DOCUMENT Există riscul ca profesorilor să li se plătească banii de concediu după începerea anului școlar 2021-2022, susțin sindicatele din preuniversitar într-o plângere oficială

14.012 vizualizări
Simion Hăncescu și Marius Nistor / Foto: FSLI/ISMB
Există riscul ca profesorilor să li se plătească banii de concediu după începerea anului școlar 2021-2022, susțin cele două federații sindicatele din preuniversitar într-o plângere oficială depusă la Ministerul Muncii, obținută de Edupedu.ro. Reacția acestora vine după ce au fost modificate regulile pentru concediile de odihnă ale cadrelor didactice în plină perioadă de vacanță.

Sindicatele FSLI și FSE Spiru Haret au depus la Ministerul Muncii pe 14.07.2021 o adresă prin care reclamă ordinul ministrului Educației nr. 4050 din 29.06.2021. Reprezentanții profesorilor susțin că prevederile încalcă Codul Muncii, Legea 31/2020. Adresa este semnată de Simion Hăncescu și Marius Nistor, președinții celor două federații sindicale.

În plângere este trecut și articolul prin care indemnizația de concediu nu se mai acordă cu 5 zile înaintea plecării în vacanță, ci doar după o cerere făcută cu 30 de zile înainte.

Este vorba despre Art. 8, alineatul 3. Sindicatele susțin că dispozițiile încalcă articolul 150, alineatul trei din Codul Muncii „care instituie obligația angajatorului de a acorda indemnizație de concediu cu cinci zile înainte de începerea acestuia și care nu condiționează acordarea dreptului respectiv depunerea unei cereri de către angajat. Mai mult, având în vedere data intrării în vigoare a acestor norme metodologice (după începerea vacanțe școlare și a intrat în concediu de odihnă salariaților cărora le sunt aplicabile normele), nu este instituită vreo normă derogatorie pentru anul școlar în curs. Nu trebuie uitat că cele mai multe cadre didactice sunt deja în concediu de odihnă, astfel că acest alineat este inaplicabil. Totodată, există riscul ca, în raport cu aceste prevederi, cadrelor didactice să li se plătească indemnizația de concediu după începerea anului școlar 2021 – 2022, situație de neacceptat”.

Reprezentanții sindicatelor spun că punctul lor de vedere a fost ignorat la comisiile de dialog social și cer acum părerea Ministerului muncii pe aceste prevederi.

Foto: Simion Hăncescu, FSLI și Marius Nistor, FSE Spiru Haret


10 comments
  1. Alte preocupări nu au acesti politicieni. Zero viziune, zero înțelegere, zero implicare pentru bunul mers al lucrurilor. Singura lor grija este cum sa faca sa mai ciupeasca niste bani de la profesori prin tot felul de găselnițe, scuze si motive.

  2. Acest nou ordin de ministru, de acum cateva zile, nu poate avea efecte retroactive.
    Cum majoritatea cadrelor didactice au intrat in concediu incepand cu 1 iulie, inainte de aparitia acestui ordin, concediul trebuie platit pe baza prevederilor Codului Muncii si a Metodologiei in vigoare inainte de aparitia acestui ordin. Altfel, cine decide sa nu plateasca in baza legislatiei in vigoare la momentul intrarii pin concediu poate intra si sub incidenta abuzului in serviciu.
    Aparitia acestor ordine prin care se incearca tot felul de artificii , inclusiv acela al aplicarii retroactive, demonstreaza foarte multe…..

  3. Ar fi de dorit ca cei doi reprezentanți sa ne prezinte și dovezi ale intervențiilor in Comisie.Altfel, planează o umbra de indoiala sau ” după război, mulți viteji se arată „.

  4. Dormiti pe voi domnilor de la sindicate!
    Din nou iesiti prea tarziu dupa ce a explodat oala si ne-a sarit capacul in cap!

