Directoare de colegiu, despre obligația de predare de 10 ore pe săptămână: Mă gândesc că vor mai încerca să ne scoată din ore, pentru că sunt urgențe, pentru că ministerul dorește acum să i se comunice câte ceva. Nu voi ieși din oră și nu voi răspunde la telefon

43.884 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Violeta Estrella Bontilă, directoarea Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara, a vorbit despre ce înseamnă creșterea normei de predare pentru managerii de școli. „Mă gândesc că vor mai încerca să ne scoată din ore, pentru că sunt urgențe, pentru că ministerul dorește acum să i se comunice câte ceva. Nu voi ieși din oră și nu voi răspunde la telefon”, a spus profesoara. Declarațiile au fost făcute la emisiunea InfoEdu de la TVR Info.

„Eu pot să vă spun că, până acum, cei care au putere de decizie nu s-au interesat de capacitatea noastră de a ne duce la bun sfârșit și obligația de predare, care, pentru mine, de exemplu, era între 4 și 6 ore. Atunci când erau termene, nimeni nu se gândea că noi avem ore sau că trebuie să respecte orele de curs”, a precizat aceasta.

Violeta Estrella Bontilă a afirmat că Ministerul Educației a arătat lipsă de respect față de programul școlar:

„Despre programul școlar ce să mai spun? S-a arătat clar un dispreț față de programul școlar atunci când au pus bacalaureatul în timpul anului școlar. Când sunt simulări, ni se spune să facem ore și simulări, lucru care este imposibil, adică lipsa de respect, față de elev, față de ora de curs, a fost și este în continuare evidentă.”

Directoarea Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara a afirmat că nu știe cum o să fie de acum înainte:

„Dacă înainte munceam mai mult de 12 ore pe zi, nu știu cum o să fie de acum înainte. Nici nu mă pot gândi foarte bine. Mă gândesc că vor mai încerca să ne scoată din ore, pentru că sunt urgențe, pentru că ministerul dorește acum să i se comunice câte ceva. Nu voi ieși din oră și nu voi răspunde la telefon. Să fie foarte clar!”

Legea 141/2025 introduce, începând cu 1 septembrie 2025, o nouă regulă pentru directorii și directorii adjuncți ai unităților de învățământ. Aceștia vor avea o obligație de predare fixă: 40 de ore pe lună, 10 ore pe săptămână, desfășurate în timpul programului de muncă, fără posibilitatea de a fi remunerați suplimentar prin plata cu ora.

Conform Legii Bolojan, noile norme didactice sunt:

  • pentru învățători și profesori de învățământ primar, norma didactică rămâne de tip „un post pe clasă”, dar cu 2 ore obligatorii de pregătire remedială pe săptămână
  • pentru profesorii de gimnaziu, liceu, postliceal, precum și cei din clasele cu program integrat de artă și sport sau din unități extrașcolare, norma crește la 20 de ore pe săptămână, dacă aceștia au cel puțin licență în cariera didactică
  • excepție: profesorii cu grad didactic I sau titlul de profesor emerit, care desfășoară activitate de mentorat, vor avea normă redusă la 18 ore pe săptămână
  • profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori vor avea norme de 26 de ore pe săptămână (cu licență), respectiv 22 de ore (dacă au gradul I și activitate de mentorat)
  • în învățământul special, norma este de 18 ore pentru profesori la predare și terapii specifice, respectiv 22 de ore pentru educatori și maiștri instructori
  • cadrele didactice cu peste 25 de ani vechime și gradul I, sau care dovedesc performanță educațională, pot beneficia de o reducere a normei cu 2 ore pe săptămână, fără afectarea salariului, în baza unei metodologii aprobate de Minister

Foto: © Valerii HoncharukDreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Consilierul onorific al ministrului Educației, Radu Szekely, confruntat de o directoare de școală: Educația nu e fraierul sistemului, dar de aici s-a început, pentru că măsurile trebuiau luate înainte de 1 septembrie, când începe școala / Directoare: Este vorba despre cinism
Directoarea Violeta Estrella Bontilă: Ni s-a arătat că se poate să se refacă toate regulile la finalul jocului, adică după ce am parcurs o întreagă mobilitate, după ce s-au emis decizii, după ce am detașat oameni, acum o luăm de la capăt. Este un dezastru total
Directoarea Adriana Iancu, despre creșterea normei didactice de predare: Mă tem că aceste ore multe vor afecta eficiența mea ca profesor și, fără doar și poate, eficiența mea în calitate de director. La ceva va fi obligatoriu să renunț


19 comments
  1. Și așa va luați câte 16 ore pe care nu le făceați… Dar aveați suita de ore suplimentare plătite super ..

