Camelia Gavrilă, directoarea Colegiului „Costache Negruzzi” din Iași, a vorbit despre concursul național de directori 2026 și a afirmat că „a fost, în anumite momente, atipic, straniu, cu niște derapaje care au ținut și de faptul că s-a dorit, mai presus de orice, să nu existe vreo breșă de securitate”. Profesoara a afirmat pentru Ziarul de Iași că „sunt aspecte asupra cărora decidenții vor trebui să ofere explicații”.
Directoarea Colegiului „Costache Negruzzi” din Iași a precizat că testele nu au fost validate suficient și sunt lucruri care vor trebui analizate:
„Concursul a fost, în anumite momente, atipic, straniu, cu niște derapaje care au ținut și de faptul că s-a dorit, mai presus de orice, să nu existe vreo breșă de securitate. Dar s-a alunecat într-o zonă în care nici testele nu au fost validate suficient, nici calibrarea lor prin conținut, lungimea itemilor, timpul alocat, raportul dintre raționamentele verbale, aritmetice și cele de comunicare. Sunt lucruri care vor trebui analizate. Plus acea aberație, de care eu nu am mai auzit, să nu primești o ciornă, să fii nevoit să găsești un spațiu pe o foaie cu subiecte capsată, ca să rezolvi exercițiile. Sunt aspecte asupra cărora decidenții vor trebui să ofere explicații”, a declarat Camelia Gavrilă.
- Sorin Costreie, ministrul Educației și Cercetării, a vorbit despre concursul de directori și a afirmat că sunt niște contestații. Acesta a spus, la Digi24, că întâi trebuie să vedem „dacă din punct de vedere legal e vreo problemă, că avem niște contestații”. Ministrul a precizat că „vom analiza împreună și vom lua toate măsurile care se impun.”
Rezultatele de la proba de competențe – concurs directori 2026
Dintre cei 6.684 de candidați prezenți la prima probă a concursului pentru funcțiile de director și director adjunct, 4.615 au obținut cel puțin nota 6 și au mers mai departe, a anunțat marți Ministerul Educației și Cercetării.
După contestații, numărul candidaților care au promovat proba de competențe din cadrul concursului de directori a crescut de la 4615 la 4.619. Rata finală de promovare pentru această probă este de 69,11%. Media notelor a rămas neschimbată la această probă, după contestații – 6,45.
Proba de evaluare a competențelor s-a desfășurat în 42 de centre de concurs, două dintre ele în București, iar evaluarea s-a făcut digital, pe o platformă dedicată. Testul a avut 20 de itemi cu patru variante de răspuns, fiecare item valorând 0,5 puncte, iar timpul de lucru a fost de maximum 60 de minute. Subiectele au fost elaborate de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare. Potrivit MEC, au vizat situații ipotetice din activitatea unei școli și au inclus 7 itemi de raționament verbal, 7 de raționament numeric și 6 de raționament logic.
Reacții după proba de competențe
Președintele Societății de Științe Matematice din România, profesorul universitar Radu Gologan, este de părere că timpul pe care l-au avut la dispoziție profesorii la proba de competențe (concurs directori 2026) a fost „exagerat de scurt”. Acesta a transmis că „un profesor cu pregătire umanistă are evident nevoie de mai mult timp de analiză decât un matematician”.
Anca Tîrcă, expert în educație, a reacționat pe pagina de socializare în legătură cu proba de competențe de la concursul de directori 2026. În urma feedbackului primit de profesorii care au dat proba, Anca Tîrcă a transmis că „a fost un examen stresant”, afirmația fiind însoțită de exemple: de la subiectele formulate în enunțuri lungi și până la blocarea platformei în mai multe centre de concurs.
Violeta Estrella Bontilă, directoarea Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara, a semnalat lipsa ciornelor la proba de competențe.
