mare parte din planurile de învățământ ale ciclului preșcolar au ca obiective majore de dezvoltare educațională și de competențe fix această funcționare socio-emoțională. Și dacă ne uităm în strategiile și planurile de învățământ ale grădiniței, este aproape imposibil ca un copil care merge acum la grădiniță, mai ales că de ceva vreme avem și 2 ani obligatorii de educație preșcolară, este aproape imposibil ca un copil să iasă din contextul grădiniței fără o altă alfabetizare minimală și fără niște competențe minimale în ceea ce privește funcționarea lui socio-emoțională”.
În clasele primare există materii și opționale care îi ajută pe copii să își dezvolte aceste competențe, nu doar cele academice.
„Ce ar fi foarte important ar fi ca și în partea dinspre părinți, dinspre familie, să conștientizăm importanța acestor materii. Dincolo de clasa primară avem în curricula școlare materii de tipul educație socială sau educație civică. Sunt materii cărora însă noi le dăm o prea mică importanță, nu-i așa, în sistemul, cel puțin în sistemul public de învățământ, dacă s-ar putea face doar română și matematică, unele persoane ar fi foarte fericite. (…)Le-ar fi foarte benefic să tratăm cu multă responsabilitate ora de sport din școală, să tratăm cu multă responsabilitate orele de educație artistică din școală, opționalele care vin, dar la pachet cu planurile de învățământ, pentru că fix în aceste discipline, cărora noi nu prea le mai dăm o foarte mare importanță, copiii au ocazia să pună în puzzle-ul personalității lor și celelalte piese care îi ajută foarte, foarte mult în partea aceasta de relaționare, de colaborare și de cunoaștere de sine”, spune Diana Stănculeanu.
Redăm fragmente din interviul acordat Edupedu.ro:
Diana Stănculeanu, psihoterapeut: De foarte multe ori, fix în relațiile noastre relevante, fie că vorbim de relația părinte-copil, fie că vorbim de relațiile de cuplu, relațiile de prietenie profesor-elev, colegi de școală, acolo observăm că dacă nu ajungem să avem o bună cunoaștere a felului în care ne simțim, o bună cunoaștere a propriilor nevoi, un vocabular diversificat pe care să-l putem folosi atunci când vrem să le arătăm celorlalți felul în care ne simțim într-o anumită situație, un nivel de conștientizare emoțională care să ne permită să ne dăm seama cum se simt oamenii din relațiile cu noi din jurul nostru – procesul de comunicare și de interacțiune ajunge adesea să sufere, iar noi în relațiile importante din viața noastră, ajungem adesea să suferim. Navigăm cu greu momentele de tensiune, navigăm cu greu momentele de conflict, cumva, mulți dintre noi ne facem o treabă destul de bună în a ne exprima emoțiile atunci când ne simțim bine și când toate lucrurile merg ca la carte. În momentul în care însă ne vizitează furii, frustrare, iritare, nervozitate, anxietate, neliniște, îndoială, dezamăgire, acolo lucrurile se complică și fie ne închidem în noi, fie escaladăm cu mesaje care nu ne ajută nici pe noi, nu-i ajută nici pe ceilalți. Uneori ne ducem chiar într-o zonă de mesaje agresive sau chiar de comportamente agresive.
Fie că vorbim de educatoarele din grădiniță, fie că vorbim de învățătoarele din ciclul primar și fac trimitere la aceste cadre didactice pentru că prin prezența lor mare și prin numărul mare de ani pe care îl petrec alături de un copil, o educatoare de grădiniță, o învățătoare din ciclul primar ajunge să cunoască un grup mic de copii într-o manieră foarte apropiată, foarte detaliată. Și unui copil îi priește foarte, foarte mult când părintele sau, care îl vede foarte mult acasă și educatoarea sau învățătoare sa, care îl văd foarte mult în mediul școlar, îl văd la întâlnirea cu efortul, îl văd în exercițiile de socializare cu ceilalți copii. Când acești adulți își pun cap la cap propriile percepții, propriile curiozități, propriile îngrijorări, abia acolo se nasc cu adevărat soluțiile de sprijin pentru acești copii.