  2. Sunt elevă în clasa a X-a, în județul Galați, și anul acesta mă încadrez în cei 15% din clasă care ar primi bursă. Deși nu sunt afectată direct de noua lege privind acordarea burselor, nu sunt de acord cu ea. Consider că această măsură va genera și mai multă tensiune între elevi, transformând relațiile într-o competiție nesănătoasă.

    Unii vor spune că „o să îi motiveze”, dar realitatea din școli este alta. Bullying-ul nu pornește doar de la note: mai întâi te etichetează drept „tocilar”, apoi atacurile se mută pe aspectul fizic, iar de aici lucrurile devin zilnice și greu de suportat. Și nu vorbim doar de glume nevinovate, ci de situații care pot afecta profund încrederea în sine a unui elev.

    Un procent fix de 15% nu reflectă realitatea din fiecare clasă. În unele există mai mulți elevi cu rezultate bune care ar merita recunoaștere, în altele mai puțini. Un prag fix al mediei – de exemplu 9,50 – ar fi mult mai echitabil, iar dacă după aplicarea lui rămân locuri libere, acestea ar putea fi completate cu elevii din top 15% din clasă. În plus, trebuie să ținem cont că mediile mari nu au aceeași greutate peste tot, deoarece nivelul de exigență diferă de la o școală la alta.

    O astfel de lege riscă să demotiveze elevii buni, dar care nu se află în topul clasamentului. Aceștia muncesc constant, se implică în activități, concursuri și olimpiade, dar dacă efortul lor nu este recunoscut, pot ajunge să creadă că „nu merită” să mai încerce. Bursele ar trebui să fie și o formă de sprijin moral și material, nu doar un trofeu acordat „celor mai buni” pe hârtie.

    Legat de funcția de director, vreau să subliniez că este una extrem de dificilă, lucru pe care îl observ zilnic ca elevă. La școlile unde am învățat, directorii au încercat mereu să aducă fonduri pentru a îmbunătăți condițiile, fiind întrerupți constant de telefoane, inclusiv în timpul orelor, și având de întocmit numeroase documente cu termene limită stricte. Este un stres continuu, peste care se adaugă responsabilitatea imensă pentru întreaga școală.

    Profesorii, la rândul lor, se confruntă cu presiune și lipsa de resurse, iar în sistemul nostru de educație nici măcar nu se discută despre burnout. În multe locuri lipsesc consilierii școlari, iar problemele reale – de la lipsa materialelor didactice până la numărul mare de elevi la clasă – rămân ignorate.

    Dacă ne dorim un sistem de învățământ sănătos și performant, nu trebuie să îl transformăm într-o cursă în care doar cei de pe podium contează, ci într-un spațiu unde fiecare elev primește șansa și sprijinul de care are nevoie pentru a crește.
    Poate acest mesaj o să ajungă la cineva,dar nu cred…

    1. Foarte bine ai spus.
      Îmi place cum ai prezentat situația și sper ca mesajul tău să ajungă unde trebuie, deși cei care au puterea să schimbe ceva sunt surzi la astfel de opinii.

    2. „Ea”..?!?
      Pt tine, dsoara eleva, dna profesoara e o „ea” ?!?
      Foarte frumos….

    3. Bravo, copile! Numai aiureli au in cap cei ce fac legile. Nu înțeleg realitatea din școală. Eu mă întreb cum vor departaja 8 copii cu media 10 din 28. Clasa este foarte buna, ce sa i faci? Cine va primi și cine nu? Va fi discriminare oricum ai da o.

    4. Cat de bine ancorata ești în realitățile școlii! Felicitări! Dacă ar fi un domn ministru care sa asculte profesorii și elevii deopotriva, ce bine ar fi!

  3. Nu mai bateti campii. Toti aveati ore suplimentare pana la 11-12 ore pe saptamana. Atunci raspundeati la telefon? Nu stiti ce motive sa mai gasiti ca sa va plangeti. Sa va fie rusine!

    1. De unde știi tu așa bine ca toți au? Sunt f multe școli mari în România în care directorii nu au timp să bea apă. Sunt și școli f mici unde evident volumul de muncă este mult mai mic, și o școală cu 1800 elevi și una cu 200, tot doi directori sunt. Așa ca mai bine să nu generalizam

  4. Taiem privilegiile privilegiatilor.

    Multi directori nu faceau nici orele.

    Cand chiuleau raspundeau la telefon?

