DOCUMENT Inspectoratele cer școlilor de urgență lista cu elevii și profesorii care vor participa la Bac, Evaluarea Națională și pregătirea din 2-12 iunie. Paradoxul este că înscrierile pentru examene nu au început, iar profesorii vor fi de la alte școli

13.561 de vizualizări
Foto: captură youtube.com / Peter Camiciottoli
Inspectoratele școlare județene solicită școlilor, în regim de urgență, unele dând termen „până joi la ora 14”, să trimită lista cu elevii și profesorii care vor participa la Bac, Evaluarea Națională și pregătirea din perioada 2-12 iunie, potrivit documentelor obținute de Edupedu.ro.

Inspectoratele motivează graba prin apariția în Monitorul Oficial și intrarea în vigoare a Ordinului comun al ministrului Educației și cel al ministrului Sănătății, care deși au fost semnate pe data de 8 mai 2020, nici ministrul Monica Anisie sau vreun alt oficial din minister și nici ministrul Nelu Tătaru nu au anunțat că vor fi necesare aceste date într-un termen atât de scurt.

Edupedu.ro a scris încă de aseară despre acest Ordin, precum și despre prevederile din el.

Mai mult decât atât, listele cu elevii și cadrele didactice care vor participa la Evaluarea Națională și la Bacalaureat încă nu sunt cunoscute pentru că nici măcar nu au început înscrierile pentru aceste examene.

În plus, profesorii participă voluntar, dacă doresc, la examenele de Bacalaureat și Evaluarea Națională, nu obligatoriu, iar participarea lor nu va avea loc în școala proprie.

Potrivit regulilor în vigoare, profesorii sunt repartizați la alte școli decât cele la care predau, în perioada examenelor. În privința elevilor din alte promoții, aceștia nu s-au înscris încă la Bacalaureat.

Vedeți aici un clip demonstrativ despre distațarea fizică în școală pas cu pas.

FOTO: edupedu.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Desființarea comisiilor școlare și a hârtiilor din școli și grădinițe, anunțată de ministrul Monica Anisie. Orban: ARACIP-ul este instituția care îi agasează cel mai mult pe profesori

Regulamentele școlare prevăd pentru fiecare unitate de învățământ obligativitatea înființării a 7 comisii. Acestea sunt, de regulă, dublate sau uneori triplate de comisii ocazionale și temporare, înființate pe baza altor…
Vezi articolul

Peste 31.000 de posturi ocupate din Educație au dispărut în primele 9 luni ale anului 2025, în mandatul ministrului Daniel David. În mesajul publicat la demisie, numit „CaleaQX”, nu menționează cine sunt acești oameni dați afară

După demisia ministrului Daniel David, bilanțul public pe care acesta îl face mandatului său ocolește complet una dintre cele mai mari schimbări produse în sistemul de educație în 2025: reducerea…
Vezi articolul

Ultimatum dat de sindicatele din Educație partidelor politice, să spună public dacă susțin un acord pentru profesori, după ce premierul și Guvernul “au mințit”: Știm cu toții că pentru un militar de carieră cuvântul dat și onoarea sunt cele mai de preț lucruri

Trei sindicate din Educație solicită partidelor din coaliția de guvernare „să declare public dacă susțin sau nu învățământul românesc, având în vedere refuzul Prim-ministrului României, Nicolae Ionel Ciucă, de a…
Vezi articolul

Andronescu anunță că în școli predau 85 de mii de profesori cu facultăți făcute „la distanță” și trebuie din nou aduși la formare: „Când înveți la distanță, înveți ușor departe de carte”

Cu prioritate, profesorii care au făcut cursuri la distanță, în universități, „trebuie să îi aducem într-un program de formare” a declarat Ecaterina Andronescu la o întâlnire cu inspectorii școlari din…
Vezi articolul