DOCUMENT Elevii vor putea fi mustrați de profesori în fața clasei, ca sancțiune, deși acum este interzis acest lucru. Modificările scrise de Ministerul Educației, pentru sancționarea elevilor, în proiectul de modificare a Statutului acestora

25.846 de vizualizări
meditații în perioada în care școlile au fost închise
Foto: Pexels.com
Elevii vor putea fi mustrați în fața clasei de cadrele didactice, potrivit ordinului ce modifică Statutul elevului, document obținut pe surse de Edupedu.ro. Statutul actual prevede că mustrarea elevilor în fața clasei sau în fața școlii este interzisă în orice context: „Sancționarea elevilor sub forma mustrării în fața colectivului clasei sau al școlii este interzisă în orice context”. Ordinul pentru modificarea și completarea Statutului elevului va fi discutat mâine în cadrul Comisiei de Dialog Social.

UPDATE Ordinul a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței de joi din cadrul Comisiei de Dialog Social.

  • Documentul consultat de Edupedu.ro este un document în lucru. Acesta poate suferi modificări până la publicarea în Monitorul Oficial.

Concret, ordinul ar urma să modifice alin. (6) de la art. 16 astfel: “Sancţionarea elevilor sub forma mustrării se poate face în faţa colectivului clasei“.

O altă noutate se referă la faptul că a fost introdusă sancțiunea ca elevii să fie mutați disciplinar la o altă unitate de învăţământ, care dispune de resursele necesare pentru remedierea situației disciplinare și școlare a elevului sancționat, în baza aprobării inspectoratului școlar.

La articolul 16, alineatul (4) se modifică și vor avea următorul cuprins, potrivit documentului consultat: „(4) Sancţiunile ce pot fi aplicate elevilor sunt:

  • a) observaţie individuală;
  • b) mustrare scrisă;
  • c) retragerea temporară sau definitivă a bursei de merit, a bursei sociale, a sprijinului financiar Bani de liceu, Bursa profesională;
  • d) mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeaşi unitate de învăţământ;
  • e) mutarea disciplinară la o altă unitate de învăţământ, care dispune de resursele necesare pentru remedierea situației disciplinare și școlare a elevului sancționat, în baza aprobării inspectoratului școlar, cu respectarea prevederilor Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar;
  • f) scăderea notei la purtare sub 6 cu declararea nepromovabilității anului de studiu respectiv.
  • g) preavizul de exmatriculare, în cazul elevilor din învățământul postliceal;
  • h) exmatriculare, în cazul elevilor din învățământul postliceal.

„(8) Sancţiunile prevăzute la alin. (4), lit. c-h, nu se pot aplica în învăţământul primar.

(9) Sancţiunea prevăzută la alin. (4), lit. g și h, nu se poate aplica în învăţământul obligatoriu”.

Dacă se înregistrează mai mult de 2 situații/an școlar în care este aplicabilă sancțiunea de a muta elevul la o clasă paralelă din aceeași școală, atunci se aplică sancțiunea de a muta elevul la o altă unitate de învățământ, se arată în ordinul citat mai sus.

Elevii care au 20 de absențe nejustificate la diferite discipline de studiu/modul ar putea fi mutați la o clasă paralelă, în aceeași școală. În aceeași situație sunt și cei care înregistrează 3 situații/an școlar în care este aplicabilă mustrarea scrisă.

Art. 20 alin. (1) – „Mutarea disciplinară la o clasă paralelă, în aceeaşi unitate de învăţământ, se aplică de către profesorul diriginte, pentru elevii care:

  • a) înregistrează 3 situații/an școlar,  în care este aplicabilă sancțiunea prevăzută la alin. (4) lit. b);
  •  b) absentează, nejustificat, mai mult de 20 ore la diferite discipline de studiu/modul.

(2) Sancțiunea se consemnează într-un document care se înmânează de către învăţător/institutor/profesorul pentru învăţământul primar/profesorul diriginte/director, sub semnătură, părintelui, tutorelui sau susţinătorului legal al elevului minor şi elevului, dacă acesta a împlinit 18 ani.

(3) Sancţiunea se consemnează în catalogul clasei şi în registrul matricol.

(4) Sancţiunea, însoţită de scăderea notei la purtare, se validează în consiliul profesoral, la propunerea consiliului clasei.”

În ordin mai apare că mutarea disciplinară la o altă unitate de învăţământ se aplică de către consiliul de administrație, pentru elevii din învățământul gimnazial, liceal și postliceal care absentează mai mult de 40 de ore la diferite discipline de studiu/an școlar. Regula s-ar aplica și pentru cei care înregistrează 2 situații/an școlar în care au fost mutați la o clasă paralelă.

Amintim că Edupedu.ro a scris încă din luna iulie că elevii nu mai pot fi exmatriculați, conform modificărilor incluse în noul Regulament de organizare a școlilor. – detalii aici

Ce se întâmplă cu elevii ai căror părinți refuză consilierea

Dacă părinții elevilor refuză consilierea, atunci elevii nu pot beneficia de ridicarea sancțiunilor aplicate pentru comiterea actelor de violență, după cum apare în document: „Elevii majori/minori, ai căror părinți refuză participarea la programe/ședințe de consiliere școlară/psihologică, nu pot beneficia de ridicarea sancţiunilor aplicate pentru comiterea actelor de violență/bullying”.

Ținuta vestimentară la școală, potrivit documentului

În textul ordinului apare că „ținuta vestimentară decentă şi adecvată sau lipsa elementelor de identificare nu poate reprezenta un motiv pentru refuzarea accesului în perimetrul şcolii”. Probabil, în formularea de mai sus s-a strecurat o greșeală de redactare.

Lipsa elementelor de identificare ar putea fi sancționată cu observație și mustrare scrisă.