    Daca un director se indoieste de capacitatea de predare doar pt 10 ore pe saptamana,e grav. Ce management ar fi capabil atunci? Pana la 40 ore ce face? Excursii cumparaturi nediatii. Probabil ei au ajuns directori si inspectori pt ca nici 18 ore nu erau capabili sa faca.
    Hai s amai terminam cu jucatul dea munca si sa facem orele ca aia conteaza, nu proiecte si aberatii de sufonat bani si primit privilegii.

  5. Cum se spetesc dragii de ei directori , doar din abnegație și dragoste față de elevi. Dar ciordeala pe care o fac directorii de școli in special cei roșii numiti din pix pe când va fi verificată? O privire pe SEAP și vedeți numai minuni înfăptuite de politrucii directori cot la cot cu contabilii . P.S. să vedeți cu ce mașini vin la școală și ce case își construiesc, doar din ciordeală de la gură copiilor.

    1. Nu, dar inspectoratele cer fel de fel de situații pana la ora cutare si ii doare undeva ca directorul mai are si ore de predat. De regula se ocupa secretara, dar tot trebuie verificate si semnate. Scolile nu au juriști, dar directorii își asuma inclusiv responsabilitatea juridica pe ce semnează. E ușor din gura, fără a cunoaște situația din învățământ. Nu am fost si nici nu ma interesează sa ocup vreodată o asa funcție, dar cunosc situația. ISJ-urile se bazează tocmai pe faptul subînțeles ca directorii nu își fac orele. Dar nu e normal sa si le facă? Mulți chiar si le fac, ca nu predau toți sport încât sa le mai arunce o minge la copii si ei sa se ocupe de pb. administrative. Acum cu vomasarile, mai trebuie sa umble si prin alte scoli aflate in subordine. Directorii trebuie sa facă și asistente la clasă etc. Din afară, lucrurile par simple, dar realitatea e alta.

  6. Oricum toți directorii aveau ore suplinite și nu și făceau orele,toată lumea știe asta elevii și părinții .Nu intelegem de ce vă plângeți acum ?O sa faceți cs și înainte nu o să intrați la ore ,decât că până acum pe bani multi ,din septembrie pe bani mai putini.

  7. PNL fura din banii copiilor! Microbuze supraevaluate cumparate cu cel putin dublul pretului ofertat de firma PNL . Zeci de milioane de euro!!! Iar profesorii sunt conceduati si copiii comasati!
    Rusine , PNL!!
    Aici sunt banii d-voastra!

  8. as vrea sa i vad cum nu răspund la telefon …cum suna ministerul intra toți în fibrilații….sunt curajoși după ce închid telefonul….

  9. Asa sa faceti, doamna dir., nu se iese din ore in nici un caz. Pentru urgente sa sune la ISU si alte numere, sa sune la secretariatul scolii. E mult mai bine decat ce face personalul MEC:
    Doamna cu care am vorbit la nr. tel 021/405.56.73, la care am fost redirectionata de personalul centralei telefonice NU s-a prezentat cu nume si prenume la cererea mea (abuz in relații cu publicul), spre finalul discuției si a încheiat convorbirea in mod nepoliticos, intrerupand-o, inchizand telefonul cand deja vorbeam. Pe durata convorbirii mi-a vorbit pe un ton inadecvat, ridicat si a motivat inchiderea convorbirii cu faptul ca este foarte ocupată, desi eram in orarul de contactat telefonic MEC (14-16) si fusesem redirectionata cu amabilitate
    …am rugat-o sa ma lase sa întreb ce aveam de întrebat, fără a vorbi peste ce spuneam.
    Nu am un răspuns la întrebările mele de la doamna anonima.

  10. Educația este centrată pe student sau respectiv elev. De pildă, cu serii de cinci-șase grupe a treizeci de studenți care să asiste (ideal participe) în aceeași sală la curs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Andreas Schleicher, directorul OCDE pentru Educație: Studenții dezavantajați au nevoie de măsuri de sprijin, inclusiv de burse,  în loc să fie nevoiți să muncească pentru a-și finanța studiile universitare / Guvernul român a redus fondurile de burse, iar ministrul David a sfătuit studenții să muncească pentru a-și susține studiile

Bursele pentru studenți, alături de alte măsuri de sprijin pentru tinerii din medii dezavantajate, îi pot ajuta pe aceștia să se concentreze pe studii și nu pe alte lucruri care…
Vezi articolul

Bacalaureat de toamnă. Profesoara de limba română Adelina Beldugan: Subiectul are o dificultate medie spre ridicată, având în vedere partea a III-a – poezia lui Mihai Eminescu sau George Bacovia / Sfaturi pentru BAC 2025

Subiectul dat luni la proba de Limba și literatura română – Bacalaureat 2024 de toamnă, „privit în ansamblu, are o dificultate medie spre ridicată, având în vedere partea a III-a,…
Vezi articolul