Din 30 mai încep înscrierile la grădiniță și la creșă pentru anul școlar 2022-2023. Documentele necesare

28.139 de vizualizări
Foto: © Sergey Novikov – Dreamstime.com
Părinții își pot înscrie copiii cu vârste între 3 și 5 ani la grădiniță din 30 mai, pentru anul școlar 2022-2023, potrivit unui document publicat de Ministerul Educației. Amintim că înscrierea copiilor la creșă începe tot pe 30 mai. Reînscrierile au început pe data de 16 mai 2022.

Unele inspectorate au publicat procedura de înscriere la grădiniță. Conform Inspectoratului Școlar Județean Mureș, părinții depun cererile de înscriere pentru prima etapă în perioada 30.05 – 10.06.2022. Colectarea cererilor de înscriere pentru etapa a doua are loc între 22.06 și 28.06.2022, potrivit procedurii publicate pe site-ul ISJ Mureș.

Documentul trimis de Ministerul Educației prevede, referitor la înscriere, faptul că „părinții pot comunica unității de învățământ și prin fax, poștă electronică sau telefonic, datele necesare (date privind solicitantul, date privind copilul) pentru a se realiza planificarea pentru depunerea dosarelor.

Etapa de depunere a dosarelor cu documentele necesare se va desfășura conform planificării realizate de unitatea de învățământ, pe zile și pe intervale orare. Planificarea va fi postată atât pe site-ul unității de învățământ, cât și la avizier.

Ce mai scrie în documentul trimis inspectoratelor: „Ocuparea locurilor libere, după finalizarea etapei de reînscrieri, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv: grupa mare, grupa mijlocie și grupa mică, cu respectarea prevederilor din legislația în vigoare.”

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Mureș, documentele necesare înscrierii sunt:

  • cererea de înscriere;
  • copie certificat de naștere copil;
  • copii CI părinți/tutori/reprezentanți legali;
  • hotărâri judecătorești (dacă este cazul);
  • declarația acord de înscriere la unitatea solicitată semnată de ambii părinți/tutori/reprezentanți legali;
  • documente care dovedesc îndeplinirea criteriilor de departajare generale și specifice, dacă este cazul
  • fișa medicală completată potrivit reglementărilor în vigoare, eliberată de medicul de familie.

Inspectoratul Școlar Județean Mureș nu menționează în lista cu documentele necesare înscrierii și adeverința de salariat din partea părinților, cu toate că aceasta apare în procedura Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

Cerere-tip de înscriere în învățământul preșcolar – 2022, în București

Declarație de acord

Foto: © Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ultimele burse de merit în forma actuală și ultimele burse de reziliență din istorie vor fi primite de elevi pe 18 iulie, pe zilele de școală din iunie: 321 lei cea de merit și 214 reziliență. Elevii care au fost în EN și Bac primesc burse pentru zilele până la afișarea rezultatelor în iulie

Plata burselor școlare pentru luna iunie 2025 se face în cele mai multe din județe vineri, 18 iulie, în condițiile în care ziua de 20 indicată de metodologia aprobată prin…
Vezi articolul

Eliminarea Limbii latine din planurile-cadru pentru liceu, criticată de Societatea de Studii Clasice din România: Propunerea semnalează o gravă lipsă de experți în educație în structurile Ministerului Educației

Toate țările Uniunii Europene „cu un sistem de învățământ solid oferă, în diverse formule, posibilitatea studierii limbilor clasice”, argumentează Societatea de Studii Clasice din România (SSCR) într-un comunicat în care…
Vezi articolul