DOCUMENT Cultele religioase fac acum presiuni politice, direct la șeful PSD, Marcel Ciolacu, pentru eliminarea “diversității” și a “orientării sexuale” din legile educației / Solicită și ca Religia să fie disciplină opțională la Bac

1.877 de vizualizări
Marcel Ciolacu și Patriarhul Daniel / Foto: Sursa: Facebook.com/ Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu și Patriarhul Daniel / Foto: Facebook.com/ Marcel Ciolacu
Cultele religioase recunoscute în România îi transmit lui Marcel Ciolacu, atât în calitatea acestui ade lider PSD, cât și de președinte al Camerei Deputaților, solicitările lor de modificare a proiectelor de legi ale educației, în sensul eliminării “diversității” și “orientării sexuale” din legile educațeii, precum și de menționării religiei ca materie opțională la bacalaureat. Cei 13 reprezentanți ai cultelor formulează aceste solicitări într-o adresă comună – obținută de Edupedu.ro – transmisă lui Ciolacu la începutul acestei săptămâni, după ce ministrul Educației, Ligia Deca, nu a dat curs cererilor lor inițiale, formulate înainte ca Executivul să aprobe proiectele și să le trimită în Parlament.

În adresa comună către Marcel Ciolacu, datată 3 aprilie, reprezentanții cultelor transmit 14 cereri, inclusiv:

  • ‘Eliminarea art. 2, alin 1, lit.b) – definirea diversității, a art. 224, lit. e) – obligația de a promova diversitatea în școală – și a sintagmei referitoare la “orientarea sexuală” din art. 11, alin 1 din proiectul Legii învățământului preuniversitar (…)”
  • “Nediscriminarea Religiei în raport cu alte discipline școlare din trunchiul comun, prin includerea acesteia în lista disciplinelor școlare, la alegere (pentru elevii care studiază Religia), în cadrul examenului național de bacalaureat (…)”
  • “Asigurarea organizării învățământului teologic în cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat existente, ca facultăți cu dublă subordonare, adică relaționare stat și cult (…)”

Printre semnatari se numără Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și liderii Bisericii Romano-Catolice, al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, al Cultului Musulman.

Cultele au făcut aceste solicitări, inițial, luna trecută, înainte ca proiectele de legi ale educației să fie aprobate de către Guvern și trimise spre a fi dezbătute în Parlament. 

În privința religiei ca opțional pentru bacalaureat, ministrul Ligia Deca a pasat decizia către Parlament, spunând că “trebuie să ne gândim bine dacă creștem numărul probelor sau dacă excludem anumite probe pe care le avem deja”. Pe de altă parte, ea a respins afirmațiile cultelor, cum să menționarea “diversității” ar impune o “ideologie de gen”, ea spunând că în proiecte nu există nicio mențiune a ideologiei de gen, pe când motto-ul Uniunii Europene este “uniți în diversitate”.

În ceea ce-l privește, liderul PSD Marcel Ciolacu, căruia îi sunt adresate acum solicitările, comenta recent, pe tema religiei ca opțiune la bacalaureat: “(…) Suntem creştini, ne-am crescut copiii în valorile creştine. Cum adică eu îmi dau cu părerea dacă unul dintre copiii sau nepoţii dumneavoastră doreşte să opteze ca materie de Bacalaureat – Religia. (…)”

  • Tot atunci, el făcea referire și la tema “diversității”: “Cred în valorile europene, cred în dezvoltarea României accesând fondurile europene şi mai mult, implementând politicile europene în România, dar avem diversitatea noastră. Trebuie să ne apărăm unitatea prin diversitate. Mă bucur mult că încet-încet, la nivelul coaliţiei, am început să apărăm aceleaşi valori”.

10 comments
  1. Au fost rezolvate toate problemele educației românești!

    Lipsea promovarea celor cu o altă ,,orientare”
    (Studiile facute de aceste minorități recunosc că în lumea civilizată doar 5-7 %, se declară a fi așa.)
    Cu toate acestea restul de 95% trebuie mereu să se alinieze. Și să tacă. Pentru a nu cădea sub oprobriul public al propagandei mainstream media și zecilor de minuscule ONG uri care strident repetă că sunt victime. Fără probe desigur.

    În ceea ce privește ,, diversitatea” observați ipocrizia MEC, a politicienilor și a sindicatelor. Se poartă ca și cum până acum școala românească a fost una monocoloră, elitistă, unirasială.
    Clar nu a fost. Deci despre altă ,,diversitate” e vorba.
    Un cui a lui Pepelea de care să fie agățate mai târziu scârnaviile ideologice efemere. De orice fel. În numele libertinajului. La orice vârstă.

    Diluarea rolului educativ al școlii este evident. Procesul de învățământ nu mai e nici instructiv, nici educativ.
    Este un câmp tactic pentru noile ideologii și spațiu de acțiune pentru tot felul de ONG-uri obscure cu trecere la Minister.

    Chiar și părinții par vrăjiți de aceste cântece de sirenă neocomuniste:
    -stare de bine, egalitate, lupta pt. ,, pace “, protecție, inteligenţa emoțională, drepturi, premii de participare etc.