La articolul 14, litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:

„c) de a avea un comportament civilizat şi de a se prezenta la şcoală într-o ţinută vestimentară decentă şi adecvată şi să poarte elemente de identificare în conformitate cu legislaţia în vigoare si cu regulamentele şi deciziile unităţii de învăţământ preuniversitar. Ţinuta vestimentară decentă şi adecvată sau lipsa elementelor de identificare nu poate reprezenta un motiv pentru refuzarea accesului în perimetrul şcolii, dar poate fi sancționată cu observație sau mustrare scrisă.”

Conform Regulamentului Cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ, elaborat și aprobat de ministerul Educației, pe baza căruia școlile își creează propriul regulament de ordine interioară, (n. red. ROFUIP), articolul 187, alin 2, “în unitățile de învățământ sunt interzise măsurile care pot limita accesul la educație al elevilor, cum ar fi, de exemplu, efectuarea de către aceștia a serviciului pe școală, interzicerea participării la cursuri sau sancționarea elevilor care nu poartă uniforma unității de învățământ sau altele asemenea”.

Pe 13 octombrie, Ligia Deca a declarat că „uniforma școlară poate fi o opțiune câtă vreme nu devine instrument de excluziune, nu putem impune copiilor, dacă familia nu își permite. Să fie asigurată pentru ca dreptul la educație să fie garantat”. – detalii aici

Citește și:
Expresia “Învățământul preuniversitar este centrat pe elev” dispare în proiectul de modificare a Statutului elevilor, iar articolul este reformulat / Drepturile elevilor, de la transportul gratuit la burse, actualizate în document

53 comments
  1. Bine lucrat! Profesorul nu poate sa se apere de copii obraznici daca il scuipa si el nu poate riposta sau sanctiona elevul ca profesorul altfel va fi aspru pedepsit ca si cum ar fi un pedofil intr-un parc! Pai la unii profesori le e frica sa vina in clasa sa nu urzeasca impotriva lor elevii si parintii lor. De asta e violenta in scoala si nu poti stopa ca drepturile copilului exagerate impuse de scandinavi pun la zid profesorii, si ca sa faci disciplina intr-o clasa trebuie sa il favorizezi si sa-l recompensezi pe batausul clasei sa faca el disciplina in clasa nu tu ca profesor, daca colegii lui ii stiu de frica batausului clasei, sa fie pe post de sergent cum era in armata un caporal analfabet pe vremea lui Ceausescu la infanterie cand stagiul militar obligatoriu era mai dur.
    Pentru drepturile profesorilor, ar trebui profesorii sa dea in judecata statul Suedez si statul Norvegian pentru legile in favoarea elevilor si in defavoarea profesorilor.
    Rusine Scandinavia!

  2. Și mai există pretenția ca noi, elevii, să rămânem în țară, aceeași țară condusă de toți înapoiați. Good job! Going back to communism.

  3. Mai ,,B” ai mult venin ,in ,,suflet “si minte La ce abordare ai cu elevii și părinții lor,cred că soluția pentru tine ar fi că toți să fie tratați precum evreii in al doilea război mondial,trist,foarte trist. Dar,am pentru tine un citat ,,Pentru a-i educa pe alții, trebuie mai întâi să ne educăm pe noi înșine”. N. V. Gogol

  4. Incredibil! Ne intoarcem la careu? Imi amintesc perioada claselor primare(prin ’90-’00), in care eram pusi in fata unui zid, cu cartea in mana, ca sa “repetam” poezia si sa o spunem perfect dupa pauza . Totul se intampla in recreatie ca sa vada toata scoala randul prostilor si sa fie siguri ca ne luam dauna emotionala. Ceilalti copii treceau si aruncau cu apa si cuvinte urate totul sub “supravegherea atenta” a profesorului de serviciu. Chiar vrem sa ne intoarcem acolo? ”
    Au fost folosite tactici comuniste pentru a incuraja comportamentul de turnator daca un coleg facea o gafa eram incurajati si rasplatiti sa param cine a facut gafa. Nu ne explicau niciodata de ce “prostia” pe care a facut-o colegul nostru era grava sau ce urmari are, ci doar se urmarea cine cedeaza si paraste mai repede.
    Sa nu uitam ca, in multe cazuri, profesorii nu sunt evaluati iar bullyingul poate porni si de la nivelul lor. O mustrare in fata clasei folosind cuvintele nepotrivite este punctul de start al bullyingului pentru elev. Sa recunoastem ca sunt cazuri in care profesorii nu au un limbaj adecvat in cazurile acestea. Parerea mea este: “daca semeni vant culegi furtuna”- nu poti privi copilul ca pe un dusman cu care trebuie sa te lupti in clasa. Pedagogic gandind lucrurile, stim clar: “copiii copiaza comportamente,gesturi,vorbe etc” daca in clasa este un haos total nu cred ca este doar vina copiilor ci si a profesorului care intretine genul acesta de atmosfera. Profesorul este adultul din clasa, “modelul” cat si cel care stabileste regulile in ora. Aici depinde de modul de abordare a lui fata de clasa, daca reuseste sa creeze o punte de comunicare si incredere cu copiii eu cred ca lucrurile vor merge mult mai bine.
    Nu cred ca sanctiunile sau uniforma scolara rezolva violenta si bullyingul in scoli.

    1. Foarte adevărat. Cei cărora le convine sa revenim la acele metode comuniste, sunt fix acei pedagogi fara nici un pic de empatie și care vad în copil cel mai mare dușman…

      1. Eu cred ca raportul profesor-elev nu trebuie “ajutat” de frica, bataie sau santaj” ci trebuie bazat pe respect, demnitate si corectitudine. Ne confruntam cu o rata mare a abandonului scolar iar prin masuri de genul acesta, nu facem decat sa crestem rata de abandon. Pot intelege frustrarile financiare ale profesorilor, dar atata timp cat exista o scoala a mediatiilor paralela, ba chiar de o lege de interzicere mediatiile cu profesorul de la clasa pot deduce ca aceste frustrari au fost “rezolvate” prin alte metode decat cele educative/legale. Pana am ajuns aici este clar ca au fost forme abuz si santaj ne-repaortate, ne-investigate si ne-rezolvate.Este simplu de observat ca exista un raport de putere al profesorului care nu preda in clasa ci doar la mediatii, sau care sanctioneaza in notare copii din clasa care nu fac mediatii cu el…sa nu ne facem ca nu stim toate aceste lucruri…deci daca vine vorba de educatie si moralitate cred ca este de lucru in amblele parti.

