Director din cadrul Ministerului Educației, reținut sub acuzația de luare de mită și spălare de bani în legătură cu atribuirea unor contracte de lucrări pentru construirea unor grădinițe

2.783 de vizualizări
Foto: Alex Tudor – Agerpres Foto
Tribunalul Brașov a admis, joi, la propunerea DNA, arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpatului Palmer-Hîrtopanu Horia, director al unei structuri din subordinea Ministerului Educației, acuzat de luare de mită și spălare de bani, ambele în formă continuată, anunță DNA într-un comunicat de presă. Horia Palmer-Hîrtopanu. Acesta, în calitate de director al Unității de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare, este acuzat că a primit sute de mii de euro pentru atribuirea unor contracte de lucrări pentru construirea unor grădinițe.

El ar fi folosit o parte din bani pentru a achiziționa “diferite bunuri (două imobile și două autoturisme de lux), unele pe numele unor persoane apropiate”.

Ce spune comunicatul DNA:

  • În perioada 2017-2020, în calitate de director al structurii menționate, inculpatul Palmer-Hîrtopanu Horia ar fi pretins și ar fi primit sume de bani și alte foloase necuvenite în valoare totală de aproximativ 340.000 euro și 18.749 lei, de la administratorul unei firme, coinculpat, în schimbul atribuirii și pentru derularea în bune condiții a unor contracte de lucrări, legate de construirea unor grădinițe în cadrul Proiectului privind Reforma Educației Timpurii în România.
  • “O parte a foloaselor primite ca mită de inculpatul Palmer-Hîrtopanu Horia ar fi constat în lucrări de forare a unui puț și de construire a instalației de alimentare cu apă, care au fost executate în curtea locuinței sale situate într-un oraș din imediata vecinătate a Capitalei.” 
  • “De asemenea, în perioada 2016-aprilie 2021, inculpatul ar fi obținut sume de bani consistente ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni de corupție, din care, prin diverse operațiuni bancare, ar fi inserat în circuitul financiar legal sumele de aproximativ 179.676 euro și 191.900 lei, folosite pentru a achiziționa diferite bunuri (două imobile și două autoturisme de lux), unele pe numele unor persoane apropiate. Aceasta, pentru a ascunde și disimula originea ilicită a sumelor de bani cu care au fost achiziționate, precum și a titularului dreptului de proprietate asupra acestora.”

Potrivit Direcției Anticorupție, “s-a mai dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de alți doi inculpați, un administrator al unei firme și o persoană fără calitate specială, pentru infracțiuni de dare de mită, transmitere fictivă a părților sociale sau acțiunilor deținute într-o societate comercială în scopul sustragerii de la urmărirea penală ori a îngreunării acesteia, respectiv spălare de bani”.

Potrivit site-ului Ministerului Educației, unitatea condusă de Horia Palmer Hîrtopanu se ocupă de implementarea Proiectului privind Reabilitarea Infrastructurii Şcolare (PRIS) şi a Proiectului privind Reforma Educaţiei Timpurii (PRET). PRIS se ocupă de reabilitarea, modernizarea şi mobilarea a 1.336 de şcoli din învăţământul preuniversitar și 16 cămine studențești. PRET este un proiect naţional cofinanţat de Guvernul României şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) “care se ocupă de îmbunătăţi calității infrastructurii sistemului şi de a răspunde nevoilor concrete ale copiilor prin asigurarea unor spaţii de studiu adecvate, care să favorizeze atingerea potenţialului maxim al fiecărui copil, totul în conformitate cu standardele educaţionale internaţionale”.


4 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cea mai mare simulare de până acum pentru studierea evoluției universului, realizată pe un supercomputer din Anglia. Modelul standard de cosmologie ar putea rămâne istorie, după procesarea noilor date primite din spațiu

Astronomii au efectuat cea mai amplă simulare computerizată realizată vreodată, de la Big Bang până în zilele noastre, pentru a studia modul în care a evoluat universul, relatează marţi DPA/PA…
Vezi articolul
repartizare liceu 2020

Funcționari și oficiali din Ministerul Educației au semnat pentru acordarea ilegală de burse elevilor de liceu, iar acum trimit școlilor adrese că elevii “renunță” la bani și trebuie scoși din listele de beneficiari

Liceenii beneficiari ai bursei „Bani de liceu” sunt nevoiți să renunțe la sprijinul financiar dacă se află în imposibilitatea cumulării cu alte burse. Mai mulți elevi deja au făcut solicitări…
Vezi articolul

Premiul Nobel pentru Pace 2023, acordat activistei Narges Mohammadi, pentru lupta împotriva opresiunii femeilor din Iran. A fost condamnată la 31 de ani de închisoare și 154 de lovituri de bici, de către regimul din Iran și este încă în închisoare

Comitetul Norvegian pentru Nobel a decis să acorde Premiul Nobel pentru Pace 2023 activistei Narges Mohammadi pentru lupta ei împotriva opresiunii femeilor din Iran și pentru promovarea drepturilor omului și…
Vezi articolul
test saliva

Cîmpeanu: Din 5.000 de teste pozitive de salivă, aproape 2.000 au fost validate prin teste PCR: “Înseamnă că s-a creat o obișnuință, a fost mai greu la început, se poate înțelege lucrul acesta și crește și responsabilitatea raportării acestor rezultate”

Ministrul Educației consideră că abia acum putem vedea eficiența testării de 2 ori pe săptămână a elevilor și profesorilor, deoarece pentru 2.000 din 5.000 de teste antigen s-au confirmat rezultatele…
Vezi articolul

Discuții despre plângeri penale între primarul Constanței și o elevă de liceu, pe subiectul burselor de merit. Vergil Chițac: „Domnișoară, să nu vă alegeți dumneavoastră cu plângere pentru că faceți presiuni înaintea votului”

Asociația Elevilor din Constanța a acuzat, luni, că primarul Vergil Chițac vrea să taie bursele de merit ale elevilor în ședința consiliului local din 15 decembrie, potrivit unui comunicat de…
Vezi articolul