    Apoi urmează realitatea dură a vieții. Copilul obișnuit cu toate sloganurile sclipicioase enumerate mai sus intră rapid în depresie, se victimizează, nu pricepe de ce nu regăsește nicăieri toate acele promisiuni.

    Mulți clachează! Unii nu se mai recuperează niciodată!

    Dar despre asta nu avem voie să discutăm! E tabu!

    Profesorii livrează doar mesajele găunoase ale politicienilor și șefilor numiți politic , ascund adevarul de părinți sub cuvinte pompoase, apoi decontează toată această fățărnicie!

  2. Râde ciob de oală spartă. Dar unitatea în diversitate a acestor culte, care sunt toate contradictorii, monopolizante și exclusiviste, în esența lor, nu scandalizează pe niciunul dintre apostolii lor? Frățietatea contingentă, atât de suspectă, atât de mercantilă, în finalitatea ei, nu produce disonanțe cognitive? Care sunt rostul și costul compromisului lor? De ce este firesc să recunoști simultan autoritatea prea fericitului patriarh și a domnului muftiu, îndreptățirea lor de a acționa ca frați, dar nu este firesc să recunoști diversitatea altora? Adică unele diversități sunt bune, chiar dacă lucrează cu idoli falși (în baza evaluării lor reciproce), iar altele sunt rele? În vremea copilăriei mele, când tovarășii aveau monopolul inocenței, atât de revendicat astăzi, toți „sectanții” erau considerați non-oameni, demni de a fi salvați prin misionarismul creștin ortodox. Acum două iarni am participat la înmormântarea unui profesor adventist, iar satul întreg, majoritar ortodox, format din foștii săi elevi, a lipsit, stând ascund după garduri, de frica păcatului. Iar acum îi văd autocinstindu-se reciproc, validând diversitatea, tocmai pe soldații antidiversității. Cum vine asta?

  3. Ce treaba au diversitatea si orientarea sexuală cu legea educatiei? Trebuie orientați de profesori? Diversitatea oricum e acceptată de populatie, cand nu sunteti in stare sa faceti ceva concret pentru invatamant o dati cu diversitatea sa nu se observe ca sunteti incompetenți.

  4. Nu poți deveni gay sau bisexual prin educație. În același timp, astfel de subiecte strecurate în procesul de învățământ sunt riscante. În ciclul primar sau în cel gimnazial sunt chiar bizare de-a dreptul. Educația sexuală e altceva, și ar trebui implementată mai riguros începând cu clasele a 6-a sau a 7-a, prin introducerea unor teme în cadrul orelor de dirigenție, ore la care să fie invitați specialiști. Menționez că aceste ore ar trebui să se țină separat pentru fete și pentru băieți. Acum 1 an s-a ținut în școala mea o lecție de genul ăsta, la comun, și se pare că mai mult le-a dat idei și i-a încurajat să încerce, chiar dacă mesajul a fost cu totul altul. Un simplu control al grupurilor de whatsapp a scos la iveală dezastrul. Fetele le spuneau băieților să se spele data viitoare, iar băieții se plângeau de pozițiile incomode. Părinții au făcut imediat zid în fața subiectului, mai ales că multe scene s-au întâmplat prin grupurile sanitare ale școlii. După vreo 4 luni, două dintre fete au ridicat ștacheta agățând de pe Instagram băieți mai mari, din alte instituții de învățământ. Au fost prinși noaptea prin curți de grădinițe și biserici. De curând, o altă fată de 13 ani din același colectiv de elevi a mulțumit în toaleta școlii 5 băieți de clasa a 8-a, sub protecția pastilei de a doua zi pe care i-a cumpărat-o propria mamă. Toți copiii implicați sunt români (ca să nu se interpreteze că ar fi de etnie rromă).

  5. Sunt de acord cu eliminare legi diversității.,diversitatea si schimbarea de gen influențează cresterea armonioasă a copiilor ii schilodesc moral si psihic prin-trun comportament auto impus creierului ” luptându-se cu emoțiile,reflexele instinctele pe care le-au primit in mod natural la nasterea lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Din lipsă de educație, unii aleg repere toxice. Cei 500.000 de urmăritori ai ai lui Cumpănașu pe TikTok reprezintă o ușă închisă în nas și o ureche care nu a vrut să asculte” – Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor

Aparițiile lui Alexandru Cumpănașu în mediul online nu sunt o surpriză și nici numărul mare de fani pe care acesta îl are pe platforma TikTok, spune Rareș Voicu, președintele Consiliului…
Vezi articolul

Oana Moraru: Copiii care intră în grădinițe și clase primare cu probleme de atenție, vocabular sărac, logică dezorganizată, ies din școli și grădinițe tot cu probleme de atenție și de limbaj

“Cât progres se datorează creșterii și dezvoltării naturale? Cât progres vine odată cu programul educațional al școlii?”, scrie Oana Moraru, pedagog și fondator de școală privată, într-un text în care…
Vezi articolul