  5. Articolele acestea despre profesori, ca se face vorbire de salarii, de fisa postului, de regulamente, de conduita, de profesionalism (sau de lipsa lui), de relatia cu ”clientul nostru, stapanul nostru” (aka ”elevul” sau, mai nou, ”beneficiarul actului educativ”), pot cu usurinta sa se transforme intr-un studiu de caz psihologico-psihiatric doar daca stai sa citesti comentariile.
    In afara oanei, care e sufletul oricarei petreceri acasa la ea, la spitalul de veseli, se gaseste mereu un grup, mai mare sau mai mic, de ”parinti”. Si nu din orice specie, ci exact din specia aceea al carei habitat pare sa se extinda, astazi, la nesfarsit. Agramati (cititi ce scrie Nina), inculti, incoerenti si cu certe probleme psihosociale (cititi-o pe Luminita Gavriliuc), atotstiutori si autosuficienti (cititi-le pe Ioana si Nicoleta Ciobanu), cu totii isi dau cu parerea stiind mai bine decat oricine ce, cum, cand si unde trebuie sa faca scoala pentru mult iubitele ”vlastare”. Pe care le descarca, sarguincios, in fiecare dimineata, la poarta acesteia, avand pretentia ca ea, scoala, sa acopere si sa suplineasca ani intregi (in general 7) de lipsa de educatie.
    Si tocmai acum, cand, din cauza unor minti luminate campenesti, nu mai exista nicaieri, in nici un regulament, nici cea mai mica sanctiune posibila pentru eventualele deviatii comportamentale ale elevilor, parintii de mai sus vorbesc despre ”mustrari”. Dincolo de faptul ca le scapa, evident, sensul cuvantului, cu totii isi imagineaza cum salile de clasa se vor transforma in tribunale ale poporului, unde, sub privirea aschietoare si pumnul ridicat al zbirului-profesor, odrasla va fi infierata, cu manie proletara si ”mustrata”. Ceea ce, evident, va declansa crize de panica si lesin in vizuinele habitatului mai-sus mentionat si promisiuni de razbunare asupra ”clicii” profesorilor, pe care doar sobolanii ii intrec la cantitatea de scarba declansata poporului de parinti.
    Relaxati-va! Nici o mustrare din lume, parinteasca sau nu, nu va suplini ceea ce voi n-ati fost in stare sa insuflati copiilor, dar aveti pretentia ca altii sa o faca, pentru ca ”de aia il trimit la scoala”: bun simt, empatie, corectitudine, politete, intr-un cuvant acei celebri 7 ani.

    1. Domnule B sau doamna B, nu știu ce sunteți deoarece nu va place sa va declinati genul, se pare ca v-am nimerit. Probabil din cauza faptului ca faceți parte din categoria acelor “profesori” despre care făceam vorbire mai sus, va simțiți lezat/lezata? Îmi pare rău pentru dvs. Din cauza mustrarii în fata clasei de care ati avut parte in școală si fara ajutor de specialitate, ati ajuns la maturitate sa va manifestati asa si sa emiteti astfel de concluzii. Eu nu îmi doresc sa ajungă la fel copiii mei. Eu imi trimit copiii la scoala educati si cu bun simt dar se intorc tristi si scarbiti deoarece au parte de bullying din partea profesorilor si nu primesc nici un sprijin sau ajutor cand il solicita învățătorului sau profesorilor. Deci: Cine nu a fost in stare sa insufle ceva copiilor? Eu nu pot insufla rautate, lipsa de empatie, nesimtire, lipsa de afecțiune…etc. Mare lucru este pedagogia. Asa ca… multa sănătate și sa va educați dvs copiii asa, eu sper sa aibă parte de alt gen de profesori copiii mei. Ma înclin în fata profesorilor pe care i-am întâlnit în viata mea, atât la mine în școală cât și la copiii mei. Dar din păcate sunt putini la număr…

      1. @ciobanu
        Vedeti-va de treaba! N-ati nimerit nimic. Sunteti departe de realitate.Si incercati sa fiti mai coerenta. Altfel cine va citeste ar putea intelege ca avand profesori putini si scoala v-a fost putina, nu?
        PS. Ne putem declina numele/ identitatea. Genul se deduce ulterior.

  6. Ajunge doar sa ia bătaie un profesor doi care a mustrat pe cine trebuie și nu o sa mai aibă curaj vre-un profesor sa -și permită măgăria asta .Știrile vor fi pline de profesori bătuți.

  7. Stimabililor,
    Este foarte grav ceea ce se întâmplă cu copii noștri,aceasta libertate prost înțeleasă de unii nasc violente în rândul celor mici,minori care nu înțeleg ceea ce se întâmplă cu ei,educația se face împreună parinti-profesori-copii .Nu putem cere scolii sa facă în locul nostru ceea ce este bine și corect pentru copii noștri.
    Educația începe din familie,implicare,dăruire apoi pretenții. Nu doar pretenții și cam atât.

    1. Sunt Părinte și pun o întrebare
      Ce facem in situația când copiii noștri sunt bătuți de un copil debil ???
      mă iau de el ???
      mă iau de mă-sa ???
      mă iau de director ???

      p.s. extremele sunt periculoase

      Stalin a fost bătut de mă-sa degeaba și fără motiv și a ajuns un dement

      Brevik a fost crescut în puf și fără reproșuri , și a executat 70 de tineri

      NO , acum să vă văd

      să vedem ce profesor acceptă ca un mucos de 12 ani să -l scuipe

      o să aduceți profesori din Pakistan.

  8. >> Statul elevului
    Nu ma astept ca niste incompetenti sa produca ceva care sa aiba efect. Ce este scris acolo este produs de o minte ignoranta si superficiala.