Din păcate, în România, în acest moment vedem mai degrabă situații în care școala de vina pe familie și de foarte multe ori, de atunci când sunt întrebați, profesorii manifestă îngrijorări legate de faptul că mulți părinți tind să fie tot mai puțin implicați și prezenți și cu adevărat conștienți și conectați cu tot ce înseamnă evoluția copilului. Pe de altă parte, părinții aruncă pisica în curtea școlii și au foarte mari așteptări de la ceea ce se întâmplă în spațiul școlii, iar uneori riscă să externalizeze cu totul acest proces de creștere și educație către cadrele didactice. Niciuna dintre cele două părți nu deține adevărul absolut și niciuna dintre cele două părți nu este suficientă pentru creșterea sănătoasă a unui copil. Avem nevoie de cadre didactice și de părinți care să învețe să colaboreze și să găsească împreună soluții pentru sprijinirea copiilor.
Primul punct fix este „hai să vedem cum se simte acest copil, ce spune și ce ne spune despre sine. Pentru că sunt copii care de la vârste foarte mici, 4-7 ani care vin și ne spun „eu sunt prost, eu n-am nicio șansă, eu nu sunt bun de nimic, mie niciodată n-o să-mi iasă cu mine. Nu vrea nimeni niciodată să se joace”. Când auzim aceste afirmații de la copii, trebuie să ne gândim, oare ce trăiesc ei? Oare cum se simt în experiențele pe care le trăiesc? Oare ce învață despre sine în astfel de experiențe? Pentru că pe astfel de afirmații se întemeiază încetișor ceea ce numim ulterior stima de sine.
Ori noi știm, că adulți, cât este de greu să reparăm o stimă de sine și să o aducem într-un nivel de sănătos și cât este de greu să ajungem să avem încredere în noi, că ne descurcăm suficient de bine în rolurile noastre profesionale și personale.
Edupedu.ro: Cum ar putea statul să se implice pentru a sprijini deopotrivă părinții și copiii?
Diana Stănculeanu, psihoteraput: Suntem în acest proces de căutare de vinovați în loc de căutare de soluții. Acum trebuie să ne uităm un picuț cu onestitate și să vedem ce este în strategiile și politicile oficiale și ce ar trebui să fie sau ce ar putea să fie folosit. Știm că grădinița, mare parte din planurile de învățământ ale ciclului preșcolar au ca obiective majore de dezvoltare educațională și de competențe fix această funcționare socio-emoțională. Și dacă ne uităm în strategiile și planurile de învățământ ale grădiniței, este aproape imposibil ca un copil care merge acum la grădiniță, mai ales că de ceva vreme avem și 2 ani obligatorii de educație preșcolară, este aproape imposibil ca un copil să iasă din contextul grădiniței fără o altă alfabetizare minimală și fără niște competențe minimale în ceea ce privește funcționarea lui socio-emoțională.
Apoi, școala debutează cu 3 ani în care copiii au o disciplină care se numește dezvoltare personală care se întâmplă în anul pregătitor, în clasele întâi și în clasele a II-a când, de asemenea au la dispoziție un curriculum ordonat, structurat, care le permite sub ghidajul învățătoarei să aibă o mai bună cunoaștere de sine, să învețe despre situații și relații, să învețe despre conflict, despre identitate, despre tot felul de nevoi. Ce ar fi foarte important ar fi ca și în partea dinspre părinți, dinspre familie, să conștientizăm importanța acestor materii. Dincolo de clasa primară avem în curricula școlare materii de tipul educație socială sau educație civică. Sunt materii cărora însă noi le dăm o prea mică importanță, nu-i așa, în sistemul, cel puțin în sistemul public de învățământ, dacă s-ar putea face doar română și matematică, unele persoane ar fi foarte fericite.
