Doctoranzii din anul 4 de la Universitatea București, care au semnalat că nu au primit burse deși Ministerul Educației anunțase că finanțarea este asigurată, vor avea banii în cont „până la sfârșitul lunii”, spune șeful CSUD al UB, Virgil Băran

15.288 de vizualizări
Photo © Yuri Arcurs | Dreamstime.com
Studenți aflați în anul 4 de studii doctorale la Universitatea București, a căror finanțare a pus probleme în toamnă, din cauza schimbărilor legislative, au semnalat în ultimele săptămâni, pentru Edupedu.ro, că nu le-au fost plătite bursele, deși la ceilalți ani acestea au fost alocate, iar când au cerut informații li s-a răspuns că situația burselor lor este neclară. Contactat joi de Edupedu.ro, Virgil Băran, directorul Consiliului pentru studii doctorale (CSUD) al UB, a spus că, într-o întâlnire recentă, studenților li s-a transmis că „bursele se vor da”. El a precizat că acest lucru se va întâmpla până la sfârșitul lunii în curs, întârzierea fiind provocată de felul cum au fost transmise către universitate toți banii de burse, pentru toate ciclurile de studii: „pe o linie de finanțare comună”.

Edupedu.ro a semnalat, acum trei luni, problema cauzată de faptul că Ministerul Educației a extins doctoratele la 4 ani, prin noua legislație, dar nu stabilise și modalitatea și sursele de finanțare pentru anul 4. Ulterior, instituția a transmis, în noiembrie, că pentru studenții care și-au extins atunci de la 3 la 4 ani studiile doctorale finanțarea și bursele pentru anul 4 sunt asigurate.

Problemele au persistat, însă, cel puțin la UB, unde studenți de anul 4 – studii doctorale au semnalat în ultimele săptămâni că situația lor este neclară și că nu primiseră bursele, deși doctoranzii din anii 1-3 le primiseră. Aceiași studenți arătaseră că responsabilii cu bursele din cadrul universității le transmiseseră că nu primiseră nicio notificare sau document oficial cu privire la situația doctoranzilor din anul 4.

  • Cel mai recent joi, 23 ianuarie, un student a semnalat redacției că, într-un răspuns primit de la ME, se specifică faptul că lui i se aplică prevederile vechii legi, inclusiv faptul că „finanțarea de bază este multianuală, asigurându-se pe toată durata unui ciclu de studii”, dar că legea actuală nu se aplică retroactiv, drept urmare nu se poate modifica modalitatea de finanțare a programului de studii în care un student a fost admis.

Contactat joi de Edupedu.ro, Virgil Băran, directorul CSUD al UB, a precizat că acest subiect a fost abordat săptămâna trecută într-o discuție cu doctoranzii, care au primit asigurări că „bursele se vor da”. El a precizat că întârzierea a fost cauzată de faptul că „toate bursele – de licență, masterat și doctorat – vin pe o linie de finanțare comună către universitate” și trebuie separate sumele pentru fiecare ciclu, deoarece „nu se spune: atât e pentru doctorat”. 

Potrivit lui Băran, „până la sfârșitul lunii se rezolvă problema și studenții de anul 4 vor avea în cont bursele”.