    Lipsesc multe detalii legate de sanctiuni. De ex. adaptatea la varsta copilului, la mediu si cultura. Lipsesc proceduri clare.
    Ar trebui sa scrie undeva ca sunt interzise pedepse corporale, limbajul neadecvat sau pedepsele colective.

    In multe situatii scoala singura nu poate face fata singura. Trebuie implicate si alte servicii (esuate si astea), gen Protectia Copilului, Politia, Justitie etc.

    Mutatea in alta clasa, supendarea temporara, eliminarea din scoala sunt masuri justificate de respectarea drepturilor celorlalti (colegi si profi). In tarile civilizate excluderea se face in unele cazuri nu numai din scoala actuala, ci si din cele din imediata apropiere.

    Multi profi se plang de indisciplina elevilor. Pe de o parte nu au pregatire sa faca un management al clasei pentru cazurile mai simple, pe de alta parte incompetentii de la minister nu par sa inteleaga ca este nevoie de o reforma bine gandita si eficienta in acest domeniu.

  9. cand un elev face probleme la ora deranjează ora este adevarat ca acel prof nu isi poate predă lecția si nici ceilalti elevi nu vor fi atenti .Clar.sa se procedeze in felul urmator …domnul diriginte poate face reclamație. referat acelui copil catre director.si la 3 referate afară din sc.cred ca este cel mai indicat .

    1. Pe bune? Ai sustine ideea asta si pentru copiii tai? Te-ai gandit ca poate acei copii care deranjeaza ora au tot felul de probleme acasa? Poate sunt batuti, poate sunt flamanzi la scoala? Poate au tulburari de atentie? Un psiholog sa nu angajam doamne fereste, la 3 referate afara din scoala, fara sa verificam ce si cum. Dar daca profesorul nu suporta elevul si are ceva cu el? Nu investigam nimic? Dar daca e vorba de scolile de “elita” care “elimina” elevii care nu invata bine prin diverse metode ca sa nu isi strice rating-ul?

      1. Ce dreptate aveti am un baiat de 14 ani care sufere de ADHD si mai face rele pe la scoala ia facut diriginta o gramada de referate si ia pus 4 la purtare se comporta asa din cauza din cauza ca sufera de ADHD si nu stiu ce sa mai fac ma simt neputinciosa .

  10. Buna s! Trebuie să luați în calcul de ce elevi nu vin la scoala cu drag sa învețe din placere. Asa cum se procedează în alte țări. La noi totii copii sunt obosiți si urăște scoala de ce oare asa.noi părinții facem lectii cu ei .Pt ca de la sc nu vin totii cu lecția înțeleasă.se predă mult fara a înțelege copii nimic .si noi părinte copil devenim dușmani din cauza notelor testelor .V-ati gandit sa faceti test psihologic profesorilor cum predă de ce elevii nu au plăcerea de-a merge cu drag la sc.Nu zic de totii profi ca sunt asa .Dar trebuie verificați.pt ca unul cu trecerea anilor devine cu probleme de auz.de comunicare etc.multumesc .

  11. Sunteți dezastrosi cu legile voastre de doi bani ,daca un cadru didactic dojeneste și ceartă un elev nu sună a bulyng din partea cadrului didactic și după alimentat builyngul și de către colegii elevului mustrat ,unde mai este interesul copilului ,eu că părinte daca îl mustrez pe copil pe stradă dau exemplu cineva ma reclama la DGASPC cu filmarea etc sunt trasă la răspundere pentru agresiune verbală ,copii suferă enorm cand sunt umiliți in fața altor copii ,nu vă este deajuns cate cazuri de suicid s-au întâmplat la copii ,sunt copii cu o sensibilitate maximă acei copii cu siguranță nu pot face față presiunilor din partea cadrelor la școală in fata colegilor, sunt en exemple in care profesori au întreținut relații sexuale cu eleve, profesoare cu elevi ,cadre care lovesc copii ,cazul profesoarei care sa prezentat cu pistolul la școala ,învățătoare beată la școală și toți acestia profesează nestingheriți ce exemple pot lua copii noștri de la asemenea cadre din unitățile de învățământ? aplicați legea sancțiunilor acolo unde există corupție, nu la copii noștri care inevitabil comit greșeli nu sunt dezvoltați mental precum un adult deși și adulți greșesc și comit infracțiuni rușine nu știți cum să mai expuneti teroare în sufletul copiilor.Rusine!

  12. Mustrarea implica un elev sau mai multi elevi depinde de situatie .In timp ce elevii lucreaza in clasa, copilul poate sa fie chemat la catedra cu caietul ,profesorul se uita la caiet si atrage atentia copilului.simplu ,elegant si frumos !Sunt momente cand poti folosi pluralul si poti sa atragi atentia clasei cu un limbaj adecvat!Copilului trebuie sa ii spui ca ii dezaprobi limbajul sau atitudinea dar nu pe el ca OM!Dar cata vocatie ,atata intelegere ,compasiune si mai ales toleranta !Si probabil ca farmecul unei ore este sa mai si zambesti !Vreau pentru copilul meu un profesor care sa zambeasc!Ar putea fi un titlul de campanie !Un profesor!Un zambet !Tot ce e prost in Romania este asociat cu comunismul dar l am inlocuit cu lipsa celor sapte ani de acasa si cu lipsa de timp pentru educatie !Sa ne facem timp sa citim povesti !

  13. păi și ce facem cu profesorii care nu pot suferi unii copii,că sunt destule cazuri… se va transforma in umilire,jignire,ca mai sunt și profesori care au un comportament de maidan,să fim seriosi!!!

    1. Perfect adevarat, și fetița mea care este un înger de fata cu note f bune, o umilesc unii profesori in fata clasei absolut fără motiv doar pt ca efectiv trebuie sa se lege de cineva din clasa sa para rai in fata tuturor.. bullyingul de la profesori începe, imi pare rău dar sunt de o calitate umană îndoielnică unii profesori efectiv.. eu nu mai suport sa vina fata acasă plângând ca iar a umilit o o profesoara frustrata degeaba când fata învață de rupe si e extrem de cuminte. Ar trebui o lege si împotriva acestui fenomen nu încurajat bullyngul din partea profesorilor.