Referitor la profesorii care au picat proba, secretarul de stat Sorin Ion a spus că poate candidații nu și-au dozat bine timpul: „Atunci când știi că nota de promovare este 6 te vei concentra să faci 12 răspunsuri din 20, poate aici candidații nu și-au dozat foarte bine timpul”. Declarațiile au fost făcute pentru observatornews.ro.
Ionela Neagoe (directoarea Colegiului Național Gheorghe Lazăr) și Andreia Bodea (directoarea Colegiului Național „I.L. Caragiale” din București) nu au trecut de prima probă a concursului de directori, care este probă eliminatorie, scrie Educație Privată. Ambele directoare au reclamat timpul prea scurt alocat tipului de subiecte date: „Aș vrea ca cei din minister să dea testul, tot într-o oră, să vedem ce reușesc. Problema mare a fost timpul”, a spus Ionela Neagoe. Directoarea Andreia Bodea a spus că: „Mi-a lipsit un punct, pentru că nu am mai avut timp”.
- Ionela Neagoe predă Limba și literatura română, iar Andreia Bodea – Limba franceză.
Despre proba scrisă a concursului de directori 2026
Marți, 20 octombrie, profesorii care au trecut de proba eliminatorie (cea de competențe) au susținut proba scrisă a concursului național de directori 2026, potrivit calendarului oficial. Vezi aici subiectele primite la proba proba scrisă de management și legislație
Aproape toți candidații care au participat marți, 20 octombrie 2026, la proba scrisă de management educațional și legislație școlară din concursul național pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct au promovat testul.
Rata de promovare a fost de 98,24%, potrivit rezultatelor oficiale comunicate jurnaliștilor acreditați de Ministerul Educației și Cercetării, înainte de contestații. Dintre cei 4.600 de candidați prezenți, 4.519 au obținut minimum nota 7, iar 700 au luat nota maximă, 10.
Rezultatele sunt semnificativ diferite de cele înregistrate la prima probă eliminatorie, din 13 octombrie, când rata de promovare a fost de 69,11%, după contestații. Diferența este de peste 29 de puncte procentuale, însă trebuie precizat că la a doua probă au participat doar candidații care au trecut de primul test.
- Edupedu.ro a scris că Ministerul Educației a schimbat procedura concursului de directori în timpul desfășurării acestuia, înaintea celei de-a doua probe scrise. Candidații primesc oficial foi separate pentru ciornă.
Calendarul concursului de directori 2026
Proba scrisă a avut loc pe 20 octombrie, cu afișarea rezultatelor în aceeași zi; contestațiile se depun în 20, 21 octombrie, iar rezultatele finale se afișează pe 22 octombrie.
Proiectele planurilor manageriale ale candidaților care au promovat cele două probe anterioare sunt transmise președinților comisiilor de interviu în perioada 21, 23 octombrie.
Evaluarea administrativă a acestor proiecte se desfășoară în perioada 21 octombrie, 4 noiembrie, cu contestații în perioada 23 octombrie, 5 noiembrie și soluționarea lor până pe 9 noiembrie.
Rezultatele finale ale evaluării administrative a proiectelor se afișează pe 10 noiembrie, dată la care se stabilește și dreptul candidaților de a susține a doua etapă a interviului.
Programarea propriu-zisă a interviurilor se face pe 10, 11 noiembrie, iar probele de interviu se desfășoară în perioada 12, 27 noiembrie. Contestațiile la proba de interviu se depun în perioada 12 noiembrie, 2 decembrie, iar soluționarea lor are loc până pe 7 decembrie.
Rezultatele finale ale concursului se afișează pe 9 decembrie.
Pe 10 decembrie, candidații declarați admiși la mai multe funcții pentru care au optat își exprimă opțiunea finală pentru o singură unitate de învățământ.
Validarea rezultatelor finale în consiliul de administrație al inspectoratului școlar are loc pe 11 decembrie, iar deciziile de numire se emit și se comunică până pe 16 decembrie 2026, cu intrare în vigoare de la 1 ianuarie 2027.