Realitatea este că pentru a funcționa bine și pentru a deveni niște cetățeni autonomi, responsabili și cu un oarecare echilibru emoțional, copiii noștri nu au nevoie doar de competențe academice și lor le-ar fi foarte benefice niște materii școlare precum cele deja menționate. Le-ar fi foarte benefic să tratăm cu multă responsabilitate ora de sport din școală, să tratăm cu multă responsabilitate orele de educație artistică din școală, opționalele care vin, dar la pachet cu planurile de învățământ, pentru că fix în aceste discipline, cărora noi nu prea le mai dăm o foarte mare importanță, copiii au ocazia să pună în puzzle-ul personalității lor și celelalte piese care îi ajută foarte, foarte mult în partea aceasta de relaționare, de colaborare și de cunoaștere de sine. Și asta este treaba statului, dar niște elemente sunt deja puse acolo, în curricula.
Ce avem nevoie să facem tot mai bine ca stat, de exemplu, apropo de două aspecte care ne îngrijorează tot mai mult în creșterea copiilor noștri în zilele noastre: o reglementare mult mai sănătoasă a relațiilor dintre copii și mediile digitale ecrane, internet, telefoane. Pentru că vedem că digitalul de năvală în viața copiilor de la vârste foarte mici, uneori școlile nu se achită de responsabilitate pe care o au, și anume aceea de a limita utilizarea telefoanelor în timpul orelor.
Cumva, în continuare am rămas cu practica asta neproductivă din pandemie, în care trimitem teme pe whatsapp, în care cumva creăm context în care telefonul să rămână prezent permanent în mâna unui copil, fie că e acasă, fie că e la școală și tot ce vedem din partea studiilor de specialitate în legătură cu relația copiilor cu mediile digitale ne arată că telefoanele și tabletele introduse de timpuriu în viața copiilor, iar ulterior online-ul, social media și mai nou inteligența artificială, care sunt foarte slab sau complet nereglementate, se asociază cu rezultate de dezvoltare a personalității, de dezvoltare a unor tulburări de sănătate mintală, de compromitere a unor procese implicate în partea academică de foarte proastă calitate: copii tot mai neatenți, copii toți mai agitați, copii tot mai dependenți de ecran, copii tot mai dependenți de ceea ce se întâmplă în social media.
Acesta este un aspect în care, ca stat, cred că mai avem multe de făcut. Celălalt aspect ținând de o prevenție sănătoasă, sustenabilă și disciplinată a consumului de substanțe.
Este un alt aspect care de năvală în viața copiilor noștri și în legătură cu care, ca stat, avem nevoie să facem o treabă mai bună, să lăsăm în urmă activitățile punctuale de informare în care ni se pare că dacă într-o săptămână altfel sau într-o săptămână verde duc în școala mea un speaker care vorbește o oră cu o clasă de copii despre consumul de substanțe, acei copii au abilități de prevenire și de refuz. Prevenția în consumul de substanțe este una foarte solidă.
Din fericire, în acest moment există foarte multă știință în legătură cum să facem o prevenție sănătoasă a comportamentelor de risc și a consumului de substanțe, dar în acest moment, orice organizație care și-ar dori să implementeze programe de prevenire solide, evidence based într-o școală se va lovi de lipsa spațiului și a timpului dedicat acestor tipuri de activități. Nu am avea când și cum să facem asta, pentru că în mintea noastră, prevenție înseamnă din când în când câte o activitate de informare sau câte-o campanie de conștientizare pe care o vedem la televizor.
Este o realitate, din păcate. Sunt și multe alte studii coordonate la nivel național de organizații neguvernamentale care se preocupă de calitatea vieții emoționale și sociale a copiilor și care ne arată că vârstele de utilizare a telefoanelor cu acces nereglementat la internet este tot mai mică. Ne ducem către 6-7 ani și că durata medie de utilizare a unui smartphone în timpul săptămânii ajunge la 3-4-5 ore zilnic, în timpul weekendului ajunge la 6-7-8 ore. Și vorbim de copiii care sunt în ciclul primar, deși copii de 7-8-9 ani”.
Citește și:
INTERVIU Diana Stănculeanu, psihoterapeut: Părinții copiilor de preșcolari și școlari au cea mai mare putere de influență în relația cu ecranele. Dacă ar primi informațiile corecte, ar putea să facă cel mai bun proces educațional / Pe măsură ce copiii cresc, e nevoie de reglementări ferme din partea statului în relația cu mediile digitale, online, AI și social
Mihai Peticilă
Redacția
G4Media.ro
C.I.