  14. Citesti comentariile si iti dai seama ce buba uriasa e Educatia! Majoritatea profesorilor sunt niste frustrati analfabeti care viseaza noaptea cum o sa il certe pe Gigel in fata clasei, in loc sa isi dea pe bune interesul sa se adapteze unor forme de predare care sa acapareze interesul copiilor si sa fie astfel asculti din respect, nu de frica. Nu exista clica de care sa imi fie mai tare sila decat cea a marilor “dascali” cu iz de Dumnezei!

  15. Anul trecut pentru ca un elev sa ramana repetent din media la purtare trebuia sa aiba in total (pe ambele semestre) peste 80 de absente (se scadea 1 punct la peste 10 absente, pe fiecare semestru!).
    Anul acesta cineva a facut un copy-paste cu o mare durere in cot si a zis ca anul scolar este acelasi lucru cu semestru, deci la peste 40 de absente pe tot anul elevul ramane repetent din media la purtare!
    Ministerul copy-paste!

    1. Alea sunt absente nemotivate, făcute fie din chiul, fie pentru că inca mai exista profesori care noteaza absența elevilor prezenti (de jegosi ce sunt). Chiulangii și-o cauta si ar trebui să și-o găsească (consecința propriilor alegeri), iar profesorii nesimtiti ar trebui sa se ia de mana cu chiulangii si sa plece.

      1. In statutul anterior al elevului, tot pentru ABSENTE NEMOTIVATE se scadea media la purtare, trebuiau sa aiba 40 pe fiecare semestru ca sa ajunga la media 6 generala. 80 in total. Stati prost cu adunarea?
        Va aparati stapanii sau sunteti unul din autorii copy-paste?

  16. Doamna, dojana ca sancțiune, este un act intre doua persoane. Altfel reprezinta BATJOCURA. Chiar este o masura comunista pentru ca doar atunci, din pacate si in prezent in mintea unora dintre noi, reprezenta o sanctiune de mare bravura. Nici nu stiti ce este in sufletul unui copil ”dojenit” in acest mod, cand ”doamna invatatoare” iese din clasa si ramane sub tirada umilintelor colegilor care au prins curaj DIN CAUZA ”doamnei”. A trecut copilul dumneavoastra prin asa ceva? Sunt curioasa, daca da, cum ati explicat gestul? Pentru ca eu nu am stiut cum sa explic iar copilul a prins ura fata de ”doamna ” si fata de scoala.

    1. Sigur, doamnă Ciobanu, am doi copii cărora în anul premergător înscrierii la școală le-am repetat în fiecare zi că în timpul orelor nu au voie să se ridice din bancă, să vorbească neîntrebat, să facă altceva decât i se cere, să ia un obiect al altcuiva fără să ceară permisiunea și lista poate continua. Nu înseamnă că totul a mers strună, dar când au fost certați de doamna învățătoare au știut unde au greșit. În ceea ce privește afirmația că mustrarea este un act între două persoane, altfel se numește batjocură, mă obligați să vă sugerez consultarea DEX-ului online pentru a vă lămuri cu privire la sensul exact al termenului. Pe de altă parte, o problemă a replicii dumneavoastră este aplicarea standardului dublu. Cu alte cuvinte, mustrarea în fața clasei lezează încrederea copilului deoarece este publică, însă ignorați faptul că un comportament neadecvat nu se manifestă în privat și doar împotriva unui singur coleg sau a unei reguli de conduită, ci în fața tuturor celor prezenți, ceea ce, în umila mea opinie, justifică mustrarea în fața clasei pentru a fi clar pentru toți elevii că abaterile nu sunt nici tolerate, nici trecute cu vederea. De ce? Am avut ghinionul anul trecut să asist la o scenă în care un elev de clasa a V-a simula acte de alcov la adresa unei colege. Imaginați-vă că sunteți mama fetei (batjocorită în adevăratul sens al cuvântului) sau al oricărui elev martor la scenă. Mai credeți că este de ajuns să fie purtată doar o discuție între părțile implicate însoțite de părinți? Ce facem cu restul? Nu le mai putem acoperi ochii și urechile, faptul fiind consumat. Mai mult, iese din discuție mustrarea în plenul clasei pentru că este mai important să nu lezăm demnitatea agresorului și a părintelui care evident nu l-a educat îndeajuns. Ceilalți elevi n-au decât să tragă ce concluzii vor căci colegul nu pare să fi pățit mare lucru câtă vreme doamna nu i-a zis nimic. Ce să mai spun de comportamentul din timpul orelor de curs, rod al educației moderne: ridicatul din bancă pentru a merge la toaletă, la coșul de gunoi sau la un alt coleg pentru a-l întreba sau a împrumuta ceva, vorbitul între ei ca și cum ar fi în pauză, jucatul pe telefon și enumerarea ar putea continua. Cu educația comunistă nu îndrăzneam să fac așa ceva, iar profesorii își predau în liniște lecțiile, nu erau obligați să ridice tonul să acopere harmalaia din clasă sau să facă apel din cinci în cinci minute la bunul simț inexistent al elevilor, pierzând timp important din predare sau evaluare. Comparând cele două stări de lucruri este clar care sistem dă rezultate mai bune. Mai gândiți-vă când militați cu atât aplomb pentru protejarea sensibilității celui care încalcă regulile că într-o bună zi obiectul unei astfel de încălcări poate fi chiar copilul dumneavoastră. Ca mamă, nu ca profesor consider că observația trebuie făcută neîntârziat altfel își pierde din eficacitate și că abaterile trebuie tratate la fel, fie că sunt mai ușoare sau mai grave pentru că elevii nu vor înțelege de ce unii sunt mustrați și alții nu. Eu nu mi-am tratat băieții ca pe vase de cristal, de teamă că nu vor învăța să fie autonomi și să-și asume responsabilități. Dacă au căpătat sau nu ură pe școală n-am de unde să știu pentru că una din reguli a fost doamna are dreptate, faci ce-ți zice doamna și le-am subliniat că școala nu este o opțiune. Nu pot să cred că nu ați trecut prin școală ca noi ceilalți și nu ați fost nevoită să faceți față unor situații incomode. Școala maturizează copilul, îl învață să se adapteze la variabilele pe care conviețuirea într-o comunitate cu indivizi de toate felurile le presupune. Niciun dascăl cu scaun la cap nu va permite desfășurarea de acte reprobabile sub ochii săi, însă într-o bună zi veți primi ceea ce ați semănat: personal didactic indiferent, dacă ni se periclitează locul de muncă. Ce ne dorim noi este disciplină pentru desfășurarea civilizată a orelor, și să nu facem noi acest lucru pentru că este în principal treaba părinților. Disciplina se menține cu reguli și autoritate, altminteri copilul va fi ca o corabie fără busolă, iar școala o glumă de prost gust. Îmi aduc aminte de o frază celebră:”Somnul rațiunii naște monștri”. Ce naște somnul educației? Diletantism și impostură căci vom avea absolvenți cu o brumă de carte, dar eventual cu calificative notabile pentru a nu căpăta ură pe școală și pentru a ne lăfăi în iluzia unei educații alese.