  5. Guvernantii se fac ca platesc,cum profesorii de la toate nivelurile de invatamant ,se fac ca muncesc.

    1. @pi
      Ai vrut sa spui ceva sau doar ai scos sunete?
      Si nu mai pune virgula intra subiect si predicat. (stiu, tastatura, manichiura…)

    2. Pe ce bazezi, desteapto? Mi-am ruinat sanatatea, ochii, toate dispozitivele mi s-au stricat sau deteriorat, am fost bagati in concediu obligatoriu, am pierdut asadar zile din concediu, nu am fost platiti pentru concediu, am terminat scoala aproape in iulie pe calduri, ni s-a taiat hrana pentru ca am fost bagati in concediu fortat, am fost obligati la remediale desi ne-am facut datoria si nu am primit nici acum banii. Pe ce te bazezi cand sustii ca o tinem tot intr-o fericire si o lene?

      1. Nu merită să vă enervați. Din cauza lor, și a unora ca ei, țara asta se duce naibii! Duntem condamnați!

  6. Din fapte se vede ca onor S. Campeanu nu le are cu orientarea temporala, nici cu aritmetica, nici cu logica. Sau, daca nu-i lipsesc toate acestea inseamna ca e pus acolo ca sa se faca o ,,Romanie Educata” desfiintand definitiv o categorie profesionala, cea de cadru didactic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Daniel David

Daniel David: Îi văd pe miniștri vorbind într-o bucurie extraordinară, că scopul școlii este să te facă fericit. Școala nu a fost creată pentru a te face fericit / Școala ne ajută să nu fim proști

Rectorul Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, Daniel David, profesor de psihologie clinică și științe cognitive clinice, spune că „școala nu a fost creată pentru a te face fericit”, așa cum…
Vezi articolul

Trei directori de şcoli sunt internaţi cu COVID, în Timiș, iar alți 120 de angajați ai școlilor au fost infectați în ultimele două săptămâni, anunță inspectorul școlar general: „Îngrijorător pentru noi este că avem foarte mulţi profesori care au devenit pozitivi” / Rata de vaccinare e de 57% în școlile din județ

„Îngrijorător pentru noi este că avem foarte mulţi profesori care au devenit pozitivi”, a declarat șeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Marin Popescu pentru Agerpres. Popescu a menționat că în…
Vezi articolul

Concursul de angajare pentru profesorii suplinitori calificați și necalificați 2022. Probele încep pe 29 august, iar repartizările sunt pe 1-2 septembrie / Documentele necesare pentru înscriere și calendarul complet

Concursul de ocupare a posturilor didactice/ catedrelor rămase vacante/ rezervate la nivelul județului/ municipiului București se desfășoară în perioada 25 august – 2 septembrie 2022, potrivit Calendarului mobilității personalului didactic…
Vezi articolul

Material susținut de Viva

Diana Craiu, director adjunct al Colegiului „Karpen” din Bacău, despre lucrul pe Platforma Viva Catalog: Se pot realiza fișe de progres pe fiecare elev în parte și pot eu să-mi structurez ceea ce voi aplica la clasă pentru a îmbunătăți rezultatele viitoare / Cele 35 de beneficii pentru profesori, elevi și școală, plus două luni gratuite în platforma de management organizațional, folosită de 2.100 de directori de școli

„Profesorul operează foarte rapid notele, absențele ” în Platforma de management școlar Viva Catalog, spune Diana Andreea Craiu, director adjunct al Colegiului „N. V. Karpen” din Bacău. „Pot fi trimise mesaje…
Vezi articolul

Flavian Georgescu, profesor de Matematică: Este inadmisibil ca în toți cei 4 ani de gimnaziu sau liceu să ne focusăm asupra tematicilor examenelor de evaluare națională sau de bacalaureat, algoritmic, fără a înțelege ce se află în spatele acestor probleme / Asta nu este Matematică! Asta este toceală și este tocmai opusul a ceea ce dorește disciplina Matematică pentru copii

Problema Matematicii în școala românească este analizată de profesorul de Matematică Flavian Georgescu într-un articol publicat de educatieprivata.ro. Acesta pune în antiteza rezultatele de la olimpiadele internaționale de matematică, unde…
Vezi articolul

Profesoara Măndița Baias, propuneri concrete pentru viitorul ministru al Educației: Eliberarea profesorului, interzicerea prin ordin de ministru a documentelor tipărite care există deja în format digital, stoparea inspecțiilor de formă și un psiholog în fiecare școală

Profesoara de Fizică Măndița Baias, de la Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” din Baia Mare formulează un set de măsuri concrete pe care le consideră urgente pentru sistemul de educație, în…
Vezi articolul