Declarația lui Virgil Băran, detaliat:
  • „Săptămâna trecută am avut o întâlnire la solicitarea studenților doctoranzi. Nu au venit foarte mulți. Eram eu și domnul rector, [pentru discuții] pe o gamă mai largă de subiecte. La această întrebare, și eu, și domnul rector i-am informat că bursele se vor da, probabil au și ajuns în universitate. Dar, din câte înțelegem acum, noua legislație spune că toate bursele – de licență, masterat și doctorat – vin pe o linie de finanțare comună către universitate și probabil va mai dura ceva timp până se va separa sumele pentru fiecare ciclu universitar. E mai greu de identificat, pentru că nu se spune: ‘atât e pentru doctorat’, iar noi trebuie să selectăm astfel încât sumele să fie conform cu numărul de studenți doctoranzi pe care îl are și ministerul ca situație și să se dea retroactiv bursele pentru cei din anul 4, singurii care nu au primit încă. Pentru ceilalți, asta s-a întâmplat la sfârșitul anului.
  • Deci noi acum prelucrăm la nivelul serviciului social aceste sume și ei le vor primi în cel mai scurt timp. Acesta e mesajul pe care l-am dat. Într-adevăr, ei s-au adresat, știu și eu că la nivelul CSUD am primit acest mesaj. Persoana care a răspuns nu avea cunoștință prea clară despre situație și a zis că nu există nici metodologie, nici sumele. Dar cine a răspuns nu cred că avea informația corectă, pentru că toată această sumă a venit pe o linie de finanțare unică pentru toate ciclurile. Deci eu zic că până la sfârșitul lunii se rezolvă problema și studenții de anul 4 vor avea în cont bursele”.
Citește și:
Finanțarea și bursele pentru toți studenții doctoranzi care ocupă un loc finanțat de la bugetul de stat, inclusiv la anul 4, sunt asigurate, spune Ministerul Educației, după ce studenți doctoranzi de la mai multe universități au reclamat că situația studiilor lor este neclară

Foto © Yuri Arcurs | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


12 comments
  1. În restul țării este valabil acel act adițional semnat, sau doar la București?
    Este umilitoare această lipsă de informație și de răspundere.

  2. Mi-e greu să cred că se vor materializa așa-zisele promisiuni.

  3. Intrăm deja în luna februarie și nu am primit niciun bănuț până la ora actuală. Iată cât valorează vorbele domnului Virgil Băran… Ne place mult să aruncăm cu vorbe în vânt în România.

    1. Am înțeles de la Serviciul Social al Universității din București că bursa pentru doctoranzii din anul IV, va fi virată astăzi, doar pe luna octombrie… dar si acest lucru este incert după cum au comunicat.

      Vorbele valoreaza cat o frunză toamna!

    2. Eu tot încerc să aflu informații, nu mă dau bătută!

      Vă rog sunați la Serviciul Social al Universității din București, pentru a afla situația burselor!
      Acesta este numărul public de pe site-ul oficial:
      0786 514 077
      Cu cât sunam mai mulți poate ne oferă totuși un răspuns concret și real!

      1. Este oficial! Bursa am primit o chiar astăzi. Deci nu sunt vorbe in vânt, doar ca trebuie sa așteptăm foarte mult. Vad ca bursa aceasta este doar pe luna octombrie. Deci presupun ca încă se lucrează la ele.

        1. La Brasov nimic

  4. De alte universități mai știți ceva? Se pare că doar la Universitatea din București se vor plăti aceste burse…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Aura Danielescu (PSD), cumnata lui Sorin Grindeanu, a fost numită inspector școlar general în Timiș. Ce îi transmitea fostului ministru, care o schimbase de la șefia ISJ după 7 ani: Voi depune plângere la CNCD! Voi invoca schimbarea mea pe criterii politice / Danielescu a introdus repartizarea aleatorie a elevilor în clasa pregătitoare, regulă preluată la nivel național

Aura Danielescu, cumnata ministrului PSD Sorin Grindeanu, a fost numită inspector școlar general în Timiș, potrivit unui ordin semnat ieri de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, și obținut de G4Media.ro. Social-democrata…
Vezi articolul

Ședință la Ministerul Educației astăzi, la ora 14, pe tema violenței în școli. Cristache, liderul Federației părinților: Sancțiuni, inclusiv prin destituirea din funcție, pentru directorii care nu raportează incidentele minore, ajungându-se la situații grave de violență

Astăzi, la ora 14, va avea loc o ședință la Ministerul Educației și vor participa Ligia Deca, reprezentanții Consiliului Național al Elevilor, cei ai Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți…
Vezi articolul

Vicepreședintele USR Tineret, Ciprian Constantinescu, despre postarea care compara exmatricularea studenților de la drept care au copiat cu o execuție publică: „E o poziție redactată de mine”

Vicepreședintele USR Tineret, Ciprian Sorin Constantinescu, a spus sâmbătă seară că este autorul controversatului text publicat pe Facebook de USR Tineret în care scria, referitor la cei 45 de studenți…
Vezi articolul