      1. Doamna ….am trecut fix prin același sistem ca dvs. Dacă dvs considerați ca trasul de par, dat castane în cap de răsună în toată clasa, lovitul palmelor cu un arătător de lemn de 1 m și gros cât degetul unui om matur, invective gen – proasta dracului, idiotul matii, progenituri inutile etc, și regina “educatiei”, mustrarea în fata clasei pana când copiii care asista încep sa rada pana când simți ca intri de tot în pământ, reprezinta marea calitate a unui pedagog, înseamnă că dvs ori nu ați trecut pe la școală, ori ati făcut școală la curți împărătești, ori nu prea ati fost pe la școala copiilor, ori copiii nu v-au povestit pt ca văzând asemenea acceptare din partea dvs…ce rost mai avea… Ce sa mai zic…lăsați asa…

  17. Puneți accent pe scăderea încrederii în sine în cazul mustrării, dar pierdeți din vedere utilitatea ei. Nu știu cum se poate face educație fără a atrage atenția elevului asupra greșelilor și comportamentului neadecvat. Nu este o măsură comunistă, ci o modalitate de a corecta. S-a ajuns în situația în care profesorul nu mai are nicio autoritate, iar elevul nu mai poate fi deranjat în niciun fel. Ce deduce el de aici? Că ceea ce face este permis atâta timp cât nu există nici măcar dojana ca sancțiune. Sentimentul de rușine este util și el, pentru că îl învață pe elev să ocolească situațiile care l-au adus în fața clasei. Domnilor părinți, nu uitați proverbul “cine fură azi un ou fură mâine un bou”. Un comportament neadecvat nesancționat are toate premisele de a se agrava și a scăpa de sub controlul nu numai al profesorilor, ci și al dumneavoastră.

    1. Dacă așa ceva chiar se va întâmpla nu va mai fii nevoie sa îmi pun întrebarea ,,de ce copilul meu urăște școală ,de ce are depresie ,de ce a încercat să se arunce in fata unei mașini”

    2. As vrea sa va rog sa incercati sa judecati lucrurile in conditiile anului 2022 in care ne aflam. Poate mai lasam proverbele inventate acum 100 de ani si incercam sa gasim solutii pentru secolul asta. Profesorii au foarte multe metode de corectie, nu e chiar asa cum spuneti, ca si acum ii mustreaza, nu in fata clasei, dar de fata cu toti colegii lor. Le pun note aiurea pentru indisciplina nu pentru ce au invatat daca se enerveaza. Ii fac prosti si incompetenti la ora, ii dau afara, le pun absente daca deranjeaza ora. Adica nu inteleg de ce sarim tot timpul sa ajutam adultii cu catalog si ascendent asupra elevilor? De ce nu facem reguli sa ajutam sa evolueze copiii? Mai multi psihologi in scoli, conditii mai bune, profesori mai pregatiti (nu spun ca nu exista, ci ca ar trebui sa cautam mai multi). Comportamentul asta neadegvat despre care spuneti va scapa de sub control pentru ca nimanui nu ii pasa de elev. Doar sa nu cumva sa fie adultii (care au experienta, discernamant si metode de persuasiune) sa faca ceva eforturi.

    3. Mustrarea trebuie sa se facă in privat și numai in privat dacă este cazul, nu in clasa sa fie clar.. nu e normala umilirea unui copil care pana la urma e firesc sa greșească pt ca e copil însă consecințele umilirii lui publice rămân ca și traume pe viitor și devine un copil timorat și supus bullyngului colegilor pe mai departe.

  18. As dori sa știu care este scopul mustrarii elevului în fata clasei? Ce se doreste a obține prin aceasta sancțiune?

  19. Asta înseamnă ca elevul să își piardă încrederea în el și nu va mai da rezultate la școală. Aceasta este o măsură comunistă. Niciun profesor nu are dreptul să facă așa ceva. Sper ca părinții să nu accepte această mizerie ordinară. Profesorii trebuie să educe copiii, nu să îi umilească și mai mult. Dar cum unii profesori sunt depășiți și cu idei învechite și preconcepute, de acum 100 de ani, nu mă miră că se vor bucura de această măsură mizerabilă

        1. Ce tot aruncați asupra copiilor ,dar en cazuri întâmplate în care profesorii au violat eleve ,au întreținut relații sexuale, profesoare care au întreținut relații sexuale cu elevi, învățătoare beată la școală, profesoară cu pistolul la școala despre ce vorbești stimată doamna pe ce lume trăiești toate cauzele cauzate de infracțiuni ale cadrelor didactice și profesează în prezent ce exemple pot avea față de elevii și de copii noștri.

        2. Sigur, doamnă, am doi copii, cărora în anul premergător înscrierii la școală le-am repetat în fiecare zi: nu ai voie să te ridici în oră, nu ai voie să vorbești neîntrebat, nu ai voie să te bați cu colegii, nu ai voie să iei vreun lucru de la altcineva fără să întrebi, nu ai voie să îi răspunzi obraznic doamnei învățătoare și lista continuă. Chiar și așa tot au mai greșit, dar, chiar dacă au fost certați, știau că au partea lor de vină, iar eu nu le-am ținut isonul. Când spuneți, însă, că dojana este doar între două persoane altfel reprezintă batjocură, mă obligați să vă trimit la DEX online pentru a face o consultare a termenului. De asemenea mai greșiți și prin aplicarea dublului standard. Cu alte cuvinte, folosiți o măsură pentru comportamentul necorespunzător al copilului și altă măsură pentru cel al profesorului. De dragul egalității de tratament vă atrag atenția că un comportament neadecvat al unui elev nu este direcționat doar către un alt coleg, ci prin exemplul negativ pe care îl reprezintă și pentru că este public influențează pe toți cei prezenți, ceea ce, în umila mea opinie, face mustrarea în plenul clasei legitimă. De ce? Pentru că și ceilalți trebuie să înțeleagă că așa ceva nu este permis. Se cheamă educație, dragă doamnă. Am avut ghinionul să fiu martoră la gestul cu conotații de alcov al unui elev de clasa a 5-a față de o colegă a sa în plenul clasei și asta pentru că am intrat înainte de a se suna. Imaginați-vă că sunteți mama fetei în discuție obiect al comportamentului eufemistic spus neadecvat. Apoi imaginați-vă că sunteți mama oricărui alt elev sau a oricărei alte eleve. Ce vă așteptați să facă profesorul martor la așa ceva? Să tacă, să nu ia atitudine pe loc. Chiar vi se pare de ajuns să cheme părinții implicați pentru o discuție între părți? Cum rămâne cu restul elevilor care au asistat la scenă? Nu le mai putem acoperi ochii și urechile; faptul a fost consumat. A! Trebuie să protejăm demnitatea elevului agresor și a părintelui care nu l-a educat. Și cum rămâne cu batjocura (cuvânt folosit de data aceasta în înțelesul său de dicționar) la care a fost supusă copila? Între mustrare publică binemeritată și batjocură este, stimată doamnă, o diferență de la cer la pământ, iar educația a însemnat din totdeauna reguli de urmat a căror încălcare trebuie sancționată. Nu este un lucru negativ ca întreaga clasă să știe că un comportament necorespunzător unei instituții de învățământ nu va fi ignorat și nici tolerat. Am trecut și eu prin școala comunistă de care vorbiți, însă, ce văd ca profesor acum era de neconceput când eram pe băncile ei: elevi care îndrăznesc să negocieze note, ies din oră să se ducă la toaletă parcă ar fi în pauză, se joacă pe telefoane în oră și nu numai. Acestea sunt doar câteva exemple ce demonstrează efectele educației moderne pentru care cu atâta aplomb militați, și argumente în favoarea celei comuniste, pentru că vă garantez că noi cei educați în mai sus menționatul sistem nu mișcam în front și nici nu aveam curajul să discutăm în oră sau să ne ridicăm din bancă și să ne plimbăm prin clasă în timp ce profesorul preda cum se întâmplă astăzi. Aici se ajunge când știrbim autoritatea dascălilor. Cocoloșirea excesivă a copilului îl poate duce la concluzia că are dreptul să facă ce vrea, că este centrul universului. Școala este primul loc unde învață că nu așa stau lucrurile, că o colectivitate este o mostră de viață reală cu bune și cu rele. Noi încercăm să mediem situațiile conflictuale, însă când dați curs doar emoțiilor ar trebui să vă gândiți că într-o bună zi poate fi copilul dvs. cel în postură de victimă și nu vă mai puteți plânge de lipsa de atitudine a dascălului comunist căruia i-ați băgat pumnul în gură cu comentarii denigratoare, judecându-l doar după reacția și spusele copilului pe care deja l-ați obișnuit să fie compătimit la fiecare lacrimă. Nu uitați că majoritatea în învățământ suntem femei și mame în același și când suntem martore la situații cum a fost exemplul de mai sus reacțiile sunt instinctuale, intervenim, dojenim pentru că ne gândim la copiii noștri.
          Somnul rațiunii naște monștri, somnul educației naște diletantism și impostură (pentru dubii privind folosirea vreunui cuvânt consultați cum am recomandat mai sus DEX online. E la un click distanță.)

          1. Stimata doamna Nicol, nici daca ma straduiam nu eram in stare sa spun atat de bine lucrurilor pe nume cum ati facut-o dumneavoastra. Sunt de acord cu tot ceea ce ati scris. Respect!

          2. Foarte bine argumentat!!!!
            Aveți dreptate!
            Adăugați va rog, elevi care se cearta cu profesorii. Elevi cărora nu le pasa de note. Elevi care pana la sfârșitul anului școlar nu au medie la purtare. Acest lucru e dăunător. Ar fi trebuit purtarea sa fie încheiată semestrial.

        3. Nu. Pentru ca profesorii sunt ADULTI. Se pot descurca intr-o multitudine de situatii. Emotional sunt destul de evoluati spre deosebire de copii.

      1. Aviz ” Nicoleta Ciobanu” , “Oana” … as tinde sa cred ca nu prea stiti ce insemna scoala in comunism. Dupa mintile voastre luminate un elev are dreptul sa FACA ORICE la, în scoala iar pentru aceste lucruri sa fie lasat in pace ( isi pierde stima de sine), cel mult sa fie recompensat cu cu o nota peste 9 ca sa nu intre in depresie pentru prostiile sau tâmpeniile pe care le face. Asa minte creața aveti … asa elevi. Ne miram de ce am ajuns unde am ajuns.

        1. Aviz”Teo domnule” sau ” Teo doamna” , după cum jigniți gratuit, îmi dau seama ce minte creata aveți…. Profesorul este adult din câte știu eu….și are mai multa minte…dar un elev este un copil la început de drum în viata. Iar profesorul TB sa ii călăuzească drumul și sa îl învețe, nu sa îl mustre și sa ii înăbușe stima de sine. Ați priceput acum? Sănătate sa aveți, ca minte….avem toți.. Ca sa ma cobor la nivelul dvs de agresivitate verbal exprimata în scris

    1. profesorii trebuie sa le predea elevilor materia. părintele ar fi trebuit sa îl educe pana la momentul când vine la școală puișorul. știți, cei 7 ani de acasă… sau or fi si ăștia comuniști? când nu va convine ceva, e comunist.

      1. Doamna profesor, în general unii dintre colegii dumneavoastră simt nevoia sa mustre copiii în fata clasei din cauza faptului ca nu înțeleg materia sau pentru ca nu au făcut corect tema. Acest tip de mustrare este comunista. Ar putea sa își ridice un semn de întrebare profesorul și sa vadă de ce copilul nu a înțeles lecția sau de ce nu a făcut corect tema astfel 8ncat sa nu mai fie nevoie sa apeleze la mustrare. Oare ar fi o problema la profesor….? Mustrarea în fata clasei din cauza faptului ca elevul nu este disciplinat, credeți-mă ca nu creează vreun “disconfort” în mintea copilului, dar chiar și asa un bun pedagog nu trebuie sa apeleze la mustrare în fata clasei ci ar putea urgent sa comunice cu părinții. Dar…din păcate…unii profesori vad intr-un copil un mic tiran pe care il urmaresc pentru a-l sanctiona in loc sa vadă un mic vlăstar la radacina caruia sa puna cu bucurie câte o caramida pentru o educatie buna.

        1. Deși s-ar putea să fi dublat comentariul de azi dimineață cu unul în aceeași notă, îndrăznesc să vă spun că și neînțelegerea materiei are de cele mai multe ori ca sursă indisciplina pentru că, din proprie experiență, o clasă zgomotoasă împiedică transmiterea eficientă a oricărui mesaj și duce la repetarea de mai multe ori al aceluiași lucru nu neapărat cu succes. Noi avem o programă școlară de parcurs, nu este posibil să repetăm fiecărui copil în parte ce nu a înțeles, nu din rea voință, ci din lipsă de timp. Gândiți-vă că regula este un învățător la minim 25 de copii. Am auzit părinți care s-au plâns că nu au timp de ei. Știți care a fost replica mea? Felicitările mele, dumneavoastră nu aveți timp doi părinți, la un copil, dar am de ajuns eu, un profesor la 25 în 50 de minute. O clasă de elevi disciplinați de acasă va permite și o înțelegere mai bună a explicațiilor și o urmărire mai eficientă de către învățator / profesor a absorbției informației. După cum vedeți este un cerc vicios, iar lucrul doar la școală nu este de ajuns. O lacună în materie duce la altele mai grave mai târziu. Noi profesorii punem baza, dar dacă părinții nu urmează aceeași direcție, rezultatele nu vor fi cele scontate. Mai mult dumneavoastră plecați de la premisa că fiul/fiica este deținătorul / deținătoarea adevărului absolut, dar nu ați asistat la scenă, nu știți ce a făcut copilul la clasă, cât de atent a fost la oră, însă vă garantez că nu veți avea niciodată tabloul complet al evenimentelor căci instinctul de conservare îl va face să nu spună tot, să nu-și asume partea sa de vină (mai ales dacă știe din capul locului că mama este de partea sa). Nu uitați că nu degeaba copilul este considerat lipsit de discernământ. Nu susțin prin aceasta că totul este minciună, ci că trebuie să cerneți ce vă spune și să vă aduceți aminte de câte ori, elevă fiind, v-ați asumat responsabilitatea în fața mamei dumneavoastră pentru situații școlare problematice. Să nu credeți că este din alt aluat copilul dumneavoastră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO și FOTO „Vive la Roumanie, vive la France!” – uimirea unei eleve olimpice când vede condițiile deplorabile de cazare și masă pentru cel puțin jumătate din loturile de la Olimpiada Națională de Limba Franceză, organizată la Craiova. Băi și toalete cu probleme, apă caldă cu porția „doar după mai multe telefoane la inspectorat”, camere murdare

Între 18 și 22 aprilie, orașul Craiova a fost gazda Olimpiadei Naționale de Limba Franceză, reunind elevi olimpici din toate județele cu excepția Covasnei și Harghitei, potrivit informațiilor de pe…
Vezi articolul

Veniturile făcute în străinătate ar putea fi luate în calculul indemnizației pentru creșterea copilului, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență aflat pe ordinea de zi a ședinței de Guvern. Modificarea s-ar aplica din 1 ianuarie 2023

Veniturile realizate în străinătate ar putea fi luate în calculul pentru indemnizația de creștere a copilului, după cum apare într-un proiect de Ordonanță de Urgență aflat pe ordinea de zi…
Vezi articolul

Comisarul european pe Educație, poză fără Andronescu de la Reuniunea miniștrilor la București, după ce aceasta i-a lăsat să aștepte în picioare la poza finală

Comisarul european pentru Educație a publicat pe Twitter o fotografie de la reuniunea miniștrilor educației organizată la București, în care oficialii o așteaptă pe Ecaterina Andronescu. Potrivit surselor Edupedu.ro, ministrul…
Vezi articolul

Pentru prima dată ministrul Educației, Ligia Deca, apelează public la cercetătorii de la Unitatea de Cercetare în Educație, pentru o analiză calitativă și cantitativă, ca să vadă „de ce nu se înscriu unii elevi de clasa a VIII-a la Evaluarea Națională” și liceenii la Bacalaureat

Apelul public la specialiștii din actuala Unitate de Cercetare în Educație, fostul Institut de Științe ale Educației, făcut în premieră de ministrul Ligia Deca, de la preluarea mandatului, din octormbrie…
Vezi articolul